Home Blog Page 229

Pata din CV-ul lui Claudiu Palaz: Avansat în grad ilegal, degradat trei ani mai târziu

Claudiu Palaz, candidatul PMP la Primăria Constanța, pe care-l știți probabil și ca fost prefect al județului, a încercat să-și facă un renume clamând o corectitudine și o moralitate exemplară și mai ales mult peste cea a contracandidaților săi, care sunt toți niște mafioți, hoți, reprezentanți ai grupurilor de interese și multe altele.

”Cu alte cuvinte, întreaga mea carieră a evoluat treaptă cu treaptă. Nu am sărit nicio etapă. Fiecare pas a fost făcut având la bază experiența acumulată anterior.”, scrie Claudiu Palaz pe propriul site de prezentare.

Lucrurile însă nu stau chiar așa. Claudiu Palaz a fost de mai multe ori protagonistul unor situații care l-au plasat la limita legii, chiar dacă în prezent se străduiește să le țină departe de ochii publicului larg. Astăzi ne vom referi la celebrul scandal al ”coloneilor” lui Oprea, izbucnit în 2012, scandal care a făcut înconjurul canalelor de televiziune.

În ciuda faptului că timp de zile întregi au circulat liste cu numele celebrităților care fuseseră avansate în grad, un nume a fost de fiecare dată evitat cu atenție de reprezentanții presei, acela al prefectului de Constanța, Claudiu Palaz, care fusese avansat de ministrul Gabriel Oprea, la gradul de locotenent colonel, fără să fi făcut o zi de armată în viața lui, încă din anul 2010, mult înaintea celorlalți. De ce a tăcut și a acceptat o situație complet ilegală lupul moralist, Claudiu Palaz? Numai dânsul știe. Mai mult decât un simplu grad, Gabriel Oprea insistă și-i dă dreptul lui Claudiu Palaz, prin ordin, să poarte haina militară. Și culmea, momentul coincide cu o serie de interviuri în care Claudiu Palaz începuse să declare că-i plac uniformele și că le va purta și în calitatea de prefect. Vezi: Ziua de Constanța: Claudiu-Iorga Palaz, prefectul cu ţinută

cap_9

 

I se urcase la cap, domnului prefect de Constanța, devenit recent cadru militar cu acte în regulă. Doar că spre marea sa dezamăgire, avansările în grad ilegale fiind aduse în lumina reflectoarelor au fost cercetate de următorul ministru, Corneliu Dobrițoiu, care a decis să anuleze toate aceste ordine. Printre ele și pe acela al ”absolventului” Claudiu Palaz care devenise locotenent colonel cu drept de a purta uniforma militară, fără să fi făcut armata. Așa a reușit ca pe parcursul unui mandat de prefect, Palaz să fie și avansat ilegal și degradat rușinos. În mod normal, un om de o moralitate exemplară ar fi refuzat gradul din prima zi, știind foarte bine că se află într-o situație ilegală, dar, ce frumos e să-i atacăm doar pe alții și să clamăm că noi suntem fără de păcate, nu-i așa?

Interesant este că, același Traian Băsescu, președintele de atunci, omul care acum îl recomandă pe Claudiu Palaz drept cel mai bun candidat pe care îl poate avea PMP Constanța pentru Primărie, e același om care la vremea respectivă tuna și fulgera legat de aceste avansări în grad făcute peste noapte, cerând să fie trași la răspundere toți vinovații.

Ce spun reprezentații MAPN despre situația lui Claudiu Iorga Palaz

Pentru a nu exista niciun dubiu asupra situației militare a protagonistului articolului nostru, am cerut un punct de vedere din partea reprezentanților MApN. Iată ce răspuns am primit, în prima zi a lunii aprilie a acestui an.

Urmare la solicitarea dumneavoastră, vă transmitem următoarele informații primite de la Direcția Personal și Mobilizare a Statului Major General: 

Domnului Claudiu Iorga Palaz i-a fost acordat gradul de locotenent-colonel (rez.) prin ordin al șefului Statului Major General în anul 2010 și i s-a acordat dreptul de a purta uniforma militară prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. MP 906 din 21 decembrie 2010.

În luna iunie 2012, ministrul apărării naționale a instituit o comisie pentru verificarea modului de înaintare în grad a cadrelor militare în rezervă, în perioada 2010-2012. Ulterior, perioada de verificare a fost extinsă până în anul 1990. Această comisie a realizat o analiză statistică a numărului de grade acordate şi a temeiului legal şi nu o analiză a persoanelor care au beneficiat de acordarea de grade.

În situaţiile în care a fost constatată nerespectarea condiţiilor prevăzute în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în “Normele privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României”, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 105/2002, s-a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă.

Prin ordin al șefului Statului Major General, în anul 2013, domnului Palaz i s-a retras gradul de locotenent-colonel.

P.S. Cum domnul Claudiu Iorga Palaz a luat decizia să nu dea interviuri presei, așteptăm oricând un punct de vedere asupra situației, pe care-l vom publica imediat ce-l vom primi. Ar fi interesant de știut de ce domnul cu pricina a tolerat o situație complet ilegală, care acum umbrește activitatea unui prefect ce s-a vrut a fi ”cel mai bun prefect pe care l-a avut Constanța”. 

 

Vrei să-ți riști viața pe un salariu de nimic? ISU Dobrogea face angajări

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa organizează concurs/examen, pentru ocuparea a 34 posturi de execuţie vacante, prin rechemare în activitate a persoanelor care au calitatea de cadre militare în rezervă provenite din poliţişti şi cadre militare din Ministerul Afacerilor Interne, necesare asigurarii intervenţiei în situaţii de urgenţă, astfel:

  • Detaşamentul de pompieri Palas:

–  Subofiţer operativ principal – 1

–  Conducător auto – 1

–  Subofiţer administrativ principal – 1

  • Detaşamentul de pompieri „Slt. Fripis Marius Daniel”:

–  Subofiţer operativ principal – Echipa pirotehnică – 1

  • Detaşamentul de pompieri Port:

–   Subofiţer operativ principal- Compartiment coordonare misiuni – 1

–  Conducător auto – 2

  • Detaşamentul de pompieri Cernavodă:

–  Subofiţer operativ principal – 1

–  Conducător auto – 1

–   Subofiţer operativ principal- Compartiment coordonare misiuni – 1

  • Detaşamentul de pompieri Medgidia:

–  Subofiţer operativ principal – 4

–  Conducător auto – 1

  • Secţia de pompieri Mangalia:

–  Subofiţer operativ principal – 2

–  Conducător auto – 4

  • Staţia de pompieri Tuzla:

–          Conducător auto – 5

  • Garda de Intervenţie Chirnogeni:

–          Conducător auto – 2

  • Secţia de pompieri Midia Năvodari:

–  Subofiţer administrativ principal – 1

  • Secţia de pompieri Hârşova:

–   Subofiţer operativ principal – 1

–  Subofiţer administrativ principal – 1

–   Conducător auto – 2

  • Centrul operaţional

–   Subofiţer operativ principal – Compartimentul depoluare marină – 1

Cererile se pot depune la sediul inspectoratului până la data de 08.04.2016, în zilele lucrătoare, între orele 09:00-15:00, iar dosarele de recrutare până la data de 15.04.2016, în zilele lucrătoare, între orele 09:00-15:00. Pentru mai multe detalii, vă puteţi adresa biroului Resurse Umane la numărul de telefon 0241.617.381, int. 27007-27140 sau puteţi accesa pagina de internet a inspectoratului, www.isudobrogea.ro.

Fără apă în comuna Cumpăna

Pentru remedierea unei avarii la conducta de aducțiune apă potabilă șa stația de pompare și tratare Bifurcație Cumpăna, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți, 05 aprilie 2016,  in intervalul 08,00 – 18,00. Vor fi afectați de lipsa apei potabile toți consumatorii din localitatea Cumpăna.

Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele de intervenție care execută lucrările de reparații vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

Avarie RAJA la Mihail Kogălniceanu

Pentru remedierea unei avarii la conducta principala de alimentare cu apa a statiei de pompare Cota 20, de la intrare in localitatea Mihail Kogalniceanu, SC RAJA SA a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 04 aprilie 2016, in intervalul 11,30 – 19,30. Sunt afectati consumatorii: Aeroportul international Mihail Kogalniceanu, fabrica de lactate Dorna, unitatile militare din zona, toate blocurile de la intrare in localitatea Mihail Kogalniceanu, precum si abonatii din satul Oituz.

