Braconaj piscicol pe lacul Oltina din judeţul Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând doi cetăţeni români care desfăşuraseră activităţi de pescuit în mod ilegal în interiorul unei ferme piscicole din judeţul Constanţa.

În data de 09.08.2014, în jurul orei 13.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Băneasa i-au depistat, pe malul lacului Oltina, pe cetăţenii români P.V., în vârstă de 23 ani şi C.L.C. de 20 ani, domiciliaţi în judeţul Constanţa, care deţineau patru plase tip monofilament şi cantitatea de 20 kilograme peşte din specia puiet crap.
Cei doi bărbaţi au declarat că au desfăşurat activităţi de pescuit în interiorul fermei piscicole din localitatea Oltina cu scopul de a valorifica cantitatea de peşte.
Cantitatea de peşte a fost redată mediului natural deoarece peştele era în stare vie, iar persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,deţinere şi utilizare a plaselor de pescuit tip monofilament”, ,,deţinere şi transport al peştelui fără documente legale” şi furt, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64, din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009, respectiv art. 228, alin. 1 din Codul Penal.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular