Home Blog Page 118

Cum își bat joc avocații companiei Van Oord de instanța de judecată: ”Un virus a trimis solicitarea, nu noi”

0

Compania olandeză Van Oord devine etalon pentru o situație pe care noi, românii, o acceptăm tacit, de multă vreme. Istoria ne învață că în urmă cu sute de ani, turcii obișnuiau să dea raiduri pe teritoriile românești, să jefuiască tot ce găseau și să se întoarcă acasă cu prada. Revenind în prezent, pare că doar modul în care se întâmplă acest jaf s-a schimbat, dar nu situația în sine.

Să stăm strâmb și să gândim drept. Ne-am rugat, cu disperare, să intrăm în Uniunea Europeană. Cu ce ne-am ales din acel moment? Cu o serie de multinaționale care se așează în România, adună sute de milioane, poate chiar miliarde de euro, de pe piața noastră, iau banii și-i transferă cu ușurință pe piața lor, nu plătesc la noi niciun fel de impozit și în final lasă în urmă doar găuri financiare, pe care rămâne să le suportăm noi, românii. Nu discutăm, de fapt, de același jaf pe care-l făceau turcii sau tătarii în vremurile vechi?

Dacă în acele vremuri, te apărai cu sabia în mână, acum singura ta șansă ar trebui să fie în fața instanțelor de judecată. Ce să vezi, însă, acestea nu țin cu românii. Sub presiunea unui real trafic de influență, exercitat de ambasade și consuli, judecătorii au ajuns să evite deciziile luate împotriva acestor multinaționale, preferând să le favorizeze, în dauna românilor. Români care ajung sclavi moderni ai acestor companii, abuzați, plătiți prost, țepuiți și într-un final nedreptățiți de instanțe. La ei acasă. Acesta este jaful modern la care este supusă România, în anul 2018, cu complicitatea instituțiilor care ar trebui să apere românul.

În acest scenariu se înscrie povestea firmei Comprest. Această companie, cu peste 500 de angajați, a prestat pentru olandezii de la Van Oord lucrări în cadrul proiectului de lărgire al plajelor de pe litoral. Firma Comprest a terminat lucrările, conform graficului, chiar cu o lună mai devreme. Banii însă nu i-a mai văzut. De peste trei ani, olandezii refuză să achite nota de plată finală, alegând să țepuiască prestatorul român. Alegând să riște soarta a 500 de angajați constănțeni. Și totul se întâmplă cu girul instanțelor, care fac jocul avocaților ce reprezintă Van Ooord (români și ei). Avocați care au un singur scop: acela de a trage de proces pentru cât mai mult timp. Iar la final, chiar dacă partea română va avea câștig de cauză, documentele fiind mai mult decât explicite, nu va mai exista o companie pe care s-o obligi să plătească, pentru că Van Oord parte că s-a ușchit deja cu toți banii câștigați. Adică doar vreo 275 de milioane de euro încasați și niciun impozit plătit, pentru că în spiritul valorilor europene, olandezii au declarat că au cheltuit mai mulți bani pentru lucrări și au ieșit, deci, în pierdere.

Astăzi a avut loc un nou termen în procesul dintre Comprest și Van Oord. Prilej pentru avocații companiei olandeze să ia la mișto instanța, pentru a N a oară în ultimii trei ani. Pe scurt, ca să nu vă plictisim cu detalii avocățești mult prea complicate, în proces a fost introdusă o nouă cerere de recuzare a instanței. Lucru hilar, pentru că aceeași cerere a mai existat și a fost respinsă.

În mod normal, instanța trebuia să respingă ca inadmisibilă cererea, dat fiind că ea mai existat și s-a pronunțat deja pe aceasta. Spuneam că judecătorilor le e teamă să ia decizii ferme și pertinente, când vine vorba de multinaționalele europene, și lucrurile nu au stat altfel nici de această dată. Astfel că avocații Van Oord au mai câștigat 10 zile, timp în care se va analiza cererea.

Cel mai amuzant, însă, a fost răspunsul avocatului Van Oord, atunci când, inevitabil, s-a ridicat problema celei de-a doua intenții de recuzare a instanței. Doamna avocat a explicat că ei aveau de gând să trimită cererea mâine, dar că probabil un virus al computerului a trimis-o mai repede.

La astfel de discuții s-a ajuns. În așa hal alege compania Van Oord să se facă de râs, doar pentru a nu-și plăti partenerul român.

Vom continua să urmărim acest proces, chiar din sala de tribunal, chiar dacă de cele mai multe ori ne este rușine să vedem cum românii se sfâșie între ei, iar olandezii zburători dispar cu banii munciți de proștii de români.

