No menu items!
No menu items!
Home Blog Page 48

Măști de protecție marca CTBUS!

0

CT BUS a găsit metoda prin care poate asigura angajaților protecție în fața coronavirusului cu măști refolosibile din bumbac, produse chiar în incinta companiei.

Două croitorese pricepute au început să confecționeze materialele care vor fi distribuite tuturor angajaților, în cel mai scurt timp.

Bogdan Niță- directorul CT BUS: “Cele câteva mii de măști pe care le-am achiziționat la începutul pandemiei s-au epuizat rapid așa că am luat decizia de a ne confecționa singuri măștile pentru că am întâmpinat dificultăți în aprovizionarea cu noi materiale de protecție. Avem un atelier de tapițerie pe care l-am reconfigurat și sper ca în perioada următoare să reușim să producem suficiente măști pentru consumul propriu”.

Măștile sunt confecționate din bumbac, iar materialul folosit a fost spălat și dezinfectat în prealabil. O parte dintre șoferii CT BUS au primit deja măștile refolosibile iar acestea vor fi distribuite către tot personalul pe măsură ce vor fi confecționate.

masti (4) masti (2) masti (1)

 

 

Trafic îngreunat pe strada Primăverii din municipiul Constanța

0

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament avariat, de pe strada Primăverii, din municipiul Constanța, echipele RAJA S.A. au fost nevoite să blocheze traficul auto pe o porțiune de aproximativ 20 m, pe sensul de mers către str. Ion Rațiu, în zona intersecției străzilor Primăverii cu Limanului, astăzi – 13 aprilie 2020, în intervalul orar 15.30 – 18.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.

Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.

Oamenii de afaceri constănțeni vor înființa o linie telefonică pentru consiliere psihologică

0

Prestigioasa publicație de profil Psychology today remarca într-un articol recent că cel mai probabil, unul dintre efectele pandemiei COVID-19 va fi permanentizarea și extinderea serviciilor de terapie. Această epidemie aduce, pe lângă anxietatea asociată acestei amenințări, o provocare suplimentară – măsurile de distanțare socială ne împiedică să ne conectăm la cei de lângă noi. Consecința este una cât se poate de gravă – cei mai mulți dintre noi au impresia că traversează această perioadă singuri, iar acest lucru nu face decât să agraveze stările angoase, care duc la creșterea nivelului de cortizon – hormonul stresului din organism. Acesta duce la tulburări – de la tulburările de somn, la depresie și atacuri de panică, toate fiind extrem de nocive pentru sistemul imunitar, atât de necesar în lupta cu orice virus. Tocmai de aceea, în această perioadă, terapia online, sau terapia prin telefon pot reprezenta soluții viabile pentru a susține eforturile noastre, ale tuturor, de a traversa această perioadă cu brio. Astfel, platforma de suport comunitar – Împreună, Constanța va răsări, pune la dispoziție celor care doresc să apeleze la sfatul specialiștilor în terapie psihologică, sau vor să se conecteze cu un duhovnic, un call center dedicat.

“Echilibrul nostru este extrem de important – doar având echilibru, curaj și claritate vom reuși să ne depășim fricile și să putem să ne evaluăm corect prioritățile și acțiunile din perioada imediat următoare. De felul în care vom depăși cu toții această perioadă, depinde modul în care va arăta societatea în anii următori. Sănătatea mentală trebuie să devină o preocupare a sistemului medical, consilierea trebuie să fie privită la fel ca o consultație. Persoanele vulnerabile au nevoie de terapie la fel cum au nevoie de servicii medicale. Prin platforma Împreună, Constanța va răsări, vrem să deschidem discuția despre importanța capitală a consilierii și vrem să oferim suport tuturor celor care au nevoie de sfaturi pentru a depăși această perioadă, cu atât mai mult cu cât, izolarea impusă pentru a preveni răspândirea COVID-19 se suprapune cu calendarul celor mai importante sărbători, un moment care, în mod uzual, aduce familiile împreună. Prin intermediul platformei Împreună, Constanța va răsări NIMENI NU RAMANE SINGUR”, a declarat Mihai Lupu, unul dintre inițiatorii platformei după consultările cu specialistii din domeniul social.

