Este un lucru recunoscut (şi deseori enunţat) de către opinia publică faptul că, pentru judeţul Constanţa, Instituţia Prefectului a fost, din 1990 încoace, mai importantă decât în multe alte zone ale ţării! Şi asta din simplul motiv că era mai necesară decât oriunde altundeva în România o CENZURĂ administrativă (realizată, atunci când a fost cazul, şi prin apelul la Justiţie: atacarea în contencios) asupra actelor autorităţilor publice locale, comunale sau judeţene, care, la noi, în aceşti 25 de ani de postcomunism, au “ieşit în decor” (în raport cu Legea, în primul rând) şi au dat adesea cu oiştea-n gard, parcă mai des decât prin alte părţi…

Desigur, prin atribuţiile sale legiuite, instituţia numită a avut şi sarcina de a stopa şi abuzurile pe care le-ar fi dorit a fi comise şi unii cetăţeni, în raporturile lor cu organele şi autorităţile care au responsabilitatea de a transpune în practică prevederile şi normele legale, din diverse domenii ale vieţii social-economice. Facem referire în special la situaţiile rezultate din aplicarea unuia dintre cadrele legislative cele mai controversate şi generatoare de pasiuni, conflicte (administrative şi judiciare), nedreptăţi, infracţiuni, decizii şi interpretări arbitrarii ale Legii: transpunerea în practică, în legătură cu proprietăţile imobiliare confiscate abuziv de către statul communist, în perioada 1948 – 1990, a principiului “restitutio in integrum”, în natură şi, în cazul fondului funciar, (pe cât posibil:) pe vechiul amplasament, adoptat şi aplicat, prin normări legale succesive, începând din 1990 (prin Legile nr.18/1991, nr.1/2000; nr.165/2013 şi normele lor de aplicare; toate coroborate, bineînţeles, cu alte reglementări legale, cum ar fi Legea administraţiei publice locale, nr.215/23.04.2001).

Exemplul judeţului Constanţa este simptomatic şi ultrarelevant în demonstrarea a cât de important a fost (şi, desigur) rămâne rolul (adică: atribuţia şi responsabilitatea) Prefecturii în a veghea la corecta aplicare a legislaţiei în domeniu, în haosul şi chiar… “invitaţia” la abuz şi infracţiune create de aplicarea acestui iacobin principiu al restituirii (soluţie radicală care, culmea,… nu a fost adoptată în niciuna dintre celelalte ţări fost socialiste, nici măcar în cele din Europa Centrală, care s-au rupt cel mai decis şi rapid de trecutul comunist, toate preferând metoda despăgubirilor băneşti, lucru care le-a scutit de balamucul şi infracţionalitatea înregistrată în România!).
O demonstraţie perfectă a aserţiunilor de mai sus, ne permitem să apreciem noi, sunt (şi) cazurile tratate în articolele noastre anterioare, cum ar fi cele de la cariera de piatră granitică (şisturi verzi) Sibioara 2 – Valea cu Izvorul, de la groapa de gunoi din comuna Lumina sau de la fosta autobază a “Agrotransport” din Mihail Kogălniceanu, în care prefecţii Constanţei au reuşit, timp de ani de zile, să frâneze avântul mafiei retrocedărilor funciare abuzive, nelegale. Din păcate, datorită unui succesor care (deşi, culmea, mai este şi jurist, fost avocat, de meserie) a ignorat faptul că menirea sa era tocmi aceea de a aplica, echilibrat şi transparent, Legea, de a cenzura orice act administrativ, de a verifica legalitatea şi temeinicia deciziilor autorităţilor locale, tot efortul lor în apărarea corectei aplicări a Legii a fost făcut una cu pământul, cu consecinţe grave, care se perpetuează până astăzi.

Patru (4) prefecţi se opun, succesiv, unor retrocedări abuzive

Poate că cel mai relevant, dintre cele prezentate anterior în articolele noastre, rămâne dosarul anomaliei parcă fără sfârşit din comuna Lumina, de la cariera de granit.
Pentru că am prezentat, pe larg, cazul, nu mai reamintim acum decât esenţa sa.