Ne cerem scuza fata de cei afectati de aceasta oprire de apa si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru remedierea avariei si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.

Mai traseist de atât nu se poate. Deputatul Florin Gheorghe schimbă partidul a patra oară

Deputatul Florin Gheorghe a activat pe rând în PDL, PMP, UNPR și astăzi am aflat că a ales PSD-ul. Puține cazuri cunoaștem în istoria politicii constănțene de parlamentari care să migreze politic atât de des într-un timp atât de scurt. Nici cu funcțiile n-a stat rău, fiind numit ba președinte al PDL Năvodari, ba președinte al organizației municipale a PMP Constanța, ba a UNPR-ului. Rămâne de văzut ce funcție îi va acorda PSD-ul, fiind bine știută prietenia deputatului cu primarul Decebal Făgădău.

 

Marian Odor, candidat PNL la Primăria Medgidia îi răspunde lui Vasile Blaga: ”Voi demisiona”

În cursul serii de ieri, cu ocazia prezenței la Constanța, liderii PNL au fost chestionați de jurnaliști în legătură cu problema candidaților liberali care au ales să se suspende din funcțiile deținute în Direcția Generalăa Finanțelor Publice înainte de campania electorală în ciuda faptului că mult mai corect ar fi fost să demisioneze.

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, s-a arătat foarte deranjat de această situație, declarând pe un ton foarte virulent că nu admite o asemenea ipoteză. ”Nu poți fi cu fundul în două luntre. Vrei să fii om politic, îți dai demisia”, a tunat liderul PNL.

Luând act de această poziție, l-am contactat pe candidatul PNL pentru Primăria Medgidia, actualmente șef suspendat din funcție al Administrației Financiare din localitate, pentru a-l întreba dacă va urma sfatul liderului de partid. ”Dacă așa a spus, voi demisiona la începutul campaniei, deși mi-ar plăcea să fac cumva să rămân măcar un simplu funcționar acolo, pentru că după 35 de ani de muncă, merit să ies la pensie din acea postură. Dar da, dacă așa stau lucrurile, voi demisiona din toate funcțiile de conducere”, ne-a declarat Marian Odor. 

Vrei să vezi planeta Jupiter? Vino în această seară la Delfinariu

Eveniment special la Observatorul Astronomic din Constanța. Pasionații de astronomie vor avea ocazia să vadă planeta Jupiter în toată frumusețea.

Călătoria virtuală numită “Universul Tău” începe sâmbătă, 2 Aprilie, la ora 19.00. Evenimentul este organizat de Astronom Experience în colaborare cu Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Cei prezenți vor avea la dispoziție telescoapele Observatorului pentru a admira corpurile cerești. Totul depinde însă de condițiile meteo. Rezervări și detalii suplimentare la Ștefan Costache – 0766 436 310.

Jupiter este a cincea planetă de la Soare și este cea mai mare dintre toate planetele din Sistemul solar.[7] Are diametrul de 11 ori mai mare decât cel al Pământului, o masă de 318 ori mai mare și un volum de 1300 ori mai mare.

Jupiter este al patrulea obiect de pe cer ca strălucire (după SoareLună și Venus; și câteodată Marte). A fost cunoscut din timpuri preistorice. Descoperirea de către Galileo Galilei și Simon Marius, în 1610, ai celor patru mari sateliți ai lui Jupiter: Io,EuropaGanymede și Callisto (cunoscute ca sateliții Galileeni) a fost prima descoperire a unui centru de mișcare aparent necentrat pe Pământ. A fost un punct major în favoarea teoriei heliocentrice de mișcare a planetelor a lui Nicolaus Copernic; susținerea de către Galileo a teoriei coperniciene i-a adus probleme cu Inchiziția.

Dosar de politician: Cum a încercat fostul primar de la Năvodari să-l distrugă pe Grigore Comănescu

Jurnalistul Silviu Mânăstire detaliază, foarte elocvent, în doar câteva minute, cum opera primarul de la Năvodari, atunci când un om de afaceri i se opunea. Exemplul pe care jurnalistul de la B1 Tv îl oferă este din nou acela al omului de afaceri Grigore Comănescu, devenit un veritabil reper, atunci când vrei să explici modul în care mafia de la Năvodari lua măsuri împotriva ”dușmanilor” săi.

