Orașul Constanța se poate bate cu orice alt mare oraș din România. Nu la capitole precum bunăstare, politicieni competenți, rezultate economice deosebite sau alte asemenea, ci la capitolul corupție. Știind că trăim într-un oraș portuar, cu zonă litorală dar și cu o istorie fascinantă, încă vizibilă în arhitectura clădirilor vechi, v-ați pus deseori întrebarea, de ce nu progresăm, noi, constănțenii? Răspunsul e simplu. Pentru că de peste 20 de ani, mare parte din acest județ a fost confiscat de niște băieți deștepți, care deturnează toate resursele către propriile lor firme și/sau familii.
Epicentrul corupției dobrogene este, fără doar și poate, Constanța. Dar flagelul s-a întins ca o molimă și în orașele din județ. Poți să desfășori o afacere nederanjat în Mangalia sau stațiunile din sudul litoralului? Ai ce afacere să desfășori în Medgidia sau Cernavodă, orașe aflate într-un declin înfiorător?
În 2012, Grigore Comănescu a simțit pe pielea lui cât de mult i-a furat puterea pe băieții deștepți din Năvodari. Nicolae Matei și camarila lui controlau totul. Doar că nici afaceristul la care facem referire nu era vreun naiv, și uite așa s-au ciocnit două nuci tari. Un primar care și-a folosit toată puterea politică pe care o avea la dispoziție și un afacerist care n-a vrut, în ruptul capului, să dea o șpagă generoasă care, privind în urmă acum, l-ar fi scutit de niște ani buni în care a învățat pe dinafară cum arată o sală de judecată.
Ce s-a întâmplat, de fapt? Grigore Comănescu a construit, pe malul lacului Siutghiol, un complex hotelier, dar a constatat, la câteva luni după finalizarea construcției, că apele lacului îi pun în pericol investiția, erodând malul și inundând subsolul.
A cerut, reprezentanților Apelor Române să consolideze malul, pentru a-și proteja construcția. Dar, pentru că instituția în cauză nu beneficia de fonduri pentru o asemenea investiție, afaceristul a primit aviz pentru a efectua lucrările din banii proprii. Un demers legal, avizat și documentat, pentru care firma SOMACO avea să plătească scump.
Între timp, însă, șmecherii ce conduceau politic orașul Năvodari au sesizat că în urma consolidării malului, zona mlăștinoasă s-a transformat într-un frumos teren, numai bun de intabulat și vândut doritorilor. Astfel, printr-o inventariere extrem de dubioasă, legitimată prin votul consiliului local obedient, mai multe hectare de pe malul lacului au fost trecute în proprietatea orașului Năvodari.
Limitându-ne la bucățica noastră, vă putem spune că ddată ”furat” terenul, Nicolae Matei s-a gândit să-l vândă, dar era foarte clar că singurul interesat nu poate fi decât afaceristul ce deținea complexul hotelier de lângă teren. Doar că acesta, știind că terenul nu aparține de drept Primăriei Năvodari, a refuzat propunerea indecentă.
Refuzul l-a enervat la culme pe Nicolae Matei, care într-un acces de prostie, nervi și megalomanie, a decretat că firma deținătoare a complexului hotelier, Somaco Construct, a folosit terenul fără permisiune, și a calculat RETROACTIV, pentru perioada 2010-2012, o taxă de folosință de .. țineți-vă bine, DOUĂ MILIOANE DE EURO.
Desigur, când Matei a impus o asemenea taxă, știa un lucru pe care cei mai mulți nu-l știu. Că decizia lui va fi susținută în instanță, de judecătorii potriviți. Iar cine a urmărit cazul în care e cercetat Matei, pentru că ar fi mituit o judecătoare cu terenuri pe malul mării, înțelege bine de ce o nemernicie precum taxa aceasta aberantă nu e desființată de instanțe de mai bine de șapte ani de zile.
Ce n-a știut Matei la acea vreme, este că Grigore Comănescu avea de gând să se lupte cu tot ce are, pentru a îndrepta golănia. Afaceristul a sesizat toate instituțiile abilitate, pentru a corecta situația. Așa a ajuns Comisia de Abuzuri a Senatului să trimită în control Curtea de Conturi a României la Primăria Năvodari, pentru a verifica veridicitatea situației.