Mai mult, în tot tumultul provocat de pandemia COVID-19, cu ajutorul terapeuților, cei care solicită consiliere sunt îndrumați să descopere și oportunități. Astfel, psihologii sunt unanim de acord că perioadele de criză ne ajută să ne structurăm sistemul de valori, să ne schimbăm comportamentul și atitudinile, în sensul consolidării coeziunii sociale. Psihologia ne spune că o situație nu este stresantă prin ea însăși, ci prin modul în care o interpretăm și o înțelegem. Felul în care gândim determină stările emoționale și generează un anumit comportament. Pentru a evita derapajele, soluția este o bună igienă mentală, care va face diferența în stările psihice resimțite la finalul crizei.

 

Bogdan Huțucă, inițiatorul unei platforme prin care antreprenorii vor fi sprijiniți

0

Susținerea antreprenorilor grav afectați de pandemia de coronavirus este esențială pentru relansarea economiei după ieșirea din această criză sanitară globală. Este important să găsim soluții adaptate pentru fiecare comunitate în parte. Structura de piloni de dezvoltare antreprenorială în Constanța a fost tributară turismului, industriei HoReCa și zonei de servicii pentru port. Această pandemie a venit să demonstreze, încă o dată, că este nevoie de strategii pentru diversificarea ofertei de business la nivel local și de strategii de atragere de investiții. Pornind de la acest aspect, una dintre direcțiile de acțiune pentru platforma de suport comunitar, Împreună, Constanța va răsări este sprijinirea antreprenorilor. Concret, avem un think-tank cu antreprenori locali pentru a dezbate propuneri și soluții adaptate specificului din Constanța. Pe lângă acest dialog, oferim, tot prin intermediul platformei Împreună, Constanța va răsări și consultanță pe marginea celor mai recente pachete legislative adoptate, astfel încât antreprenorii să poată să înțeleagă toate instrumentele pe care statul le pune la dispoziție pentru a sprijini economia” a declarat Bogdan Huțucă, unul dintre inițiatorii acestei acțiuni comunitare.

Multe ramuri de activitate, cum ar fi industria ospitalității, retail-ul, transporturile sau diverse servicii și-au încetat activitatea sau au redus-o dramatic ca urmare a declarării stării de urgență. În aceste condiții, guvernanții au luat o serie de măsuri pentru sprijinirea antreprenorilor, dar mulți dintre aceștia nu prea știu cum să facă să beneficieze rapid de aceste facilități. Așa că, ne-am gândit să le punem la dispoziție specialiști care s-au oferit să-i consilieze, voluntar, în acest sens. Sunt multe măsuri, iar rolul platformei Împreună, Constanța va răsări este de a facilita atragerea de fonduri, astfel încât injecțiile financiare oferite de stat să însănătoșească rapid economia.

În ultimele săptămâni, au fost emise ordonanțe de urgență care reglementează mai multe facilități. Astfel, în această perioadă, nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgență, iar aceste obligații fiscale nu sunt considerate restante.

De asemenea, au fost suspendate măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală.

Guvernul a mai dispus rambursarea cât mai urgentă a TVA pentru a asigura firmelor fluxul de capital.

Totodată, a fost amânată plata creditelor pentru debitorii PFA, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, dar și pentru cei care au profesii liberale sau își exercită activitatea în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei, pe fondul restrângerii pieței de desfacere, a numărului de angajați, a scăderii numărului de furnizori, etc.

În această perioadă, băncile trebuie să aprobe amânarea la plată pentru societățile care dețin certificat de situații de urgență prin care se constată diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie 2020 față de media lunilor precedente. Solicitările vor fi aprobate și dacă activitatea firmelor a fost întreruptă parțial sau total ca efect al deciziilor autorităților publice pe perioada stării de urgență.

Mai mult, microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii vor putea accesa credite bancare cu plafoane maxime cuprinse între 500.000 de lei și 800.000 de euro fiecare, cu dobânzi zero și cu garanții de stat.

