Președintele organizației de Constanța Mișcarea Populară a transmis astăzi un comunicat de presă prin care își reconfirmă intenția de a organiza Festivalul Mamaia în această toamnă, la doar o zi după ce consilierii PSD au respins un proiect prin care se propunea organizarea acestui eveniment.
PMP Constanța, prin președintele, Claudiu Iorga Palaz a depus din nou astăzi un proiect de hotărâre în vederea organizării “Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia 2019”.
“Azi, am cerut președintelui CJC, convocarea de urgență a unei ședințe extraordinare a CJC, prin care să se aprobe organizarea <Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia 2019. Consider că este nevoie de acest festival care a devenit o tradiție în trecut, dar din păcate acesta a fost <aruncat la coș> de către fosta conducere a CJC. Acum avem șansa să reluăm această tradiție!” a declarat Claudiu Palaz.
Pentru remedierea unor avarii survenite astăzi – 25 iulie 2019, pe strada Pasajului, cu diametrul de 1000 mm, respectiv la intersecția bd. Aurel Vlaicu cu Tomis, cu diamerul de 800 mm, din municipiul Constanța, echipele de intervenţie ale RAJA S.A. au fost nevoite să blocheze traficul auto astfel:
– Strada Pasajului, o bandă de circulație cu sensul de mers dinspre bd. Aurel Vlaicu către bd. I.C. Brătianu, zona Peco Mol, în intervalul orar 09,00 – 13,00.
– bd. Aurel Vlaicu, banda intermediară dreapta de circulație cu sensul de mers către Palazu Mare, în intervalul orar 09,00 – 12,00.
Pentru executarea lucrărilor, zonele menționate au fost împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conductele sub presiune.
Ne cerem scuze participanților la trafic din zonele respective, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariilor într-un timp cât mai scurt.
Horia Țuțuianu, minoritate în partid, dar şi în Consiliul Judeţean Constanţa
Miercuri, 24 iulie a.c, în cadrul ședinței de Consiliu Judeţean, grupul consilierilor județeni PNL Constanţa a ajutat prin votul său la stoparea unei nedreptăţi si unui abuz de putere, care creează o discriminare profundă între cetățenii acestui județ.
O nouă tentativă din partea președintelui CJC, Horia Țuțuianu, de a nedreptăți primăriile liberale din județ a eșuat lamentabil după ce consilierii județeni PNL au votat împotriva proiectului de hotărâre inițiat de șeful pesedist al CJC.
Țuțuianu a încercat să favorizeze primăriile pesediste și să le aloce sume mari de bani în detrimentul celor liberale. Spre exemplu, unei localități precum Dumbrăveni cu primar PSD, cu aproximativ 600 de locuitori urma să i se atribuie un buget de aproximativ 833 lei/ cap de locuitor în timp ce o localitate precum Medgidia sau Mangalia cu peste 35.000 locuitori urma să primească aproximativ 2 lei/cap de locuitor.
Este important ca autoritățile județene să gestioneze și să împartă banii publici în mod corect pentru ca fiecare localitate să beneficieze de surse de dezvoltare conforme cu caracteristicile sale. Principiul este simplu și Horia Țuțuianu s-a prefăcut că nu îl știe sau, ceea ce ar fi și mai grav, chiar nu îl știe și atunci a stat degeaba trei ani în fruntea Consiliului Județean Constanța: Cetățenii au drepturi egale și trebuie să beneficieze de aceleași resurse, fără să fie afectați de simpatiile sau antipatiile politice ale unui președinte de Consiliu Județean.
Toate argumentele menționate mai sus au stat la baza votului dat de consilierii judeţeni PNL împotriva tentativei lui Horia Ţuţuianu de a favoriza primăriile PSD din judeţul Constanţa.
“Dorim reînființarea comisiei privind repartiția sumelor de bani pentru dezvoltarea tuturor localităților, respectând principiile transparenței și echității. Este o lecție despre responsabilitate bugetară pe care domnul președinte al Consiliului Județean trebuie să o învețe pentru a trece examenul democrației.”, a declarat preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă.
De ani de zile tot auzim prin intermediul mass media celebra frază ”nu comentăm deciziile justiției”. Nu am înțeles însă de ce nu avem voie să le comentăm. A dovedit justiția din România că este impecabilă și incontestabilă? Răspunsul pare mai degrabă să fie NU. La umbra acestui slogan ”nu comentăm decizia instanței” în sălile de judecată se trântesc decizii care uimesc, se aruncă ani de pușcărie cu nemiluita și se schimbă destine dintr-o singură pronunțare. Dezastrele pe care le poate crea o decizie judecătorească greșită sunt incomensurabile, dar răspunderea pentru dezastre nu există. În România, un judecător nu răspunde pentru deciziile sale.
