Home Blog Page 275

Radu Volcinschi, înapoi la Consiliul Județean

0

Fostul prefect de Constanța, Radu Volcinschi, și-a reluat de câteva zile funcția pe care o deținea înainte de învestirea în funcție, respectiv cea de director al Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. Lucrurile nu sunt însă la fel de simple pentru fostul prefect, demis pentru incompetență, ca atunci când a părăsit biroul din CJC, în 2012. Dacă la acea vreme, Volcinschi a ocupat un loc călduț sub aripa protectoare a lui Nicușor Constantinescu, fără ca postul respectiv să-l solicite prea mult, în contextul actual, juristul șef al Consiliului Județean Constanța va trebui să fie foarte atent la actele pe care le semnează, știut fiind faptul că Nicușor nu mai are putere de decizie în instituție, iar DNA-ul veghează constant la legalitatea contractelor semnate în CJC.

În altă ordine de idei, activitatea Prefecturii Constanța este coordonată deocamdată de subprefectul Levent Mustafa Accoium. Cele mai vehiculate nume pentru a-l înlocui pe Volcinschi sunt Tiberiu Pleșu, Harry Boiangian sau chiar fostul prefect Liviu Tit Brailoiu, fratele primarului din Eforie.

Colecistectomia laparoscopică – o intervenţie minim invazivă necesară celor care au probleme cu fierea

0

Dr-Paris-StamuleColecistul, în limbaj popular “fierea”, este un organ care atunci când este suferind face viaţa grea multor persoane. De la mici situaţii neplăcute, până la boli grave, nu este o cale însă atât de lungă pe cât s-ar putea crede.

Odată ce aţi primit diagnosticul de colecistită cronică litiazică, cea mai la îndemână soluţie, care vă poate feri de probleme grave, este colecistectomia laparoscopică, o intervenţie minim invazivă prin care vezicula biliară este îndepărtată fără incizie clasică (chirurgie deschisă).

Simptomele care ar trebui să vă trimită la medicul specialist sunt uşor de observat. “Dacă o persoană prezintă dureri mari în etajul abdominal superior, în special în dreapta, care iradiază în umărul drept sau în spate, are senzaţia de gust amar, prezintă greaţă, vărsături, şi mai ales dacă ştie că are calculi biliari, trebuie să meargă imediat la medic. Acesta este cel care o va investiga ecografic şi va stabili diagnosticul. Calculii biliari apar din diverse cauze, cel mai frecvent metabolice.”, a spus Dr. Paris Stamule, medic primar chirurgie generală la Ovidius Clinical Hospital.

Calculii biliari trebuie depistaţi şi îndepărtaţi rapid pentru că altfel pot apărea complicaţii dintre cele mai severe. “Complicaţiile în astfel de situaţii pot fi: colica biliară, colecistita acută (o inflamaţie a colecistului în urma unei litiaze biliare) care poate fi edematoasă sau gangrenoasă cu perforaţie şi peritonită, icterul litiazic şi pancreatita acută, care poate fi o formă uşoară sau chiar foarte gravă, de multe ori şi mortală.”, a mai adăugat Dr. Paris Stamule.

Colecistectomia laparoscopică, pe lângă faptul că este o operaţie minim invazivă, durează aproximativ o oră iar bolnavul se poate externa după doar 24 de ore de spitalizare. Recuperarea este rapidă iar tratamentul postoperator minor. “Îndepărtarea colecistului nu necesită un regim alimentar special postoperator, pacientul putând avea, după numai câteva zile de la operaţie, un stil de viaţă normal. Dacă există o persoană care are litiază biliară trebuie să fie atentă în principal să urmeze o dietă mai săracă în grăsimi. Dacă ştim că avem astfel de probleme, e bine să fim atenţi la perioadele din an cum este cea care urmează. Din postul Crăciunului multe persoane trec brusc la o alimentaţie bogată în grăsimi, la care de multe ori sunt asociate şi băuturile alcoolice. Acest comportament poate da naştere la adevărate drame digestive, chiar o pancreatită acută de cauză biliară. Este cunoscut faptul că, după sărbătorile de iarnă, frecvenţa complicaţiilor litiazei biliare creşte, mărind numărul de internări şi, în consecinţă, şi numărul intervenţiilor chirurgicale de acest gen.”, a mai spus Dr. Paris Stamule.

Ovidius Clinical Hospital dispune de echipamente medicale de ultimă generaţie şi medici specialişti cu mare experienţă care pot interveni cu succes, preîntâmpinând chiar situaţii ce pot deveni periculoase pentru pacient. Mai multe detalii despre serviciile Ovidius Clinical Hospital găsiţi pe site-ul www.ovidius-ch.ro.

„Troiţa Revoluţiei” de la Cernavodă „ascunsă” de Mariana Mircea, repusă pe soclu de Gheorghe Hânsă

0

Administraţia locală din Cernavodă a luat decizia de a reinstala „Troiţa Revoluţiei” în parcul central al oraşului, după ce monumentul dedicat evenimentelor din decembrie 1989, inaugurat în anul 2005, fusese scos din locul său, în perioada mandatului de primar al Marianei Mircea. Potrivit revoluţionarului cernavodean Ion Hristu, monumentul revoluţiei era o cruce din lemn, înaltă de cinci metri, unde se depuneau coroane de flori în memoria victimelor căzute în decembrie 1989. „La un moment dat, cred că în 2011, monumentul a fost scos din locul lui de o echipă de muncitori. Când am văzut aşa ceva, m-am dus la ei şi i-am întrebat de ce fac lucrul ăsta şi ei mi-au spus că aşa au primit ordin de la doamna Mariana Mircea, care era primăriţă atunci. Împreună cu alţi revoluţionari din oraş, am făcut o adresă la Primărie, dar n-am primit niciun răspuns oficial. Am fost informaţi verbal că în Cernavodă n-a fost nicio revoluţie, că în decembrie 1989 în Primărie s-a jucat table şi că, prin urmare, nu trebuie să avem un monument al revoluţiei”, spune Ion Hristu.

În realitate, la Cernavodă a avut loc o „încleştare” de forţe în decembrie 1989. Potrivit revoluţionarilor cernavodeni, ale căror nume au fost publicate în Monitorul Oficial al României în anul 2000, în data de 22 decembrie 1989, îndată după fuga dictatorului Nicolae Ceauşescu, în piaţa centrală din Cernavodă s-au strâns câteva mii de persoane, care au început să scandeze lozinci anticomuniste. Potrivit protocolului instituit prin decretarea stării de necesitate, clădirea Primăriei locale era păzită de Miliţie şi Securitate. Forţând intrarea, cinci persoane au reuşit atunci să pătrundă în clădire. Ulterior, acestea au deschis porţile pentru alte 50-60 de persoane. Primul secretar de partid al oraşului, Nicolae Butoi (cel care avea să ajungă subprefect al judeţului Constanţa, în perioada guvernării lui Adrian Năstase) a fost reţinut de revoluţionari într-un birou. Unul dintre miliţieni, care avea o reputaţie negativă, a fost alungat din clădire, fiind huiduit şi înghiontit de „popor”. Cărţile de propagandă şi tablourile dicatorului au fost apoi aruncate în stradă, unde mulţimea le-a incendiat cu satisfacţie. La ora 16, în clădirea Primăriei Cernavodă s-a constituit Comitetul Orăşenesc de Salvare Populară, prezidat de profesorul Tiberiu Birda (cel care avea să ajungă primar al oraşului, în anul 1992). Din această primă structură revoluţionară făcea parte şi profesorul George Hânsă, actualul primar al oraşului. Aşa cum îşi amintesc revoluţionarii, la Primărie au sunat mai multe persoane de la Bucureşti şi Constanţa, care anunţau un iminent atac terorist asupra şantierului Centralei Nuclearo-Electrice. Spre seară s-a oprit curentul în oraş, astfel că panica a atins cote atarmante. Nicolae Butoi a fost reţinut de revoluţionari până spre orele dimineţii, când comitetul a hotărât să îl elibereze, punând la dispoziţia sa o maşină care avea să îl ducă acasă, la Constanţa. După execuţia ceauşeştilor, CFSN-ul local s-a reorganizat, Gheorghe Hânsă fiind ales vicepreşedinte. La un moment dat, Birda şi-a pierdut din influenţă, după ce revoluţionarii şi-au amintit că acesta îl întâmpinase cu pâine şi sare pe Ceauşescu la o vizită de lucru în Cernavodă, cu doar câteva luni înainte de revoluţie. În acel context, lider de facto al revoluţiei de la Cernavodă a devenit Hânsă, care a fost cooptat şi în CFSN-ul constituit la nivel de judeţ, pe 9 ianuarie 1990, răspunzând de sectorul învăţământ. Actualul primar al Cernavodei nu a cerut şi nu a primit niciodată o legitimaţie de revoluţionar, însă rolul jucat de el în acele zile este cunoscut. Probabil din acest motiv, fosta primăriţă Mariana Mircea a încercat să minimalizeze rolul mişcării revoluţionare din Cernavodă, eliminând din peisajul public simbolul care le reamintea cernavodenilor acele zile din decembrie 1989. Potrivit situaţiilor oficiale, prezentate pe larg în lucrarea „La Revoluţie se şi moare, nu-i aşa?” a colonelului în rezervă Remus Macovei, la Cernavodă a murit o persoană în timpul revoluţiei, iar alte cinci au fost rănite.

În ziua de 19 decembrie 2014, Troiţa Revoluţiei a fost reistalată în parcul central din Cernavodă, iar astăzi, 22 decembrie, a fost sfinţită de un sobor de preoţi. Primarul, viceprimarul şi asociaţiile revoluţionare din oraş au depus coroane de flori şi au păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor din decembrie 1989.

Avarie RAJA în Faleză Nord. Vezi dacă ești afectat

0
Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apa din cartierul Faleza Nord din Municipiul Constanta, de pe strada Unirii, SC RAJA SA a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 22 decembrie 2014, in intervalul 12,30 – 15,30. Sunt afectati consumatorii din perimetrul delimitat de strazile Unirii – Casin – Pescarilor – Unirii, precum si zona Pavilionului Expozitional si abonatii alimentati prin punctele termice din zona, numerele 37 si 38.

Ne cerem scuze fata de consumatorii afectati de aceste lucrari de reparatii si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.

VIDEO. O tonă de artificii și petarde, confiscate la Constanța

0

Poliţiştii din Constanţa au ridicat peste o tonă de articole pirotehnice deţinute fără autorizaţie, în urma a 10 percheziţii domiciliare. Pe numele a 3 bărbaţi au fost întocmite dosare penale.