Proprietarul grupului de firme Comprest se declară dezgustat de situație

comanescu

Prezent, ca de fiecare dată, la procesul cu Van Oord, proprietarul Comprest se declară complet dezgustat de situația în care se află compania lui. „Sunt dezgustat total de ce se întâmplă. Nu m-am așteptat să treacă trei ani de zile, fără să fie niciun motiv pentru această tergiversare. Suntem oare într-un stat de drept? Am fost avertizat de consultantul lucrărilor că niciodată nu o să am câștig de cauză în fața unei multinaționale de talia Van Oord. Străinii vin și ne spun să respectăm legile, să fim noi cei corecți, dar ei nu fac lucrul acesta. Nu respectă legile, ba chiar fac trafic de influență, prin ambasadori, și își exportă profiturile din România. Plătesc taxe și impozite în țara aceasta de 28 de ani, de când am început activitatea privată. Nu am rămas niciodată dator la stat. Este o opinie formata si pe declaratiile publice ale fostului presedinte al Romaniei, dar si a altor formatori de opinie. Aceste firme străine, în afara faptului că nu respectă legea, funcționează pe pierdere, nu plătesc nici taxe și impozite. Dacă era vorba despre o firmă românească, era executată până acum, dar în acest caz ne facem că nu vedem, băgăm capul în pământ.
Statul român are datoria să ne apere drepturile, nu să dea hotărâri judecatoresti pe bază de oportunitate, cum s-a întâmplat în unele cazuri, ci pe aspecte de legalitate.
Am avut mare încredere în justiție, dar, din păcate, nu mai am. Cred că 80% dintre români sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în justiție, în totalitatea ei, nu numai de judecători, ci și de procurori. Nu cred că o să trăiesc să ajung să văd ca legea să fie aplicată, să nu fie interpretată după bunul plac al unuia sau al altuia.
Aștept ca cei responsabili să ne spună ce se va întâmpla în această țară, să ne spună ce rol vom mai avea, noi, românii, ca să știm ce se va întâmpla cu copiii și nepoții noștri. Vom avea numai rol de etichetă? Vom fi numai sclavi autorizați? Înspre asta ne îndreptăm. Noi, românii, nu avem voie să creștem economic, ni se pun piedici de către multinaționale, chiar cu sprijinul unor români si a autorităților. Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu am nimic împotriva companiilor multinaționale, dimpotrivă, am colaborat și colaborez cu acestea, critica este însa dubla masură aplicată de statul român.”, a declarat Grigore Comănescu.

 

E cutremur în Dobrogea. Se strânge lațul în jurul sectei ”Matei, Chelaru & friends”

Suntem la Năvodari, în luna august, anul domnului 2012. Primarul Nicolae Matei este la apogeul puterii. În urmă cu doar două luni a câștigat un nou mandat de primar, zdrobindu-și adversarii politici. Peste 70 % dintre cei care s-au prezentat la vot au pus ștampila pe numele său.

A fost o campanie electorală încinsă. Viceprimarul lui Matei, mâna dreaptă cum s-ar spune, Florin Chelaru, a fost filmat în timp ce oferea mită contracandidaților. Matei e însă puternic, are prieteni. Cazul e îngropat în ciuda dovezilor care sunt străvezii.

Nicolae Matei e orbit de dorința de răzbunare. E obișnuit ca adversarii politici să nu-i comenteze, iar faptul că în acest tur de scrutin nu a reușit să-l cumpere pe unul dintre aceștia îl deranjează teribil. Golanul trebuie distrus. Printr-un abuz fantastic (corectat și acesta după ani de procese) adversarul nu este acceptat în Consiliul Local. Dar nu este de-ajuns. Matei află că un om de afaceri, apropiat de adversarul său, deține un complex de vile în Năvodari, așa că sesizează ocazia perfectă pentru răzbunare și trece la atac.

Și cum să atace, Matei, dacă nu printr-un nou abuz de zile mari. Că doar era puternic și protejat și nu avea ce se să întâmple. Așa că primarul trece la fapte. În ziua de 14 august, 2012, societatea SOMACO este taxată cu fabuloasa sumă de două milioane de euro, pentru că pe terenul din fața hotelurilor pe care le deține pe malul lacului Siutghiol, ar fi depozitat materiale de construcții?!”

Atât cuantumul taxei cât și motivația ei sunt niște aberații incredibile.

Cu cinci ani înainte, în urma unei furtuni, malul lacului Siutghiol s-a colmatat. Proprietarul hotelurilor s-a văzut nevoit să intervină, pentru a nu se trezi cu proprietățile inundate, astfel că a cerut voie de la Apele Române să consolideze malul, pe propria cheltuială. Desigur, reprezentanții Apelor Române au fost de acord. Toată situația este documentată.

Lacul Siutghiol betonat la Năvodari
Lacul Siutghiol betonat la Năvodari

Tocmai din acest motiv, proprietarul SOMACO nu și-a făcut griji, atunci când s-a trezit ”beneficiarul” celei mai mari taxe din lume. A contestat taxa în instanță și a sperat că lucrurile se vor rezolva rapid. Cum spuneam însă, Matei era puternic. Opinia publică avea să afle, niște ani mai târziu, că terenurile Năvodarului ajungeau la judecători, pentru ca primarul să beneficieze de decizii favorabile. Și nu doar la judecători. Primarul și-a cumpărat, oferind terenuri, protecție cam de pe la toate instituțiile statului român.

Pentru reprezentanții SOMACO au urmat ani de procese, pierdute în mod inexplicabil. Ani de decizii aberante luate de prietenii pe care Matei și-i făcuse în instituțiile care în mod normal erau obligate să împartă dreptatea.

Un mare savant spunea că pe lumea asta doar două lucruri sunt infinite. Universul și prostia umană. Probabil că prostia lui Matei se înscrie în această zicere, dar puterea lui nu a fost infinită. Cineva, undeva, dincolo de noi, a ordonat ”stingerea” în mafia românească, iar Matei n-a scăpat de acest ordin, la fel cum n-au scăpat mulți dintre baronii locali din România.