Surpriza vine însă atunci când cei executați de o decizie strâmbă sunt exact cei care tac, deși te-ai aștepta să-i vezi sărind ca arși.
Ne referim, din nou, la cazul Sibioara, acolo unde o grupare a băieților deștepți din Constanța a jonglat cu o exploatare minieră, pe care a transformat-o în obiectul unei retrocedări monstruoase, reușită prin nenumărate artificii judecătorești.
Și, pentru că băieții deștepți constănțeni nu mai au de mult o limită a grosolăniei cu care acționează, tunul pus la cale nu s-a limitat doar la proprietatea confiscată prin fals, ajungându-se în cele din urmă la daune materiale cerute pentru că exploatarea minieră n-a ajuns mai repede în brațele celor ce au pus la cale retrocedarea.
Și cine plătește aceste daune de sute de mii de euro? Prefectura Constanța și Primăria Lumina, în solidar. Atâta tupeu au șmecherii de Constanța încât au reușit să transforme Guvernul României, filiala Constanța și o unitate teritorial administrativă, în proștii buni de plată.
Ați crede că într-o atare situație, prefectul Dan Jeacă și primarul Ioan Roman au sărit de cur în sus și fac scandalul cât casa, sesizând autoritățile îndrituite să verifice modul în care s-a ajuns la această decizie aberantă. Nici vorbă de așa ceva însă. Ambii tac, legitimând retrocedarea dubioasă prin tăcerea lor. Iar în final, proștii de rând vor plăti daunele de sute de mii de euro iar șmecherii vor fi câștigat, pe banii oamenilor și pe tăcerea instituțiilor.
În 2008, la Sibioara, a avut loc probabil cel mai mare jaf imobiliar care s-a petrecut în acest județ. Nu prin dimensiunea terenului furat, ci mai ales prin modul în care, ani la rândul, legea a fost sucită și răstălmăcită, și de cele mai multe ori ignorată, în favoarea celor care au pus la cale retrocedarea carierei de piatră din zonă. O retrocedare ilegală în esența ei, pentru că până și un copil de școală primară a auzit că o carieră de piatră nu poate fi retrocedată.
Deși băieții deștepți au avut la dispoziție tot sprijinul prefecților ce s-au succedat în funcție, niciunul dintre aceștia nu a avut curajul să legitimeze în totalitate furtul și să pună în posesie pretendenții retrocedării. Așa s-a ajuns ca după șase ani de zile, judecătorii să admită setul doi al pretențiilor și să dispună plata de daune către așazișii proprietari. În jur de 140.000 de euro trebuie să plătească împreună Prefectura și Primăria Lumina. De plătit, așa cum spuneam, vor plăti oamenii de rând, că doar vorbim despre instituții ce funcționează din banul public.
În mod normal, în acest moment, prefectul Dan Jeacă, ținându-se de mână cu primarul din Lumina, ar trebui să fie în biroul unui procuror, căruia să-i explice partea dubioasă a dosarului Sibioara. Ar trebui să-l întrebe pe procuror cum de s-a retrocedat o carieră de piatră deși legea spune clar că se nu poate. Ar trebui să-i arate expertize făcute în fals, care n-au avut nicio legătură cu speța respectivă dar pe care instanța le-a acceptat. Ar trebui să-i arate cum o hotărâre definitivă și irevocabilă a beneficiat de un recurs. Sau poate cum fostul prefect a întârziat cu documentele, exact atât cât a fost necesar pentru ca procesul să-și schimbe drumul ireversibil.
Ar avea ce să povestească domnii respectivi, pe tema retrocedării de la Sibioara, cu procurorul. Mai ales dacă ar fi vorba de un procuror de la București, că de ăștia de la Constanța ne-am lămurit cu toții, sunt plecați în vacanță de câțiva ani, iar atunci când revin din vacanță, pare că și-au făcut un obicei din a ajuta, ascunde, a acoperi sau a ocoli adevărații infractori. În Constanța, abia când devii infractor ești primit în lumea bună. Și nu vorbim de găinării ci de infracțiuni de sute de milioane de euro.
Am trimis solicitări peste solicitări, la Prefectură și la Primăria Lumina. Nu ne-a răspuns nimeni. Se doarme, adânc, iar somnul acesta îi va costa pe constănțeni 150.000 de euro, deocamdată.