La data de 17 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanţa au efectuat 10 percheziţii domiciliare pe raza Municipiului Constanţa şi în localităţile Medgidia, Techirghiol şi Cerchezu, la locuinţele unor persoane bănuite că ar deţine articole pirotehnice provenite din furt sau fără autorizaţie.

La activităţi au participat şi poliţişti de investigaţii criminale, de investigare a criminalităţii economice şi de la ordine publică din cadrul I.P.J. Constanţa.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat din locuinţa unui bărbat, din Constanţa, 850 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile I, II şi III. Acesta a prezentat o factură de provenienţă doar pentru o parte dintre articolele pirotehnice, însă nu era autorizat să desfăşoare astfel de operaţiuni.

De asemenea, din locuinţele altor doi bărbaţi, din Medgidia şi din Techirghiol, au fost ridicate 200 de kilograme de materiale pirotehnice, din categoriile I şi II, pentru care aceştia nu deţineau acte de provenienţă sau autorizaţie pentru efectuarea de astfel de operaţiuni.

În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept, faptă prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Regizorul Toma Enache pregătește al doilea lung-metraj

1

După succesul primului său lung-metraj, ”Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, regizorul Toma Enache anunță că pregătește un al doilea film.

”Ne pregătim pentru al doilea film. Scenariul filmului este aproape gata. Subiectul este unul tulburător”, a spus Toma Enache.

Urmează acum partea cea mai grea a oricărui film: asigurarea finanțării. ”Am început să lucrăm la partea cea mai grea: strângerea fondurilor. Sperăm să adunăm în jurul filmului sponsori, donatori, parteneri. Dorim ca filmul să fie o coproducție și să atragem fonduri din Macedonia, Albania, Franța, SUA, pentru a strânge în acest mod o partea cea mai importantă de finanțare”, a precizat Toma Enache. De asemenea, filmul va participa și la concursul național de proiect al Consiliului Național al Cinematografiei.

Vestea bună este că primii pași concreți pentru asigurarea finanțării au fost deja făcuți. Oricine dorește să sprijine proiectul o poate face prin donații și sponsorizări.

Primul film regizat de Toma Enache a fost interpretat în aromână – o premieră mondială – și a avut până acum circa 17.000 de spectatori, în țară, dar și peste hotare, în țări precum Statele Unite ale Americii, Franța, Italia, Germania, Albania, Macedonia, etc.

Filmul ”Nu sunt faimos, dar sunt aromân” a participat la numeroase festivaluri interne și internaționale și a obtinut premii importante: Best Balkan Spirit, la Balkan Film and Food Festival, Pogradec, Albania, 2014;  Premio “Unica”, la Babel Film Festival din Sardinia, Italia, 2013, pentru cea mai bună reprezentare a unei minorități lingvistice într-un film; Premiul pentru debut în regie de film – Clacheta de aur – acordat lui Toma Enache de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, în 2013;  Premiul pentru originalitate în promovarea identității culturale la Festivalul International de Film Etnografic “FIFE Zlatna 2014”. Ziua când filmul a rulat la New York a fost declarată de primarul Bill de Blasio ”Ziua prezervării culturii vlahe/ armânești în orașul New York”.

 

Căpitanul Claudiu Palaz și-a premiat ”pretorienii”. PMP-iștii au umplut până la refuz Casa de Cultură

0

Duminică seara, membrii PMP Constanța din tot județul s-au strâns în sala mare a Casei de Cultură pentru o ultimă întâlnire înainte de sărbătorile de iarnă. Cu această ocazie, președintele Claudiu Palaz a acordat diplome de merit organizațiilor județene care au reușit rezultate notabile la alegerile europarlamentare și prezidențiale. Ceremonia de premiere a fost organizată sub forma unei gale în care căpitanul Palaz a premiat ”pretorienii” PMP-iști, spectacol care a ridicat de mai multe ori în picioare membrii aflați în sală. Seara s-a încheiat cu un spectacol artistic, publicul fiind întreținut de mai mulți cântăreți de muzică populară dar și de cunoscutul Ionuț Galani.

După un moment de reculegere cerut în memoria victimelor din tragedia recentă de pe lacul Siutghiol, discursurile împotriva actualei administrații Mazăre/Constantinescu nu s-au lăsat foarte mult așteptate. Primul care a dat tonul a fost președintele organizației municipale, Anton Antoniadis, care a amintit că în vremurile regelui Carol, orașul nostru fusese numit ”plămânul României”, situație care în prezent este departe de adevăr, datorită actualilor șefi ai administrației. ”Nu se mai respectă dorința omului de aer curat, orașul Constanța e o ruină, plămânul României a ajuns la cancer și suntem vinovați cu toții pentru că acceptăm tacit această situație”, a declarat Toni Antoniadis.