“Din cauza pandemiei, multe firme au fost nevoite să își trimită oamenii acasă. În județul Constanța, peste o mie de firme, cu peste 11.000 de angajați, au depus la AJOFM cereri de șomaj tehnic. Lor li s-au adăugat deja sute de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, profesioniști care obțin venituri din drepturi și persoane care își desfășoară activitatea în baza unui contract de activitate sportivă. Aceștia s-au adresat Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială pentru a putea supraviețui. Toți vor primi, de la stat, 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie. Important este să diminuăm, pe cât putem, pagubele produse de pandemie, iar oamenii de afaceri constănțni să beneficieze cât mai repede, cu ajutorul consultanților noștri, de aceste facilități. Această criză ne va face, cred, să ne stabilim altfel prioritățile economice, astfel încât să dezvoltăm ramuri economice pe care nu le mai avem, iar acum se vede cât de mult contează modelele economice sustenabile cu structuri orizontale, în care diversitatea oportunităților devine factor de stabilitate.”, a declarat Bogdan Huțucă.

Delfinii tăi preferați sunt acum online

0

Pentru a trece mai ușor peste perioada criză generată de pandemia de coronavirus, Delfinariu din Constanța ține legătură cu publicul prin intermediul Facebook-ului. Așadar, de la mijlocul lunii martie, Delfinariu oferă reprezentanții online. Acrobațiile celor doi delfini Ni-Ni și Chan-Chan pot fi urmărite live, în fiecare sfârșit de săptămână, sâmbără și duminică, la orele 11.00 și 15.00. Acestea pot fi vizionate accesând linkul:

https://www.facebook.com/delfinariuconstanta/

Important de precizat este că, la orele indicate, faceți refresh la pagina Delfinariu Constanța pentru ca Facebook să vă arate postarea cu transmisiunea live. După ce reprezentația se încheie, clipul va dispărea de pe pagina Facebook. Consiliul Județean a suspendat activitatea la Delfinariu, Microrezervație, Planetariu și Acvariu. începând cu data de 11 martie. Măsura este valabilă până la încetarea stării de urgență.

Am înjurat Primăria degeaba. Poliția Rutieră Constanța nu consideră necesare semafoarele, în acest moment

0

După ce semafoarele puse pe galben intermitent au dus la încă un accident rutier, astăzi, am încercat să aflăm cine sunt cei care insistă ca această măsură să rămână în picioare. Inițial, am căutat răspunsul la conducerea Primăriei Constanța, fiind ferm convinși că decizia vine exact de-acolo. Spre surpriza noastră, însă, mai pe surse așa, liderii Primăriei ne-au șoptit că ambiția de a nu reveni la sistemul de semafoare funcționale aparține Poliției Constanța.

Așa că, am căutat răpunsul în zona indicată. Acolo unde, reprezentanții Poliției ne-au spus că decizia e una luată în comun.

Două declarații care mai mult ne-au dus într-un punct mort. Nimeni nu și-a asumat oficial decizia la fel cum nimeni n-a dorit să-și asume oficial anularea acestei decizii.

Spre seară, reprezentanții Poliției Rutiere Constanța au lămurit misterul, printr-un comunicat de presă oficial în care arată clar că NU doresc să se revină la sistemul semafoarele funcționale, considerând că această modificare nu se impune, în acest moment. Iată comunicatul, îl redăm integral.

”În contextul actual, în urma unei analize prealabile, pe fondul scăderii valorilor de trafic generat de măsurile dispuse la nivel național pentru prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19, Poliția Rutieră Constanța a solicitat Primăriei municipiului Constanța întreruperea funcționării semafoarelor electrice instalate în intersecțiile din municipiul Constanța.

Facem un apel către participanții la trafic, conducători de vehicule, să respecte regulile de circulație în intersecțiile în care instalația de semaforizare nu funcțonează.

Conducătorii auto trebuie să respecte semnificația indicatoarelor de reglementare a priorității (drum cu prioritate, oprire sau cedează trecerea).

Mai mult, șoferul care efectuează viraj la stânga trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulă din sens opus.

Este regretabil faptul că o parte dintre conducătorii de vehicule sunt influențați de rutina zilnică în timpul deplasării și astfel sunt în dificultate atunci când în traficul rutier intervin schimbări. Îi rugăm pe această cale să circule cu o viteză redusă și cu o atenție sporită.

