Într-un interviu acordat ieri postului public de radio, primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a anunțat că va trimite o adresă oficială Consiliului Județean Constanța prin intermediul cărei va solicita instituției, informații cu privire la “criteriile care au stat la baza scumpirii biletelor de către operatori, de ce au avut loc aceste scumpiri, și cine anume a hotărât asta.”
Situația transportului de pe raza județului Constanța este una dezastruoasă, și tinde să devină explozivă. Instituția abilitată prin lege să pună lucrurile în ordine este Consiliul Județean, condus de Marius Horia Țuțuianu. Dar în ciuda miilor de sesizări primite atât la Primăria Năvodari, cât și la Consiliul Județean, din partea călătorilor și a asociațiilor civice, Țuțuianu întârzie nemotivat să-și facă datoria. De ce oare?
S-a ajuns astfel la punctul în care, transportaorii fac ce vor, cetățenii devenind prizonierii unui CARTEL alcătuit din firmele Grup Media Sud Company SRL (GMS), JTA Trans-Group SRL și TranSEvren.
Consiliul Județean are obligația legală să reglementeze prețul biletelor
Este de neconceput cum Horia Țuțuianu privește cu nepăsare la firmele de maxi-taxi care încalcă Legea zilnic, ceas de ceas, și minut de minut, în condițiile în care, Consiliul Județean este obligat să intervină și să amendeze tarifele transportatorilor județeni.
În conformitate cu Art 8 dinOrdonanța de Urgență Nr. 51/2019 consiliile județene, din întreaga țară, au obligația să “aprobe tarifele propuse de către operatorii economici pentru serviciile de transport judeţean, astfel încât costurile de transport suportate de către utilizatori să aibă în vedere recuperarea integrală a costurilor de exploatare şi un profit rezonabil pentru operatorii de transport.”
Cu alte cuvinte, transportatorii au obligația să obțină aprobarea Consiliului Județean pentru fiecare modificare de tarif, în timp ce consiliile județene sunt obligate, de-asemena prin Lege, să stabilească în acord cu operatorii, toate tarifele.
Mai mult decât atât, în conformitate cu Art 8, lit. C din OUG 51.2019, consiliile județene sunt obligate să “elaboreze și să aprobe programele de transport judeţean de persoane prin servicii regulate, precum şi a capacităţilor de transport necesare.”
Ori, după cum se poate observa, de peste o lună de zile CJ Constanța se rezumă la realizarea unor controale total ineficiente și care în loc să conducă la ameliorarea calității serviciilor de transport, au generat creșterea prețului per călătorie.
Cartelul amintit și-au majorat peste noapte tarifele, absolut ILEGAL!
Semnalul a fost dat de firma Grup Media Sud Company SRL (GMS), care pe 17 iulie a mărit, fără avertisment, prețul biletelor cu 20% pentru ruta Constanța – Năvodari.
La câteva zile diferență, ca să nu spunem ore, spre finalul lunii iulie, și operatorul JTA Trans-Group SRL a anunțat că urmează să-și majoreze prețul perceput pentru o călătorie, din data de 5 august 2019, de la 6 la 8 lei, adică cu nu mai puțin de 33%.
A urmat, în ordine, anunțul firmei TranSEvren care de-asemenea și-a crescut prețul biletelor, și tot din data de 5 august, simultan cu JTA Trans-Group SRL. Este sau nu este acesta, un comportament specific cartelurilor?
Și tot ieri, data la care transportatorii ne-au dovedit că au mai multă forță decât Consiliul Județean, primarul orașului Năvodari, a ținut să precizeze că aceste majorări au avut loc, după ce transporatorii s-au întâlnit cu reprezentanții administrației locale. Adică, în loc să rezolve problemele reclamate de călători, Țuțuianu a reușit imensa performață de a majora prețul biletelor:
“Nu se poate să vii la o întâlnire cu Primăria, cu Consiliul Județean, cu ISCTR-ul, și să ieși de aici și să spui că mărești prețul, ca și cum prețul a fost stabilit într-o ședință care avea o altă discuție și o altă tematică” a explicat Florin Chelaru. (interviul integral AICI)
În 2016, numirea lui Marius Horia Țuțuianu în funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța a surprins pe toată lumea. Un personaj șters, care nu impresionase cu nimic, cunoscut ca fiind unul dintre pionii mărunți din curtea lui Nicușor Constantinescu, impus în diverse funcții, mai mult din cauza prieteniei fostului baron cu socrul lui Țuțuianu, celebrul Ilie Hondoreanu (HoldingHondor Stil și Tapihon SRL). Cam așa era văzut la acea vreme viitorul președinte al Consiliului Județean.
În primele zile de mandat, am întrebat sursele noastre de la vârful PSD Constanța, care a fost motivul impunerii lui Țuțuianu la conducerea CJC. Răspunsul a venit prompt: ”nu am găsit altul mai prost”. Iar răspunsul a fost unul foarte serios.
Adevărul, privind tot contextul, pare să fie altul. Deși Felix Stroe preluase puterea în organizația PSD Constanța, Mazăre era încă liber, departe de fuga în Madagascar iar Nicușor era abia la începutul problemelor penale. Puterea era încă a lor, iar asta le-a permis să-și aleagă succesorii.
Aveau nevoie ca viitorii membri ai CJC și respectiv CLM să nu se constituie parte în procesele ce știau că vor urma. Aveau nevoie ca primarul și președintele Consiliului Județean să nu înceapă să scormonească în trecut. Așa au ajuns Țuțuianu și Făgădău în funcții, iar Stroe a trebuit să se mulțumească doar cu funcția de la RAJA, iubirea lui cea mare.
Doar că în stilul său caracteristic, fostul șef de promoție de la Academia Navală s-a asigurat că nu pierde tot controlul la Consiliul Județean, așa cum s-a întâmplat la Primărie în acel moment, impunându-l pe Claudiu Palaz în funcția de vicepreședinte al CJC. Practic, printr-o manevră politică genială, Stroe le-a băgat sula-n coaste foștilor, impunând în funcția de vicepreședinte un om care s-a preocupat constant exact de ceea ce nu și-ar fi dorit Mazăre și ai lui.
Palaz a umblat zilnic în trecutul instituției, și a scos la iveală multe din fărădelegile pe care fosta putere le pusese la cale. Ce n-a putut opri Claudiu Palaz, fie chiar din funcția de vicepreședinte, a fost felul în care Țuțuianu a strâns alături de el un mic grup de interese, care s-a preocupat constant să tragă, pentru el și ai lui, partea leului.
Că doar nu era să conducă ditamai județul și să n-aibă și el beneficii. Iar grupul ăsta de interese este strâns legat de ”foștii”, Mazăre și Strutinsky, confirmând tot ceea ce v-am spus în introducere.
Astăzi vă facem o scurtă introducere a grupului care manevrează banii și afacerile Consiliului Județean Constanța, precum și două episoade legate de modul în care au fost deturnate fondurile instituției în beneficiul găștii înfășurate în jurul președintelui Horia Țuțuianu.
Finul Caracostea, omniprezenta Mirela și săgeata Vadim
Personajele pe care Horia Țuțuianu le-a adus (sau în unele cazuri le-a păstrat) alături de el, acestea servindu-i interesele, eminamente financiare, sunt următoarele. Și vom reveni, pe larg, pentru fiecare dintre ei.
Unul este Cătălin Caracostea, finul președintelui CJC, lăsat drept succesor la societatea Neptun Olimp și unul dintre antreprenorii care se ocupă de afacerile ”famiGliei”. Despre el, vom reveni într-un material dedicat, în curând.
Omul care are ca rol să-l introducă pe Cătălin Caracostea în diverse relații de afaceri cu instituțiile Consiliului Județean, este Corneliu Vadim Ruse.
După ce a servit interesele lui Nicușor Constantinescu, soția lui fiind chiar unul dintre angajații fideli ai lui Sorin Strutinsky, Vadim Ruse s-a înfășurat perfect și în sistemul lui Horia Țuțuianu, lucrând în Consiliul Județean drept inspector în compartimentul pentru mediul de afaceri.
Din această postură, are grijă ca la orice eveniment desfășurat de Consiliul Județean să-l introducă și pe finul Caracostea, dar să-și aducă și propriile afaceri. De-a lungul timpului au existat mai multe plângeri de la afaceriști locali, care au sesizat faptul că la târgurile organizate de CJC-ul lui Țuțuianu, au fost obligați să renunțe la vânzarea anumitor produse, pentru a oferi exclusivitate lui Cătălin Caracostea. Evident, nimeni nu i-a băgat în seamă pe cei care s-au plâns.
Despre felul în care Vadim Ruse și Cătălin Caracostea controlează piața de evenimente organizate de CJC vom reveni, de asemenea, într-un material incendiar, care vă va arăta sistemul corupt patronat de Horia Țuțuianu.
Mirela Matichescu a fost prima care a sosit alături de noul președinte al Consiliului Județean. Om de afaceri și revoluționar, școlită pe la Academia SRI, doamna a ajuns în anturajul lui Horia Țuțuianu direct din brațele lui Radu Mazăre, care a impus-o în mai multe funcții la nivel național, precum cea de șefă a Agenției Naționale pentru Turism, în perioada Guvernului Ponta.
Relația de prietenie cu Radu Mazăre se întinde pe mai mulți ani, încă din anul 2000, când Mirela Matichescu deținea, în asociere cu Ionuț Budi, celebrul club Crush, de pe bulevardul Brătianu (deschi vara și-n centrul stațiunii Mamaia). Rețineți acest aspect, e important.
Radu Mazăre și Mirela Matichescu
În anturajul lui Horia Țuțuianu, doamna Mirela Matichescu s-a remarcat, cel mult, prin rapiditatea cu care a acaparat toate funcțiile posibile. A început drept consilier onorific, a avansat apoi la calitatea de director de cabinet al președintelui, apoi administratorul public al județului Constanța, și apoi s-a introdus în toate consiliile de administrație în care s-a putut introduce, beneficiind de remunerații considerabile, evident.
Desigur, aceste remunerații nu-i pot plăti mașina de lux cu care sosește la birou în fiecare dimineață, un Range Rover ce costă peste 100.000 de euro, așa că, antreprenorul Mirela Matichescu a știut cum să miște lucrurile, pentru ca firmele aflate în anturajul ei și a președintelui Horia Țuțuianu să își crească vertiginos încasările.
Unul dintre episoadele care au scos în față un mod de lucru viciat, a avut loc în vara anului 2017. În acel moment, Consiliul Județean finanța, în baza Legii 350, un concert rock, organizat taman pe plaja iubitului Mirelei Matichescu. Pentru acel eveniment, Consiliul Județean a plătit nu mai puțin de 625.000 de lei. Și nu, nu a venit Metallica să cânte pe plaja Mirelei Matichescu, dacă vă întrebați asta, cumva.
