Constanta.RO

Bogdan Moșescu pretinde moralitate și transparență. Declarațiile lui de avere arată că e un mincinos

0

Așazisul administrator public al municipiului Medgidia, Bogdan Marian Moșescu, a fost în ianuarie protagonistul unei conferințe de presă în care se plângea ca o fată mare că a fost victima unor atacuri la persoană, din partea mea, un om care nu cunoaște semnificația cuvântului moralitate. Tânărul care spunea că ”eleganța nu stă numai în haine”, fără să-și dea seama că dintre noi doi, el este cel care preferă ținutele elegante, nu eu, spunea atunci că aș fi întrebat în scris de ce a fost el membru al unui ONG (de parcă te poți întreba așa ceva) și că mă va acționa în instanță pentru cele scrise de mine în publicația Constanta.ro. Pentru a nu-l face să plângă din nou și a nu se interpreta în vreun fel greșit, i-am dat timp domnului Moșescu să deschidă o acțiune împotriva mea în fața instanței, demers pe care, evident, nu l-a urmat. Pentru că domnul Bogdan Moșescu este un mincinos. Veți vedea de ce spun asta.

Bogdan Moșescu, administrator public. Nu și în declarațiile de avere

Nimeni din Medgidia nu știe cum a ajuns acest tânăr, administrator public al municipiului.Pe site-ul Primăriei Medgidia nu figurează vreun anunț prin care doritorii să fie chemați la concurs pentru a ocupa această funcție, așa cum era normal, la fel cum nu există un comunicat care să ne aducă la cunoștință nota cu care a promovat concursul candidatul Bogdan Moșescu, cel mai probabil singurul candidat la această funcție, obținută discret, chiar pe șest s-ar putea spune. La fel s-a întâmplat și cu funcția de membru al Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Medgidia, funcție din care a promovat, în scurt timp, în șef al acestui consiliu. Continuăm să considerăm că aceste funcții sunt primite la dorința expresă a primarului și nu rezultatul unui concurs, deschis, transparent, câștigat pe criterii de competență. Nu, domnul Bogdan Moșescu încearcă degeaba să ne aburească, el nu este un străin, sosit de pe stradă, odată ce a auzit că se scot la concurs cele două funcții. El este un apropiat al lui Valentin Vrabie și de aici tot restul. Să ne dea în judecată, dacă nu e de acord cu afirmațiile noastre.

Revenind, domnul Bogdan Moșescu deține deja două funcții în administrația locală din Medgidia, așa cum am arătat. Tânărul care ne arată cu degetul și ne acuză că am fi lipsiți de imoralitate, declarându-se, în același timp, cel mai transparent individ de pe pământ, nu a pus pe site-ul Primăriei Medgidia, nicio declarație de avere, pentru a ne spune și nouă ce remunerație primește din partea medgidienilor, în ciuda faptului că aceste declarații de avere există și au fost trimise Agenției Naționale de Integritate. Da, Bogdan Moșescu e un mincinos, atunci când pretinde că e transparent, pentru că nimeni și nimic nu-l oprea să arate oamenilor din Medgidia declarațiile pe care le-a completat pentru ANI. Poate doar faptul că acestea sunt pline de minciuni și omisiuni? Să analizăm.

Moșescu, liderul studenților la drept, nu respectă legea, când vine vorba de a-și declara averea?

Cum spuneam, noi am găsit declarațiile de avere depuse de domnul Bogdan Moșescu. Tânărul, absolvent de drept și lider al studenților la drept, a completat însă aceste documente, fraudulos, nerespectând legea, ascunzând în mod voit mai multe detalii legate de situația sa financiară.

O să vă spunem din capul locului, Bogdan Moșescu e un tânăr bogat. Din nefericire pentru el, averea i-a parvenit în urma unui eveniment tragic. Tatăl său, cunoscut oamenilor din Medgidia ca patron al Băcăniei lui Tache, a fost ucis în urma unui nenorocit de accident rutier, fiind spulberat în timp ce se deplasa liniștit pe trotuar. Trei terenuri a moștenit tânărul Bogdan, în 2014.Pentru două dintre ele n-a dorit să ne spună unde sunt situate (are dreptul acesta, desigur), pentru al treilea ne spune că e în Medgidia și e extravilan. Adică terenurile lipsite de mare valoare pot fi declarate public, cam asta e mentalitatea. Inconsecvent cu adevărul, domnul Moșescu, încă de la început. Mai departe, domnul Moșescu ne spune că a moștenit două case, una de 192 mp și una de 147 mp, din nou fără a dori să știm unde sunt situate aceste case. În declarații mai intervine un garaj, a cărui situație e neclară. Într-una dintre declarații (2016) spune că l-a cumpărat, în cea de a doua (2017) spune că l-a moștenit.Cum spuneam, nu e prieten cu adevărul. Și incosecvența continuă. În declarații apare și un spațiu comercial, pe care tânărul l-ar deține, fără a ne spune însă cum a ajuns în posesia lui, deși legea ÎL OBLIGĂ.

