Există și situații în care poți compara Constanța cu Statele Unite ale Americii. Pentru asta, e nevoie doar să pleci de la sloganul ”tărâmul tuturor posibilităților”. Desigur, la americani, sloganul a căpătat o conotație pozitivă, la Constanța el poate fi interpretar doar într-o cheie peiorativă. Căci doar aici, la malul mării, te poți lovi de situații în care proprietăți imense au fost confiscate prin câteva acte false și niște declarații date din pix. Ne referim, din nou, în acest articol, la cazul carierei de la Sibioara, retrocedată ilegal prin deciziile unor judecători care nu s-au dat în lături de la absolut nimic pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit. Proprietatea trebuia capturată, confiscată și valorificată, în dauna unui proprietar de bună credință. Ghinionul acestor ”pirați” ai retrocedărilor a fost că, de această dată, proprietarul a ales să se lupte până la ultima soluție judecătorească, pentru a-și proteja investiția pe care puseseră ochii băieții deștepți ai Constanței. Haideți să analizăm, pas cu pas, cum s-a ajuns la cel mai mare abuz petrecut pe meleagurile noastre, în ultima sută de ani.
Era odată un agricultor sărac…
Nicolae Tudorancea a trăit pe la începutul secolului trecut, în satul Sibioara, aparținând de comuna Lumina. A avut în proprietate mai multe terenuri în zonă, pe care însă n-a reușit să le păstreze până la finalul vieții, pierzându-le din cauza datoriilor adunate.
Istoria acestui domn începe în anul 1894, atunci când achiziționează pe nimic un deal, de la stat. 14 ani mai târziu, trecând întâmplător prin zonă, inginerul de la Cadastru, Vernescu, descoperă că Tudorancea al nostru și vecina lui stau de fapt pe un munte de granit, care poate fi exploatat pentru bani frumoși. Un Hasotti al acelor vremuri, inginerul Vernescu simte potențialul și le propune proprietarilor să cesioneze terenurile unui investitor minier pe care-l va găsi chiar el, urmând să primească jumătate din profitul rezultat, în urma acestei inginerii. Vernescu îl aduce în zonă pe investitorul minier Zisso, dar afacerea nu mai apucă să producă efecte pentru că începe primul război mondial. Odată trecut războiul, protagonistul nostru, Tudorancea, cere în fața instanței rezilierea contractului cu Zisso și se apucă de agricultură. Îi merge bine, devine consilier local, fondează chiar o cooperativă de credit rural împreună cu ceilalți proprietari din zonă, până când lumea e lovită de marea criză dintre anii 1922 și 1930. Sfârșitul acestei perioade îl găsește pe Tudorancea chinuit de mari probleme financiare. Documentele arată că a vândut o parte din terenuri, un recensământ evidențiat în documentele arhivate arătând că în 1941 mai avea doar 10 hectare de teren agricol. Acest recensământ avea loc în 1941, iar un an mai târziu Tudorancea moare, sărac lipit, lăsând în urma sa șapte moștenitori, care dezbat succesiunea abia în 45, după război.
Aici intervine prima discrepanță majoră dintre documente și realitate. Conform Primăriei Lumina, care se ghidează după niște documente dubitabile, găsite prin arhivele Medgidiei, succesiunea defunctului Tudorancea a împărțit moștenitorilor săi 10 hectare de teren agricol și 15 de islaz în cariera de piatră.
Câțiva ani mai târziu la putere ajung comuniștii care confiscă toate aceste terenuri, iar actele arată foarte clar că imediat după revoluție fiecare moștenitor și-a primit partea furată de comuniști. Țineți minte, deci, avem parte de o primă retrocedare, după revoluție, marcată prin acte certe, care a dat înapoi fiecăruia dintre moștenitori dreptul său la terenurile din zonă.