Revenim în prezent. Primarul din Năvodari a făcut o vizită la pușcărie și mai are alte dosare pe rol. La cârma orașului a rămas totuși Florin Chelaru, care nu are curajul să desființeze taxa de 2 milioane de euro iar atunci când e întrebat, minte cu nerușinare că nu știe despre ce e vorba, deși actele prin care decizia fiscală a fost impusă, poartă și semnătura lui.

Dincolo de voința lui Matei sau Chelaru, instituțiile statului au intrat pe fir și încep să elucideze nu doar mizeria prin care a fost impusă această taxă aberantă dar și dedesbturile poveștii. Totul a început cu momentul în care Comisia de Abuzuri a Senatului s-a sesizat legat cu taxa despre care facem vorbire. Curtea de Conturi a fost deci trimisă să verifice care e adevărul. Și, spre lauda lor, inspectorii trimiși nu au ascuns nimic din ceea ce au găsit. Raportul legat de modul în care a fost impusă taxa se întinde pe câteva pagini.

Primăriei Năvodari i s-a cerut să remedieze situația, convocând o comisie împreună cu reprezentanții Apelor Române. Evident, omul lui Matei, primarul în funcție Chelaru, nu a făcut asta. Adevărul despre malul lacului Siutghiol i-ar îngropa și pe el și pe șeful său. Așa că a atacat decizia Curții de Conturi iar procesul se va concluziona la sfârșitul acestei luni.

Adevărul despre modul în care Primăria Năvodari a devenit stăpână, fără temei, pe malul lacului Siutghiol, nu mai poate fi ascuns. Pe rol au intrat, independent, reprezentații Apelor Române, care revendică tot malul lacului, adică peste 6,5 hectare de teren, plus toate construcțiile hidrotehnice, pe care Matei l-a împărțit deja pe la prieteni. Va fi un cutremur. Iar lucrurile au început deja să se întâmple.

Important este că adevărul iese la iveală, grație măsurilor impuse de Curtea de Conturi. Jos pălăria pentru integritatea oamenilor din această instituție. Așteptăm ca atât Matei și Chelaru, dar mai ales procurorii și judecătorii care au protejat această mafie, în dauna unor oameni de afaceri cinstiți, să fie trași la răspundere.

Vom reveni.

SURSE: Stelian Ion, candidatul USR pentru Primăria Constanța

1

Se pare că USR s-a decis să-l lanseze în cursa pentru fotoliul de primar al Constanței pe Ion Stelian Cristian. Informația ne-a parvenit pe surse și este încă neconfirmată la nivel oficial dar aceasta urmează altor zvonuri similare din ultimele luni.

Mai mult decât atât, grupul de comunicare al USR Constanța pregătește deja lansarea lui Ion Stelian, cel mai probabil pentru anul viitor. Tocmai din acest motiv în urmă cu o lună de zile a fost creată o nouă pagina de Facebook denumită Stelian Ion Iubește Constanța sub numele de utilizator “Stelian Ion Constanța Merită Mai Mult.”

Noua pagina de Facebook a candidatului Ion Stelian Cristian
Noua pagina de Facebook a candidatului Ion Stelian Cristian

Pagina cu pricina a fost deja completată cu date despre viitorul candidat. Aflăm astfel că Ion Stelian s-a născut la Constanța, în anul 1977, unde a urmat cursurile Școlii Generale nr. 29, ulterior pe cele ale Liceului Teoretic Ovidius, secția matematică-fizică, iar după absolvire a fost admis la Facultatea de Drept din cadrul Universității București. Din anul 2002, de când a fost admis în Baroul Constanța a prefesat ca avocat, devenind în 2016 deputat de Constanța pe listele Uniunii Salvați România (USR).

În primii ani de stagiatură, Stelian Ion a lucrat ca avocat, mai întâi pentru casa de avocatură “Hahui și Asociații” iar după, pentru avocata Ioana Focșa.

Publicația noastră a relatat la începutul acestui an, că Stelian Ion a lucrat în trecut ca avocat pentru fostul primar Radu Mazăre, iar mai apoi a reprezentat în instanță Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța (RAEDPP). Din informațiile verifcate la momentul respectiv a rezultat că această colaborare a avocatului Stelian Ion cu fostul primar Mazăre s-a încheiat undeva în urmă cu 10-12 ani.

La momentul anchetei noastre jurnalistice, foarte amabil, Stelian Ion ne-a trimis o serie de explicații din care rezultă că actualul deputat a lucrat într-adevăr pentru Radu Mazăre, în anul 2006, însă prin intermediul avocatei Ioana Focșa care-l avea client pe Mazăre în 3 dosare iar pentru o perioadă a reprezentat și RAEDPP în baza unui contract cadru.

„La un moment dat, doamna Focșa, a fost angajată de Radu Mazăre în 3 dosare civile: în două era reclamant, într-unul era pârât. Am intrat și eu în aceste dosare, secondând-o pe doamna avocat Focșa și am câștigat toate cele 3 dosare.

Doamna avocat Ioana Focșa reprezenta RAEDPP Constanta în momentul în care am început colaborarea. La un moment dat a dorit să renunțe la contractele încheiate cu RAEDPP și m-a întrebat dacă nu doresc să preiau eu aceste dosare. Am acceptat, iar ulterior, pentru că am dovedit că pot face față în acele procese fără probleme, am încheiat un contract de asistența cadru cu RAEDPP pentru a reprezenta aceasta instituție și în alte dosare.”

Radu Mazăre spune că nu-l cunoaște pe Stelian Ion însă susține că este “un securist”

Tot în aprilie anul acesta l-am întrebat pe Radu Mazăre despre colaborarea sa cu Stelian Ion în calitate de avocat. Mazăre nu și-a amintit în prima fază de această colaboraredar a contactat-o pe avocata care-l reprezenta atunci și ne-a confirmat că Ion Stelian Cristian a ajutat-o în mai multe procese, fără însă ca el să fi știut, pentru că efectiv nu l-a interesat. În opinia lui Radu Mazăre, deputatul Stelian Ion este “un securist” de care nu vrea să audă.

Stelian Ion spune că nu și-a dat seama atunci pentru ce “prădători” lucrează

„Dacă îmi pare rău că nu mi-am dat seama mai devreme de amploarea dezastrului făcut de acești prădători în Constanța, cu siguranța da. O bună perioadă de timp mi-am văzut în mod exclusiv de profesie, de viața personală, fără a mă implica în acțiuni civice sau politice, altfel decât mergând la vot. Acțiunile mele civice datează din anul 2013, odată cu declanșarea protestelor ecologiste.

Ion Stelian Cristian
Ion Stelian Cristian

Acestea au fost cele care m-au activat civic, luând decizia de a înființa asociația Verde Urban atunci când buldozerele au ajuns în imediata vecinătate a zonei în care am copilărit, în Tomis Nord. Pentru mine aceasta a fost ultima picătură. Până atunci mă limitasem la a fi nemulțumit, la a semna, spre exemplu, petiții împotriva construirii City Park Mall în Parcul Tăbăcăriei. Nu aveam nici vârsta, nici înțelepciunea, nici puterea de a face mai mult. Da, am făcut atunci prea puțin, iar acesta este un regret real, pe care sper că îl încearcă din ce în ce mai mulți constănțeni.” a explicat Stelian Ion.

George Scupra, invitat de onoare la comemorarea lui Ovidius. Decebal Făgădău, uitat de italieni

0

La invitația primarului orașului Sulmona (Italia), doamna Annamaria Casini, primarul orașului Ovidiu, George Scupra, a participat la conferința internațională de închidere a anului ovidian.

Conferința ,,Perspective pentru mileniul trei’’, desfășurată la data de 24 noiembrie 2018, s-a bucurat de prezența a importante personalități din mediul academic și a avut ca principal subiect, prezentarea rapoartelor de activitate pe temă ovidiană 2017-2018, de către reprezentanții instituțiilor și factorilor implicați în comemorarea poetului latin Publius Ovidius Naso. Astfel, profesorul Claudio Strinati de la Universitatea ,,San Raffaele’’ din Roma, a prezentat un volum de sinteză elaborat prin colaborarea mai multor universități din lume, reprezentând o concluzie a lucrărilor mediului academic din acești doi ani.

Primarul George Scupra a prezentat evenimentele și acțiunile desfășurate în orașul Ovidiu în această perioadă, amintind de organizarea Simpozionului ,,Ovidienii’’, ediția I, atribuirea numelui poetului latin școlii din oraș, realizarea unei piese de teatru ,,Ars Amandi’’ ( pe versurile scrise de poet acum mai bine de 2000 de ani ), susținerea elaborării de către doamna Ana Ruse a unei antologii de texte literare pe temă ovidiană, cu aportul a peste 56 de scriitori români stabiliți în toate colțurile lumii și realizarea unui film despre orașul Ovidiu și poet.

Momentul principal al expunerii domnului primar a fost prezentarea ansamblului statuar ridicat în orașul Ovidiu în cinstea poetului cu al cărui nume se identifică, ansamblu format din 3 statui – ,,Ovidius metamorfozat’’, ,,Geneza’’ și ,,Iubirea’’ – anunțând data la care va fi inaugurat, respectiv 28 noiembrie 2018.

Prezența primarului George Scupra și contribuția acestuia la comemorarea poetului latin a fost apreciată de oficialitățile prezente la eveniment, contribuind astfel la promovarea și întărirea identității orașului Ovidiu la nivel internațional, stârnind tuturor participanților interesul de a-l vizita.

,, Suntem onorați să ducem peste veacuri numele poetului latin și totodată mândrii că ne putem numi ovidieni. Am celebrat cu emoție în acești doi ani, viața și opera poetului, creând o punte de legătură între orașele Ovidiu și Sulmona, și astfel am dat orașului o identitate proprie care acum este cunoscută în toată lumea. Pentru noi, românii, acest an are o importanță aparte, fiind momente pe care le poți trăi o singură dată în viață, respectiv: 2000 de ani de la moartea poetului latin, 100 de ani de la marea unire și 140 de ani de când regiuneanoastră Dobrogea a revenit la patria mamă. În numele locuitorilor orașului Ovidiu vă transmitem că vom păstra această punte istorică între cele două popoare pentru totdeauna’’ ( fragment din discursul primarului George Scupra ).

Tot în cadrul acestei vizite oficiale, primarul George Scupra a participat la o expoziție de carte rară pe temă ovidiană, cu exponate vechi de peste 500 de ani, prezentată de doamna Chiara Buccini, a avut o întâlnire cu Asociația Culturală a românilor stabiliți în zona Abruzzo din Italia și o întâlnire cu primarul orașului Vittorito, domnul Carmine Presutti, zonă renumită pentru producțiile de vin și ulei de măsline. Programul a mai inclus și vizita la muzeul de istorie și arheologie precum și participarea la o prezentare culinară organizată de Asociația gastronomică din Italia, cu preparate gătite după rețete vechi din vremea romanilor.