Claudiu Palaz nu s-a lăsat nici el mai prejos, afirmând că va lupta în continuare împotriva ”grupării mafiote Mazăre/Constantinescu”. ”Eu îi voi scoate din administrație pe acești mafioți. Cu mine nu se joacă, le voi veni de hac. Noi suntem singura organizație de partid care a intrat peste prefect când și-a bătut joc de lege și o vom face de fiecare dată când e nevoie. Este principalul nostru obiectiv, să-i ajutăm pe constănțeni să scape de acești oameni pe care nu-i mai vor și vom reuși, indiferent de presiunile la care suntem supuși zilnic. Am început de la o organizație mică, în care nu credea nimeni și ne-am transformat în principala forță de opoziție la regimul Mazăre/Constantinescu în acest județ.”, a declarat Claudiu Palaz.

 

KMKZ.RO: DNA Constanța a salvat un pacient de la moarte

0

Ați auzit de medicul cardiolog din Constanța care deunăzi a fost arestat de DNA fiindcă i-a cerut o șpagă de 3.000 de lei unui pacient pe care a refuzat să-l opereze dacă nu primește această sumă. Vă spunem în exclusivitate această poveste care depășește cu mult scenariul filmului Moartea domnului Lăzărescu.

Un bătrân din Constanța, la vreo șaizeci de ani, a fost adus cu ambulanța la spital, în stare critică. A aflat de la medicul cardiolog că trebuie să fie operat cât mai repede, că altfel nu trăiește. Același medic a adăugat că dacă nu primește de la pacient șpagă 3.000 de lei îl lasă să moară. Bătrânul a început să plângă, spunând că are un venit de doar 400 de lei lunar. Medicului cardiolog nu i s-a înmuiat deloc inima de lacrimile pacientului sărac, i-a replicat rece că singurul lucru pe care îl poate face pentru el este să accepte plata șpăgii în două rate. Cătrănit, bătrânul a plecat din spital într-o stare și mai grea. Disperat, s-a dus la DNA. Nu ca să se facă dreptate, nu ca să fie arestat acel medic șpăgar, ci cu o motivație mai simplă: „Vreau să trăiesc, ajutați-mă să trăiesc!“

Procurorul DNA, același care a instrumentat dosarul pentru care Nicușor Constantinescu a fost arestat, a înțeles situația dificilă a denunțătorului și a luat următoarea decizie: i-a oferit 2.000 de lei din fondurile DNA pentru a putea să-i dea medicului șpăgar, ca să-l opereze. Deși era un flagrant delict perfect instrumentat, DNA Constanța nu l-a arestat pe medic, nu a intervenit deloc, lăsându-l să-l opereze pe bătrân. Abia după ce operația a fost făcută și perioada postoperatorie a fost depășită DNA-ul a trecut la pasul doi. I-a oferit pacientului restul de 1.000 de lei, practic a doua rată a șpăgii, iar acesta i-a dat-o mai departe cardiologului. Abia atunci a intervenit DNA-ul și l-a arestat pe medicul corupt.

Partea de-a dreptul emoționantă a poveștii este însă alta. Știți de ce insista bătrânul să trăiască? Omul a avut un fiu care i-a murit. De la acel fiu i-a rămas un nepot, pe care îl crește singur, din cei 400 de lei lunar. „Nepotul are doisprezece ani. Dacă eu mor, moare și el, nu se va descurca singur la vârsta asta. Dar dacă eu trăiesc măcar încă doi ani, deja e mărișor și poate să-și ia viața în mâini. Atât dacă aș mai trăi, doi ani, pentru nepotul meu… De-asta vreau să fac operația.“ Medicul arestat la Constanța nu e doar corupt, ci și un cardiolog fără inimă.

Alexandru Căutiș

P.S. Nu vă dau numele medicului, nu merită, dar vă mai spun că e prieten bun cu șeful C.J. Constanța și că apare într-un dosar al lui Nicușor Constantinescu, ca beneficiar al unui imobil achiziționat ilegal de Consiliul Județean. Ticăloșii primesc răsplată de la ticăloși.

P.P.S. Abonați-vă la revista Kamikaze, mulțumim!

Soluţie bizară în dosarul de cercetare penală al avocatului Ionel Haşotti: instanţa a amendat reclamantul

0

Am trăit să o vedem şi pe asta! O companie respectabilă din judeţul Constanţa a fost amendată de o instanţă de judecată pentru simplul fapt că a îndrăznit să facă plângere privind tergiversarea cercetărilor într-un dosar penal. Deşi decizia de amendare nu a fost comunicată, ba mai mult nici nu a fost motivată şi redactată, chiar în ziua următoare pronunţării, Biroul de Executări Penale al Curţii de Apel Constanţa a trimis înştiinţarea de plată. Asta, ca să fie clar: justiţia nu tergiversează amendarea celor care se plâng de… tergiversare.

Plângerea penală împotriva avocatului Ionel Haşotti

14nicolaemateiLa începutul acestui an, Somaco Construct SRL Constanţa a depus o plângere penală la DNA împotriva cunoscutului avocat Ionel Haşotti şi a persoanelor fizice Elena Mitrofan, Constantin Muscalu şi Valeriu Muscalu. Somaco denunţa astfel faptul că cele trei persoane fizice, reprezentate convenţional de Ionel Haşotti, ar fi obţinut o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, dată prin fraudă la lege, de retrocedare a terenului aferent carierei de piatră Sibioara a companiei, deşi suprafeţele din această categorie de folosinţă sunt exceptate, prin lege, de la retrocedare. Aşadar, magistraţii au dispus contrar legii. De altfel, una din judecătoarele care s-au pronunţat în controversatul caz de retrocedare de la Sibioara, pe numele ei Corina-Eugenia Jianu, tocmai a fost suspendată din magistratură, după ce a fost pusă sub acuzare (în ultimul dosar de corupţie al primarului din Năvodari, Nicolae Matei) că şi-a luat ca şpagă un teren subevaluat pe malul mării, ca să pronunţe hotărâri judecătoreşti prin fraudă la lege, în materia retrocedărilor. Când te nenoroceşte un judecător certat cu legea, nu poţi să rămâi pasiv! Aşa au gândit şi reprezentanţii Somaco, atunci când, la începutul acestui an, au depus plângerea penală la DNA. Numai că, în ciuda evidenţelor depuse în probaţiune, dosarul penal s-a umplut de praf.