A rezultat un raport de peste 110 pagini, care releva zeci de cazuri în care administrația condusă de Nicolae Matei încălcase legea și discriminase anumiți agenți economici. Cea mai mare parte a raportului descria cazul SOMACO, dând dreptate firmei ce fusese ”amendată” cu cea mai mare taxă din lume.
Cel mai important, însă, este că acest control al Curții de Conturi a deschis ochii reprezentanților statului român, care s-au decis, într-un final, să recupereze de la Primăria Năvodari terenurile confiscate prin inventarieri ilegale, fără ca acestea să fi aparținut vreodată administrației locale.
Firma SOMACO a găsit astfel aliați puternici, în avocații Apelor Române și cei ai Ministerului Finanțelor, în lupta împotriva Primăriei Năvodari, care nu recunoaște nici la acest moment absurditatea, dar chiar și așa, pe parcursul procesului, pe care l-am urmărit la fiecare înfățișare, chiar din sală, obtuzitatea unor magistrați care au refuzat să țină cu adevărul, a fost vizibilă.
Am scris deja despre procurorul, magistrat al statului român, care contesta dreptul statului român de a-și apăra cauza. O situație aproape imposibil de văzut, în sălile de judecată.
Ciudată situația asta a procurorului, dacă ținem cont că inițial, în caz a fost desemnat un procuror care și-a înțeles greșit rolul, pozând într-un avocat al Primăriei Năvodari, deși asta a însemnat că a trebuit să se împotrivească instituțiilor statului român, același stat român care-i plătește salariul.
Ieri, am asistat la un nou episod din acest proces. A fost din nou un consens în pledoariile avocaților SOMACO, Apele Române și Ministerul Finanțelor, care au cerut instanței rejudecarea cazului. Chiar și procurorul de caz a fost de acord cu solicitarea, cerând judecătorilor să admită contestația și să trimită cazul spre rejudecare. O poziție corectă, în sprijinul statului român, și pentru care tânăra doamnă procuror merită aplaudată pentru curaj, mai ales că este foarte tânără. Un magistrat care știe să-și respecte meseria e întotdeauna un semn bun, pentru justiția din România.
De cealaltă parte a baricadei, doamna avocat ce reprezintă Primăria Năvodari, s-a luptat ca o leoaică (știe domnul Matei la ce ne referim) pentru a-și impune punctul de vedere. Într-o lipsă de argumente acută, doamna avocat a depășit puțin limitele realității, încercând să convingă instanța că terenul taxat cu două milioane de euro era de fapt ”plaja privată„ a afaceristului Grigore Comănescu, nu un teren oarecare.
Deși tot dumneaei a explicat instanței, până la acest termen, că ”folosința” pentru care s-a impus o taxă de două milioane de euro a constat în ”grămezi de materiale neconsolidate”. Păi, trecem de la plajă la munte și înapoi, doamna avocat. Mai mult, nisipul pe care doamna avocat îl transformă în plajă a fost stropit frecvent de către angajații SOMACO cu un erbicid puternic, pentru a împiedica vegetația sălbatică de pe mal să se mai dezvolte și a păstra locul curat și igienizat. Cum să trimiți turiștii la plajă pe un nisip otrăvit, doamna avocat?
Mai mult, doamna avocat a vorbit despre faptul că turiștii cazați la complexul hotelier patronat de SOMACO s-ar fi plimbat cu bărcuțele pe lac, uitând însă să menționeze că această activitate a fost autorizată chiar de Primăria Năvodari. Desigur, lacuna din memoria avocatei nu a fost întâmplătoare. În lipsa detaliului care arăta legalitatea plimbărilor cu bărcuța, orice judecător ar putea pricepe că Grigore Comănescu și-a tras o bucată de lac și a exploatat-o spre binele turiștilor pe care complexul său hotelier i-a găzduit.
Când, de fapt, realitatea că e că fostul primarul Nicolae Matei și-a tras mai multe hectare de mal de lac, pe care le-a vândut oricui a fost interesat să cumpere, ieftin și repede. De aici și disperarea doamnei avocat. În momentul în care furtul va fi devoalat în adevărata lui frumusețe, vor fi foarte mulți cumpărători de bună credință care-i vor cere daune lui Nicu de la Năvodari. Și-atunci să vezi procese!
Noi vom continua să urmărim această poveste mioritică, din sala de tribunal, la fiecare termen, pentru că, așa cum am mai spus-o, o poveste atât de fascinantă precum taxa de două milioane de euro instituită din răutate, la Năvodari, nu există în istoria Constanței.