Anul acesta, modalitatea de operare pare să se repete. Nu mai e vorba de un eveniment cultural ci de unul sportiv. Trei zile de volei pe plajă pentru care Consiliul Județean plătește 300.000 de lei. Beneficiari: fratele amantei lui Mazăre, celebra Voinicel, cu voleiul și asociatul Mirelei Matichescu cu plaja.
Fratele lui Voinicel și candidatul Budi o pun de un eveniment finanțat generos. Prea generos!
În comisia de analiză, cea care a stabilit unde merg banii oferiți de CJC pe Legea 350, două nume îți sar imediat în ochi. Unul este Nicu Roșu, consilierul personal al președintelui Horia Țuțuianu. Al doilea este Vadim Ruse, despre care ați citit câteva rânduri mai sus. Așadar, președintele CJC a avut într-o comisie cu cinci membri, cel puțin două persoane care i-au servit interesele.
25 de asociații s-au înscris la Consiliul Județean Constanța pentru a beneficia de finanțări în baza Legii 350. Dintre ele, doar patru au fost considerate eligibile. Printre acestea patru, îți sare în ochi alocarea sumei de 287.010 lei, Asociației Club Sportiv Academia de Volei Tomis pentru proiectul ”Constanța Tour Beach Volley”.
Asociația cu pricina este reprezentată de Florin Voinea, un cunoscut voleibalist constănțean. Acesta este, întâmplător sau nu, fratele Elenei Voinea, una dintre amantele preferate ale fostului primar, Radu Mazăre, poreclită Voinicel. Da, ați auzit recent de ea, a fost pentru câteva zile șefa de cabinet a ministrului Nicolae Moga.
Voinicel, Radu Mazăre și fratele lui Voinicel (Florin Voinea)
În descrierea oferită de Florin Voinea, surprind câteva detalii. Spre exemplu, autorul proiectului susține că proiectul este benefic pentru municipiul Constanța, ceea ce te face să te întrebi de ce nu l-a depus mai degrabă la Primărie.
Apoi, referitor la publicul căruia proiectul se adresează, autorul spune că publicul țintă este de 500 de spectatori. Aproape trei miliarde de lei pentru 500 de spectatori, pare o reală risipă a banului public.
Detalii interesante apar și la cheltuielile specificate de autorul proiectului, în descriere. Florin Voinea explică faptul că prin acest proiect urmărește să organizeze o etapă a Campionatului Național de Volei pe plajă, sub egida Federației, dar plătită integral din finanțarea proiectului.
Din cheltuielile specificate de Voinea, reiese că trebuie cumpărate echipamente sportive, mingi, pentru fiecare sportiv participant, dar și pentru arbitri. Grosul banilor, însă, adică 164.124 de lei din 287.000 se duc la categoria ”alte cheltuieli: servicii de închiriere de baze sportive, săli de conferință, spații, aparatură birotică și alte bunuri necesare”. După ce descrie exact cum oferă gustări de 17 lei fiecărui participant, autorul proiectului mută grosul banilor la capitolul ”și altele”, ceea ce ar fi trebuit să atragă atenția finanțatorului.
Motivele pentru care finanțatorul a închis ochii la faptul că mai bine de jumătate din sumă nu e cheltuită justificat, țin probabil și de faptul că una dintre cele trei etape ale proiectului s-a desfășurat pe plaja Luv, deținută de Ion Budi, cel cu care Mirela Matichescu a fost asociată în mai multe afaceri, precum cunoscutul club Crush. A doua locație specificată în proiect este plaja Blanco by Bavaria Blu. Adică hotelul vicepreședintelui PSD Constanța, Ion Dumitrache. A treia și ultima locație specificată în proiect ar fi trebuit să fie plaja Tataia, dar organizatorii s-au răzgândit și au menținut meciurile de volei în apropierea plajelor despre care vorbeam mai sus. Ca să fie toată lumea fericită, nu-i așa?
37.500 de lei s-au dus, de asemenea, pentru promovare, fotografiere și filmare live a meciurilor de volei. Desigur, nici această sumă mult prea mare nu a atras atenția finanțatorului. Nici nu avea cum, atât timp cât pe banii Consiliului Județean s-a întreținut atmosfera pe plaja prietenului Budi. Același Budi pe care PSD l-a impus drept candidat independent la Primăria Constanța, pentru a mai fura din publicul de dreapta și a asigura o victorie a candidatului de stânga, Decebal Făgădău.
Totul e bine când se termină cu bine, desigur, dar nu pe banii județului Constanța. Vom reveni.
Peste 190 de membri ai Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) s-au întâlnit ieri pentru a alege structurile partidului pentru următorii 2 ani. Cei prezenți au trebuit să desemneze președintele PLUS Constanța, biroul județean, comisia de arbitraj și integritate, comisia de cenzori, precum și delegații pentru Convenția Națională care va avea loc în luna noiembrie, la București.
Ședința a fost moderată de către coordonatorii regionali Ovidiu Țentea și Dan Ionescu. La începutul întâlnirii a fost transmis un mesaj din partea lui Dacian Cioloș care a arătat importanța mobilizării, dar și a unității pentru organizarea partidului prin crearea unei structuri județene puternice.
presedinte filiala judeteana plus constanta – Lucian Muflicsecretar general filiala judeteana plus constanta -Sorin Iacob
Pentru conducerea filialei județene și-au depus candidatura patru persoane: Lucian Muflic, Adrian Gorcea, Iulian Călin și Florin Stoian. În urma exprimării votului, membrii PLUS Constanța au ales să fie reprezentați de:
Lucian Muflic – președinte al filialei județene;
Sorin Iacob – secretar general, Nora Pârlea – responsabil strângere de fonduri, Emilia Ceapă – responsabil comunicare, Dan Luca – trezorerie; Cosmin Scripcaru, Monica Dima, Mihaela Cîlț și Monica Nedelcu – membri ai Biroului județean;
Daniela Mircea, Monica Moroianu, Dinu Efrim – membri ai Comisiei județene de integritate și arbitraj;
Rita Chirilă, Ancuța Drăgan, Adina Petre – membri ai Comisiei de cenzori.
