No menu items!
No menu items!
Home Blog Page 321

Două persoane dispărute astăzi. Le-ati văzut?

pictureminorPoliţiştii din Secţiei 5 au fost sesizaţi cu privire la dispariţia lui Telehoi Valentin Ion, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Constanţa.  Din investigaţii s-a stabilit că, la data de mai a.c., în jurul orei 04.30., acesta a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit până în prezent.
SEMNALMENTE
–    înălţime 1.68 m, greutate 75 kg, constituţie corpolentă, păr castaniu, tuns scurt, ochii negri, faţa ovală. La nivelul obrazului stâng prezintă două cicatrici, ca urmare a unor arsuri.
OBIECTE DE ÎMBRĂCĂMINTE
– la data dispariţiei purta pantaloni din stofă de culoare gri, camaşă de culoare gri deschis, pantofi din piele de culoare neagră.
De asemenea, poliţiştii din Cernavodă au fost sesizaţi cu privire la dispariţia minorului Sora Teodor Florin, în vârstă de 12 de ani, din localitate. Din investigaţii s-a stabilit că, la data de 16 mai a.c., acesta a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit până în prezent, minorul fiind cunoscut cu plecări repetate de la locuinţa părinţilor.
SEMNALMENTE
–    înălţime 1.50 m, greutate 40 kg, constituţie astenică, faţa rotundă, ten deschis, ochii căprui, păr şaten tuns scurt. Prezintă o cicatrice pe piciorul drept, în zona femurului, ca urmare a unei intervenţii chirurgicale.
OBIECTE DE ÎMBRĂCĂMINTE
– la data dispariţiei purta pantaloni sport de culoare neagră, bluza sport de culoare neagră cu dungi orizontale pe mâneci de culoare gri, papuci din plastic de culoare maro.

Percheziții la suspecți de furturi din locuințe

minorÎn această dimineaţă, poliţiştii constănţeni au pus în aplicare 19 autorizaţii de percheziţie domiciliară la locuinţele mai multor suspecţi de comiterea de infracţiuni cu violenţă şi furturi. La data de 21 mai a.c., poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Constanţa, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa, Poliţiei oraşului Hârşova şi Poliţiei oraşului Ovidiu, au efectuat 19 percheziţii domiciliare pe raza judeţului şi a municipiului Constanţa.
Acţiunea a beneficiat de suportul tehnic al ofiţerilor D.I.P.I. şi de sprijinul luptătorilor de la Serviciul de Acţiuni Speciale  din cadrul I.P.J. Constanţa şi al jandarmilor din cadrul I.J.J. şi G.M.J. Constanţa. In fapt perioada octombrie 2011 – mai 2013,  suspecţii ar fi comis 23 de furturi  şi tâlhării, pe raza municipiului Constanţa, dar şi a altor localităţi din judeţ.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că 20 de persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 38 de ani, din municipiul Constanţa, precum şi din oraşele Hârşova, Ovidiu, Murfatlar şi Cobadin, sunt suspectate de comiterea faptelor, cinci dintre acestea fiind arestate în alte cauze. La Cobadin, pentru reţinerea unuia dintre suspecţi, care a încercat să fugă, a fost folosit armamentul din dotare de către unul din poliţiştii participanţi la acţiune, efectuându-se un foc de avertisment în plan vertical, fără a fi înregistrate victime. Prejudiciul cauzat a fost estimat la 1.300.000 de lei. In urma percheziţiilor au fost găsite şi indisponibilizate mai multe bunuri suspectate a proveni din comiterea furturilor (bani, bijuterii).  Suspecţii vor fi prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cu propuneri procedurale, în cauză efectuându-se cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat în formă continuată cu consecinţe deosebite şi tâlhărie.