În ceea ce privește siguranța rutieră, de la momentul întreruperii funcționării semafoarelor electrice și până în prezent, în municipiul Constanța nu a fost înregistrat un risc rutier crescut.

De altfel, în această perioadă s-au înregistrat accidente soldate doar cu pagube materiale, în intersecțiile unde semafoarele nu funcționează, însă numărul acestora este inferior celui privind accidentele rutiere produse anterior, pe fondul nerespectării culorii semaforului electric.”

Așadar, și noi, ca probabil majoritatea dintre dumneavoastră care au înjurat Primăria Constanța din cauza accidentelor survenite în oraș, am greșit adresantul.

Mihai Lupu: ”Inițiativa Împreună Constanța, o reacție a comunității la pericolul din jur”

0

Prin intermediul unui comunicat de presă, omul de afaceri Mihai Lupu detaliază povestea din spatele inițiativei ”Împreună. Constanța va răsări!”, pe care a lansat-o împreună cu mai mulți antreprenori din Constanța, în urmă cu câteva zile. Redăm punctul de vedere, integral.

Platforma “Împreună Constanța” a apărut ca o reacție a comunității la pericol, în condițiile în care au realizat că autoritățile locale au mari lacune în elaborarea strategiilor pentru a acționa rapid astfel încât să reușească să protejeze cetățenii. Nu este prima dată când cetățile dobrogene, în vreme de război sau de molime, s-au bazat pentru supraviețuire mai mult pe solidaritatea oamenilor decât pe deciziile diriguitorilor. Așa au scăpat, și așa am ajuns să rămânem în aceste locuri.

Ca de fiecare dată, pentru ca o comunitate să poată supraviețui, a fost nevoie să își protejeze sistemul de sănătate, deoarece fără acesta populația nu ar putea face față situației de criză. În al doilea rând, întotdeauna a fost protejată economia, meșteșugarii și comercianții, fără de care comunitățile nu ar avea niciun viitor. În al treilea rând, au fost respectați și purtătorii valorilor comunității, părinții și bunicii, dar și persoanele bolnave și cele vulnerabile.

Linia întâi în lupta cu COVID-19 o reprezintă cadrele medicale, iar medicii de familie și asistentele din cele aproape 400 de cabinete din județ sunt parte din această luptă. Pentru ca ei să ne protejeze, au nevoie de echipamente de protecție. Prin intermediul platformei Împreună, Constanța va răsări, am dus deja în teritoriu primele pachete, dar donațiile pentru achiziționarea unora noi trebuie să continue. În demersul nostru suntem sprijiniți de Asociația Sofya Tomitana, de Colegiul Medicilor din Constanța și de Asociația Medicilor de Familie “Tomis”.

Dar platforma ”Împreună. Constanța va răsări!” nu este doar despre medici. Este important să gândim pe termen mediu și lung. Constanța are nevoie de soluții pentru antreprenorii atât de afectați de această criză. De aceea, prin intermediul platformei Împreună. Constanța va răsări!, am deschis o linie de consiliere, un think tank unde să primească sfaturi despre cum pot beneficia de facilitățile instituite prin Ordonanțele de Guvern și metodologiile aferente.

WhatsApp Image 2020-04-10 at 17.07.17

În al treilea rând, am deschis o linie de comunicare prin care îi putem ajuta concret pe vârstnicii izolați în casă, dar și persoanele vulnerabile. Psihologi și duhovnici acordă consiliere celor afectați emoțional de vremurile pe care le trăim.

Platforma de suport comunitar dedicată constănțenilor își dorește să coaguleze comunitățile de pe tot teritoriul județului în jurul unor probleme comune, pentru a construi un grup care poate aduna resursele necesare rezolvării diferitelor situații cu care se confruntă în plină pandemie de coronavirus.

Aici, este vorba despre organizare comunitară. Despre un grup de oameni care reușesc să mobilizeze obștea în care trăiesc pentru depășirea unor probleme grave, care îi privesc pe toți membrii săi. Este vorba despre coeziune, despre empatie, despre fapte. În aceste vremuri incerte, știm un singur lucru: solidaritatea și faptele noastre ne fac mai puternici. Pandemia COVID-19 este o urgență de sănătate globală care ne afectează deja pe toți. Fiecare dintre noi poate da o mână de ajutor să trecem peste acest impas. Nu așteptăm ca salvarea să vină de la alții. Este timpul să fim uniți și să ne implicăm. Nimeni nu rămâne singur!