La final, președintele Lucian Muflic a mulțumit tuturor și a lansat către toți membrii PLUS Constanța invitația de a colabora pentru a face din PLUS Constanța o organizație puternică care să conteze pe scena politică locală.
Pentru echipa Constanta.ro este surprinzătoare lipsa din echipa de conducere a Cristinei Rizea, cea pe care am urmărit-o muncind din greu, în campania electorală pentru europarlamentare. Se pare că din acest punct de vedere, PLUS Constanța se aseamănă cu alte partide cu tradiție, în interiorul cărora, unii sunt munca, alții cu funcțiile.
Cititorii noștri ne-au trimis mai multe imagini cu copacii căzuți în tot orașul, din cauza ploii puternice. Din fericire, până la acest moment, nu au fost anunțate victime. Reprezentanții RAJA ne-au trimis un comunicat, referitor la situația ploilor. Îl redăm integral:
”În urma ploilor abundente ce au depășit cu mult debitele de preluare ale sistemului de canalizare din județul Constanța, într-un interval scurt de timp, la dispeceratul societăţii s-au înregistrat 9 reclamații în Constanța, zona Tomis Nord, și zona Butoaie din Stațiunea Mamaia și 3 reclamații din Eforie Nord.
Echipele de intervenție ale RAJA, echipate cu vidanje, wome și pompe de mare putere, răspund în prezent la toate solicitarile primite la dispeceratul societății, intervenind pentru scoaterea apei din subsoluri și pentru degajarea carosabilului.
De asemenea, în urmă cu puțin timp a revenit tensiunea la Stația de tratare și pompare Palas Constanța, urmând ca în aproximativ o oră, abonații afectați, să aibă din nou apă la robinete în parametrii normali.
Echipele RAJA vor face tot posibilul să asigure furnizarea apei la parametrii optimi atât timp cât nu vor mai apărea fluctuații sau întreruperi în alimentarea cu energie electrică.
Facem un apel catre toţi abonatii care înregistreaza probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare, pentru remedierea acestor situatii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societății la numarul de telefon 0241.924.”
Din cauza rafalelor de vant, incepand cu ora 18,20, la Stația de tratare și pompare Palas din municipiul Constanța s-au înregistrat multiple variații de tensiune, pompele de la nivelul stației rămânând fără energie electrică. Pentru remedierea situației, echipele RAJA de permanență din cadrul stației au făcut toate manevrele necesare pentru repornirea pompelor în condiții de siguranță. Având în vedere faptul ca la nivelul statiei inca se inregistreaza intreruperi in alimentarea cu tensiune, dar si debitul și numărul mare al consumatorilor deserviți, abonații din zonele CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Brătianu, Km4-5, Km5, Poarta 6, Abator, Gară, Casa de Cultură, Inel I și Inel II au apă potabilă la robinete cu presiuni scăzute, în timp ce consumatorii de la etajele superioare ale blocurilor nu au apă.
Echipele RAJA vor face tot posibilul pentru asigurarea continuității serviciului de alimentare cu apă la parametrii optimi, atât timp cât nu vor mai exista fluctuații/întreruperi în alimentarea cu energie electrică.
Având în vedere atenționarile meteo, la nivelul RAJA SA sunt constituite 30 echipe pentru intervenția rapidă, 14 pe municipiul Constanta si 16 in restul judetului, echipe care asigură permanența în toată această perioadă.
Asigurăm toţi abonaţii societăţii că reprezentanții companiei noastre vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei.
Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.
Raluca Alexandra Prună, fost ministru al justiției în perioada 17 noiembrie 2015 – decembrie 2016, ne explică prin intermediul unei postări pe Facebook, cum a reușit guvernul PSD să distrugă transportul public județean de persoane.
Situația expusă de Raluca Prună se aplică perfect și județului Constanța, unde firmele de maxi-taxi fac ce vor, în timp ce președintele Consiliului Județean, Marius Horia Țuțuianu tace mâlc și nu mișcă nici măcar o virgulă.
“La PSD/ALDE e cam așa: întâi dăm o lovitură mortala transportului de persoane ca serviciu public, prin OUG 51/2019 adoptată în iunie 2019. O ordonanță care reunește în mic toată prostia și ticăloșia guvernamentală. Ordonanța asta desființează transportul de persoane ca serviciu public, invocând mincinos (cum altfel?) un Regulament european (CE) NR. 1370/2007 Privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători. Scopul Regulamentului este:
“ART 1 […]acela de a defini modul în care, în conformitate cu normele dreptului comunitar, autorităţile competente pot acţiona în domeniul transportului PUBLIC de călători pentru a garanta prestarea de SERVICII DE INTERES GENERAL care sunt, printre altele, mai numeroase, mai sigure, de calitate mai bună sau au costuri mai scăzute decât cele pe care le-ar fi permis numai acţiunea forţelor pieţei.”
Pentru a putea garanta astfel de servicii, Regulamentul prevede acordarea unor compensații pentru operatori. Exact în scopul de a menține prezența lor pe piață și asigurarea serviciului public, pentru a acoperi costurile ocazionate de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public. Adică pe românește, pentru a nu desființa autobuzul de la Dobrosloveni la Caracal. Care poate ca merge în pierdere și atunci autoritatea îi acordă compensații.