Îi veți plăti dumneavoastră din salariu domnule prefect?
Recentul scandal, declanșat pe litoral din pricina serviciilor de transport public deplorabile ale operatorului privat Grup Media Sud, ar fi impus departamentului specializat al Consiliului Județean Constanța adoptarea unor măsuri urgente pentru îndreptarea situațiilor reclamate de călători.
Semnalul de alarmă a fost tras oficial de primăria Năvodari, care, în disperare de cauză, a ținut să anunțe, pe 25 iunie, prin vocea viceprimarului Liliana Mara, că întreaga responsabilitate ar aparține Consiliului Județean Constanța. Ulterior, și primarul Florin Chelaru avea să susțină că serviciile GMS reprezintă un adevărat pericol pentru siguranța rutieră și a pasagerilor.
Luat prin surprindere, preocupat mai mult de neașteptata atitudine a primăriei Năvodari, decât de situația dezastroasă a transportului județean, președintele CJ, Marius Horia Țuțuianu a declanșat o serie de controale în urma cărora s-a ajuns la concluzia, evidentă pentru toată lumea, că firma Grup Media Sud nu “îndeplinește condiții minime pentru realizarea serviciului de transport public de persoane.”
Iar după ce, pe 4 iulie, transportatorul a fost sancționat cu amenzi, în valoare totală de 25000 lei (aproximativ 5200 Euro), peste întreaga poveste s-a așternut o tăcere suspectă.
Țuțuianu artizanul Ordonanței prin care licența GMS este prelungită cu încă 4 ani
Exact în perioada în care, la Constanța, autoritățile se dădeau de ceasul morții, constatând imensele nereguli ale operatorului de transport județean, Țuțuianu împingea pe masa guvernului un proiect de Ordonanță prin care s-a urmărit și obținut prelungirea valabilității licenței GMS cu încă patru ani.
Este vorba despre Ordonanța de Urgență Nr. 51/2019, intrată în vigoare pe 28 iunie, privind transportul rutier județean de persoane, care la Art. VIII, alin. (1) precizează următoarele:
“Valabilitatea actualelor programe de transport judeţean şi după caz, a licenţelor de traseu pentru transportul rutier contracost de persoane prin servicii regulate, la nivel judeţean se prelungeşte până la data de 30.06.2023.”
Mai departe, la următorul alineat, OG 51 instituie obligativitatea ca Autoritatea Rutieră Română (ARR) să prelungească licențele de traseu, tuturor operatorilor de transport care dețin licențe valabile, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, după cum urmează:
“La solicitarea operatorilor de transport care deţin licenţe valabile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cuprinse în programul de transport de persoane prin servicii regulate, Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. prelungeşte, cu plata tarifului aferent, licenţele de traseu, în condiţiile alin. (1), pentru autobuzele deţinute şi nominalizate pe traseul respectiv, în baza de date a Autorităţii Rutiere Române – A.R.R., la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”
Extras din OG 51 / 2019
Puțin probabil ca Guvernul Dăncilă să fi susținut vreodată o asemenea aberație, în lipsa insistențelor câtorva președinți de consilii județene interesați, chestiune evidențiată în Nota de Fundamentare care stă la baza Ordonanței 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.
Astfel, în Secţiunea a 6-a a Notei de Fundamentare se menționează, negru pe alb, că acest act normativ s-a făcut la solicitarea următoarelor șase Consilii Județene: CJ Gorj prin adresa nr. 7785/06.05.2019, CJ Brașov prin adresa nr. 10/9244/06.06.2019, CJ Dolj prin nr. 11034/05.06.2019, CJ Bihor prin adresa nr. 11285/05.06.2019, CJ Brăila prin adresa nr. 11015/04.06.2019 și, nu în ultimul rând, Consiliul Județean Constanța prin adresa 13.044/20.05.2019.
Extras din Nota de Fundamentare a OG 51 2019
Înțelegem astfel de ce, Marius Horia Țuțuianu avea toate motivele să-și dorească “îngroparea” cazului, în condițiile în care, la momentul izbucnirii scandalului legat de operatorul județean de transport (finalul lunii iunie), adresa CJ Constanța prin care se solicita guvernului prelungirea licenței firmei Grup Media Sud, avea deja o lună de zile vechime.
Și mai putem sesiza cum, imediat după Gorj, tocmai consiliul județean de la malul mării s-a grăbit să transmită guvernului un punct de vedere, în sensul “promovării cu celeritate” a proiectului de act normativ amintit, adică a OG 51/2019, prin care se permite firmei Grup Media Sud să-și facă de cap în continuare, cel puțin până prin 2023.
