Constanta.RO

Viorica Dăncilă a inaugurat azi Bursa de Pește FĂRĂ PEȘTE din Tulcea. Proiect finalizat din 15 ianuarie 2016

0

A fost zarvă mare în această dimineață la Tulcea: Președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu a fost gazda delegației guvernamentale, condusă de Viorica Dăncilă. Alături de prim-ministru au mai fost prezenți ministrul Agriculturii, Petre Daea, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Toți au venit să taie pamblică noii Burse de Pește din Tulcea, o investiție de 5 milioane de Euro realizată din fonduri europene și care a fost lăsată ani de zile în paragină.

Viorica Dăncilă - Tulcea, Bursa de Pește 08.04.2019

Viorica Dăncilă – Tulcea, Bursa de Pește 08.04.2019

La o interpelare din mai 2018, a deputatului de Constanța, Ion Stelian, Ministerul Agriculturii a răspuns precizând că proiectul ”Bursa de Pește s-a încheiat în data de 15 ianuarie 2016.”

De ce a fost inaugurată tocmai acum?

În primul rând pentru că suntem în plină campanie electorală, dar mai important, pentru a evita sancțiunile.

Bursa se numește de fapt “Centru principal de vânzare a peștelui” și ar fi înregistrat doar două tranzacții până în prezent, undeva pe la începutul acestui an. Astfel, România nu va fi sancționată pentru nefuncționarea proiectului finanțat din fonduri europene, a declarat pentru Agerpres, directorul general al Autorității de Management a Programului Operațional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM), Ciceronis Cumpănășoiu.




About Author

Lasa un raspuns

45 − 40 =