OUG 51/2019 spune în Nota de fundamentare, cu copy/paste ca să nu avem discuții hermeneutice: “includerea transportului rutier judeţean de persoane în sfera serviciilor publice atrage implicit acordarea de compensaţii de la bugetele locale ale judeţelor, cu impact negativ asupra cheltuielilor consiliilor judeţene.” Și atunci, se propune “eliminarea transportului rutier judeţean de călători din sfera serviciilor publice, situaţie în care acesta se va desfăşoara în regim comercial.”
Adică nu se va desfășura, pentru ca nici un operator comercial nu va furniza un serviciu pentru care pierde bani. Pentru o lectură completă, pe pagina guvernului găsiți nota de fundamentare” a explicat fostul ministru.
Cârdășia Țuțuianu – Viorica Dăncilă
Guvernul Dăncilă nu și-ar fi putut asuma vreodată o asemenea aberație, în lipsa susținerii câtorva președinți de consilii județene interesați, chestiune evidențiată prin Nota de Fundamentare care stă la baza Ordonanței 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.
Astfel, în Secţiunea a 6-a a Notei de Fundamentare se menționează, negru pe alb, că acest act normativ s-a făcut la solicitarea următoarelor șase Consilii Județene: CJ Gorj prin adresa nr. 7785/06.05.2019, CJ Brașov prin adresa nr. 10/9244/06.06.2019, CJ Dolj prin nr. 11034/05.06.2019, CJ Bihor prin adresa nr. 11285/05.06.2019, CJ Brăila prin adresa nr. 11015/04.06.2019 și, nu în ultimul rând, Consiliul Județean Constanța prin adresa 13.044/20.05.2019.
Înțelegem astfel de ce, Marius Horia Țuțuianu avea toate motivele să-și dorească “îngroparea” subiectului maxi-taxi, în condițiile în care, la momentul izbucnirii scandalului legat de operatorul județean de transport (finalul lunii iunie), adresa CJ Constanța prin care se solicita guvernului prelungirea licenței firmelor Grup Media Sud, JTA și TranSEvren avea deja o lună de zile vechime.
Și mai putem sesiza cum, imediat după Gorj, tocmai Consiliul Județean de la malul mării s-a grăbit să transmită guvernului un punct de vedere, în sensul “promovării cu celeritate” a proiectului de act normativ amintit, adică a OG 51/2019, prin care se permite firmelor precum Grup Media Sud să-și facă de cap în continuare, cel puțin până prin 2023.
În lipsa unor contract de delegare a gestiunii, care să fie semante între operatori și Consiliul Județean Constanța, firmele de maxi-taxi își reglează după bunul lor plac tarifele, orarul de transport, precum și calitatea serviciilor, în tot Județul Constanța.
Pasagerii sunt tratați precum animalele, pe bani publici, în timp ce președintele Consiliului Județean, PSD-istul Marius Horia Țuțuianu nu face absolut nimic pentru a rezolva această problemă care trenează de ZECI de ani!
Ne aflăm în fața unei situații absolut înfricoșătoare și fără precedent, generată în mare parte de prevederileOrdonanței de Urgență Nr. 51/2019emisă de Guvernul României, intrată în vigoare pe 28 iunie, cu susținerea directă a Consiliului Județean Constanța, prin care, FĂRĂ UN TEMEI LEGAL, operatorilor de transport județean din întreaga țară le-au fost prelungite licențele.
Să dai o lege doar pentru a face jocurile acestui CARTEL al transportatorilor județeni, reprezintă poate cea mai dură formă de flagel împotriva propriilor cetățeni. Să-ți lași călătorii din întreaga țara la mâna unor șarlatani cu SRL-uri pe patru roți, și să așezi interesele de clan înaintea intereselor românilor, este cu adevărat marca guvernului Dăncilă după Era Dragnea.
În județul Constanța avem un CARTEL al transportatorilor!
Ca efect al OG51/2019 toți transportatorii din județul nostru și-au crescut peste noapte tarifele, fără nicio jutificare. Primii au fost cei de la Grup Media Sud Company SRL (GMS), care pe 17 IULIE și-au mărit prețul biletelor cu 20% pentru ruta Constanța – Năvodari.
La câteva zile diferență, spre finalul lunii trecute, și firma JTA Trans-Group SRL a anunțat că urmează să-și majoreze tariful per călătorie, începând cu data de 5 AUGUST 2019, de la 6 la 8 lei, adică cu nu mai puțin de 33%.
Anunț TranSEvren 01.08.2019
Ieri, a apărut și anunțul firmei TranSEvren care anunță de-asemenea creșterea prețului biletelor pentru călători, tot din data de 5 AUGUST , adică la aceeasi data cu JTA Trans-Group SRL. Este sau nu este acest acest comportament unul specific cartelurilor?
Consiliul Concurenței spune că este ILEGAL !
Consiliul Concurenței, prin Adresa Nr. 4321 din 07.05.2019 trimisă Secretarului de Stat din Ministerul Dezvoltării, Stan Sirma Caraman, atrăgea atenția că “prelungirea nejustificată a valabilității licențelor de traseu poate conduce la distorsionarea mediului concurențial, prin favorizarea operatorilor existenți pe piață și interzicerea accesului altor operatori care ar fi putut să efectueze acest serviciu în condiții economice și de calitate superioare.”
Cu alte cuvinte, prin promovarea și aplicarea Ordonanței 51/2019, Consiliul Județean Constanța încalcă principiul liberei concurențe, favorizând implicit Grup Media Sud, situație care duce la denaturarea concurenței, și nu în ultimul rând la un abuz de poziție dominantă a operatorului.
