Tripleta de aur a reînceput afacerile dubioase. Parcarea din Portul Tomis dată în administrare agentului de pază Mujdaba Aican

Teoretic, Mazăre, Nicușor, Strutinsky și toată camarila acestora, au dispărut din primul plan al vieții constănțene. În realitate, ce nu înțeleg mulți este că ne vor trebui zeci de ani pentru a-i scoate din mediul de afaceri local, acolo unde și-au infiltrat firmele prietene prin contracte lungi, unele chiar de 25 de ani. Zone întregi aparținând domeniului public al orașului au fost mutate în proprietatea prietenilor tripletei, care le vor exploata nestingheriți pentru mulți ani de-acum încolo. Fie că vorbim de stațiunea Mamaia, unde cele mai importante afaceri sunt deja de multă vreme proprietatea tripletei, prin interpuși sau nu, fie că vorbim de orașul Constanța, unde cele mai importante terenuri au fost retrocedate sau pur și simplu concesionate către apropiații grupului, pentru ca firmele acestora să prospere astfel fără mari eforturi, realitatea este cruntă. Mazăre, Nicușor, Strutinsky și toți ai lor, controlează astăzi mare parte din proprietățile Constanței  și chiar dacă vom asista la condamnări penale în viitorul apropiat, semnificative sau nu, banii orașului vor merge, mulți ani de-acum încolo, în buzunarele celor trei, fără ca nimeni să poată face nimic. Acesta este rezultatul ”domniei” de 15 ani a tandemului Mazăre-Constantinescu, oameni care sub pretextul administrației publice au confiscat pur și simplu acest oraș.

Portul Tomis făcut cadou grupării Mazăre

Unul din marile tunuri pe care tripleta de aur a Constanței a reușit să-l dea a fost confiscarea Portului Tomis din Constanța. Iată ce scria cotidianul Ziua de Constanța despre afacerea respectivă: ” la finele anului 2004, anul în care s-a derulat afacerea „Movilă“, trioul a preluat printr-un contract cu Compania Naţională Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC), 72 de hectare de luciu de apă şi dane, mai exact tot Portul Tomis. Pe data de 17 decembrie 2004, societatea Sisteme Internaţionale de Afaceri Bucureşti SA (SIA), prin preşedintele Valentin Ionescu, a închiriat până la data de 30.06.2021, cu prețul de 2.605 euro pe lună, de la Administraţia Porturilor Maritime SA, portul de agrement Tomis. În contract este stipulat că, în primii trei ani, „chiriaşul va plăti 50% din tariful de închiriere“, adică 1.302 euro plus TVA.”

Omul din spatele acestui tun, Valentin Gheorghe Ionescu (celebrul Grizzly) este un fost coleg de facultate al tripletei și poate unul dintre cei mai importanți pioni din gruparea respectivă. Afaceristul este prezent în mai toate businessurile cheie ale grupului și apare ca învinuit în dosarul retrocedărilor care se judecă în prezent.

Și tot în acest dosar și de asemeni acționari pentru o perioadă în firma care a pus mâna pe întreg Portul Tomis apar membri familiei Giurgiucanu, care, pentru mai mulți ani, au administrat prin diferite firme, parcarea din zonă, acolo unde constănțenii sunt obligați să plătească trei lei pe oră, mai mult chiar decât în Mamaia. Totul până în acest an, când, pionii grupării Mazăre, speriați probabil de atenția pe care procurorii le-o acordă, au ales o soluție amuzantă pentru a-și ascunde afacerile, oferind parcarea din Portul Tomis unui PFA, înregistrat pe o adresă din satul Bărăganu, pe numele … agentului de pază din zonă.

Mujdaba Aican, agentul de pază ajuns peste noapte patron de parcare în Portul Tomis

mujdabaUitându-te pe tichetul pe care-l primești atunci când parchezi în Portul Tomis, constați că vei da banii unui PFA, adică unei persoane fizice autorizate, lucru care pare cel puțin nefiresc pentru dimensiunile afacerii respective, care ar trebui să aducă un munte de bani proprietarului.

Și pentru că acest detaliu ne-a stârnit curiozitatea am căutat să aflăm cine este persoana fizică autorizată Mujdaba Aican, din Bărăganu și, nu mică ne-a fost mirarea să descoperim că patronul care administrează această afacere este de fapt unul dintre agenții de pază angajați la una dintre firmele mari de profil (nu, nu e la Conpress) pentru a supraveghea exact zona Portul Tomis. Contul de facebook al agentului devenit recent patron abundă de fotografii în care acesta păzește zona, indiferent că e iarnă sau vară.

Cum a ajuns tânărul agent de pază să încaseze trei lei pe oră de la constănțenii care vor să parcheze în Portul Tomis nu vom afla probabil niciodată, acesta fiind un secret pe care Valentin Gheorghe Ionescu nu are nicio obligație să ni-l dezvăluie nouă. Ne putem închipui doar că, în disperare de cauză, oamenii lui Mazăre au luat primul om care li s-a ivit în cale (tot e bine că a fost agentul de pază și nu femeia de servici), i-au înființat rapid un PFA (conform Vrajitorul.eu, Mujdaba Aican a deschis firma în luna mai a anului 2015) și l-au făcut patron, pentru ca astfel numele asociate ani la rând cu Mazăre, Nicușor sau Strutinsky să pară că au dispărut din mediul de afaceri.

Așadar, Constanța pe care actualul primar Făgădău ne-o promite mai bună sub administrația condusă de el nu va fi altfel și nu, nu va fi ferită de afacerile dubioase ale tripletei de aur, acestea urmând doar să fie mai bine ascunse în spatele unor personaje culese de pe stradă. Cel puțin pentru o perioadă, până când furia procurorilor se va mai domoli. Cert este că, deocamdată, tripleta magică este în libertate iar afacerile dubioase continuă, în dauna noastră a constănțenilor.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular