Când eram mică am citit o carte extrem de chinuitoare, care m-a obsedat multă vreme. „Robie” de Somerset Maugham, titlul original fiind „Of Human Bondage”. Personajul principal, Philip, se îndrăgosteşte de Mildred, o femeie de joasă speţă, atât intelectual, cât şi moral. Ea nu-l iubeşte câtuşi de puţin, îl minte şi îl trădează în repetate rânduri, pe când el o iartă, o primeşte înapoi şi o întreţine financiar. Ba chiar renunţă pentru ea la Norah, o femeie bună ce se îndrăgostise de el într-unul dintre intervalele în care rămăsese singur pentru că târfa îl înşelase şi plecase.
Am citit romanul cu un sentiment copleşitor de revoltă.
La fel de revoltător este ataşamentul pe care unele femei îl au faţă de bărbaţii care le trimit să se prostitueze sau le agresează regulat, ori şi una, şi alta. Nu mă refer la cazurile în care femeia nu vede cale de ieşire dintr-o situaţie groaznică, ci la acelea în care ea se târăşte la picioarele lui după ce îşi încasează bătaia, implorându-l să o iubească, şi îl apără pe animalul ei în faţa tuturor.
Un fel de afecţiune instinctuală, de sclav. Stima de sine scade atât de mult, omul ajunge să creadă că nu merită absolut nimic, aşa încât se simte onorat că persoana iubită îi dedică acel moment necesar pentru a-i trage un picior în coaste sau o palmă după cap. „Iată că mă iubeşte totuşi, putea să iasă pe uşă fără să mă scuipe, dar şi-a dat osteneala, până la urmă…”
Ce se întâmplă, în aceste condiţii, cu sufletul nemuritor din om, cu fărâma de Dumnezeire din el?
Dar deja am luat-o în altă direcţie, mă întorc la ceea ce voiam să demonstrez aici.
E vorba despre Sindromul „Stockholm”, veţi spune, este documentată dragostea victimei faţă de agresor, starea de sclavie afectivă care vine după sclavia propriu-zisă. Este un mecanism psihologic de adaptare a personalităţii victimei la situaţia de stres, iar abandonarea logicii este explicată de specialişti prin regresiunea către un nivel mai elementar al dezvoltării decât acela observat la un copil de cinci ani, vârstă la care copilul se află într-o stare de dependenţă totală faţă de figura autoritară din viaţa sa.
Aş vrea să extind această descriere la situaţia în care ne găsim la Constanţa de aproape 13 ani. Nu am studiat psihologie ca să aflu dacă în cazul mulţimilor situaţia este similară, dar bănuiesc că Sindromul „Stockholm” nu poate fi decât accentuat la acest nivel, ştiut fiind că, în anumite situaţii, indivizii tind să renunţe la raţiunea proprie şi să se ralieze curentului colectivităţii. Citește mai departe …