Și așa cum s-a văzut deja, la nici trei săptămâni de la intrarea în vigoare a Ordonanței, toți operatorii din Constanța și-au MAJORAT tarifele, după cum le-au dictat interesele, fără ca legea să conteze sau să-i afecteze.
Ca urmare a avertizărilor meteorologice de instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină, cantitățile de apă putând depăși 25 l/mp, iar pe arii restrânse 50…70 l/mp, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, la nivelul RAJA S.A. s-a decis activarea Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă,începând de mâine, sâmbătă – 03 august 2019, ora 08.00, până luni – 05 august 2019, ora 08.00.
În cadrul Comandamentului au fost constituite zeci de echipe de intervenţie la nivelul localităților deservite, dotate cu utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate.
Asigurăm abonaţii societăţii că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și de canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce vor fi rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei electrice.
Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.
Societate comerciale cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați:
peisagiști
lăcătuși mecanici
sudori
zugravi.
Se asigură: contract de muncă 8 ore/zi, 5 zile pe săptămână și salariu 1263 lei în mână, negociabil. Este obligatorie diploma de specializare. Nu se decontează transportul.
Reprezentanții RAJA S.A. au ținut să dezmintă unele zvonuri apărute în cadrul anumitor publicații, legate de tariful pe care locuitorii județului Constanța îl plătesc pentru apa potabilă. Contrat zvonurilor care încercau să inoculeze ideea că la Constanța s-ar plăti cea mai scumpă apă din țară, situația prezentată de RAJA arată că realitatea este cu totul alta.
Redăm, integral, comunicatul primit.
”În Romania, în rândul operatorilor de profil – apă și canalizare – epurare, tariful perceput de RAJA SA pentru apă potabilă este pe locul 10 în clasamentul national. Spre deosebire de celelalte companii – care au posibilitatea folosirii unor surse de suprafață, RAJA S.A. extrage apa furnizată din subteran, prin sute de foraje de mare adâncime, ceea ce implică mari cheltuieli cu energia electrică aferentă pompării din subteran. Totodată, RAJA S.A. a cofinanțat, printr-un împrumut contractat de la B.E.R.D, cu peste 50 milioane euro Programul Operational Sectorial de Mediu în valoare de peste 300 milioane euro, în urma căruia au rezultat investiții ce au intrat în patrimoniul UAT-urilor. Printre cele mai mari investitii se numara si 16 statii de epurare moderne, care sunt prevazute inlcusiv cu treapta tertiara de tratare a apelor uzate, apele deversate in emisar fiind ape curate ce respecta toti indicatorii impusi privind protectia mediului inconjurator. In aceste conditii, tariful perceput pentru serviciul de canalizare, este un tarif ce acopera doua componente canalizare si epurare, RAJA SA fiind prima companie la nivel national in ceea ce priveste numarul statiilor de epurare. Chiar si in aceste conditii, tariful perceput de RAJA pentru serviciile de canalizare-epurare este pe locul 2 la nivel national. În acest moment, RAJA deruleaza proiecte in cadrul POIM de peste 600 milioane euro.
Tariful practicat de RAJA S.A. este aprobat de către ANRSC. după o verificare riguroasă a tuturor componentelor de preț și a respectării Strategiei Tarifare. Vă transmitem și situația primelor 15 tarife percepute pentru apa potabilă si serviciul de canalizare-epurare de catre operatorii acestor servicii.
SITUAŢIA preţurilor la apa potabilă la data de 19 iulie 2019
Nr. crt.
AGENT ECONOMIC
Preţ/Tarif pt. populație(inclusiv TVA) lei/mc.
S.C. AQUAVAS S.A. VasluiAviz ANRSC nr. 610191/03.09.2018
5,69
S.C. EURO APAVOL S.A.Aviz ANRSC nr. 513462/21.12.2017
5,33
S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. PloieştiAviz ANRSC nr. 82/13.06.2018
5,30
S.C. COMPANIA JUDEŢEANĂ APA SERV S.A. NeamţAviz ANRSC nr. 603853/05.04.2018
5,25
S.C. APA SERV VALEA JIULUI S.A. PetroşaniAviz ANRSC nr. 27/20.02.2018
5,20
S.C. COMPANIA DE APĂ S.A. BuzăuAviz ANRSC nr. 332046/29.12.2015
5,06
S.C. APĂ CANAL GALAŢI S.A.Aviz ANRSC nr. 77/07.06.2018
5,03
S.C. ACET SUCEAVA S.A.Aviz ANRSC nr. 609303/09.08.2018
5,00
S.C. COMPANIA DE APĂ ARIEŞ S.A. TurdaAviz ANRSC nr. 75/06.06.2018
4,97
S.C. R.A.J.A. S.A. ConstanţaAviz ANRSC nr. 513200/14.12.2017
4,91
S.C. AQUASERV S.A. TulceaAviz ANRSC nr. 228120/19.12.2014
4,89
S.C. AQUACARAŞ S.A. ReşiţaAviz ANRSC nr. 318421/06.08.2015
4,82
S.C. APA SERV S.A. AlexandriaAviz ANRSC nr. 506212/03.07.2017
4,73
S.C.COMPANIA DE UTILITĂŢI PUBLICE R.A. FocşaniAviz ANRSC nr. 91/27.06.2018
4,51
S.C. COMPANIA APA OLTENIA S.A. CraiovaAviz ANRSC nr. 505415/20.06.2017
4,51
SITUAŢIA Prețurilor și tarifelor la canalizare/canalizare-epurare la data de 19 iulie 2019
Nr. crt.