Ţigarete netimbrate, confiscate în P.T.F. Vama Veche

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit 2.800 de ţigarete netimbrate, pe care o persoană de sex feminin încerca să le introducă în ţară prin P.T.F. Vama Veche, fără a îndeplini condiţiile legale.
În data de 20.05.2013, în jurul orei 05.30, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un autocar cu turişti, care efectuează curse între Turcia şi România.
În urma controlului efectuat în bagajele personale ale unei persoane de sex feminin, de cetăţenie română, în vârstă de 52 ani, au fost descoperite ascunse 2.800 de ţigarete netimbrate.
Cantitatea de ţigarete, evaluată la aproximativ 1.400 lei, a fost ridicată în vederea confiscării conform procedurilor legale.
Persoana în cauză, domiciliată în municipiul Medgidia, nu a putut prezenta documente de provenienţă a ţigaretelor, fiindu-i aplicată o sancţiune contravenţională de 1.000 lei conform art. 1, lit. e din Legea 12/1990 republicată

Marfă nedeclarată, confiscată în P.T.F. Constanţa Sud Agigea

carnet-de-marinarPoliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud, descoperind într-un container sosit în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din direcţia China articole diverse care nu fuseseră declarate la intrarea în ţară, cu o valoare de aproximativ 100.000 lei.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Tulcea.
În urma controlului au fost descoperite 608 colete, încărcate cu  articole diverse (veselă bucătărie, valize, umeraşe, cuiere şi compresoare aer), ce nu fuseseră declarate la intrarea în ţară.
Marfa, evaluată la aproximativ 100.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorului societăţii comerciale în cauză, un cetăţean român în vârstă de 41 ani, cu domiciliul în municipiul Tulcea, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „folosire de acte nereale faţă de autoritatea vamală”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 272 din Legea 86/2006.

Renault Master cu talon fals, descoperit la Negru Vodă

imagesPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în P.T.F. Negru Vodă un cetăţean român, proprietarul unui autovehicul marca Renault Master cu numere de R. Bulgaria, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare fals.
În data de 20.05.2013, în jurul orei 08.45, în P.T.F. Negru Vodă s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră doi cetăţeni români, care călătoreau cu un autovehicul marca Renault Master, cu numere de R. Bulgaria.
La solicitarea documentelor, pasagerul din dreapta, S.G., în vârstă de 35 ani, domiciliat în judeţul Constanţa, a declarat că este proprietarul autovehiculului şi a prezentat un certificat de înmatriculare.
În urma verificărilor a rezultat faptul că respectivul document prezintă indicii de falsificare.
Persoana în cauză a declarat că a achiziţionat autovehiculul în luna martie a acestui an, de la un cetăţean român, fără a cunoaşte faptul că documentul în cauză este fals.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţeanului român dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 291 din Codul Penal.

Furau fier vechi cu complicitatea unui polițist

politia_constanta_05332400La data de 19 mai a.c., polițiștii constănțeni, acționând în baza unor sesizări, au surprins în flagrant, în zona “Energia” din municiupiul Constanța, mai multe persoane care sustrăgeau fier vechi.
Cu această ocazie s-a documentat și activitatea unui polițist, despre care existau date că nu ar fi luat măsurile legale împotriva respectivelor persoane. Comanda I.P.J. Constanța a deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a producerii evenimentului. Astfel, s-a constatat faptul că, la data de 17 mai a.c., agentul de poliție, fiind în serviciul de patrulare, ar fi luat fără aprobare autoturismul personal, s-ar fi deplasat pe strada Baba Novac în zona fostei societăți “Energia”, unde ar fi primit o sumă de bani de la două persoane care sustrăseseră fier vechi de la respectiva societate comercială. În cursul cercetărilor administrative polițistul și-a înaintat demisia. Comanda I.P.J. Constanța a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Polițiști atacați cu pietre, la Medgidia