 

Bogdan Huțucă, întrebare pentru Decebal Făgădău: ”Ce ați făcut ieri, pentru constănțeni?”

0

Liderul PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a continuat seria comunicatelor de presă, prin care îi cere primarului Decebal Făgădău să-și facă treaba, competent. Iată cel mai recent astfel de comunicat, trimis pe adresa redacției.

Domnule primar Făgădău, ce ați făcut ieri? Pentru constănțeni, pentru acest oraș?

Vă întreb pentru că ieri, primarul Emil Boc a fost la Bruxelles, unde a semnat aderarea Clujului la inițiativa strategică privind susținerea economiei de inovare în orașele din Europa, devenind astfel primul oraș românesc care devine parte acestui program.

Este vorba despre un proiect care urmărește crearea unui sistem de suport pentru orașele din Europa care au ca obiectiv strategic dezvoltarea economică bazată pe inovare.

Conceptul de la care pornește această inițativă strategică se referă la faptul că orașele de talie medie din Uniunea Europeană constituie o reală coloană vertebrală a economiei statelor membre și, prin urmare, potențialul lor de dezvoltare și rolul pe care îl pot juca în a stimula inovarea și crearea de ecosisteme locale funcționale trebuie susținut și de la nivelul instituțiilor europene. Astfel, această inițiativă se va axa în principal pe efortul de a conecta aceste centre de start-up din orașele medii din Europa la nivel internațional și de a le crea sisteme de sprijin pentru a crește participarea acestor orașe la economia de inovare în special cu ajutorul start-up-urilor.

Știm că pentru dvs sunt cuvinte prea mari și poate fără sens, dar pentru orașe precum Cluj Napoca, Arad, Oradea, fondurile și proiectele europene chiar reprezintă un motor de dezvoltare foarte rapid și fără eforturi financiare mari. Este nevoie, însă, într-adevăr, de efortul dvs și al colegilor dvs din Primărie pentru a identifica problemele și oportunitățile Constanței, de a scrie și a depune proiecte sustenabile pentru acest oraș.

Pare a fi însă o strategie a PSD, pe care și dvs ca primar al Constanței o îmbrățișați cu ardoare, de a vă îndepărta de Europa, de valorile și regulile UE, de a sta departe de tot ce implică investiții din fonduri europene. Într-adevăr, comunitatea europeană este foarte atentă la corectitudinea și transparența în cheltuirea acestor fonduri, și de aceea vă temeți, dvs și colegii din PSD în general, de banii europeni.

Domnule primar Făgădău, e timpul ca orașul Constanța să se dezvolte, să devină atractiv pentru cetățeni și investitori, dar pentru asta e nevoie de proiecte, de fonduri, de strategii de dezvoltare și nu doar de cârpeli și mici ciupeli.

În timp ce primarul Emil Boc informa ieri cetățenii despre aderarea Clujului la inițiativa strategică privind susținerea economiei de inovare în orașele din Europa, dvs, pe pagina Primăriei, făceați inventarul amenzilor de parcare date constănțenilor și ne anunțați că s-a mai pus o șipcă pe acoperișul Cazinoului…

 

O nouă idee tâmpită. S-a inaugurat sala de sport ”Ciprian Marica”

0

După ce, de curând, Partidul Mișcarea Populară a transformat în proiect de hotărâre de Consiliu Local, inepția turnătorului Aurel Papari de a numi parcul de la Casa de Cultură (mă rog, ce a mai rămas din el) ”Trianon”, după celebrul tratat ce a avut loc în orașul respectiv, o nouă idee halucinant de tâmpită a fost pusă în practică la Constanța.

Mai exact, recent construită, sala de sport a școlii Nicolae Tonitza din Constanța, a fost botezată CIPRIAN MARICA. 

Da, nu este o glumă. Este o situație confirmată și promovată de mai marii Consiliului Județean, care nu văd nicio problemă în acest botez, realmente nejustificat.

Constanța are sportivi valoroși, precum Eliza Samara sau Simona Halep, care câștigă trofee, an de an. Constanța are eroi. Constanța are un Gheorghe Hagi care ar merita chiar o statuie în centrul orașului. Cu toate acestea, cineva a decis că fotbalistul Ciprian Marica, deținător de plaja și de club de fotbal cumpărat gata făcut și aproape retrogradat în liga a 3 a, merită această onoare.

Nu știm cine a fost în spatele inepției, dar putem bănui. Director al școlii în care s-a petrecut această ”minune” este Nicoleta Bercaru. Un cadru didactic care și-a dovedit analfabetismul, după ce a ținut morțiș să atace pe facebook protestatarii anti PSD, partid în care activează, fiind consilier județean în funcție.

Consilierul local PNL, Costin Avătavului, a încercat, fără succes, să afle cum sunt atribuite, legal, aceste denumiri. Iată ce ne-a transmis: ”Am încheiat acum ședința Comisiei Juridice, unde am solicitat să ni se prezinte modul și criteriile de atribuire pentru aceste denumiri. Nimeni nu a știut să răspundă. Am primit un număr de telefon, iar persoana care a răspuns, doamna director Cristina Dragomir, din Primăria Constanța, ne-a cerut o solicitare scrisă. La ultima solicitare de acest fel nu ni s-a răspuns nici după opt luni de zile.”

Se conturează, astfel, ideea clară că astfel de numiri se fac anapoda, fără girul autorităților locale, doar de dragul de a părea că se întâmplă ceva. Din păcate, PSD-iștii sunt atât de incompetenți încât reușesc s-o dea în bară chiar și la capitolul nimicuri.