AGENT ECONOMIC
Tarif pt.populatie (inclusiv TVA) lei/mc.
S.C. COMPANIA DE APĂ ARIEŞ S.A. TurdaAviz ANRSC nr. 75/06.06.2018
Organizația Județeană a Partidului Social Democrat, filiala Constanța își exprimă întregul sprijin față de doamna prim-ministru al României, Viorica Dăncilă, în demersurile inițiate, legate de tragedia de la Caracal.
“Premierul Viorica Dăncilă a propus un plan de măsuri imediate și modificarea, legislativ și procedural, a cadrului de funcționare al tuturor instituțiilor abilitate implicate. Credem că, în acest context al anchetei – care trebuie să fie una profesionistă, urgentă și cu rezultate imediate – încercarea de politizare a cazului și speculare în scopuri electorale, politicianiste, se înscrie în genul de campanii agresive, prin care opoziția și președintele României încearcă de mai multă vreme înlăturarea puterii politice legitim alese, prin orice mijloace.
În aceste momente, răfuiala politică ar trebui să înceteze și toți factorii, de la funcționarii implicați în anchetă, până la CSAT ar trebui să conlucreze, pentru aducerea adevărului la lumină și preîntâmpinarea unor astfel de fapte oribile.
Tragedia de la Caracal, care prin gravele erori de sistem a condus la pierderi de vieți omenești trebuie să fie un punct de plecare pentru analize și măsuri drastice, în care să se stabilească vinovății, dar și măsuri concrete și efective. Solicitarea de demisii doar în scop politic nu e în măsură să rezolve problemele grave din instituțiile statului ci, dimpotrivă, să le adâncească, în absența unor structuri legitime, care să le rezolve. În locul unor discursuri de campanie, este momentul să îndemnăm la decenţă, la asumare şi la responsabilitate, la respect pentru nenorocirea unor familii. Din toate aceste rațiuni, guvernul Viorica Dăncilă, comisiile și instituțiile abilitate trebuie lăsați să lucreze, departe de presiunile politice și răfuielile electorale.
PSD Constanța face un apel la echilibru, decență, reținere și responsabilitate din partea întregului spectru politic dar și al întregii societăți civile, pentru a evita provocări, orchestrate de cei care au tot interesul să se instaureze dezordinea publică, haosul și anarhia în România.”
Locatarii din zona Parcului Tomis 2 au aflat cu stupoare că începând de azi, toate locurile de parcare din jurul parcului devin cu plată. Se aplică același regim de taxare prin SMS ca și-n celelalte zone ale orașului.
Dacă din nefericire locuiți în zonă, și nu aveți unde să vă parcați mașina, începând de zi, costul unui loc de parcare se va ridica la imensa sumă de 2700 lei pe an.
Din informațiile pe care le deținem în acest moment, și alte cartiere din Constanța sunt vizate de măsuri similare. Primăria va impune plata parcării prin SMS pentru toate zonele considerate de interes rutier, în mod special în cele aflate în proximitatea marilor artere rutiere, școli sau instituții.
Costul parcării în Constanța, precum și cuantumul amenzilor pe care primăria le aplică sunt cu mult peste alte orașe europene, chiar peste capitale precum Londra sau Berlin.
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unor avarii pe conducta de alimentare cu apă cu diametrul de 600 mm din incinta stației de pompare apă Cota 20 Ovidiu, respectiv pe conductele de aducțiune cu diametrul de 355 mm de pe Drumul Național 2A (zona pod CFR și Grup Social Ceres), RAJA S.A. este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile joi – 01 august 2019, în intervalul orar 06.00 – 22.00.
În acest timp nu vor avea apă la robinete consumatorii din zona industrială, Aeroportul Internațional, Baza militară, Societatea Avicola și Grupul Social Ceres dinM. Kogălnicenu, dar și utilizatorii din localitățileOituz și Culmea.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectați să îşi asigure rezerva minimă de apă, pentru consum şi uz casnic,în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Abia ajuns ministru de interne, Nicolae Moga a renunțat la această funcție după doar șase zile de mandat. Explicațiile pe care le-a oferit nu lasă să arate adevăratele motive pentru care a recurs la acest gest. Poate fi vorba de cazul crimelor din Caracal sau de recentele dezvăluiri referitoare la faptul că o numise șefă de cabinet exact pe fosta amantă a lui Radu Mazăre.
”În urma unei discuţii pe care am avut-o cu premierul am decis să mă retrag din funcţia de ministru de Interne. Retragerea din această demnitate trebuie văzută ca un nou început pentru minister. Toate aceste cercetări vor continua. Am încredere în oamenii oneşti şi profesionişti din minister. Îi mulţumesc doamnei premier pentru încredere şi trebuie ca astfel de evenimente să nu mai fie posibile pe viitor”, a spus Nicolae Moga.
Numirea lui Nicolae Moga în funcție de ministru de interne a născut mari controverse, legate în primul rând de apartenența fostului senator la gruparea Mazăre-Constantinescu din Constanța.
Primul care a subliniat acest aspect a fost deputatul USR, Stelian Ion, urmat de fostul președinte Traian Băsescu, iar mai recent de analistul politic Stelian Tănase.
“O spun cu toată responsabilitatea: senatorul PSD Moga a fost permanent alături de Mazăre și Nicușor Constantinescu la jefuirea bugetului Constanței timp de aproape două decenii și este, fără îndoială, unul dintre vinovații pentru decăderea acestui important oraș al României. E o comicărie de teatru absurd ca în timp ce justiția demantelează o mafie și îi bagă pe jupâni la pușcărie, locotenentul lor să devină șef peste poliție” a scris Stelian Ion pe pagina sa de Facebook, pe 24 iulie 2019.