scandal_la_romi_63897100Astazi, in jurul orelor 11.45, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia se afla pe strada Ulmilor din localitate, moment în care a observat un autoturism, cu privire la care existau date că ar fi folosit în furturi de animale.Având în vedere aspectele constatate, dar şi că în seara precedentă fusese reclamat un astfel de furt dintr-o localitate învecinată, poliţiştii au sesizat dispeceratul Poliţiei Municipiului Medgidia,  pentru a semnala acest fapt şi au rămas la faţa locului, pentru a identifica proprietarul. În acest moment mai multe persoane s-au apropiat de zona unde se afla autoturismul, iar la întrebările poliţiştilor cu privire la deţinătorul autoturismului, aceştia au devenit agresivi, unul dintre bărbaţi aruncând cu pietre în membrii echipajului, un poliţist fiind lovit. Pentru ca situaţia să nu degenereze şi pentru a împiedica acţiunile agresive ale persoanelor recalcitrante, unul din poliţişti a folosit, după avertizări prealabile, armamentul din dotare, iar agresorul a fugit de la locul evenimentului. Bărbatul a fost identificat ca fiind A.B., de 34 de ani, din Medgidia.  În cauză a fost sesizat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii situaţiei de fapt, urmând ca în funcţie de rezultatul investigaţiilor în cauză să fie luate măsurile legale ce se impun.

Beat pe moped

646x404La data de 18 mai a.c., ora 15.40, poliţiştii rutieri din Mangalia au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Nichita Stănescu din localitatea 23 August, judeţul Constanta, a avut loc un eveniment rutier. Deplasaţi la faşa locului poliţiştii au stabilit că, Z. Teodor, de 45 de ani, din localitatea Broscăuţi, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un moped, neînregistrat, pe strada menţionată, avand direcţia de mers către DN 39, la un moment dat s-a dezechilibrat, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a căzut. În urma impactului cu solul, bărbatul a suferit leziuni usoare, refuzând să fie transportat la spital.
Pe parcursul verificărilor s-a stabilit că cel în cauză nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi prezenta halenă alcoolică, în urma testării cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Mangalia, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Rucsacuri și triciclete contrafăcute, descoperite la Agigea

Picture 5370Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud, descoperind în două containere sosite în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din direcţia China, marfă susceptibilă a fi contrafăcută, cu o valoare de aproximativ 100.000  lei, dacă produsele ar fi originale.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa de control fizic al containerelor, controlul a două containere sosite din China pe adresa unor societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, respectiv municipiul Iaşi.
În primul container au fost descoperite 720 de rucsacuri, iar în al doilea container au fost găsite 70 de triciclete şi 36 de articole reprezentând mobilier din lemn pentru copii, bunuri susceptibile a fi contrafăcute.
Marfa, evaluată la aproximativ 93.000 lei, purta însemnele distinctive ale unor mărci cunoscute şi a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali pentru a fi trimisă spre expertizare.
Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorilor societăţilor comerciale, un cetăţean egiptean, în vârstă de 46 ani, cu reşedinţa în Bucureşti, respectiv un cetăţean român de 51 ani, cu domiciliul în municipiul Iaşi, actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.

Un bulgar a intrat fraudulos în România

IMG_6000Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un cetăţean bulgar care intrase ilegal în România prin trecerea frauduloasă a frontierei prin” zona verde”. Cetăţeanul bulgar a beneficiat de complicitatea a doi conaţionali, care l-au preluat cu un autoturism marca Mercedes pentru a-l transporta în Cehia. În data de 18.05.2013, începând cu ora 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Băneasa au monitorizat un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în R. Bulgaria, în care se aflau trei bărbaţi. În jurul orei 06.35, în apropierea frontierei cu R. Bulgaria, autoturismul în cauză a fost oprit de un echipaj al S.P.F. Băneasa. Verificările au stabilit faptul că toţi cetăţenii sunt de naţionalitate bulgară, cu vârste de 26, 40 şi 44 ani. Doi dintre ei au trecut legal frontiera prin P.T.F. Ostrov cu autoturismul marca Mercedes, iar cel de-al treilea a traversat „frontiera verde”, la adăpostul întunericului, în apropierea satului Almalău din judeţul Constanţa. Din verificări suplimentare la Centrul de Contact Giurgiu a fost stabilit faptul că cetăţeanul bulgar care a încălcat regimul frontierei de stat avea interdicţia de a părăsi statul bulgar începând cu data de 19.10.2009. Cetăţeanul bulgar a declarat faptul că a fost nevoit să plătească suma de 500 euro pentru a fi transportat în Cehia, de cei doi conaţionali.
În cauză au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, respectiv „complicitate la intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001 raportat la art. 26 Cod Penal.