O cucoană, bine pilotată juridic, se trezeşte (tardiv, în raport cu prevederile legale!), prin… 2005 abia (!) să-şi amintească că Legea nr. 18 (privind fondul funciar), datând tocmai din… 1991 (!), i-ar da, chipurile, dreptul să revendice, în calitate de moştenitoare legală, nişte terenuri ale unui defunct plugar, care, aşa semianalfabet cum era, pare să fi fost unul dintre… marii latifundiari ai Dobrogei, fiind deposedat de proprietăţi, în mod abuziv, de către regimul comunist.
Este vorba despre 20 de hectare, exact pe locul în care se afla (şi se află şi astăzi) în exploatare legală, pe bază de licenţă acordată de către statul român, o… carieră de piatră, terenul (ca urmare a unui act de vânzare-cumpărare, perfectat cu Primăria comunei Lumina) şi licenţa aparţinând unei personae juridice private, mai précis societăţii comerciale “Somaco Construct” S.R.L. Constanţa.
De asemenea, este vizată şi o altă suprafaţă, aflată în contract (nr. 2422/02.07.2003) de asociere în participaţiune, între Primăria Lumina şi aceeaşi societate comercială.
De menţionat că în afară de mai mult decât ciudata întârziere a demersurilor revendicative (la nu mai puţin de…14 ani de la apariţia primei legi în domeniu!), moştenitoarea nu prezintă Comisiei de reconstituire a dreptului de proprietate nici-o dovadă scrisă a proprietăţii vreunui teren în zonă, pentru autorul menţionat a fi moştenit, singurele aşa zise dovezi fiind nişte declaraţii de martori, neconcludente şi mai mult decât suspecte.
Desigur, de atunci şi până-n ziua de azi, deşi li s-au solicitat insistent, inclusiv în Justiţie, revendicatorii (pentru că, între timp, s-au… înmulţit şi moştenitorii, deşi în prima fază petenta nu mai menţionase şi un alt successor legal al presupusului autor!) nu au reuşit să găsească, prin arhivele publice, nicio cât de mică dovadă a confiscării vreunui metru pătrat, măcar, în perimetrul indicat, pentru “plugarul” latifundiar. Măcar la Mihail Kogălniceanu, tot în judeţul Constanţa, unde… cam tot aceiaşi moştenitori, ai aceluiaşi “deposedat abuziv” de proprietăţi funciare, vor terenul de sub un hotel (!), revendicatorii, aşa cum am arătat (inclusiv prin reproducerea foto a documentelor respective!) şi-au dat silinţa de a… fabrica nişte falsuri, de tipul unui duplicat xerocopiat care… nu seamănă deloc cu originalul!
Revendicatoarea se dă de gol, încă de la început, în legătură cu misterul celor 14 ani de “reflecţie” şi, mai ales, cu “ochirea” exact a acelui perimetru, pentru restituirea în natură şi pe amplasamentul originar al fantasmagoricei proprietăţi confiscate strămoşului său: ea menţionează, în cerere (notificare) că are cunoştinţă despre faptul că terenul indicat a fost, nu cu mult timp în urmă,… vândut, de către Primărie, unei societăţi comerciale, pe care o şi indică, aceasta din urmă având amenajată acolo, pe terenul pietros, fără valoare agricolă (un loc unde nu creşteau nici ciulinii) o carieră de granit, pe care o exploatează cu succes!
Bineînţeles că, în acord perfect cu prevederile legale, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate de la Lumina îi respinge petentei solicitarea, motivând prin lipsa documentelor justificative, care să facă dovada proprietăţii şi a amplasamentului. De asemenea, Comisia arată şi că cei care au dat declaraţii în favoarea revendicatoarei, prin declaraţii contradictorii şi nerelevante, nu au dovedit ca i-au fost vecini presupusului proprietar deposedat abuziv de către comunişti, pe fiecare latură a respectivului perimetru revendicat, la momentul expropierii sau măcar vreodată, înaintea acestuia.
Comisia transmite acelaşi răspuns negativ şi Instituţiei Prefectului, spre ştiinţa Comisiei judeţene de fond funciar, care, analizând dosarul, îi respinge petentei cererea, prin Hotărârea nr. 420/01.09.2006.