Avarie RAJA pe strada Verde din Constanța

Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 01 aprilie 2016, la conducta principala de alimentare cu apa de pe strada Verde, aproape de intersectia cu IC Bratianu, din municipiul Constanta, SC RAJA SA a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile in intervalul orar 17,30 – 22,30. Sunt afectati consumatorii din zonele 2 Cocosi si Intim.
       Ne cerem scuze fata de  abonatii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor de reparatii  si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.

Școala ”Gheorghe Țițeica” reprezintă cu succes Constanța peste hotare

0

Miercuri, 30 martie 2016, a avut loc la Școala Gimnazială nr.30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța, diseminarea celei mai recente reuniuni transnaționale din cadrul proiectului Erasmus + ”Invadatorii  – Cum au influențat ei Europa de astăzi”, în prezența inspectorului școlar pentru proiecte educaționale, Mariana Geanina Zaharia și a mai multor invitați din diferite școli ale orașului nostru.

Coordonatoarea proiectului amintit, prof. Dorina Șacu, a prezentat datele cele mai importante ale acestuia: țări partenere – Italia, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Finlanda, Polonia, derulare – între 2014-2017, mobilități realizate până în prezent de elevii și cadrele didactice din România – în Spania și în Anglia, obiectivul fundamental – cunoașterea și recunoașterea influenței popoarelor invadatoare asupra Europei de-a lungul timpului.

Atenția publicului s-a îndreptat apoi spre trecerea în revistă activităților din cadrul reuniunii transnaționale din orăselul Ballinasloe, din Irlanda, destinată numai profesorilor implicați în proiect și care a avut ca scop punerea la punct a acțiunilor din a doua jumătate a derulării acestuia, dar și strângerea de resurse privitoare la istoria vikingilor. Profesorii români au fost primiți de cele șapte cadre didactice ale micuței  instituții centenare Eglish National School, dintr-un sătuleț -Ahasgrah- arondat orașului irlandez amintit anterior. Timp de cinci zile, aceștia au avut activități comune cu cei 45 de elevi cu vârste între 3 și 12 ani. Spectacolul de bun venit a fost un moment de delectare,în care muzica antrenantă, dansurile irlandeze și prezentarea unor tradiții ancestrale au uimit asistența. Căutarea de comori – un proverb despre prietenie scris în codul runic, ce trebuia transpus în engleză- a necesitat un efort de grup căci cuvintele au fost puse cap la cap prin strângerea de indicii pe o arie de 5 kilometri. Cu ocazia serii părinților, copiii școlii gazdă au prezentat o piesă de teatru scrisă și pusă în scenă chiar de ei și având ca subiect sângerosul moment din 1916 care a dus la cucerirea independenței Irlandei față de Marea Britanie. În plus, profesorii din cele șase țări invitate în Irlanda au participat la două parade cu ocazia Sfântului Patrick, atât în Ballinasloe, cât și în satul Ahasgrah.

Întrebați despre  impresiile pe care le-au cules din timpul acestei reuniuni de proiect, profesorii implicați au menționat la unison faptul că au fost impresionați de trei lucruri, în mod deosebit : grija pe care o purtau în mod firesc elevii cei mari față de cei mici și care reieșea din gesturi mărunte precum a le oferi o hăinuță dacă le era frig sau a-i ajuta să își găsească locul în grup, respectul pentru strămoși și pentru membrii vârstnici ai comunității care sunt implicați în multe dintre activități, patriotismul afișat cu naturalețe și cultivat în școală – elevii au citit Proclamația de Independență a Irlandei, au înălțat steagul țării lor și al Uniunii Europene și au păstrat un moment de reculegere pentru soldații morți în 1916 în lupta pentru independență.