Înșelăciune de un miliard de lei

soferPolițiștii constănțeni au reținut pe bază de Ordonanță pentru 24 de ore, patru bărbați suspecți pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune și evaziune fiscală. În perioada 14-16 mai a.c., poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudelor au documentat activitatea infracțională a patru suspecți din Constanța, care în luna mai a acestui an, au achiziționat mai multe bobine de sfoară de la două firme din Mureș și Brașov, emițând pentru plata acestora ordine de plată false. Prejudiciul adus celor două firme păgubite a fost estimat la un miliard de lei. În urma cercetărilor a reieşit faptul că, cei patru suspecţi contactau firmele păgubite, recomandându-se drept administratorii unor altor firme, achiziționau marfa, emițând ordine de plată false. În baza acestor informații, la data de 17 mai a.c., polițiștii Serviciului Investigarea Fraudelor au efectuat mai multe percheziții, în localitățile Mihail Kogălniceanu și Pantelimon, iar în urma acestora prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părților vătămate. Cei patru suspecți sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune și evaziune fiscală, fiind reținuți pe bază de Ordonanță pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi urmează a fi prezentați instanței cu propunere corespunzătoare.

Ultima oră. Bărbat lovit de tren!

trenÎn urmă cu câteva minute, un bărbat a fost lovit de tren în zona restaurantului Sabroso. Victima a fost preluată de medicii SMURD sosiți rapid la fața locului, aflat încă în viață dar cu ambele mâini amputate, find transportat la spital. În prezent se efectuează cercetări pentru a se stabili exact circumstanțele în care s-a petrecut tragicul eveniment. Vom reveni.

Familia micuțului căzut în fântână, decăzută din drepturile părintești!

67098Scriam în urmă cu câteva zile despre cazul micuțului de 2 ani din Năvodari, căzut accidental într-o fântână. Inițial, știrea a părut poate una banală, dar cercetările ce au urmat, au arătat că vinovați pentru ceea ce a pățit băiețelul sunt de fapt părinții lui. Deși micuțul a scăpat în mod fericit cu doar câteva vânătăi, reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului alături de ofițeri de Poliție au întreprins o anchetă socială, acasă la familia personajului nostru. Ce au găsit acolo, este cu adevărat tragic. Băiețelul mai are 6 frați, crescuți într-o sărăcie lucie, la limita subzistenței. Mama copiilor este mai tot timpul în stare de ebrietate și a refuzat la fel ca tatăl lor să comunice cu autoritățile. În plus, se pare că femeia a mai fost cercetată în trecut pentru că ar fi încercat să ucidă unul dintre copii, fapt care a dus la decizia ca trei dintre cei șase prunci rămași acasă, sa fie preluați și duși într-un centru de plasament, chiar dacă procurorii nu au avut destule probe pentru a o condamna.

În urma anchetei desfășurată în aceste zile, DPC Constanța a reușit să obțină în instanță o ordonanță prezidențială prin care să decadă din drepturile părintești familia în cauză. Toți copiii vor fi preluați si credem noi, vor avea parte de o viață mai bună. Chiar în aceste momente executorul judecătoresc împreună cu reprezentanți ai Poliției Năvodari se află la familia de coșmar, unde încearcă să pună în vigoare decizia instanței deși se lovește de protestul violent al familiei. Vom reveni cu detalii și eventual imagini din Năvodari, acolo unde sursele noastre spun că are loc un circ incredibil.