Soluţia bizară a judecătoarei Uzună: a amendat reclamantul

Pe 3 noiembrie 2014, Somaco a depus o plângere de tergiversare adresată procurorului şef al DNA Constanţa, Sorin Constantinescu, motivată de faptul că „de la data depunerii plângerii penale şi până în prezent nu s-a iniţiat nicio măsură împotriva suspecţilor. (…) În caz contrar, rugăm să ne fie comunicat stadiul actual în care se află acest dosar.”. Drept răspuns, după zece zile, compania a primit o comunicare din partea Curţii de Apel Constanţa, sub semnătura judecătoarei de drepturi şi libertăţi Maria Uzună (cunoscută opiniei publice după ce a decis, în 2013, eliberarea primarului Nicolae Matei din arestul preventiv dispus în primul său dosar de corupţie). Prin aceasta, reprezentanţii Somaco erau informaţi că plângerea de tergiversare urma să fie judecată în camera de consiliu, în ziua de 26 noiembrie 2014, fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor. Prin urmare, ce s-a întâmplat în cameră ştie doar onorata instanţă. Însă chiar a doua zi după pronunţare, cu un zel demn de cauze mai nobile, Biroul de Executări Penale al Curţii de Apel Constanţa a transmis „petentului” două înştiinţări de plată, prima pentru suma de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, iar a doua pentru suma de 1.500 de lei, reprezentând amendă judiciară dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Motivarea nu s-a dat până în momentul de faţă, astfel că nu putem şti ce a enervat-o atât de tare pe cea chemată să protejeze drepturile justiţiabililor la petiţionare, la un proces echitabil, la accesul neîngrădit în justiţie… încât a amendat reclamantul.

Coincidenţă: Puiu Haşotti a cerut eliberarea lui Matei, Uzună l-a pus în libertate

Hasotti-MateiNicolae Matei, cel despre care am vorbit până acum doar în paranteze, nu are nicio legătură directă cu dosarul penal al retrocedării de la Sibioara sau cu plângerea de tergiversare soluţionată, în mod bizar, prin amendarea reclamantului. Are, însă, o amiciţie dovedită de DNA cu judecătoarea Jianu, cea care a nenorocit şi firma Somaco Construct, precum şi o declarată inamiciţie cu patronul Somaco Costruct, Grigore Comănescu, făcând vorbire despre aceasta, în repetate rânduri, în cadrul primului său dosar de corupţie, cel în care se dispusese măsura arestului preventiv ce avea să fie revocată de judecătoarea Maria Uzună.

Înainte de a fi eliberat de Uzună, Matei a fost apărat în public, în cadrul unui „marş pentru eliberarea primarului”, chiar de către senatorul PNL Puiu Haşotti, fratele cunoscutului avocat reclamat penal de compania Somaco. „Nicolae Matei nu a omorât pe nimeni, nu a tâlhărit pe nimeni, nu a făcut nici un fel de delict care să necesite judecarea lui în stare de arest, arestarea lui pentru o perioadă lungă, el trebuie cercetat în libertate. Nu este un amestec în treburile justiţiei, justiţia poate să decidă ca Nicolae Matei să aibă interdicţia de a părăsi ţara, dar trebuie să fie liber aici cu voi.” – spunea Puiu Haşotti, pledând pentru eliberarea primarului suspectat de corupţie, în faţa gloatei de protestatari. Cum poate constata oricine, clamatul neamestec în treburile justiţiei era, de fapt, un amestec grosolan, taxat ca atare şi de CSM. La câteva luni după marşul de pomină, alţi avocaţi au pledat într-un mod similar, de data aceasta în faţa instanţei, iar judecătoarea Uzună a găsit argumentele plauzibile, eliberându-l pe Matei. Nu pentru mult timp! Căci, după cum se ştie, primarul din Năvodari a revenit anul acesta după gratii, în dosarul retrocedărilor aranjate în conivenţă cu judecătoarea Jianu.