Mihai Lupu

Lăsat în stradă de propria mamă, cu soția și două fetițe bolnave. RAEDPP caută soluții să-i ajute!

0

Una dintre acele drame pe care nu le dorim nimănui, are loc chiar în aceste momente în Constanța. Un bărbat, muncitor la o fabrică, s-a văzut aruncat afară din apartamentul în care locuia, chiar de propria mamă. Alături de el, soția și cei doi copii.

Până de curând, bărbatul locuia cu acordul mamei sale în apartamentul acesteia de trei camere, pe strada Barbu Delavrancea. Doar că într-o zi, bătrâna proprietară s-a hotărât să vândă apartamentul fără să-i mai pese de ceea ce se întâmplă cu fiul ei și familia lui, compusă din soție și două fetițe de 18 și respectiv doi anișori.

Nu i-a păsat femeii nici de faptul că nora sa suferă de o boală cronică la rinichi, pe care din nefericire au moștenit-o și cele două fetițe. A vândut proprietatea, s-a mutat într-o garsonieră și n-a mai vrut să audă de fiul său, preferând să-l lase pe acesta și familia lui în stradă, fără un acoperiș deasupra capului.

Actualmente, lucrurile familiei abandonate de ruda sa se află în stradă, aceștia dormind sub cerul liber. Fetița de doi ani a găsit adăpost la o mătușă, pentru o perioadă.

WhatsApp Image 2020-04-10 at 12.01.44

Din fericire, încă din momentul în care a aflat că apartamentul se va vinde, familia Giurcă, înțelegând că va rămâne în stradă, a mers în audiență la viceprimarul Costin Răsăuțeanu, solicitând o locuință socială de la Primăria Constanța. Acesta le-a indicat să deschidă un dosar la RAEDPP, astfel încât să li se aloce un imobil. Iar lucrurile par că vor intra pe o pantă ascendentă.

Directorul RAEDPP, Florin Gheorghe, a declarat pentru Constanta.ro că situația e pe cale să se rezolve, în câteva zile. ”Avem un apartament cu două camere, în zona Casa de Cultură în care a locuit în chirie o doamnă care a decedat. Fiul doamnei care a locuit acolo tot tărăgănează lucrurile, nu vine să-i ia lucrurile, dar având în vedere situația urgentă, nu vom mai aștepta. Luni vor merge oamenii noștri și vor scoate tot ce e acolo, pentru ca familia aflată în necaz să se poată muta cât mai repede, alături de cei doi copii”, ne-a declarat directorul RAEDPP.

 

 

 

Continuă acțiunile de dezinfecție în piețele agroalimentare din municipiul Constanța

0

Ieri a avut loc o nouă acțiune de dezinfecție în piețele agroalimentare din municipiu, administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța.

Spațiile au fost igienizate pentru a spori siguranța clienților și ca măsură de prevenție privind îmbolnăvirea și limitarea răspândirii noului coronavirus, COVID-19.

În această perioadă, piețele abundă de produse proaspete de sezon, de la producători locali. Cu un singur drum la piață, constănțenii se pot aproviziona cu cele necesare pentru a pregăti masa de Paști. Pe lângă carnea de miel, care se comercializează începând de astăzi până pe 18 aprilie în spații special amenajate din piețele Griviței și Tomis 3, de pe tarabe nu lipsesc verdețurile proaspete – mărar, pătrunjel, ceapă, usturoi verde, spanac, leurdă sau lobodă.

Constănțenii sunt rugați ca atunci când vin la piață să respecte recomandările autorităților, să desemneze o singură persoană din gospodărie care să facă aprovizionare și să își întocmească de acasă lista de cumpărături. În incinta piețelor, clienții sunt rugați să păstreze distanţa socială recomandată de 1,5 metri și să evite formarea grupurilor de persoane. Totodată, persoanele care nu au împlinit vârsta de 65 de ani sunt rugate să se deplaseze la piață în afara intervalului orar 11.00 – 13.00. Îi sfătuim pe constănțeni să se aprovizioneze de la cea mai apropiată piaţă din zona de domiciliu, evitând astfel deplasările pe distanţe lungi.