Țuțuianu nu aplică legea! Tarifele Grup Media Sud au explodat
În conformitate cu prevederile Art. 8.1, lit. o, din OG51 / 2019 toate consiliile județene au obligația să aprobe tarifele “propuse de către operatorii economice pentru serviciile de transport județean, astfel încât costurile de transport suportate de către utilizatori să aibă în vedere recuperarea integrală a costurilor de exploatare și un profit rezonabil pentru operatorii de transport.”
Cu alte cuvinte, prezenta Ordonanță impune ca Grup Media Sud, și-n general toate firmele care primesc licență pentru transportul județean, să propună administrației locale o grilă de tarife, pe care Consiliul Județean, prin departamentul său de specialitate, trebuie să o analizeze și totodată să o aprobe.
În situația în care, autoritatea competentă, în speță Consiliul Județean, nu procedează la emiterea unei decizii în acest sens, și nu aprobă tarifele practicate de transportator, operatorul se află de facto în afara legii, și deci, din punct de vedere legal, nu poate solicita bani utilizatorilor pentru serviciile de transport prestate!
Ori, până la acest moment, Consiliul Județean Constanța n-a emis încă o Hotărâre în sensul reglementării tarifelor practicate de Grup Media Sud, în schimb, din data de 17 Iulie, operatorul, cu de la sine putere, a majorat substanțial prețul biletului, valoarea unei călătorii de la Constanța la Năvodari fiind taxată acum cu 6 lei, în loc de 5, iar pentru sectorul Gară – Dobrogea al Liniei 23, costul a fost majorat de la 1 leu la 3 lei.
Chiar dacă diferența de 1 leu, de la 5 la 6, nu pare foarte mare la prima vedere, discutăm despre o creștere procentuală de 20 %, tarif nevalidat de Consiliul Județean, așa cum impune legea!
Mai mult decât atât, operatorul nu și-a actualizat oficial tarifele, pe siteul firmei Grup Media Sud fiind prezentate în continuare prețurile vechi. Călătorii au avut totuși surpriza, așa cum am explicat, ca pe data de 17 iulie, în microbuzele GMS să fie afișat noul tarif, fără vreo bază legală.
Tarife Grup Media Sud. site oficial. 23.07.2019
Conform Legii ne aflăm în situația unui abuz de poziție dominantă
Situația descrisă este absolut scandaloasă, dar specifică administrației locale din Constanța, în mod special Consiliului Județean aflat sub patronajul lui Marius Horia Țuțuianu, care fără temei legal ori moral, permite operatorului de transport Grup Media Sud să abuzeze de poziția sa pe piață.
În condițiile în care, Grup Media Sud își stabilește după bunul ei plac tarifele, precum și numărul de mașini care deservesc o anumită linie, indiferent de cerințele și necesitățile reale ale călătorilor județului Constanța, înseamnă că și aici bariera legii a fost de mult depășită, situația fiind de competența Consiliul Concurentei și a celorlalte organe abilitate.
Și tocmai Consiliul Concurenței, prin Adresa Nr. 4321 din 07.05.2019 trimisă Secretarului de Stat din Ministerul Dezvoltării, Stan Sirma Caraman, atrăgea atenția că “prelungirea nejustificată a valabilității licențelor de traseu poate conduce la distorsionarea mediului concurențial, prin favorizarea operatorilor existenți pe piață și interzicerea accesului altor operatori care ar fi putut să efectueze acest serviciu în condiții economice și de calitate superioare.”
Extras din Adresa Nr. 4321 din 07.05.2019 a Consiliului Concurenței
Cu alte cuvinte, prin promovarea și aplicarea Ordonanței 51/2019, Consiliul Județean Constanța încalcă principiul liberei concurențe, favorizând implicit Grup Media Sud, situație care duce la denaturarea concurenței, și nu în ultimul rând la un abuz de poziție dominantă a operatorului.
Și așa cum s-a văzut deja, la nici trei săptămâni de la intrarea în vigoare a Ordonanței, operatorul Grup Media Sud și-a permis creșterea cu 20% a tarifelor, fără aprobarea Consiliului Județean Constanța.
Societate comerciale cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați:
peisagiști
lăcătuși mecanici
sudori
zugravi.
Se asigură: contract de muncă 8 ore/zi, 5 zile pe săptămână și salariu 1263 lei în mână, negociabil. Este obligatorie diploma de specializare. Nu se decontează transportul.