Alte coincidenţe: Uzună a vândut un apartament unui lider PNL

Emilia CiocanParcurgând declaraţiile de avere ale judecătoarei Uzună (vezi aici şi aici), am constatat că aceasta a vândut de-a lungul timpului două apartamente. Primul dintre ele, situat în Medgidia, a fost înstrăinat în 5 mai 2008, în favoarea soţilor Marin şi Emilia Ciocan (foto). Doamna Ciocan era la data tranzacţiei director al şcolii gimnaziale Lucian Grigorescu din Medgidia. Potrivit unui articol publicat de cotidianul Ziua de Constanţa pe 8 octombrie 2007, numirea Emiliei Ciocan ar fi fost una controversată, predecesoarea ei, profesoara Maria Popa, denunţând faptul că ar fi fost epurată politic. „Am văzut-o pe actuala directoare [Emilia Ciocan – n.r.] la ISJ de mână cu fostul viceprimar al oraşului Medgidia, Marian Iordache, care în prezent este penelist”, declara Popa pentru Ziua, convinsă că mazilirea ei cu doar trei luni înainte de pensionare fusese decisă la sediul PNL Constanţa. În declaraţia de avere a Emiliei Ciocan apare informaţia că a cumpărat un apartament în Medgidia, în anul 2008, dar şi că a contractat un credit bancar (probabil de tip ipotecar) pe 7 mai 2008.

Revenind la tranzacţiile imobiliare ale judecătoarei Uzună, trebuie să mai arătăm că, în iunie 2012, aceasta a vândut un alt apartament, situat în Constanţa. Cumpărători în devălmăşie s-au nimerit a fi Matei Marian, Matei Valeriu şi Matei Dumitra. Valeriu Matei este chiar preşedintele PNL din comuna Ion Corvin (vezi dovada aici), care a menţionat în declaraţia sa de avere (vezi aici), de consilier local PNL, că a dobândit 25% dintr-un apartament în Constanţa, în anul 2012.

Suspiciuni

Departe de noi intenţia de a face proces de… intenţie vreunui personaj din povestea de mai sus, dar trebuie să o spunem: amendarea celor care reclamă ceva, orice ar vrea şi ar putea ei, ne apare drept o măsură excesivă, care naşte în mod natural suspiciuni, mai ales când în poveste sunt atâtea coincidenţe.

Să vă fie rușine, domnule Strutinsky!

0

Domnule Sorin Strutinsky, am citit răspunsul dumneavoastră pentru Agenția Națională de Integritate, pe care l-ați oferit în cursul zilei de ieri opiniei  publice. Dat fiind faptul că tupeul și ipocrizia cu care ați răspuns mă revoltă, simt nevoia să vă spun câteva lucruri, la rândul meu.

1)      Spuneți că SOTI CABLE este una dintre cele mai vechi  televiziuni din țară și că mii de jurnaliști, chiar nume celebre astăzi au trecut prin studiourile Neptun Tv.  Vă întreb, domnule Strutinsky, din 1993 și până acum, câți opozanți ai dumneavoastră și ai prietenilor dumneavoastră au trecut prin acea televiziune, despre care aveți tupeul să afirmați că a funcționat în ”beneficiul telespectatorilor” pentru care se străduiește de fapt să supraviețuiască, plătind taxe și salarii? Niciunul, stimate domn, pentru că singurul beneficiu urmărit a fost ca această televiziune să promoveze și să prezinte activitatea dumneavoastră și a prietenilor Constantinescu și Mazăre, întotdeauna la superlativ, niciodată la modul realist al lucrurilor. Spuneți că plătiți salarii pentru 200 de jurnaliști. Vă spun, domnule Strutinsky, că nu-s nici 200 și nici așa de bine plătiți precum afirmați.

2)      Spuneți că Radu Mazăre a ieșit din acționariatul Soti Cable Neptun SRL. Praf în ochi, domnule Strutinsky, pentru că în realitate, Radu Mazăre este în continuare asociatul dumneavoastră în mai multe firme, acesta fiind de fapt conflictul de interese real. Praf în ochi, domnule Strutinsky, pentru că noi, constănțenii, știm cum stau lucrurile. Prietenia și parteneriatul în afaceri, dintre dumneavoastră și Radu Mazăre, sunt de notorietate în acest oraș. Dincolo de problemele legale, domnule, aveți o gravă problemă morală. Am apreciat că, timp de ani de zile, ați tăcut, considerând că bunul simț v-a determinat să procedați așa. Văd însă că bunul simț v-a părăsit și vă permiteți să arătați obrazul, să pozați în victimă. Nu ne credeți proști, domnule Strutinsky!

3)      Spuneți că nu ați câștigat bani din Tv Neptun, pentru că nu s-au distribuit dividende. Din nou, cât de proști ne credeți, domnule Strutinsky? Eu, personal, pot să vă dau exemple de contracte de consultanță pe care televiziunea despre care faceți vorbire le-a încheiat cu alți ”prieteni” de-ai dumneavoastră, pe sume mari de bani. Nu e nevoie de dividende ca să faci bani, cu o firmă, domnule Strutinsky, știm asta. În plus, revin și vă aduc aminte, chiar dacă interesul n-ar fi fost unul patrimonial, unul de a face bani cu această televiziune, TV Neptun a înghițit milioane de euro din banii publici, cu unicul scop de a promova și a face campanie prietenilor dumneavoastră din politică.