 

 

Ce amendă riști dacă nu-ți desființezi garajul

0

În data de 22.11.2018, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 216 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 46.235 lei.
Cele mai frecvente abateri de la legislația în vigoare au fost constatate pentru nerespectarea normelor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al unității administrativ teritoriale, tulburarea ordinii și liniștii publice în zonele adiacente centrelor comerciale, parcurilor, piețelor agroalimentare și în cartierele de blocuri sau case, încălcarea legislației rutiere, neasigurarea protecției mediului, nerespectarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța,etc.
De asemenea, poliștii locali au derulat în continuare activități specifice pentru eliberarea domeniului public sau privat al unității administrativ-teritoriale de construcțiile provizorii de tip garaj în scopul creării mai multor locuri de parcare sau după caz pentru aducerea terenului la starea inițială.
Campania s-a concretizat în identificarea deținătorilor legali ai garajelor și întocmirea somațiilor de conformare la măsurile dispuse de către polițiștii locali cu privire la construcțiile nelegale.
În acest sens, în perioada 10.11.2018- 22.11.2018, au fost desființate un număr 15 garaje din municipiul Constanța.
Precizăm că acțiunea vizează garajele din toate cartierele, amplasate pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța.
Pe această cale, facem apel la persoanele care se află în această situație să se conformeze somațiilor emise de către Direcția Generală Poliția Locală Constanța în termenul dispus, să desființeze garajul și/sau platforma acestuia în funcție de caz.
Neconformarea la aceste somații reprezintă o contravenție fiind sancționată cu amendă cuprinsă între 1.000-100.000 lei și cu măsura complementară de desființare, în conformitate cu prevederile art.26, alin.1 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Jandarmii constănțeni vor fi la datorie și în acest weekend

0

În acest sfârşit de săptămână, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa, I.S.U. Constanţa şi Poliţiei Locale vor fi angrenaţi în mai multe misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimentele sportive organizate în zona de competenţă, astfel:

Astăzi, 23 noiembrie, începând cu ora 13.00, jandarmii vor acţiona pentru asigurarea climatului de ordine în zona Sălii Sporturilor, unde va avea loc meciul de handbal masculin A.H.C. Dobrogea Sud Constanţa II – C.S.U. Piteşti.

Sâmbătă, 24 noiembrie, jandarmii constănţeni se vor afla în zona stadionului „Gheorghe Hagi” unde vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal A.S.S.C.S. Farul Constanţa – A.C.S. Dacia Unirea Brăila, cu începere de la ora 13.00.

În aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00-16.00, oamenii legii vor fi prezenţi în zona stadionului „Iftimie Ilisei” din Medgidia, unde se va disputa meciul de fotbal C.S. Medgidia – A.C.S. Delta Dobrogea Tulcea.

Duminică, 25 noiembrie, vor fi asigurate măsurile de ordine publică la partida de handbal masculin A.H.C. Dobrogea Sud Constanţa – H.K. Malmo,ce va avea loc la Sala Sporturilor începând cu ora 18.00.

Luni, 26 noiembrie, jandarmii vor avea în atenţie meciul de baschet feminin C.S. Phoenix Ştiinţa Constanţa – A.C.S. Târgu Secuiesc, cu începere de la ora 12.00.

Suporterii echipelor precum şi ceilalţi spectatori au obligaţia legală de a respecta regulile de convieţuire socială şi măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare, în apropierea şi în interiorul arenelor sportive.

Recomandăm suporterilor să dea dovadă de fair-play, să nu se implice în conflicte şi să se delimiteze de orice formă de violenţă ce ar conduce la tulburarea ordinii publice în arenele sportive, atât pe durata meciurilor cât şi după terminarea acestora.

Se oprește apa în Constanța. Vezi dacă ești afectat

0

Pentru executarea unor lucrări de înlocuire a conductelor de alimentare cu apă potabilă din subsolurileblocurilor situate în diferite zone ale municipiului Constanța, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei reci, în perioada 26-28 noiembrie 2018, după cum urmează:

  • Luni – 26 noiembrie 2018, în intervalul orar 08:00 – 22:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile din Punctul Termic 117.

În acest timp nu vor avea apă rece la robinete consumatorii blocurilor LT1 – LT 4 și L5 A, de pe b-dul Tomis.

  • Marți – 27 noiembrie 2018, în intervalul orar 08:00 – 16:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile din Punctul Termic 76.

Vor fi afectați consumatorii blocurilor L115 B, L117, L118, L119, scările A1 – A7, de pe Aleea Daliei.

  • Miercuri – 28 noiembrie 2018, în intervalul orar 08:00 – 22:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile din Punctul Termic 115 .

În acest timp nu vor avea apă rece la robinete consumatorii blocurilor LV4, LV6 și LV7 de pe bulevardul Al. Lăpușneanu.

Apa caldă și căldura nu vor fi afectate de aceste lucrări.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

Se oprește apa în Constanța. Vezi dacă ești afectat!

0

UPDATE. Lucrarea programată de reprezentanții RAJA se amână pentru o dată ulterioară.

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a conductei de alimentare cu apă potabilă din subsolul blocului LV4, de pe bulevardul Al. Lăpușneanu nr. 75, din municipiul Constanța, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei reci din Punctul Termic 115, vineri – 23 noiembrie 2018, în intervalul orar 08:00 – 23:00.