RAEDPP Constanța colaborează cu firme autorizate pentru dezinfecția piețelor.

piata (1) piata 3 (2) piata 2 (2)

Ai urmărit delfinii online?

Pentru a trece mai ușor peste perioada criză generată de pandemia de coronavirus, Delfinariu din Constanța ține legătură cu publicul prin intermediul Facebook-ului. Așadar, de la mijlocul lunii martie, Delfinariu oferă reprezentanții online. Acrobațiile celor doi delfini Ni-Ni și Chan-Chan pot fi urmărite live, în fiecare sfârșit de săptămână, sâmbără și duminică, la orele 11.00 și 15.00. Acestea pot fi vizionate accesând linkul:

https://www.facebook.com/delfinariuconstanta/

Important de precizat este că, la orele indicate, faceți refresh la pagina Delfinariu Constanța pentru ca Facebook să vă arate postarea cu transmisiunea live. După ce reprezentația se încheie, clipul va dispărea de pe pagina Facebook. Consiliul Județean a suspendat activitatea la Delfinariu, Microrezervație, Planetariu și Acvariu. începând cu data de 11 martie. Măsura este valabilă până la încetarea stării de urgență.

Carne de miel în piețele administrate de RAEDPP Constanța

În perioada 10 – 18 aprilie, în piețele agroalimentare din municipiul Constanța administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” se va comercializa carne de miel pentru Sărbătorile Pascale, de la producători avizați de Direcția Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța.

În condiţiile actuale, care prevăd o serie de măsuri de protejare a sănătății populaţiei, comerțul cu carne de miel se va desfășura în două dintre piețele agroalimentare administrate de Regie, în zone special amenajate. Vor fi puse la dispoziție 12 locuri în hala de lactate din Piața Grivița, respectiv 4 locuri în hala de lactate din Piața Tomis 3.

RAEDPP va asigura toate condițiile de igienă și siguranță alimentară în halele unde se va comercializa carne de miel. Producătorii vor purta mănuși și măști, la intrare există dispensere pentru igienizarea mâinilor, covorașe impregnate cu material dezinfectant pe bază de clor și se va face dezinfecție zilnică, după închiderea programului. La rândul lor, clienții au datoria de a respecta regulile privind distanțarea socială și de a intra în hală în mod organizat, pentru a preveni aglomerația. Personalul pieței va supraveghea și va direcționa fluxul de persoane, astfel încât să fie respectată distanța socială.

Producătorii care și-au manifestat interesul să comercializeze în acest an carne de miel în piețele administrate de Regie provin din județele Constanța și Tulcea, iar mieii sunt sacrificați în abatoare autorizate.

„Chiar și în condițiile actuale, trebuie să ne adaptăm și să asigurăm comercializarea în condiții de siguranță a produselor pe care constănțenii le vor avea pe masă în zilele de Sărbătoare, astfel că am creat mai puține locuri pentru comercializarea cărnii de miel față de anii anteriori și am luat măsuri suplimentare pentru protejarea clienților și producătorilor. Piețele administrate de Regie sunt aprovizionate cu verdețuri proaspete de sezon, miere, lactate, astfel încât constănțenii să poată beneficia de produse proaspete direct de la producătorii locali”, a transmis directorul RAEDPP Constanța, domnul Florin Gheorghe.

Constănțenii sunt rugați ca atunci când vin la piață să respecte recomandările autorităților, să desemneze o singură persoană din gospodărie care să facă aprovizionarea și să își întocmească de acasă o listă de cumpărături. Totodată, persoanele care nu au împlinit vârsta de 65 de ani sunt rugate să se deplaseze la piață în afara intervalului orar 11.00 – 13.00.

Se închide traficul rutier pe un tronson al străzii Nicolae Filimon

Angajații SC Confort Urban SRL continuă vineri, 10 aprilie, lucrările de asfaltare a străzii Nicolae Filimon, după ce săptămâna trecută a fost reabilitat tronsonul cuprins între bulevardul Aurel Vlaicu și strada Verde.