Din acel moment, moştenitorii fără documente de proprietate sau expropiere ale plugarului latifundiar iau calea Justiţiei.
Este de remarcat că în toate instanţele, ei se feresc, ulterior, ca de “ucigă-l toaca”, să mai repete greşeala iniţială, când s-a recunoscut cunoştinţa faptului că fostul teren nearabil este acum valoros, prin exploatarea carierei amenajate aciolo! Scopul este, în mod evident, acela de a nu recunoaşte actualul proprietar şi administrator al terenului ca fiind parte procesuală îndrituită, nici măcar indirect, şi a nu ajunge, astfel, în contradictoriu judiciar cu aceasta…

Nu mai reluăm tot parcursul judiciar, complicat, al cazului, care s-a concretizat prin sentinţe contradictorii (pe care le-am descris în articolele anterioare), date, succesiv, de Instanţe (din Constanţa şi Galaţi), în dosarele acestei speţe. Încă se judecă, părţile mai au căi de atac sau de deschidere a unor noi demersuri judiciare.
Latura administrativă a problemei este cea care, aşa cum arătam încă de la început, ne preocupă. Ceea ce este de scos în evidenţă, în conformitate cu subiectul-temă abordat în acest articol, este cât de mult rău poate să facă un prefect, care, în timpul efemerei sale exercitări a acestei funcţii, dând dovadă de o crasă lipsă de deferenţă faţă de ideea de respectare scrupuloasă a atribuţiilor şi responsabilităţilor legale, consemnate în fişa postului său, şi-a bătut joc de toată argumentaţia, conformă Legii, exprimată, pe rând, de patru predecesori (culmea: reprezentând aproape toate partidele principale ale spectrului politic românesc!) şi a dat cu… mucii prieteniei strânse cu avocatul revendicatorilor (fiind şi coleg de partid, de altfel, cu acesta şi cu fratele său, senator…) în blidul cu terciul (de fapt: ghiveciul) de demers acaparator abuziv de valori funciare, imobiliare al mafiei specializate care, la nivelul româniei, revendică terenuri însumând… o dată şi jumătate suprafaţa ţării!

Doar catastrofalul Eugen Bola se găseşte să pună umărul la perpetuarea unei situaţii anormale şi ilegale

Fostul prefect de Constanţa Eugeniu Bola, căci despre el este vorba, a găsit cu cale să ignore total, imediat după instalarea sa în funcţie, argumentele-motivaţie, 100 % bazate pe prevederile legale, din Hotărârea nr. 266/13.04.2011, a predecesorului său, Claudiu Palaz, prin care anula orice punere în posesie a revendicatorilor, care ignoră, printre altele, dispoziţiile art.4 alin.1 din Legea 1/11.01.2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere (aşa-numita Lege “Lupu”), care (la fel ca şi Legea funciară precedentă, nr. 18/1991, art.2 litera e şi art 42 alineatul 3, confirmate ca fiind perfect constituţionale prin decizia C.C.R. nr. 232/2005, dar şi ca cea următoare, ultima în domeniu, nr. 165/16.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în periada regimului comunist în România; la toate acestea adăugându-se şi prevederile Legii Minelor, nr.85/18.03.2003) exceptează de la retrocedare terenurile pe care se desfăşoară activităţi industriale, de genul exploataţiei miniere de suprafaţă de la Sibioara.
În acest sens, prefectul prieten al avocatului petenţilor, FĂRĂ A INVOCA VREUN MOTIV SAU TEMEI DE DREPT (!), prin Hotărârea nr. 49/2013, revocă, în mod TARDIV, de altfel, Hotărârea nr. 266/13.04.2011, a lui Palaz.
Împotriva acestei Hotărâri a fostului prefect Bola, “Somaco Construct” S.R.L. a deschis acţiune în contencios administrativ, în procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, Instituţia Prefectului, cu o lipsă totală de transparenţă decizională şi argumentativă, nedând absolut nicio explicaţie referitoare la legalitatea şi temeinicia în drept a actului emis.
Apoi, demersul judiciar al “Somaco” a continuat prin contestarea în Instanţă a Hotărârii lui E. Bola. Procesul continuă.