4)      Ați înșiruit o serie de elucubrații cum că oamenii de afaceri cinstiți și onești sunt chinuiți de către instituțiile statului. Domnule Strutinsky, chiar nu vă e rușine? Ani de zile, înainte ca fenomenul numit ONLINE să se dezvolte, ați cenzurat, prin distribuția pe care o controlați în Constanța, dreptul la apariția pe piață a mai multor ziare. Prietenii dumneavoastră au scos ziariști din sediile în care își desfășurau activitatea, cu forța și i-au lăsat pe străzi. Orice ziar avea curajul să vă critice,risca să nu fie distribuit în oraș. Să vă aduc aminte că prietenul Nicușor Constantinescu transmitea faxuri la primăriile din județul Constanța, pentru a le cere imperios să încheie orice colaborare cu un ziar care publica afacerile în care dumneavoastră și ”prietenii” erați implicați? Ăsta este omul de afaceri care sunteți dumneavoastră. Și faptul că vă numiți așa, este o rușine pentru omul de afaceri constănțean, care se chinuie cu adevărat să răzbată printre sutele de controale de la Primăria care pe dumneavoastră v-a sprijinit și v-a făcut un om bogat. Dumneavoastră nu sunteți un om de afaceri, domnule Strutinsky, reveniți cu picioarele pe pământ. Sunteți doar un interpus, pe care niște băieți deștepți l-au folosit pentru a cheltui banul public din Constanța.

5)      Ultima și preferata mea, este afirmația dumneavoastră: ”vreți să nu ne mai găsiți în țară la ultimul control”. Domnule Sorin Strutinsky, un telefon către prietenul Nicușor Constantinescu ar trebui să vă lămurească exact cum stau lucrurile într-o asemenea situație.

Poate că, domnule Strutinsky, prea multă lume din Constanța, v-a gratulat cu sintagma de ”eminență cenușie” din spatele cuplului Mazăre/Constantinescu. Eu unul, când mă gândesc la dumneavoastră, văd un domn care în ciuda unor milioane de euro de care a beneficiat, fără prea mult efort, a reușit mai mult să falimenteze firme decât să producă ”plusvaloarea” despre care aduceți aminte. Pentru mine, domnule Strutinsky, sunteți de fapt acel băiat, despre care colegii de institut povestesc că l-au rugat să le facă o poză și le-a ieșit poza invers. Acel băiat pe care colegii îl apelau ”Strugurinsky”, știți dumneavoastră mai bine de ce, așa că vă rog, renunțați la tupeul de a arăta obrazul cuiva și reveniți acolo, în anonimatul în care ați stat până de curând.

Dorian Hapurnea

Percheziții în București și 11 județe, inclusiv Constanța

0

Procurori din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de Combatere a Coruptiei efectueaza cercetari într-o cauza penala ce vizeaza suspiciuni privind savârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2014.

În cursul zilei de 10 decembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizarilor legale de la instanța competenta, sunt efectuate percheziții domiciliare în 48 locații situate în mun. București și județele: Timiș, Cluj, Brașov, Sibiu, Argeș, Prahova, Arad, Suceava, Galați, Iași și Constanța, din care 20 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societați comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauza, procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații si din partea Brigazii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauza, precizam ca, atunci când împrejurarile vor permite, vom fi în masura sa oferim detalii suplimentare.

ANI a sesizat DNA în legătură cu afacerile dintre Mazăre și Strutinsky

0

Agenția Națională de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la posibila săvârșire de către RADU ȘTEFAN MAZĂRE, Primar al Mun. Constanța, a infracțiunii de conflict de interese, întrucât, în calitate de reprezentant al Mun. Constanța, a semnat cinci contracte și un acord cadru (cu cinci contracte subsecvente) încheiate între Primăria Constanța și două societăți comerciale (S.C. Conpress Holding S.R.L. și S.C. Soti Cable Neptun S.R.L.), care îl au ca asociat pe Strutinsky Sorin Gabriel, persoană cu care RADU ȘTEFAN MAZĂRE se află în relații comerciale în alte opt societăți comerciale.

Mai mult, în calitatea sa de primar, RADU ȘTEFAN MAZĂRE a aprobat, în urma procedurii de selecție a ofertelor, raportul de atribuire a contractului de finanțare din fonduri nerambursabile necesare susținerii spectacolelor ce au fost organizate cu ocazia Evenimentului „Sărbători de Iarnă – Orășelul Copiilor 2013”, încheiat între Primăria Municipiului Constanța și S.C. Soti Cable Neptun S.R.L., societate care îl are ca asociat pe Strutinsky Sorin Gabriel, persoană cu care RADU ȘTEFAN MAZĂRE se află în relații comerciale în alte opt societăți comerciale.

Valoarea totală a contractelor acordate celor două societăți comerciale este de 20.621.572, 49 Lei, fără TVA (aprox. 4.582.571 Euro).

Astfel, RADU ȘTEFAN MAZĂRE a încălcat dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, coroborate cu prevederile art. 12, lit. b) din Legea 78/2000.

Potrivit art. 301 din Codul Penal al României, „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial […] pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”. De asemenea, potrivit art. 12, lit. b) din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, „sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

Mii de ceasuri contrafăcute şi portofele nedeclarate, confiscate în Agigea

0

 

Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu lucrătorii vamali, descoperind într-un container sosit în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din China 2.590 de ceasuri susceptibile a fi contrafăcute şi 700 de portofele nedeclarate, cu o valoare totală de aproximativ 160.000 lei.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.T.F. Constanţa Sud Agigea, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Ilfov.
În urma controlului au fost identificate 2.590 de ceasuri de mână, susceptibile a fi contrafăcute, precum şi 700 de portofele care nu fuseseră declarate la intrarea în ţară.
Marfa care purta însemnele distinctive ale unei firme cunoscute şi cea nedeclarată, evaluată la aproximativ 160.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit administratorului societăţii comerciale în cauză, un cetăţean român, în vârstă de 45 ani, cu domiciliul în Bucureşti, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată, respectiv „folosire de acte nereale faţă de autoritatea vamală”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 272 din Legea 86/2006.