Pentru a nu fi îngreunat traficul rutier în timpul zilei, intervențiile se vor desfășura noaptea, în intervalul orar 19:00-05:00 iar circulația autovehiculelor va fi restricționată total pe porțiunea cuprinsă între strada Verde și strada Eliberării. 

În acest sens, constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Totodată, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.8BF5F047-1D64-466C-8300-2613332384BF B8F3C5D4-7989-4BE0-9D7B-04F7D0813A45



Lipsă apă în orașul Negru Vodă

În cursul acestei seri, în jurul orei 18.30, Stația de Repompare Cotu Văii, care alimentează cu apă potabilă orașul Negru Vodă, a înregistrat o defecțiune electrică la punctul de transformare ce asigură alimentarea cu energie a pompelor.

Până la remedierea avariei, care apreciem că se va finaliza în jurul orei 21.00, vor fi afectați de lipsa apei potabile toți consumatorii din orașul Negru Vodă.  

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. 

Oamenii de afaceri au lansat “Împreună Constanța”. Prima inițiativă: strângere de fonduri pentru dotarea medicilor de familie

De astăzi constănțenii pot accesa prima platformă de suport comunitar dedicată comunității locale. Platforma reunește specialiști în finanțe, economie, psihologie și asistență socială și are 3 piloni de suport social. Primul pilon este dedicat antreprenorilor. Astfel, prin intermediul platformei Împreună Constanța, toți antreprenorii afectați de pandemia COVID-19 pot accesa consultanță gratuită în vederea accesării facilităților fiscale puse la dispoziție de autorități. Al doilea pilon este dedicat persoanelor aflate în dificultate. Pentru acestea, platforma a pus la dispoziție 4 numere de telefon: 0739 139 221, 0739 139 221, 0739 139 223, 0739 139 224. Solicitările persoanelor vor fi preluate de voluntarii din call center și împreună cu aceștia vor fi identificate soluții pentru fiecare nevoie în parte. În plus, pentru persoanele vulnerabile, platforma pune la dispoziție consiliere psihologică. Cel de-al treilea pilon este dedicate eforturilor comunitare de a sprijini personalul medical din prima linie. Astfel, platforma are și componentă de strângere de fonduri pentru achiziționarea de echipamente medicale ce vor fi donate medicilor de familie.

Pentru a sprijini strângerea de fonduri pentru echipamentele medicale atât de necesare pentru personalul sanitar aflat în prima linie a luptei împotriva pandemiei COVID-19, platforma Împreună Constanța are opțiune de donații. Sumele vor fi utilizate pentru achiziția urgentă a echipamentelor medicale. Acestei inițiative i s-au alăturat și Colegiul Medicilor de Familie din Constanța, Asociația medicilor de familie Tomis din Constanța, precum și Asociația Sofya Tomitana. Prin intermediul acestor asociații se va realiza distribuirea echipamentelor medicale achiziționate din donații.

Salut inițiativa acestei platforme de coagulare a eforturilor cu și pentru constănțeni. Este benefic să vedem cum comunitatea se coagulează și lucrează împreună. Fiecare dintre noi poate juca un rol important, printr-un gest foarte simplu. Orice donație contează în această luptă, la finalul căreia, cu siguranță avem ocazia să ieșim mai uniți. Medicii de familie au nevoie de sprijin cât mai urgent și este important că inițiatorii acestei campanii au înțeles acest lucru și i-au trecut în topul priorităților.” – Adriana Câmpeanu, președintele Asociației Sofya Tomitana.

Totodată, pentru a marca debutul campaniei, astăzi, 08.04.2020 au avut loc primele acțiuni de donare a echipamentelor achiziționate din donațiile realizate de inițiatorii platformei Împreună Constanța. Astfel, peste 8000 de măști de unică folosință și peste 20.000 de seturi de mănuși au fost achiziționate pentru a fi donate cabinetelor medicilor de familie din județul Constanța

Inițiatorii proiectului sunt lideri locali de opinie și antreprenori cu expertiză care au hotărât să își unească eforturile pentru a contura prima platformă de suport comunitar din Constanța. Astfel, Bogdan Huțucă, Mihai Lupu, Septimiu Bourceanu și Ionuț Rusu sunt cei care au coagulat resursele din această platformă și au pus la punct toată infrastructura necesară, astfel încât constănțenii să beneficieze de suport integrat.