Crimă bizară în cartierul Soveja

politia_constanta_05332400La data de 17 mai a.c., ora 12.05, poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi, de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său se află decedat în apartamentul acestuia, situat într-un bloc de pe strada Soveja, din municipiul Constanţa. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că în baia locuinţei se află cadavrul unui bărbat, identificat ulterior ca fiind P. Marius Daniel, de 42 de ani, dezbrăcat, ce prezenta câteva leziuni superficiale la nivn cartieruelul membrelor superioare şi inferioare, iar în apartament mai multe urme roşiatice cu aspect de sânge.  Având în vedere aspectele constatate, în cauză a fost sesizat procurorul de serviciu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care, cu sprijinul unei echipe formată din poliţiştii specialişti ai Serviciilor Investigaţii Criminale şi Criminalistică, s-a deplasat la faţa locului pentru cercetări.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Morga Cimitirului Central Constanţa, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului. După efectuarea necropsiei cadavrului s-a stabilit preliminar că: „Moartea a fost violentă şi s-a datorat unui hemiperitoneu prin ruptură de vezică urinară. Leziunile de violenţă constatate ar fi putut fi produse prin loviri repetate de corpuri dure, căderi repetate, iar ruptura de vezică urinară s-a produs prin cădere cu impact la nivelul şezutului. Există legătură de cauzalitate directă între ruptura de vezică urinară şi deces.” Cercetările sunt continuate de poliţişti, în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs acest eveniment, urmând ca la finalizarea investigaţiilor, dosarul să fie înaintat cu propuneri corespunzătoare unităţii de parchet competente

Marius Dragomir a compus un nou imn al Mamaiei

131464_229326Marius Dragomir se alătură celor care iau la mișto celebrul imn al Mamaiei. Pe ritmuri săltărețe, de muzică latino, probabil aflat la o pauză de cafea, compozitorul cunoscut nouă tuturor pentru melodiile de succes din anii 90, a compus o replică draguță a melodiei Viva Mamaia, poate chiar mai reușită decât originalul. Bine, nici originalul nu e original, dar nu mai insistăm pe tema asta. Marius Dragomir face bășcălie de melodia Mamaia în stilul șugubăț al ardelenilor, așa că dacă doriți să zâmbiți în aceste zile mai puțin călduroase decât ne-am fi dorit, videoclipul de mai jos este exact ce vă trebuie.

Grupare de tâlhari destructurată

minore_hoate_31913900Poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au efectuat ieri, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanţa, 7 percheziţii, la locuinţele unor suspecţi de comiterea de tâlhării asupra unor firme, ce au ca domeniu de activitate transportul de valori. Au fost puse în executare 8 mandate de aducere.
La data de 16 mai a.c., poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanţa au efectuat 7 percheziţii domiciliare în municipiul Constanţa şi în localităţile Viişoara şi Cobadin.  Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi al jandarmilor de la Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Constanţa, beneficiind de suportul de specialitate al ofiţerilor D.I.P.I. În urma cercetărilor a reieşit faptul că, mai mulţi suspecţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 37 de ani, au constituit, în perioada decembrie 2012 – martie 2013, un grup infracţional organizat, cu scopul de comite tâlhării cu mână armată, asupra unor maşini şi personal care transportă valori mari, aparţinând mai multor societăţi comerciale din Constanţa.  În urma percheziţiilor desfăşurate la locuinţele membrilor grupării, au fost găsite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două pistoale calibrul 9 mm, utilizate pentru muniţie cu glonţ de cauciuc şi 5 cartuşe cu proiectil din de cauciuc. De asemenea, la o adresă din Viişoara, au fost identificat 40.000 ţigarete de diverse mărci, ce prezentau timbre ale altor state, precum şi 100 perechi pantofi sport şi 73 articole îmbrăcăminte şi încălţăminte, ce purtau inscripţii ale unor mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute. Totodată, pe timpul acţiunii, poliţiştii au identificat un bărbat de 27 de ani, pe  numele căruia exista emis un mandat de executare a pedepsei privative de libertate de 1 an şi 6 luni, pentru infracţiuni la regimul rutier.8 persoane au fost prezentate procurorilor D.I.I.C.O.T., pentru audieri. Poliţiştii şi procurorii continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art.7 al.1 şi art.8 din Legea nr. 39/2003, privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.