Între timp, au fost identificate înscrisuri noi, care atestă că proprietatea autorului moştenit de petenţi se afla pe un cu totul şi cu totul… alt amplasament, era considerabil mai mică, ca suprafaţă, şi… mai există şi alţi moştenitoridecât cei care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate funciară, context în care a fost iniţiată o nouă acţiune judiciară.

În ciuda acestor noi situaţii, prefectul cu nume de virus ucigător a continuat, până la eliberarea sa din funcţie (ca urmare a felului dezastruos în care a gestionat efectele valului de ninsori din iarna trecută!) să preseze, în mod profund ilegal, Comisia de fond funciar de la Lumina (ca şi pe cea de la Mihail Kogălniceanu, de altfel…), sufocând-o cu adrese peste adrese, prin care solicita punerea în posesie, neapărat pe locul carierei, a clienţilor bunului său prieten avocat.
Iar urmările acestor abuzuri ale fostului prefect Bola se prelungesc, iată, în timp, până la această oră, punând în pericol locurile de muncă ale sutelor de oameni care, dacă s-ar închide cariera de la Sibioara, n-ar mai avea din ce să asigure traiul familiilor lor!… (Vom reveni asupra acestui caz)

Paul Pârvu ( Colaborator – Constanta.ro)

Unii dintre noi ne aducem aminte de Ceaușescu. De megalomania care-l caracteriza, în toate acțiunile sale. De modul în care fostul dictator și soția lui și-au asumat titluri și distincții pe care nu le meritau. Băieții deștepți din actuala administrație a Constanței nu sunt departe de acest stil de viață. Cineva ne povestea, de curând, că nu există o cameră, în care Nicușor Constantinescu să intre, fără ca vreun domn  slugarnic să nu îndepărteze vreo scamă imaginară de pe costumul președintelui CJC. Cam așa s-a născut și concursul OameniDeValoare.ro, din dorința acestor băieți care conduc administrația constănțeană de a-și da premii între ei, de a arăta publicului cât de valoroși sunt, cât de necesari ne sunt nouă, muritorilor de rând și cum ne fac o favoare pentru că ne conduc destinele.

De vreo 5 ani, rețeta e aceeași. Spitalul privat ISIS, în parteneriat cu Telegraf și Tv Neptun, au înființat site-ul www.oamenidevaloare.ro, acolo unde publicul larg, poate propune și mai apoi vota, oamenii de valoare din diferite domenii de activitate. Și tot de cinci ani, câștigătorii au fost mai mereu aceiași, proveniți din sfera de influență a administrației Mazăre/Constantinescu. După primii ani, totul devenise atât de ridicol, încât organizatorii s-au văzut nevoiți să introducă o nouă regulă, interzicând câștigătorilor să mai participe și în următorul an, pentru a spori și altor ”valoroși”, șansele de câștig.

Și tocmai în acest context, primarul din Peștera, Valentin Vrabie, s-a decis să-și fructifice popularitatea, câștigată vizibil în ultimii ani prin rezultatele obținute pe bani puțini în comuna sa și să se înscrie la concurs, la categoria Administrație. Și tocmai pentru că ni s-a părut puțin plauzibil ca oponentul cel mai de seamă al administrației Mazăre/Constantinescu să urce pe scena pregătită tocmai pentru aceștia, am urmărit desfășurarea concursului, zilnic, pentru a ne lămuri de corectitudinea votului. Așa cum ne-am așteptat, atunci când Valentin Vrabie a luat avânt în clasament, detașându-se la câteva sute de voturi, cineva a intervenit pentru a schimba lucrurile, pentru că nu-i așa, ar fi fost incredibil ca o sală întreagă să-l declare omul de valoare al județului pe principalul oponent al lui Nicușor Constantinescu, tocmai pe banii și resursele acestuia.