Ați sesizat deja câteva ”omisiuni” ale absolventului de drept, pentru care completarea unei declarații de avere ar trebui să fie floare la ureche? Să continuăm. Domnul Moșescu are niște conturi deschise. În prima declarație de avere a completat că deține în aceste conturi 13.200 de lei și 7 euro. În ce-a de-a doua, la diferență de șase luni, suma ajunge pe la 29.000 de lei, completată probabil cu suma de 16.000 de lei pe care o primește din chiria spațiului comercial de mai sus.

Dacă lucrurile ar sta așa, ar însemna că domnul Moșescu a economisit banii din chirie, trăind exclusiv din veniturile pe care i le aduc joburile din administrația Medgidiei. Ne-ar fi plăcut să vă spunem la cât se ridică aceste venituri, numai că, domnul Moșescu NU ȘI-A TRECUT VENITURILE ÎN DECLARAȚIILE DE AVERE.

Da, transparentul și moralistul Bogdan Moșescu nu vrea să știe oamenii din Medgidia câți bani câștigă el, deși este OBLIGAT de lege să declare aceste venituri, indiferent că sunt zero sau că sunt zeci de milioane.

Iar, ca un ultim detaliu care să ne confirme cât de moralist este acest Moșescu, din declarațiile de avere aflăm că acesta a împrumutat cuiva 150.000 de euro. Oho, o sumă consistentă, având în vedere că tânărul administrator de Medgidia rămâne în conturi cu aproape nimic, după acest împrumut. Problema e alta, domnule moralist, din nou sunteți OBLIGAT DE LEGE să specificați exact numele și prenumele persoanei căreia i-ați împrumutat acești bani și dumneavoastră … n-ați făcut-o. Adică ați încălcat legea, domnule Moșescu. Și legea și transparența cu care vă lăudați.

ghidimprumut

Așadar, domnule Moșescu, putem conchide că nu sunteți nimic din ceea ce pretindeți a fi. Nu respectați nici legea, nici principiul transparenței, iar dacă noi nu suntem moraliști, ia să vedem, aveți dumneavoastră onoarea să vă prezentați frumos demisia din funcțiile pe care le dețineți, fiind foarte clar că ați ascuns lucruri despre situația dumneavoastră de ochiul omului din Medgidia? Suntem siguri că nu.

Moșescu cere moralitate în cadrul unei conferințe de presă plătită din banii Medgidiei

În fața unei săli pline de jurnaliști, Bogdan Moșescu spunea că va da Constanta.ro în judecată. N-a făcut-o. Mai spunea că moralitatea este un cuvânt străin pentru noi, ăștia care-l criticăm și că el a învățat în lunga-i viață de 25 de ani că e important să ai valori. Cred că am arătat în acest articol că domnul Moșescu e doar un lup moralist, care plânge ca o fecioară, dar în realitate nu știe nici ce e aia morală, nici ce e transparența și nici măcar legea. Și mai este ceva, ce omul plin de morală, Bogdan Moșescu, nu vă spune. Jurnaliștii prezenți în acea sală, cărora le mulțumește pentru modul în care știu să prezinte adevărul, sunt plătiți boierește cu sume generoase din bugetul local al municipiului Medgidia. Asta este etica pe care o predicați, domnule Moșescu? Mi-ar fi rușine. Sau poate etica și morala pe care o cereți, este cea pe care o promovează șeful și prietenul dumneavoastră, Valentin Vrabie, o dată la câteva zile, atunci când înjură cetățenii pe Facebook, moment în care dumneavoastră băgați capul în nisip ca struțul și vă prefaceți că nimic nu s-a întâmplat? Hai să fim serioși!




About Author

Lasa un raspuns

40 + = 49