“Această pandemie a subliniat cât de conectați suntem unii cu ceilalți. Acest lucru vine să ne demonstreze, încă o data, de puterea pe care o avem dacă suntem uniți și dacă acționăm împreună. Așa cum statul acasă al nostru, al tuturor are forța de a opri o pandemie, așa și solidaritatea noastră, formată din gesturi mici și la îndemână, are forța de a aduce întreaga comunitate împreună. Împreună Constanța este mai mult decât o platformă de suport comunitar. Este o platformă de dialog comunitar. Este o agora online unde putem să intrăm în dialog și să găsim soluții, împreună pentru problemele comunității noastre. Această platformă va rămâne un canal de dialog mult timp după ce această pandemie va trece, pentru că e important să știm că acesta este locul unde problemele tutor întâlnesc soluții dedicate” a declarat Bogan Huțucă.

“Cred cu tărie că nu mai este timp să stăm pe margine. Avem nevoie unii de ceilalți și bunăstarea noastră depinde de noi toți. Oamenii au nevoie să înțeleagă că mobilizarea aceasta are un potențial social imens. Protecția socială începe prin grija fiecăruia dintre noi pentru vecinii noștri, pentru apropiații noștri, pentru medicii noștri, iar asta ne face cu adevărat o comunitate” a declarat Mihai Lupu, un distins membru al comunității de business din Constanța.

“Suntem într-un moment de cumpănă și trebuie să ne evaluăm prioritățile. Stăm acasă dar în același timp trebuie să îi ajutăm pe cei care sunt în linia întâi în lupta cu noul coronavirus. Orice mască, orice echipament este o șansă în plus să ne menținem personalul medical sănătos. Medicii, asistenții și infirmierele pot primi de la noi, pe lângă echipament care le poate salva viața, și o infuzie de curaj de care au mare nevoie în aceste momente. E important să înțelegem că un sistem medical nu se poate realiza peste noapte și de aceea orice ajutor este esențial.” a declarat Septimiu Bourceanu, unul dintre managerii cu experiență în sistemul medical local.

“Experiența mea de navigator m-a învățat un lucru esențial – atunci când ai grijă de cei de lângă tine, toată lumea e în siguranță. Acum suntem cu toții pe un vas aflat în furtună și de aceea modul în care vom răspunde acestei provocări va fi decisiv pentru felul în care vom traversa aceste ape tulburi. Comunitatea constănțeană are nevoie de răspunsuri, de implicare și de soluții, iar Împreună Constanța îi pune față în față pe cei care pot oferi ajutor cu cei care au nevoie de ajutor. Sunt bucuros că pot să fiu parte din această inițiativă și mă voi implica deplin în a crește această platformă” a declarat Ionuț Rusu, managerul celei mai importante firme de crewing din Constanța.

Pentru mai multe detalii, accesați www.impreunaconstanta.ro
Fondurile strânse din donații vor fi administrate și utilizate de Asociația Sofya Tomitana în scopurile acestei campanii.

Delfinii de la CMSN continuă să te uimească, în online

Pentru a trece mai ușor peste perioada criză generată de pandemia de coronavirus, Delfinariu din Constanța ține legătură cu publicul prin intermediul Facebook-ului. Așadar, de la mijlocul lunii martie, Delfinariu oferă reprezentanții online. Acrobațiile celor doi delfini Ni-Ni și Chan-Chan pot fi urmărite live, în fiecare sfârșit de săptămână, sâmbără și duminică, la orele 11.00 și 15.00. Acestea pot fi vizionate accesând linkul:

https://www.facebook.com/delfinariuconstanta/

Important de precizat este că, la orele indicate, faceți refresh la pagina Delfinariu Constanța pentru ca Facebook să vă arate postarea cu transmisiunea live. După ce reprezentația se încheie, clipul va dispărea de pe pagina Facebook. Consiliul Județean a suspendat activitatea la Delfinariu, Microrezervație, Planetariu și Acvariu. începând cu data de 11 martie. Măsura este valabilă până la încetarea stării de urgență.