Haideți să vedem, așadar, cum s-a desfășurat concursul până acum, pas cu pas, pentru a înțelege de ce Valentin Vrabie nu va fi premiat, în direct la Tv Neptun, drept cel mai valoros om al administrației constănțene.

Încă de la startul votului, din data de 6 ianuarie, Valentin Vrabie s-a cocoțat în capul listei candidaților de la categoria Administrație,fiind urmat pe locul doi, la o distanță semnificativă, de primarul comunei Ovidiu, George Scupra. Pe locul trei, la mare distanță s-a situat la început doamna Ana Crăciun, șefa stării civile din Constanța, care părea să fie un outsider fără pretenții la primul loc. Valentin Vrabie a început așadar concursul cu 353 de voturi primite în primele 3 zile, în timp ce Ana Crăciun, funcționara pe care se pare că organizatorii o vor câștigătoare în acest an, primise doar 99. Lucrurile au continuat în felul acesta până undeva pe la jumătatea lunii ianuarie, atunci când susținătorii lui Valentin Vrabie au început să se plângă că voturile nu le sunt înregistrate, în timp ce, orice ochi avizat vedea că în dreptul Anei Crăciun, mai ales în timpul nopții, începeau să se așeze pachete mari de 50-100 de voturi, pentru a recupera încet și sigur distanța față de primul loc. Și pentru că nici măcar asta nu ajuta la recuperarea distanței mari dintre cei doi, în mai multe rânduri, am constatat uimiți că Valentin Vrabie avea mai puține voturi decât în ziua precedentă, lucru vizibil din pozele pe care le punem la dispoziție.

Trebuie așadar să ne închipuim că, brusc, după mai multe săptămâni, susținătorii Anei Crăciun s-au trezit la viață și au început să voteze masiv, mai ales noaptea, în timp ce susținătorii primarului Valentin Vrabie, care a promovat intens acest concurs pe facebook, au adormit tun, uitând să mai voteze. Din nefericire, dincolo de voturile pe care le-am pozat aproape zilnic, intuind această situație, ceea ce arată cel mai clar modul trucat de desfășurare al votului, sunt like-urile din dreptul fiecărui concurent, like-uri care vin printr-un plugin, direct de pe Facebook și care nu pot fi ”aranjate”. Dacă Valentin Vrabie are deja peste 1700 de like-uri, în concursul Oamenidevaloare.ro, șefa Stării Civile are doar 200, situație care arată fără putință de tăgadă cine este personajul votat în acest concurs și cine e cel ”ajutat” să câștige. Orice cunoscător al IT-ului știe că, în ciuda restricțiilor, cu puțin efort, poți ”aranja” 100 de voturi pe noapte, dar NU poți truca Like-urile, pentru că ar trebui în acest sens să ”heckărești” serverul Facebook.

În acest fel, cu o rețetă bine stabilită, doamna Ana Crăciun, mai puțin cunoscută publicului, a reușit prin multe nopți pline de voturi să vină de pe poziția a treia direct pe primul loc al clasamentului, reușind să ajungă la peste 100 de voturi în fața lui Valentin Vrabie, care, culmea, a promovat agresiv acest concurs pe facebook, spre deosebire de contracandidata lui, care nu se promovează deloc, bazându-se doar pe voturile cunoscuților. Poate ne-am fi lăsat păcăliți, dacă cele 1700 de like-uri din dreptul primarului Vrabie n-ar arăta foarte clar cine este personajul cel mai votat din concurs.

Există sute de dovezi pentru a arăta modul defectuos în care se desfășoară acest concurs de casă al actualei puteri din administrația constănțeană, dar am lungi povestea inutil și plictisitor. Un lucru e cert, în lumea PSD-iștilor constănțeni, spiritul de castă se respectă la sânge. Indiferent că vorbim de sute de milioane de euro alocați primarilor obedienți (niciodată la Peștera, evident) sau că vorbim despre un amărât de concurs, în  care oamenii de valoare premiați nu trebuie să fie niciodată din tabăra opoziției.