Neli Dimancea, profesor pentru învățământul primar, a evidențiat : ”M-am întors acasă cu gândul că uneori mai simplu înseamnă mai mult. Colegii noștri din Irlanda cultivă valori prin gesturi aparent mărunte pe care copiii învață să le facă : să deprindă muzica și dansurile tradiționale, să aibă grijă de semenii lor și de spațiul în care își desfășoară activitatea, să își binecuvânteze oaspeții.” Interesant este și faptul că ”profesorii școlii irlandeze au amenajat, pe cheltuiala lor, o cameră de relaxare pentru liniștirea copiilor cu nevoi speciale atunci când este nevoie. Aici, aceștia pot asculta muzică, susurul unei fântâni, sunt stimulați tactil și vizual, ceea ce îi calmează.”, a menționat Mioara Gospodin, profesor pentru învățământul primar. ”Am fost uimită să constat că pentru colegii noștri irlandezi a-i învăța pe copii înseamnă a-i face să observe în mod direct. Elevii clasei a VI-a urmăriseră, în clasă, cu ajutorul unei lămpi speciale, evoluția unui puișor de găină în ou, din prima zi de viață până la eclozare. Puișorii erau, la momentul vizitei noastre în clasă, într-o grădiniță special amenajată, cu flori și lămpi care să îi încălzească în absența cloștii”, a menționat Veronica Hagi, profesor de limba franceză.

În luna mai, țările partenere sunt  așteptate la Constanța, într-o mobilitate ce va include și elevi. Se dorește ca, în săptămâna aceea, să facem cunoscută bogata istorie a Dobrogei, adevărat mozaic cultural  al Europei și un model de conviețuire pașnică între membri ai diferitor popoare.

Tudorel Chesoi: “Se încearcă discreditarea mea. Îl susțin pe Gheorghe Dumitrașcu”

Prin intermediul unui comunicat de presă, consilierul local Tudorel Chesoi face lumină în scandalul legat de voturile împotriva lui Gheorghe Dumitrașcu, scandal în care susține că a fost implicat fără a fi vinovat. În lipsa dovezilor clare, legate de modul în care s-a votat ieri (votul a fost secret), nu putem decât să publicăm reacția consilierului țărănist, fără alte comentarii. În politică s-au văzut multe, așa că nu ne-ar mira ca Tudorel Chesoi să fi fost victima unor intoxicări, venite din partea colegilor săi, nu foarte fericiți de faptul că țărănistul este singurul consilier activ, ședință de ședință.

Am constatat, în cursul zilei de ieri, că am fost ținta unor atacuri pe motiv că aș fi votat împotriva proiectului care îl desemna pe profesorul Gheorghe Dumitrașcu drept cetățean de onoare al municipiului Constanța.

Afirm și astăzi, așa cum am făcut-o și ieri (dovadă este și clipul atașat, că domnul profesor trebuie să primească acest titlu. Votul meu, deși secret, a fost ținta unor atacuri din partea adversarilor politici, care doresc să discrediteze toate lucrurile bune pe care le-am construit în ultimii ani, în calitate de consilier local. Am adus bani pentru școli, am cerut RADET-ului reducerea taxelor, am scăzut taxele pentru micii oameni de afaceri. Probabil că proiectele mele au deranjat, fiind în precampanie electorală.

Am susținut și ieri și susțin în continuare proiectul de desemnare a profesorului Gheorghe Dumitrașcu drept cetățean de onoare.

Cer pe această cale consilierilor locali și primarului Decebal Făgădău să repună cât mai curând acest proiect pe ordinea de zi.

https://www.youtube.com/watch?v=q4aJouY7bF4&feature=youtu.be

Se oprește apa în zona Metro 1 din Constanța

0

Pentru realizarea unor lucrări de înlocuire a unui tronson de 24 metri, din magistrala Firul 3 Cișmea, de pe b-dul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile începând de joi seara, 31 martie 2016 – ora 18,00 și până vineri dimineața, 01 aprilie 2016 – ora 11,00. Vor fi afectați de lipsa apei potabile agenții economici din zona Metro 1, dar și consumatorii de la blocurile situate vizavi de Maritimo Shoping Center.

Ne cerem scuze față de constănțenii care vor suferi de lipsa apei potabile și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

Necazul profesorului Dumitrașcu. Sau PNL care sabotează PNL

Haosul din PNL Constanța face victime. Și din păcate, profesorul Gheorghe Dumitrașcu este omul care a căzut la mijloc și care azi, după o viață de muncă, suferă rușinea vieții lui. Faptul că astăzi reputatul profesor nu a fost desemnat cetățean de onoare al orașului este, după părerea noastră, vina amiralului Chițac și a sfătuitorilor amatori pe care i-a primit cadou în jurul său.

Am mai spus-o, atunci când Vergil Chițac a declarat că va da afară mare parte din personalul Primăriei Constanța, vreo 3000 de voturi au zburat pe apa sâmbetei. Pentru că nu așa se fac lucrurile. Nu cu barda ci cu o analiză bine făcută a situației.

Același lucru se întâmplă și-n cazul consilierilor locali. În primă fază, după ce amiralul a spus public că actualii consilieri nu vor mai beneficia de girul partidului pentru funcția respectivă, ne aducem aminte că domnii în cauză nici n-au mai participat la ședințe iar acum, când s-au decis să participe, au sabotat din temelii un partid care nu-i mai vrea, votând împotriva unui proiect de suflet, împotriva unui titlu onorific pe care Gheorghe Dumitrașcu îl merita cu prisosință.

Gura târgului spune că în spatele întregii povești nu stă doar dorința actualilor consilieri de răzbunare față de partidul care i-a rejectat ci și senatorul Puiu Hasotti, care a plătit astfel niște polițe, mai vechiului confrate de politică, Dumitrașcu.

Atât consilierii ce au participat astăzi la ședință cât și senatorul, ar trebui să fie excluși din partid. Astăzi, ca un exemplu al măsurilor radicale pe care domnul contraamiral de flotilă este pregătit să le ia. Nu se va întâmpla însă așa ceva. Mai mult ca sigur amiralul Chițac va declara că se face prea mare caz pentru o decizie care nu influențează direct viața de zi cu zi a orașului. O decizie în care consilierii sunt pe cont propriu, fără a avea nevoie de o decizie de partid.

Ar trebui, domnule Vergil Chițac, să plecați, împreună cu ai dumneavoastră consilieri și cu senatorul Puiu Hasotti.

P.S. Am citit articole despre un Decebal Făgădău în lacrimi. Să fim serioși, mai frumos cadou nici că putea primi.

 

Avarie RAJA în Constanța. Vezi dacă ești afectat

0
Pentru remedierea unei avarii survenite in cursul acestei zile, 30 martie 2016, la conducta principala de alimentare cu apa, cu diametrul de 600 mm, de pe b-dul Aurel Vlaicu, zona intersectiei cu b-dul Tomis, echipele de interventie RAJA au blocat doua benzi de circulatie, cu sensul de mers catre Complexul Maritimo, in intervalul 07,00 – 16,00. Pentru efectuarea lucrarilor de reparatii, zona a fost imprejmuita si semnalizata corespunzator. Pentru fluidizarea traficului a fost anuntata si Politia Locala.
Ne cerem scuze participantilor la trafic din zona respectiva, si le dam asigurari ca echipele RAJA Constanta vor face tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt.

Începe lupta pentru Medgidia. Diferență de caracter: Vrabie a demisionat, Odor s-a suspendat

Valentin Vrabie a intrat oficial, începând de ieri, în lupta pentru funcția de primar al orașului Medgidia. Nu mai era, desigur, niciun secret, legat de faptul că acesta este următorul pas în cariera primarului de la Peștera care nu și-a ascuns niciodată intențiile. Din momentul în care lucrurile au fost clare, legat de această direcție, atacurile asupra primarului s-au înmulțit, așa că decizia de a demisiona a venit, credem noi, natural, din partea unui om care a dovedit în repetate rânduri că are caracter. Nu același lucru se poate spune despre contracandidatul său de la Medgidia, care în dulcele stil românesc a ales să ”suspende” activitatea de șef al fiscului, pe perioada în care va fi implicat în campania electorală, pentru a-și proteja funcția în care va reveni după ce va pierde.

Demisia lui Valentin Vrabie, un moment emoționant

Românul are vorba lui care spune că omul sfințește locul. Momentul în care Valentin Vrabie și-a luat la revedere de la colegii din Primărie a oglindit cel mai bine acest vechi proverb. Angajații instituției s-au strâns pentru a-și saluta colegul și prietenul, nu șeful. Au fost îmbrățișări, vorbe de duh, aplauze și lacrimi. Și mai ales, înainte de toate, a fost emoție sinceră în micuța Primărie de la Peștera.