În acest timp nu vor avea apă potabilă la robinete consumatorii blocurilor LV4, LV6 și LV7 de pe bulevardul Al. Lăpușneanu.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

Angajații Polaris igienizează Valea Portului

0

Primăria Municipiului Constanța împreună cu firma de salubrizare Polaris M Holding au întreprins astăzi a amplă acțiune de igienizare pe valea portului, tronsonul cuprins între strada Traian și Poarta 1.

În paralel, echipele Serviciului Gestionare Spaţii Verzi împreună cu persoanele asistate social au cosit iarba și au greblat întreaga zonă.

Primăria face un apel către toți constanțenii să nu mai arunce resturile menajere pe stradă. Cei care vor fi prinși aruncând gunoaie pe domeniul public riscă amenzi cuprinse între 400 și 800 de lei.

Antrenamente interactive la Delfinariu Constanța

0

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, vă invită, de luni până vineri, sesiuni interactive de antrenamente cu delfinii.

Este o nouă abordare a relației cu publicul vizitator, spune directorul CMSN, Adrian Bîlbă.

Antrenamentele interactive au loc în fiecare zi de luni până vineri, la orele 11 și 15.

1500 de constănțeni nu și-au plătit parcarea luna trecută

0

În perioada 18.10.2018 -13.11.2018 polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 1573 amenzi contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale privind ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost efectuată plata.
Cuantumul acestor amenzi contravenționale s-a ridicat la suma de 942.000 lei.
Menționăm că, la începutul acestor activități de constatare polițiștii locali au desfășurat în teren, o campanie de informare ce s-a derulat pe parcursul a 3 săptâmâni, perioadă în conducătorii auto au fost atenționați cu privire la obligațiile legale care le revin, abia apoi s-a trecut la sancționare.
La momentul începerii sancționării contravenționale numărul mediu de încălcări a Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța era de 90 pe zi, iar în acest moment numărul mediu de persoane sancționate contravențional se situează în jurul cifrei 40.
Dorim să precizăm acest lucru pentru a arăta faptul că numărul celor care încalcă prevederile legale în vigoare s-a redus la mai puțin de 50% față de cel inițial, motiv pentru care celor care s-au conformat dorim să le mulțumim, iar celor care încă nu au înțeles obligațiile legale ce le revin să le aducem la cunoștință prevederile art.24, lit a corborat cu art.25 din H.C.L nr.235/2018 Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța – și anume „ ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plată cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost făcută plata constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 600-1.000 lei, cu posibilitatea achitării a jumatate din minimul amenzii în 15 zile de la comunicare.
În speranța că recomandările noastre își vor atinge obiectivul și anume acela de creștere a gradului de conformare în rândul conducătorilor auto, aducem în atenția opiniei publice că interesul Direcției Generale Poliția Locală Constanța în materie de circulație pe drumurile publice este acela de a asigura fluența și siguranța rutieră necesare.

S-a oprit apa în Constanța. Vezi dacă ești afectat și cât durează

0

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenită în căminul de vane de la intersecția străzilor Th. Burada cu Labirint, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 21 noiembrie 2018, în intervalul orar 09:00 – 12:00.

Sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii din zonele: Th. Burada – I.C. Brătianu – Labirint – 1 Decembrie 1918 – Traian, precum și cei arondați punctelor termice 67 și 144.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Un VIOLATOR/SECURIST face o solicitare tâmpită. PMP Constanța o promovează. Nu ne mai facem bine

0

Constanța a fost condusă 15 ani de Radu Mazăre. Un tip lipsit de intelect, înconjurat de frizeri sau ospătari sau tot felul de ageamii, urcați în funcțiile orașului. Ăsta pare a fi destinul Constanței, un oraș în care nonvalorile au un cuvânt de spus, în timp ce elitele lipsesc cu desăvârșire.

În același tipar se înscrie individul numit Aurel Papari. Împopoțonat cu diverse titluri și devenit peste noapte proprietar de universitate, la malul mării, acest domn nu înțelege că trecutul său este cunoscut și că s-ar cădea mai degrabă să-și petreacă bătrânețile departe de opinia publică.

Nu, acest domn apare pe la toate evenimentele, se asociază cu toți politicienii, locali sau chiar de nivel național. Vrea să fie important, refuză să ne lase în pace.

Aurel Papari a fost protagonistul unui dosar de viol, înainte de revoluție, pe când profesa ca medic psihiatru. Iată ce scria ziarul Ziua de Constanța, în 2006. Este doar unul dintre multele articole scrise pe această temă.