Ca urmare a avertizărilor meteorologice de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și pe arii restrânse grindină, averse cu caracter torențial, cantitățile de apă putând depăși local 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp, la nivelul RAJA S.A. s-a decis activarea Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă,începând de astăzi – 23 iulie 2019, ora 12.00, până mâine – 24 iulie 2019, ora 08.00.
În cadrul Comandamentului au fost constituite zeci de echipe de intervenţie la nivelul localităților deservite, dotate cu utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate.
Asigurăm abonaţii societăţii că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și de canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce vor fi rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei electrice.
Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.
Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi – 23 iulie 2019, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea, din municipiul Constanța, echipele de interventie RAJA au fost nevoite să blocheze traficul auto de pe această stradă, tronsonul cuprins de străzile Ion Lahovari și Mihai Viteazu, în intervalul orar 09.00 – 14.00.
Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucat echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.
Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă și îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.
Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi – 19 iulie 2019, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, de pe strada Soveja, din municipiul Constanța, echipele de interventie RAJA au fost nevoite să blocheze traficul auto pe prima bandă de circulație de pe această stradă , cu sensul de mers spre zona Tomis 3, în intervalul orar 09.45 – 12.00.
Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucat echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.
Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă și îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.
Înainte de minivacanța oferită poporului de guvernanți, cu ocazia primei zile din mai, am ieșit împreună cu colegul Dragoș Ionescu să vedem cum se prezintă stațiunea Mamaia, în așteptarea turiștilor ce vor dori să vină în vizită. Peisajul tragic nu a fost unul care să ne surprindă. Mamaia a fost, ca în fiecare an de când se află în administrarea echipei Făgădău, neîngrijită, murdară, abandonată.
Dincolo de imaginea unei stațiuni uitate, care nu ne-a mirat, am decis să intrăm în interiorul Cazinoului din Mamaia, unul dintre monumentele istorice importante ale stațiunii și practic, clădirea în jurul căreia s-a construit, din 1934, stațiunea Mamaia, așa cum o știți.
Am descoperit o clădire aflată în paragină, transformată de turiști într-un imens coș de gunoi, toaletă publică sau cuib pentru drogații aflați în zonă. Clădirea, cândva un simbol, a devenit astăzi un veritabil focar de infecție, de care autoritățile au uitat completamente.
Istoria unei clădiri simbol.
Regele Carol si Primarul Horia Grigorescu
În anii 30, perioada aceea cruntă în care lumea scăpase de un război mondial dar suporta consecințele sărăciei ce a urmat conflictului armat, un primar minune, de numai 35 de ani, căuta idei pentru a ridica orașul pe care-l păstorea. Horia P. Grigorescu era modelul acela de primar cinstit, pe care Constanța nu l-a mai avut de ceva vreme. Ideea prin care a reușit să aducă bunăstare orașului Constanța a fost aceea de a taxa companiile petroliere care exportau acest produs prin Portul Constanța.
În disperare de cauză, reprezentanții acestor companii i-au trimis primarului, printr-un prieten al acestuia, o geantă cu două milioane de lei. Horia Grigorescu a refuzat mica avere ce i se oferea și l-a scos afară din clădire, în șuturi, pe omul trimis să-l ungă, pentru a renunța la taxa pe produsele petroliere.
O taxă din care a rezultat un buget de 60-70 de milioane de lei, anual, pentru orașul Constanța. Bani cu ajutorul căruia, Horia Grigorescu a pus bazele orașului Constanța și al stațiunii Mamaia.
Cazinoul, construit în 1934, avea să fie punctul 0 al stațiunii Mamaia în perioada interbelică și locul unde, pentru câțiva ani, românii soseau nu doar să facă plajă sau să ia masa la luxosul restaurant dar și pentru a pierde averi la jocurile de noroc.
Vândut de Mazăre către … Mazăre
Comuniștii au respectat simbolul pe care-l reprezintă Cazinoul din Mamaia și nu s-au atins de el, în ciuda faptului că fusese construit de burghezii pe care-i detestau atât de mult. Nu același lucru s-a întâmplat în perioada de tristă amintire pe care a petrecut-o Constanța aflată în administrarea grupării Mazăre, atunci când mai tot ce a fost de valoare în oraș și-n stațiunea Mamaia a fost vândut, către apropiați ai primarului.
Aceeași soartă a avut-o și Cazinoul din Mamaia. Povestea vânzării terenului și clădirii a fost foarte bine documentată de jurnaliștii ziarului Ziua și poate fi citită dând clickAICI.
În acest moment, proprietar al clădirii este Sorina Hortolomei Moșcu, o doamnă cunoscută ca fiind apropiată și administrator a mai multor afaceri atribuite în realitate lui Radu Mazăre și prietenilor lui.