O decizie care trebuie salutată. Succesorul lui Valentin Vrabie, un intelectual

Sprijinul pe care Valentin Vrabie a înțeles să-l acorde educației, în Peștera, este deja prea bine cunoscut de toată lumea. Printre măsurile pe care le-a luat în acest sens s-a aflat și numirea ca director al școlii din comună a tânărului profesor doctor Marius Petre. Și tot pe acest tânăr, avansat între timp în funcția de inspector școlar, l-a propus ieri Valentin Vrabie pentru a-i fi succesor la Primărie, deși toată lumea se aștepta ca viceprimarul, Tudorel Grosu, să fie cel care preia frâiele administrației. Dar nu, primarul din Peștera a demonstrat încă o dată că o comună nu este moșia nimănui și că administrația nu este o dinastie texană care se transmite din prieten în prieten. Cu Marius Petre la cârmă, administrația din Peștera nu poate merge decât în sus, așa cum merge de opt ani de zile.

Echipa de șoc, Odor, Moinescu și Partidul Profilelor False se zbat să existe

De cealaltă parte a baricadei, în lupta pentru Medgidia situația nu mai e la fel de interesantă. În rol de candidat al PNL (social democrații nu există în acest război), Marian Odor, șeful fiscului din localitate. Nu s-a pus problema de demisie aici. Lucrurile fiind atât de clare în privința câștigătorului, aproape pensionarul Odor n-a avut curaj să demisioneze, știind foarte clar că se va întoarce în fruntea instituției, după alegeri. A ales să se ”suspende” din fruntea fiscului. O situație patentată de Cristian Radu la Mangalia, care ascunde de fapt și o altă strategie, aceea de a speria agenții economici din Medgidia. Am primit deja sesizări că toți comercianții sunt sfătuiți să voteze cu liberalii, în caz contrar, furia ANAF-ului urmând să se abată asupra lor. O situație ingrată căreia domnul Odor ar putea să-i pună punct rapid, dar n-o face. În rol de bătăuș pentru Odor se află fostul Dumitru Moinescu. Un fost care, nedorit acum nici în partid, ce să mai zicem de o candidatură, și-a adunat o armată de profile false de Facebook și se ocupă toată ziua de înjurat tot ceea ce înseamnă neamul lui Valentin Vrabie, de la maimuță încoace.

Vor urma cu siguranță atacuri murdare. Mult mai murdare decât au existat până acum. Cunoscând personajele pe care se sprijină liberalii, n-avem nicio îndoială că se va merge până la cea mai de jos limită a nesimțirii. Pentru că, nu-i așa, un independent precum Vrabie la șefia unei Primării mari, de oraș, ca Medgidia, devine un real politic pentru mafia politicienilor care nu vor sta cu mâna în sân.

Vom urmări cu atenție lupta electorală de la Medgidia, acolo unde oamenii au ocazia să scrie o pagină importantă în istoria depolitizării administrației locale din județul Constanța.

 

Asociațiile debitoare din Năvodari și Mihail Kogălniceanu rămân fără apă

0

Măsura cea mai eficientă pentru recuperarea debitelor de la abonaţii rău-platnici este debranşarea de la sistemul de alimentare cu apă potabilă. În urma primirii avizelor de debranșare, majoritatea datornicilor, în doar câteva zile, îşi achită cea mai mare parte a restanţelor. În aceste condiţii, săptămânal sunt avizaţi sute de abonaţi cu restanţe, indiferent de statutul juridic al acestora. Datornicii pot rămâne fără apă potabilă dacă în termen de cinci zile de la avizare nu şi-au achitat restanţele. Pentru a evita debranșarea, proprietarii de apartamente din cadrul asociațiilor avizate pot încheia convențiile de facturare individuală.

 

Pentru perioada  05 – 08 aprilie 2016, 34 de asociaţii de proprietari din Năvodari și Mihail Kogălniceanu au fost avizate pentru debranşare din cauza datoriilor de peste 120.000 lei către S.C. RAJA S.A.