Papari Aurel a prestat munca in calitate de medic la Spitalul comunal Baneasa din data de 1 noiembrie 1971, iar in data de 1 februarie 1983 a fost detasat la Spitalul teritorial Constanta (sectia psihiatrie), pe o perioada de trei luni. Pe 6 ianuarie 1983, in sectia psihiatrie a fost internata bolnava Zotea Iuliana, de 21 de ani, conform foii de observatie nr. 41.283, cu diagnosticul “sindrom discordant”, iar pe 10 februarie 1983 s-a externat. Bolnava a fost pacienta dr. Papari si pe durata internarii i s-au aplicat tratamente cu neuroleptice incisive si sedative. La data de 31 martie 1983, tatal bolnavei formuleaza un memoriu ce este inaintat Directiei Sanitare judet Constanta, in care face referire la comportarea necorespunzatoare, necompatibila a doctorului Papari Aurel in calitatea pe care o avea, in sensul ca, profitand de bolnava in camera de garda, dupa ce i-a aplicat tratamentul, a avut relatii sexuale cu aceasta, deflorand-o. Aspectul semnalat de tatal pacientei este recunoscut si de dr. Papari Aurel atat in nota explicativa data in scris, precum si in fata Biroului executiv al Colegiului de disciplina al medicilor si farmacistilor convocat extraordinar in ziua de 6 aprilie 1983. Pentru fapta reprobabila savarsita de dr. Papari Aurel, Colegiul a hotarat sanctionarea cu “mustrare de avertisment” in fata intregului personal medical din orasul si judetul Constanta, prin comisiile de deontologie medicala, fapta sa fiind incompatibila cu profesiunea de medic, precum si propunerea Directiei Sanitare judet Constanta de a se desface contractul de munca disciplinar”. Cel in cauza a formulat plangere impotriva dispozitiei prin care s-a dispus desfacerea contractului de munca disciplinar, respinsa insa de Colegiul de disciplina, care a considerat-o “vadit neintemeiata”, intrucat acesta si-a recunoscut fapta in fata organelor de urmarire penala, cat si in nota explicativa data.”

Avem așadar de-a face cu un VIOLATOR. Și încă unul de joasă speță. Dar lucrurile nu se opresc aici. Instanța de judecată a stabilit, definitiv și irevocabil, că Aurel Papari își turna colegii și pacienții la Securitate.

Iată câteva pasaje din ”turnătoriile” lui Aurel Papari.

Pe 12 iunie 1984, Papari semna o altă notă despre familia preotului Picu din comuna Băneasa, județul Constanța. Astfel, preoteasa era descrisă ca fiind „mândră, se autoadmiră, se vrea altfel decât ceilalți”, iar familia ei dorea să plece din țară. Despre un alt coleg medic, Emil Popescu, Papari a declarat că „expune păreri ostile față de evrei. Simpatic, plăcut, are succes la femei, în general recrutându-și amicele cu prilejul consultațiilor. Este vizitat deseori de «prietene» la policlinică sau în spital, în timpul gărzilor”.

Buuun, avem deci un om care și-a dovedit lipsa de caracter prin violuri și turnătorii. Să mai spunem și că de curând acest domn a fost arestat preventiv într-un dosar de șantaj? Nici nu mai contează.

Acest individ, a apărut din nou în spațiul public, solicitând Primăriei o chestiune pe care, noi cei de la echipa Constanta.ro o găsim TÂMPITĂ. Aurel Papari solicită ca parcul de la Casa de Cultură să se numească TRIANON, cu referire la celebrul tratat de la Trianon, care tratat are legătură cu Dobrogea sau Constanța, cam la fel cum are bătălia de la Podul Înalt.

Sigur, extrem de important în istoria românilor. De o relevanță aparte pentru Transilvania (unde nimeni nu a simțit nevoia să elogieze numele unui oraș, că vorbim totuși doar de un oraș), dar absolut de nejustificat ideea de a numi un parc în felul acesta, în Constanța.

Poate dacă ideea venea de la singurul deputat ungur din Constanța? Dar nu, nu deputatul maghiar a preluat ideea din zbor ci … populiștii de la Partidul Mișcarea Populară, care încearcă să introducă solicitarea violatorului securist pe ordinea de zi a Consiliului Local.

Dacă solicitarea se materializează în fapte, violatorul își va fi impus ideea iar orașul acesta va trăi o mare rușine. Într-un fel, va fi ca și cum îi vom face statuie lui Papari, în parcul de la Casa de Cultură.

Noi credem că există variante mai bune. Parcul se poate numi ”Regina Maria”, care a avut, e adevărat, un rol important în semnarea tratatului de la Trianon. Sau dacă vrem, putem numi acea zonă, parcul ”Simona”, că tot n-a avut orașul acesta un ambasador mai bun ca Simona Halep, în ultimii ani.

Sau poate-i spunem direct ”Parcul Securistului”, ca să împăcăm și capra și varza, nu?

În 2015, Palaz cerea delimitarea de ”sifonul de la Constanța”. Azi îi promovează ideile

Claudiu Palaz, președintele PMP Constanța, solicita PSD-ului, în 2015, delimitarea de Aurel Papari. Mai exact, Palaz solicita, imediat după sentința definitivă prin care Papari era consfințit ca turnător al Securității, ca ministrul Educației să se delimiteze de acest personaj.

Lipsa unei reacţii din partea ministrului dovedeşte că PSD-ul acceptă astfel de “sifoane” în structurile statului, mai ales că fiul acestui turnător, George Papari, este director la Apelor Române Dobrogea Litoral, din partea PSD. Domnule ministru, dacă vreţi să aveţi un somn liniştit, în al 12-lea ceas, lepădaţi-vă de “sifonul” Aurel Papari, rector al Universităţii Andrei Saguna din Constanţa! Ar fi o acţiune morală pe care o aşteaptă mulţi români, care au suferit de pe urma turnătorilor comunişti”, spunea în urmă cu doar trei ani, Claudiu Palaz.

Cum a ajuns în 2018 să-i promoveze solicitările sifonului? Cum, domnule Claudiu Palaz?

 

Avarie RAJA în Lumina. Mai multe localități afectate

0

Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe strada Năvodari, din localitatea Lumina, Județul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 20 noiembrie 2018, în intervalul orar11,00-17,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Lumina, Năvodari, cu zona Peninsula, și Corbu.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.