O investiție certă, devine incertă din cauza rechinilor imobiliari
În anul 2003, Consiliul Local Lumina a încheiat contractul de asociere nr.2422 din 02.07.2003 (care înlocuia un contract şi mai vechi), cu Somaco Construct SRL, firma care detine Licenţa de exploatare nr.2454 din 24.05.2001, pe un perimetru de 27,8 ha si care continua activitatea extractivă începută în anii 50 de IPMC Constanţa. în 2005, părţile sociale de la Somaco Construct SRL au fost cumpărate, cu patru milioane de euro, de compania constănţeană Comprest Util SRL, aparţinând omului de afaceri Grigore Comănescu. La momentul acelei achiziţii, toate actele de exploatare, acordurile miniere şi licenţele erau perfect valabile, iar redevenţele către stat şi Comuna Lumina erau achitate la zi. Comănescu plătise un audit tehnic, juridic şi financiar, iar experţii însărcinaţi în acest sens i-au garantat că investiţia este certă şi că, în conformitate cu dispoziţiile legale, nimic, dar absolut nimic pe lume, nu poate schimba situaţia. Omul de afaceri Grigore Comănescu a îprumutat bani de la bănci pentru a demara investiția, credit pe care-l plătește și-n ziua de astăzi, moment în care investiția nu produce efecte, din cauza unor factori pe care nici afaceristul și nici experții angajați nu-i luaseră în calcul, rechinii imobiliari dobrogeni.
Moștenitoarele lui Tudorancea vor să-l mai moștenească o dată
Începând din 2005, două bătrâne din Mihail Kogălniceanu (zonă în care au mai fost implicate în retrocedări) depun la Primăria Lumina mai multe documente prin care arată că bunicul lor, Nicolae Tudorancea, era înainte de 1945 proprietarul a 20 de hectare din interiorul carierei pe care acum o exploatează Grigore Comănescu și, în consecință, cer reconstituirea dreptului de proprietate. Deși susțineau că terenul cu pricina a fost confiscat de comuniști, cele două babe, reprezentate de celebrul avocat Ionel Hasotti, nu au reușit să aducă dovezi care să ateste acest furt, actele pe care le dețineau referindu-se vag la situații mult înaintea acestor ani. în disperare de cauză și pentru că li se respingeau cererile pe bandă rulantă, nepoatele lui Tudorancea aduc chiar martori la fața locului, unul dintre ei având fabuloasa vîrstă de doi anișori la acea vreme, dar convins că știe foarte bine ce terenuri deținea bătrânul Tudorancea. Prost regizat, planul cu martori pică, după ce aceștia prezintă variante contradictorii despre teren și, în consecință, cererea este din nou respinsă.
Un proces câștigat din pix, cu decizii în afara legii
Probabil că babetele n-au fost foarte disperate după respingerea documentelor pentru reconstituirea proprietății. Lupta avea să se mute în fața instanței, acolo unde avocatul lor Ionel Hasotti era un veritabil pașă. Iar asta s-a văzut, dacă ținem cont de deznodământul procesului.
Prima etapă a procesului a fost judecată de Corina Eugenia Jianu. Nu cu mulți ani mai târziu, această doamnă era săltată de procurorii DNA. Existau dovezi clare că primise, prin intermediul fiicei ei, câteva terenuri, în Năvodari, cu dedicație de la primarul Nicolae Matei, care avea nevoie de sentințe favorabile în dosarele sale. Judecătoarea și-a făcut treaba, dând câștig de cauză presupuselor moștenitoare. Dacă urmărești procesul, te iei cu mâinile de cap. Pentru că legea interzice clar retrocedarea fizică a carierelor de piatră, în fața instanței s-a spus, nici mai mult, nici mai puțin, decât că pe terenul cu pricina nu există o carieră de piatră. Iar judecătoarea, chitită să ducă povestea unde trebuie, n-a mai verificat afirmația și a decis ca terenul să fie dat babetelor. Proprietarul terenului, omul de afaceri Grigore Comănescu, nu a știut de acest proces, nefiind înștiințat, pentru a nu se putea apăra. El s-a trezit pur și simplu cu femeile la poartă, cerându-i terenul, în urma deciziei judecătoarei corupte. Ca-n filmele cu mafioți.
