Category: Dezvăluiri

spot_img

Două milioane de euro din banii Constanței ajung la echipa de handbal. Salarii exagerate și bani care ajung la baronii locali

Nicușor Constantinescu a avut o pasiune cunoscută pentru handbal. De altfel colegii de facultate știu că obișnuia să practice sportul respectiv în timp ce frecventa Institutul de Marină. Mai târziu, ajuns în...

Sub bagheta lui Horia Constantinescu, alianța PSD-PNL din Consiliul Local Costinești a vrut să treacă bugetul pe șest. PMP a cerut respectarea legii

Ședința ordinară a Consiliului Local Costinești s-a încheiat cu scandal. Alianța creată în jurul primarului Traian Cristea a încercat să supună la vot proiectul de  buget local pentru anul 2018, fără a...

Compania Van Oord tratată de autorități ca o regină, deși argumentele arată că n-ar trebui să mai fie primită la nicio licitație în România

Olanda și-a exprimat clar poziția legat de intrarea României în Schengen, opunându-se de fiecare dată acestui pas. Dacă am fi avut lideri mai ”bărbați”, poate am fi reacționat, ca stat, mai virulent...

Țeapa Van Oord, supravegheată atent la tribunal de două personaje influente din justiția constănțeană

  Ați văzut, desigur, unii în imagini, unii chiar de la fața locului, plajele lărgite din Constanța. Lucrările au fost prezentate ca un mare succes al companiei olandeze Van Oord, dar în realitate...

Câteva motive care arată că fuga lui Radu Mazăre în Madagascar era doar o chestiune de timp

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, condamnat în primă instanță la 4 ani cu suspendare, în celebrul dosar al retrocedărilor, a fugit din țară și se află în Madagascar. Reprezentanții IPJ spun...

La Năvodari, soarele nu poate săruta marea pentru că primarul minte de îngheață apele. Cum și-a bătut joc Florin Chelaru de inspectorii Curții de...

Așa cum am menționat în articolele anterioare, Primăria Năvodari a fost recent ”beneficiara” unui control al inspectorilor Curții de Conturi. Desfășurat la recomandarea Comisiei de Abuzuri din Senat, controlul pare să fie...

Curtea de Conturi demolează Primăria Năvodari. Taxa de două milioane de euro desființată printr-un raport de 118 pagini

În luna aprilie a anului în curs, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, comabaterea corupției și petiții răspundea favorabil sesizărilor făcute de omul de afaceri constănțean, Grigore Comănescu, patronul SOMACO. Acesta reclama faptul că...

Decebal Făgădău ne minte din nou. Clujul are multe taxe mai mici decât Constanța

În doar un an și jumătate de când a fost ales, Decebal Făgădău și-a câștigat titlul de „primarul o să”, adică promite mult, dar nu face nimic. Izolat, sau mai degrabă autoizolat,...
Follow us
0FansLike
3,912FollowersFollow
0SubscribersSubscribe
Instagram
Most Popular