Năvodari:

ASOCIATIA STRADA DEBIT PRESEDINTE ADMINISTRATOR
A.P. 15 SUD AL PANSELUTELOR, nr. 1 3.382,84 VARZARU ION MAGUREANU V.
A.P. ALBINELOR 12 ALBINELOR, nr. 12 2.134,92 MOCANU LUCIAN MATEI NETUTA
A.P. LUCEAFARUL ALBINELOR, nr. 16 2.031,28 CAZACU PETRICA NUCA CARMEN
A.P. PECO ALBINELOR, nr. 17 6.873,79 MAGUREANU MARCEL BALTOI TAMARA
A:P. BL.A2B ALBINELOR 2.474,91 DAMIAN ANDRA MATEI NETUTA
A.P. 25 EST BROTACEI , nr.  3 4.987,57 NICULA LILI DASCALASU MARIA
A.P. G1 CABANEI, nr. 18 13.519,00 CIOBANU NARCIS DUMITRACHE R.
A.P. G3 CABANEI 2.647,58   GIDIUTA ANISOARA
A.P. METRO CONSTANTEI, nr. 21 2.439,97   RUSU CONSTANTA
A.P. TROITA CONSTANTEI 2.456,46   MATEI NETUTA
A.P. H5 CONSTANTEI 2.251,26 BURUIANA AURELIA BALTOI TAMARA
A.P.”CRIZANTEMA” CRIZANTEMELOR 2.611,98   BELI JULIETA
A.P. GLADIOLA CRIZANTEMELOR 2.471,31 MANER MARIAN BELI JULIETA
A.P. BL.C2A,C2B CULTURII 2.055,11 DAVID LUMINITA AGAFON ANA
A.P. F1 FRUNZELOR 3.037,67 CERCEL LAURENTIU SIRGHIE SILVIU
A.P. GHIOCEILOR GHIOCEILOR 3.727,08 SASCAU CHIRA MERES F.
A.P. 2 SUD LILIACULUI, nr. 8 3.543,95 NEAGU GHEORGHE CLIM ALINA
A.P. 21 EST MEDUZEI 3.906,42   PETRE GHEORGHE
A.P. 33 EST MEDUZEI 5.698,68 PETRE FLORIN BALTOI TAMARA
A.P. G TASAUL NUFERILOR, nr.11 3.773,93 BAJENARU C-TIN BALTOI TAMARA
A.P. E TASAUL NUFERILOR, nr. 19 2.089,29 MIRON MARIUS PATRASCU IOANA
A.P. F TASAUL NUFERILOR 3.245,47 COJOCARU MARIUS VASILE ANI
A.P. VULTURUL OGORULUI 4.938,18 MITARU ILE NICOLAE G.
A.P. PANSELUTELOR PANSELUTELOR, nr. 67 2.483,08 NEDU VASILICA MATEI NETUTA
A.P. P7-P10 PESCARUSULUI 3.314,81 MACAGIU MARIAN IORDACHE LIVIA
A.P. 3 SUD RANDUNELELOR, nr. 14 4.712,95 GEAMAN VASILE CLIM ALINA
A.P. RINDUNICA RINDUNELELOR, nr. 2 3.073,52 IACOB MIHAI RAITA GABRIELA
A.P. BL.RA1 RINDUNELELOR, nr. 17 4.273,45 CHIRIAC STELICA MERES F.
A.P. RA2 RINDUNELELOR, nr. 19 2.176,49 SCINTEIE MIHAI BALTOI TAMARA
A.P. BL.R1,R2,R3,R4 RINDUNELELOR 9.750,66 TANASA DUMITRU MITU VASILICA
A.P. RA3 RINDUNELELOR 2.337,82 MIHALCEA GH. MITU VASILICA

Mihail Kogălniceanu:

 

A.P. NR.5 T VLADIMIRESCU 1439,33 PANDURU GABRIEL COSTA FLORENTINA
A.P. 3 T.VLADIMIRESCU 1.343,96 JANDU GHEORGHE TITEICA DOCHIA
A.P. BL.G10 SC.C T.VLADIMIRESCU 827,44 GOGU GEORGIANA TITEICA DOCHIA