10 ani de procese. Lupta lui Sisif cu sistemul mafiot
Vi-l aduceți aminte pe Sisif, cel osândit să urce bolovanul în vârful dealului, doar pentru ca acesta să coboare și să trebuiască adus din nou în vârf? Cam așa a fost lupta lui Grigore Comănescu pentru a demonstra că dreptatea e de partea lui în această speță. Partea cea mai gravă a luptei a fost că oamenii care împingeau bolovanul odată ajuns sus, erau chiar aceiași care ar fi trebuit să garanteze respectarea legii. În 10 ani de zile, prefecții județului au refuzat să trimită oameni în fața instanțelor pentru a relata adevărul, excepție făcând Claudiu Palaz care a stopat retrocedarea pe parcursul mandatului său. Niciunul dintre prefecți nu a făcut o sesizare penală, pentru a cere pedepsirea falșilor moștenitori.
Cu complicitatea tacită a autorităților, s-au comis astfel abuzuri greu de imaginat în România. Astfel, după ce a câștigat definitiv și irevocabil acest proces, afaceristul Grigore Comânescu a fost pus în fața unei decizii pe care nici Ceaușescu n-a îndrăznit s-o ia: decizia definitivă și irevocabilă A FOST REVOCATĂ. Avem de-a face cu a doua premieră din justiția românească. După ce o carieră de piatră e retrocedată, deși legea INTERZICE așa ceva, o decizie care nu poate fi revocată, este revocată, din pix.
Nepoatele lui Tudorancea devin astfel proprietare pe terenul cerut, hotărârea fiind luată abia în 2016, prefecții evitând să pună în posesie cariera, știind că abuzul s-ar putea întoarce împotriva lor. Prefectul, ripostează în primă fază, date fiind probele certe aflate în dosar, care arată că Tudorancea nu mai avea acest teren în momentul în care a decedat dar și că fiicele lui primiseră deja ce li se cuvenea imediat după revoluție. Sesizând că se cere o retrocedare deja retrocedată, prefectul cere anularea titlului de proprietate, dar evită să-și trimită reprezentanții la proces, tratând problema moale, deși în cauză se află proprietatea unui investitor important și mai ales, pretenții de daune de peste 500.000 de euro cerute de babetele neumlțumite că nu și-ar fi putut folosi terenul în toți anii ăștia.
În procesul deschis de Prefectură au intervenit și proprietarii actuali ai carierei dar și Comisia Județeană și Comisia de la Lumina alături de primarul comunei. Dovezile sunt atât de clare, încât Grigore Comănescu ar fi putut deschide șampania încă de la începutul procesului, în ciuda tuturor excepțiilor invocate de Ionel Hașotti, care, în termeni umani, a spus instanței că adevărul despre această cauză a fost deja stabilit și nu poate fi rejudecat.
Grigore Comănescu n-a deschis șampania și știa bine de ce n-a făcut-o. Judecătorul, sesizând apărarea slabă a prefectului care a uitat să trimită oameni, din nou, a ucis toate documentele prezentate. Astfel, hârtii autentice, aduse din arhiva oficială, au fost considerate nule pentru că ar fi fost contrazise de documente pe care moștenitoarele le aveau acasă, nelegalizate de niciun fel de autoritate. Documente pe care avocații le-au solicitat autorităților competente care au răspuns la unison: ”le au doar babele acasă, oficial acele documente nu există”. Dar asta n-a contat pentru judecător, la fel cum n-a contat nici măcar documentele fiscale care arată negru pe alb că moștenitorii lui Tudorancea erau înscriși, TOȚI, cu 15 hectare de islaz, fără a fi specificată poziția acestora. N-a contat, judecătorul a decis că babele au tras lozul cel mare alegând avocatul potrivit și le-a dat câștig de cauză.
Urmează apelul. Cu alt judecător. Poate un judecător mai bun. Și poate cu alt prefect. Pentru că e clar că actualul prefect e slab, nepregătit și fricos. Și e foarte clar că prefectul Ioan Albu ar trebui să ne părăsească în curând și să meargă să culeagă vie în crama tăticului. Poate la asta se pricepe.
Poate ați uitat, domnule prefect, că aveți obligativitatea ca reprezentant al Guvernului în teritoriu să sesizați organele de cercetare penală, atunci când aveți dovezi certe că legea a fost încălcată. Faptul că ați evitat să faceți acest lucru vă transformă în complice al infractorilor.