Sorina Hortolomei Moșcu a avut amabilitatea să stea de vorbă cu noi, despre situația actuală a Cazinoului din Mamaia și are un punct de vedere interesant.
”Am cumpărat clădirea, iar la scurt timp după această tranzacție, Guvernul Boc a stabilit că a devenit monument istoric. Evident, pe mine ca proprietar nu m-a întrebat nimeni, nimic. Nu a contat că plătisem 30.000 de euro doar pentru proiectul noii investiții pe care am dorit să o fac în zonă. Nu au contat banii pe care i-am plătit pe clădire sau pe teren. A venit statul român și a spus ”e monument istoric, rămâne exact așa cum e acum”. Din acel moment eu am cheltuit câteva sute de mii de euro doar pentru a menține clădirea intactă, pentru că mi-e teamă că va cădea pe oameni. Dacă statul a decis, fără ca proprietarul să aibă nimic de spus, că această clădire trebuie să fie monument istoric, corect ar fi ca reprezentanții instituțiilor abilitate să-mi plătească banii cheltuiți, să ia clădirea și s-o plaseze în patrimoniul statului, nu să-l țină monument istoric pe cheltuiala mea, care am cumpărat clădirea cu alt statut”, ne-a declarat Sorina Hortolomei Moșcu.
Imaginile din interiorul clădirii sunt înfiorătoare
În filmulețul pe care vi-l prezentăm mai jos, colegul Dragoș Ionescu a construit o comparație între ceea ce era Cazinoul din Mamaia atunci când a fost construit și ceea ce este acum. Dacă nu aveți inima tare, e mai bine să nu priviți. Cazinoul, o clădire superbă cândva, este astăzi o ruină, plină de excremente, gunoaie și foarte aproape să se dărâme. Și culmea, în fața acestui veritabil focar de infecție funcționează un restaurant frecventat de turiști.
Ovidiu Țențea: ”Trebuie regândită legea”
În cadrul unei conferințe de presă susținută de Alianța USR PLUS 2020 l-am întâlnit pe Ovidiu Țențea, un specialist în patrimoniu, fost președinte al Comisiei Naționale de Arheologie în Ministerul Culturii. L-am întrebat pe Ovidiu Țențea cum crede că se poate rezolva diferendul dintre proprietari și autorități, pe tema monumentelor istorice. Ne-a răspuns că întreaga strategie legată de monumentele istorice ar trebui regândită.
Redacția INFO SUD EST trage un semnal de alarmă
Expozitie – Info Sud-Est
Jurnaliștii ziarului Info Sud Est, Andreea Pavel și Cristian Leonte, implicați în multe acțiuni lăudabile prin care cer protejarea monumentelor istorice din Constanța și Mamaia, inaugurează astăzi o expoziție numită ”Palatul Reginei” prin care își propun să continue să informeze publicul larg despre situația în care se află Palatul Regal din stațiunea Mamaia, construit la inițiativa Reginei Maria, între 1924 și 1926, adus în prezent la stadiul de ruină. ”Unul dintre cele mai negre episoade de distrugere a patrimoniului cultural și istoric de la malul mării”, spun jurnaliștii INFO SUD-EST. Sunteți invitați, cu toții, începând de la ora 17, în fața acestui monument istoric.
În centrul stațiunii Mamaia, Cazinoul zace abandonat în mizerie, împărtășind aceeași soartă dramatică, uitat de autoritățile române. Jurnaliștii au făcut și fac apeluri nenumărate, expoziții și alte demersuri necesare pentru a trezi autoritățile din ignoranța în care se scaldă.
Ideal ar fi, însă, ca în 2020, constănțenii și românii, în general, să voteze oameni mai aplecați spre cultură, pentru că e foarte clar că ăștia de-acum nu sunt oamenii potriviți pentru a ne salva istoria, iar un popor fără istorie este ca un copil care nu-și cunoaște părinții, nu-i așa?
Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 125 mm, de pe strada Portului, din oraşul Hârşova, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi – 18 iulie 2019, în intervalul orar 08,30 – 14,00. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Mircea cel Bătrân, Portului, Vadului, Casium, Liniștei și Alexandru cel Bun. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Oborului, din municipiul Constanța, RAJA S este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi – 18 iulie 2019, în intervalul orar 10,30 – 13,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii aflaţi în perimetrul: I.C. Brătianu – Oborului – Egalităţi – Ferdinand, precum şi cei arondaţi punctelor termice 67 şi 144.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a conductei de distribuție apă potabilă din subsolul blocului MV2, de pe strada Mircea cel Bătrân, din municipiul Constanța, RAJA S.A. este nevoită să întrerupă furnizarea apei, vineri – 19 iulie 2019, din Punctul Termic 40, în intervalul orar 08.00 – 15.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii blocurilor MV2, MV3, RM și MK2 de pe strada Mircea cel Bătrân.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectați să îşi asigure rezerva minimă de apă, pentru consum şi uz casnic,în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Pe domnul Lucian Cristea l-am întâlnit pentru prima dată prin anii 2000, atunci când eu însumi am ajuns să fiu angajatul redacției din Dobrogea a cotidianului România Liberă. În cele câteva luni pe care le-am petrecut în acea redacție, nu cred că l-am văzut totuși decât de vreo două ori. Era total rupt de viața echipei de jurnaliști. Stătea tot timpul închis într-un birou numai al lui și lucra mai mult pentru propriul interes. Adică făcea exact ce face și acum, pupa orice mână dispusă să-i scape câțiva biștari. Lăuda orice bar, oricât de infect, pentru o masă gratuită. Aduna, și atunci, ca și acum, firmiturile de la ospețele celor ce erau ”șmecherii” zilei.
Jurnalistul Lucian Cristea, care astăzi îmi dedică articol după articol, spunând că mi-am permis să licitez trei ani la rând pentru un spațiu comercial, pe care în al patrulea sezon l-am și pierdut (pentru că altcineva a licitat mai mult decât mine, ca să vezi ce șmecher și pilos sunt) a fost rând pe rând trompeta lui Mazăre în ziarul Telegraf, acolo unde-i înjura acestuia toți dușmanii sub pseudonimul Lucius, a primit cadou o afacere de la familia Martin, care familie l-a învățat să înființeze o firmă de curierat și i-a dat pe mână tot ce se putea căra pentru firmele familiei, în speranța că va face niște bani (evident că a scris faliment pe firma respectivă) și partener de pahar pentru toți șmecherii care l-au acceptat în preajma lor, mai mult din teama de a nu fi bălăcăriți în gazeta la care presta.
E de notorietate că Lucian Cristea se plânge des, oricui e dispus să-l asculte, că și-a băut nopțile în preajma lui Traian Băsescu, politicianul care i-a promis marea cu sarea, atunci când va ajunge președinte, dar l-a uitat în secunda doi, atunci când acest lucru chiar s-a întâmplat.
Dar, dincolo de cariera de jurnalist țucălar pe care și-a construit-o după 1990, domnul Lucian Cristea, cel care ne servește mie și altora, lecții de morală, are un trecut despre care uită să vorbească.
În 1977, cadru militar fiind, tovarășul Lucian Cristea a semnat un angajament cu Securitatea și chiar a turnat, cel puțin un coleg, despre care a spus că se pregătea să trimită scrisori în Polonia. O infracțiune pentru care, în acei ani, riscai să înfunzi beciurile Securității și să dispari, fără ca nimeni să mai știe despre tine. Numele de cod pe care l-a ales, în colaborarea cu Securitatea, a fost LUCIFER.
Angajamentul lui Cristea
Vă vine să credeți? Acest Satana, dispus încă de tânăr să calce pe cadavre pentru a se ajunge, încearcă să ne spună, astăzi, ce e bine și ce e rău.
După ce a terminat cu armata, tânărul Cristea s-a angajat la ziarul Dobrogea Nouă, adică organul local de propagandă al Partidului Comunist Român. Am fost curios să aflu ce mari articole de presă a scris, măcar la acea vreme, pentru că e clar că în zilele noastre nu există nici măcar o anchetă sau vreo mare dezvăluire semnată de Lucian Cristea. Omul știe doar să spună că un anume politician e bun, cel mai bun sau Dumnezeu, în funcție de suma primită.
Și, pentru că petrec niște ore la Biblioteca Județeană Constanța, în mod frecvent, am cerut și arhiva ziarului comunist la care scria tânărul tovarăș Cristea. Recunosc, am fost convins că trăgea niște limbi regimului comunist de zile mari, dar nu, n-a apucat, erau alții, mult mai pricepuți decât tânărul nostru protagonist. Lucian Cristea scria sport. Da, da, marele editorialist era lăsat de comuniști să scrie o rubricuță despre meciurile din divizia b. L-am supraevaluat.