Din nou percheziții. Evaziune fiscală de 800.000 de euro

0

În această dimineaţă, poliţiştii din Constanţa au efectuat 34 de percheziţii la mai multe societăţi comerciale şi persoane bănuite că au creat un prejudiciu estimat la 800.000 de euro, prin fapte de evaziune fiscală şi spălare de bani. La data de 8 decembrie a.c., 90 de poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, efectuează 34 de percheziţii la locuinţele mai multor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din judeţul Constanţa. Sunt vizate 8 persoane bănuite că, în cursul anului 2014, ar fi comis mai multe fapte de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin activităţi ilicite în domeniul materialelor reciclabile, comerţului cu cereale şi al construcţiilor. Până în prezent, prejudiciul a fost estimat la 800.000 de euro. Cei în cauză urmează a fi conduşi la sediul I.P.J. Constanţa, pentru audieri. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale în cauză şi recuperarea prejudiciului.

Avarie RAJA pe strada Dobrilă Eugeniu

0
Pentru remedierea unei avarii la conducta de distributie apa potabila de pe strada Cpt. Dobrila Eugeniu din Constanta, SC RAJA SA este nevoita sa intrerupa furnizaarea apei potabile astazi, 08 decembrie 2014 in intervalul 12,00 – 14,00. Sunt afectati consumatorii de pe str. Cpt. Dobrila Eugeniu, de la blocurile X14, X2, X3, X4, V3, ME1, ME2 SI ME3.

Ne cerem scuza fata de abonatii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru remedierea avariei si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.

Valentin Vrabie face din nou comuna Peștera să strălucească. Fuego: ”Localitatea asta e o poezie completă de România”

0

Sâmbătă seara, am fost invitați cu toții de primarul Valentin Vrabie, din Peștera, să participăm la deschiderea iluminatului festiv în comună. Invitat special a fost solistul Fuego, spectacolul fiind continuat de formația ”Kilogram”, cunoscută celor care locuiesc în Dobrogea. A fost o seară magică, în care ne-am bucurat alături de câteva mii de oameni, de un spectacol de lumini și muzică pe care, din păcate, nici în acest an nu l-am putut vedea la Constanța. Primarul Valentin Vrabie a reușit și de această dată cu ”mult efort dar investiție minimă” să-și bucure consătenii cu momente de neuitat.

Așa cum am mai spus-o, ca să ajungi la Peștera, ești obligat să treci prin Medgidia, oraș pe care l-am regăsit sâmbătă seara prăfuit și pustiu. Aveam să aflăm, câteva minute mai târziu, că oamenii din oraș au venit în marea lor majoritate în micuța comună, pentru a se bucura de un spectacol pe care și-l doresc, dar nu-l pot avea în propria urbe. După ce am depășit pustiul din Medgidia, ne-am trezit într-o comuna Peștera care schimba întreaga perspectivă. Mii de oameni se plimbau, vorbeau, cântau, se bucurau de un pahar de vin sau de un mic, așteptând momentul în care luminile se vor aprinde.  O atmosferă incredibilă, pe care doar visezi s-o vezi în marile orașe ale Dobrogei.

Momentul în care luminile s-au aprins în comună, este unul care îți taie respirația. Dincolo de orice cuvinte pe care le-am putea scrie aici, imaginile pe care le-am surprins de la fața locului vă pot da o idee despre feeria de lumini de care ne-am bucurat la Peștera.

Fuego: ”Acest loc este o poezie completă de România”

Deși initial șederea artistului Fuego în comuna Peștera fusese gândită mai scurtă, artistul s-a bucurat de sărbătoarea pe care a găsit-o în comună și i-a încântat pe cei prezenți, cântând mai bine de o oră, cele mai cunoscute melodii ale sale. Iată ce a postat solistul, după concert, legat de experiența pe care a trait-o în comuna Peștera: ” Astă seară am avut parte de o nouă uimire. Am cântat, pornind magia iernii în localitatea PEȘTERA, județul CONSTANȚA. Nimic spectaculos veți spune. Doar că, în această bucățică de Românie, s-a creat un mic rai de sărbători. Totul e plin de lumini, de culoare, de căldură, cu bun gust. Și e mare lucru. Reușești să te simți exact ca într-o capitală europeană ornată pentru Crăciun.  Am cântat aici prima oară în 2008, vara. De atunci și până acum, primarul VALENTIN VRABIE, om de ispravă, gospodar și plin de vitalitate, a reușit să transforme acest loc de Românie într-unul de poveste în care ți-e drag să revii. Împreună cu orchestra mea, am adus un strop de frumusețe acestei minuni. Iar eu mă bucur când văd astfel de poezii complete de Românie.

A fost o seară perfectă, în comuna Peștera, grație primarului Valentin Vrabie, viceprimarului Tudorel Grosu și consiliului local, oameni care au ales în decursul anilor trecuți să se rupă complet de clasa politică și să-și administreze independent resursele. Dacă mai era nevoie, acești oameni au dovedit încă o dată că lucrurile se pot face frumos, fără politica de partid ci doar cu politica bunului simț.