Nicolae Moga si Radu Mazăre
Invitat duminică seara la Digi24, chemat să comenteze acțiunea autorităților în cazul crimelor de la Caracal, fostul președinte Traian Băsescu l-a făcut “nărod” pe noul ministru de interne, fostul senator PSD de Constanța, Nicolae Moga.
„Eu sunt convins că instituțiile Ministerului de Interne sunt timorate, a mai venit și nărodul ăsta acuma, la Interne… Îl știu din Constanța, îl știu în ce zone s-a învârtit din punct de vedere al relațiilor lui” a afirmat Traian Băsescu.
Nicolae Moga și primarul Radu Mazăre
Duminică seara și publicistul Stelian Tănase a avut o reacție la adresa lui Moga, afirmând că urmele de interlop pot fi observate și azi în comportamentul actualului ministru de interne:
“Se simte în comportamentul lui public trecutul interlop. Și-a construit cariera în anturajul lui Radu Mazare, azi în pușcărie. Moga se prezintă ca revoluționar, dar afirmația mă face sa rid – ca unul care am fost la baricada revoluției din Bucuresti în prima linie… Ar trebui să-l verifice cineva serios pe tema asta.”
Și tocmai ieri avea să se afle că noul ministru Moga, a numit-o șefă la cabinetul său pe una dintre fostele iubite ale lui Radu Mazăre. Este vorba despre Elena Voinea, o tânără care nu are competențe pentru ocuparea unei poziții de genul acesta.
Instituția Avocatul Poporului, reprezentată de Renate Weber, s-a sesizat din oficiu, anunțând o amplă anchetă în urmă careia va realiza un Raport Special referitor la problemele sistemice care au facilitat crimele de la Caracal.
În cadrul investigațiilor, Avocatul Poporului va solicita informații de la Ministerul Transporturilor, Consiliile Județene, Prefecturile, dar și Ministerul Educației, cu privire la modul în care este asigurattransportul public inter și intrajudețean (pentru toți cetățenii României), dar și transportul elevilor către și dinspre școli.
Așa cum am publicat și-n materialele noastre anterioare,Consiliul Județean Constanța prin Adresa Nr. 13.044 din 20.05.2019 a solicitat Guvernului României să emită Ordonanța de Urgență Nr. 51/2019,intrată în vigoare pe 28 iunie 2019, privind transportul rutier județean de persoane, prin care s-a tăiat finanțarea de la buget a transportului județean.
În această situație deosebit de gravă, Consiliul Județean Constanța este vizat direct de ancheta Avocatului Poporului, alături de CJ Gorj, CJ Brașov, CJ Dolj, CJ Bihor și CJ Brăila – exact inițiatorii OG 51/2019.
Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 21, art. 22, art. 47 alin. (1) și art. 49 din Constituția României privind accesul liber la justiție, dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, nivelul de trai și protecția copiilor și a tinerilor.
Prezentăm comunicatul Avocatului Poporului așa cum a fost acesta publicat pe pagina oficială a instituției:
„În cadrul investigațiilor, Avocatul Poporului va solicita lămuriri de la STS, ANCOM, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerul Afacerilor Interne în legătură funcționarea, procedurile și timpul de reacție în cadrul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În același timp, Ministerul Transporturilor, Consiliile Județene, Prefecturile, dar și Ministerul Educației vor fi solicitate să dea detalii cu privire la modul în care este asigurat transportul public inter și intrajudețean (pentru toți cetățenii României), dar și transportul elevilor către și dinspre școli.
Avocatul Poporului se va adresa atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât și Ministerului Public în vederea clarificării, între altele, a modului în care a fost gestionat dosarul primei crime comise în Caracal, în luna aprilie 2019. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne va fi solicitat să dea detalii referitoare la modul în care este asigurat efectivul de agenți de ordine publică (din teren) în unitățile administrativ-teritoriale, respectiv județe, orașe și comune. În același timp, Avocatul Poporului va trimite o adresă către Inspectoratul General al Poliției Române în care va solicita o evidență, precum și detalii privind gestionarea dosarelor referitoare la disparițiile de copii. Colaborarea între unitățile școlare și organele de poliție, în vederea asigurării protecției elevilor, dar și a semnalării eventualelor dispariții, se va afla și ea în atenția Avocatului Poporului.
La finalul investigațiilor, Avocatul Poporului va formula Recomandări și va elabora un Raport Special care va analiza problemele de sistem, pentru ca, pe viitor, astfel de tragedii să fie evitate. Documentul va fi înaintat Parlamentului, Guvernului României și va fi prezentat opiniei publice.” SURSA AICI
Fără bani de la buget, operatorii privați nu pot dezvolta din investii proprii un transport adecvat pe toate rutele, care să lege satele și comunele de marile orașe și de municipiile reședință de județ. Prin promovarea și aplicarea OG 51/2019, cetățenii acestei țări au fost trimiși fără scrupule, de către Guvern și Consilii Județene, să facă autostopul, pentru că bani de transport NU se mai dau.
Așteptăm ca Avocatul Poporului să-l întrebe pe președintele Consiliulului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, cum anume a gestionat problema transportului județean în ultimii trei ani de zile, de când ocupă această funcție. Și mai cu seamă, așteptăm finalizarea Raportului Special, pe care Avocatul Poporului a promis să-l realizeze după terminarea acestor investigații.