La apus de carieră, Lucian Cristea nu mai are nimic. A încercat să-și facă un ziar, dar toți colaboratorii au fugit, ori neplătiți, ori scârbiți de comportamentul lui Lucifer, care obișnuia să le dea salariul, greu, iar apoi îi suna, a doua zi, să le ceară, împrumut, bani de pâine.
Cum spuneam, la apus de carieră, Lucian Cristea nu mai are nimic. Nici bani, nici o familie a lui și nici măcar stima sau respectul unor colegi de breaslă. Într-unul dintre rarele momente în care am răspuns articolelor în care m-a bălăcărit, în cadrul unor texte lipsite de sens, i-am spus că i-aș sugera că măcar acum, când e spre sfârșitul vieții, ar trebui să își ia un an sabatic și să reflecteze la tot ceea ce a făcut greșit în viață. Din acel moment spune insistent că i-am urat să moară și că mai mult ca sigur eu voi muri înaintea lui. Foarte posibil, n-ar fi primul caz în care un nemernic trăiește 90 de ani în timp ce altul, mai corect în ale vieții, moare nejustificat de tânăr. În fond, Dumnezeu îi cheamă la el pe cei pe care-i iubește, deci am toate șansele să ajung lângă El mult mai repede decât tovarășul Cristea.
L-am întâlnit, din nou, pe Lucian Cristea, în biroul de campanie al independentului Valentin Vrabie. În imaginația dânsului, bolnavă, a scris într-unul dintre articolele pe care mi le-a dedicat, că stăteam cu picioarele pe birou și hăhăiam ca Băsescu. Adevărul e cu totul altul. Când am intrat eu în birou, domnul Lucian Cristea era deja acolo. Venise să ceară bani. A fost refuzat și drept dovadă a scris câteva articole în care l-a făcut cu ou și oțet pe candidatul care n-a dorit să plătească.
Acum, cei doi sunt prieteni. Valentin Vrabie și prietenii lui de la Sterk Plast îl plătesc pe bătrânul securist, misiunea fiind una singură: înjură-l pe Hapurnea. Și, pentru că n-are ce dezvăluiri să facă despre mine, fostul turnător scrie niște texte alambicate, lipsite de sens, în care se luptă din răsputeri să mă transforme într-un corupt al zilei, cred. Sau poate, efectiv, vrea să-și justifice cumva ștatul de plată în fața lui Valentin Vrabie.
Și toată lumea îmi spune același lucru: ”lasă-l domle, e vai de el”.
Ce ți-ar mai fi plăcut să fie ca înainte și să termini cu mine, turnându-mă la Securitate, nu-i așa, nene Cristea? Doar că acum nu se mai poate și trebuie să accepți faptul că în jurnalismul constănțean nu ai reprezentat niciodată nimic. Ai deținut o funcție de conducere în redacția locală a unui ziar național, obținută tot în baza relațiilor venite din sistemul comunist, ai exploatat-o cât ai putut de mult, pentru niște bani pe care i-ai tocat, iar la final nu mai ai nimic. Primești, de milă, niște zeci de lei, de la niște oameni care nu știu cum să scape mai repede de tine. Nici asta, însă, nu va dura la nesfârșit. O să ieși din jurnalism, așa cum ai intrat, pe ușa din dos, iar în urma ta nu va rămâne nimic. Nicio anchetă, nicio acțiune prin care să fi ajutat orașul ăsta să se dezvolte, nici măcar vreun text de care colegii să spună: ”bă, ce bun a fost”. Va rămâne nimic, de la un nimic.
P.S. Textul acesta nu este un pamflet, pentru că e scris de un bărbat, care nu se ascunde în spatele unor subterfugii. Este, de asemenea, singurul răspuns pe care îl mai ofer celor 24 de texte în care m-ați menționat, domnule securist. De răspuns, am să le răspund domnilor de la Sterk Plast și domnului Valentin Vrabie, care au înțeles să plătească un rebut, o emanație a sistemului comunist, un securist, pentru ca subsemnatul să fie înjurat.
Ca urmare a unei avarii survenite astăzi – 16 iulie 2019, pe rețeaua care alimentează cu energie electrică localitatea Ciocârlia de Jos, Stația de pompare apă potabilă nu mai poate funcționa.
În aceste condiții, abonații din localitatea Ciocârlia de Jos nu vor avea apă la robinete în intervalul orar 08.30 – 17.00.
Asigurăm toți consumatorii afectați de lipsa apei, din cauza disfunctionalităților de la nivelul sistemelor de alimentare cu energie, că lucrătorii RAJA vor relua imediat alimentarea cu apă la parametrii normali, imediat ce va fi reluată furnizarea energiei electrice.