Când vine vorba de economie, parcă ne-am obișnuit deja cu stilul ”românesc” de lucru. Fie că vorbim despre banalele roșii pe care preferăm să le aducem de prin țări exotice, în loc să încurajăm producția autohtonă, fie că vorbim despre marile companii străine care vin să lucreze în România primind pentru asta mari beneficii fiscale, în defavoarea firmelor românești, situația e mereu aceeași. Nu știm să ne protejăm ce-i al nostru și preferăm să pupăm în cur orice companie străină vine pe meleagurile noastre și ne promite marea cu sarea. În realitate aceste companii înhață contracte bănoase pe care apoi le subcontractează tot românilor, câștigând astfel sume enorme fără prea mare efort. Și uite așa am ajuns ”fratele sărac al Europei”, un frate care se lasă exploatat și muls numai pentru a fi acceptat pe lângă grupul celor mari și tari.
Documente ajunse la noi pe surse arată aceeași stare de fapt și la malul mării. Marea companie olandeză Van Oord, de care constănțenii au auzit după mult mediatizatul succes al plajelor dublate ca mărime și-a construit de fapt reușita pe un model neplăcut de care vorbeam în preambul, angajând subcontractori pe care acum nu îi mai recunoaște și încearcă să scape fără a-i plăti, prin diverse chichițe avocățești.
Fără să intrăm în detalii foarte tenice, pentru a nu plictisi, vă spunem doar că acest proiect de lărgire a plajelor este unul dintre cele mai importante din România, în joc fiind pusă suma de 170 de milioane de euro, o parte semnificativă venind din fonduri europene iar restul de la beneficiar.
Când olandezii conduși de un apropiat al lui Mazăre se asociază cu firma lui Horia Simu, e semn de probleme
Pentru a câștiga acest proiect, compania olandeză Van Oord s-a asociat cu o companie românească, Societatea de Construcții și Transport (S.C.T S.A) București. Cele două firme, asociate, au câștigat proiectul, fiind considerate antrenprenor general al lucrărilor. În spatele firmei românești din această asociere se află Horia Simu, cunoscut publicului larg pentru acuzațiile de devalizare a CupRom (cuprul românesc) dar și pentru că e cercetat după ce a participat la celebrele retrocedări pe bani mulți, el fiind chiar deținătorul celei mai bănoase dintre aceste afaceri, după ce terenul pe care-l cerea a fost evaluat la peste 1300 de euro metrul. Revenind, asociatul lui din acestă poveste este Van Oord, condus la malul mării de directorul Marius Stamat, nimeni altul decât soțul Cristinei Stamat, directoare în cadrul Primăriei Constanța. Ce putea să iasă din această asociere? Nimic bun, aveam să constatăm.
Al doilea semn de probleme: fără contracte de subantrepriză. Contracte reziliate
Al doilea semn că încă de la început s-a plănuit ceva necurat îl constituie faptul că Van Oord nu a dorit să încheie contracte de subantrepriză cu firmele de care avea nevoie pentru a finaliza lucrările. Mai pe românește, asta ar fi însemnat că firmele respective pot sta la masă cu beneficiarul iar așa ceva nu se putea permite. S-au încheiat în schimb patru contracte de furnizare materiale cu punere în operă cu societatea Comprest Util, firmă cu care compania olandeză mai lucrase la extinderea digului de nord. Fie vorba între noi, atunci când îți dorești piatră nici nu poți apela la altă firmă, Comprest Util fiind cunoscută ca numărul unu în domeniul respectiv.
Un alt semn care a îngrijorat a fost faptul că dintre cele patru contracte, două au fost reziliate la scurt timp. Chiar dacă noi suspectăm că un ”șmecher” local a considerat că firma Comprest Util a primit prea mult de muncă, motivul oficial a fost că firma Van Oord nu dorește ca toate lucrările să fie efectuate de Comprest, acest lucru nefiind foarte atractiv în actele proiectului.
După doar câteva luni, S.C.T uită să mai plătească
Primele probleme au apărut rapid după începerea lucrărilor în vara lui 2014. Firma Comprest Util care și-a respectat întru totul obligațiile contractuale avea să afle că banii nu mai vin, așa cum se stabilise prin contract. Astfel, după ce Comprest Util a sistat lucrările pe motiv de neplată, în noiembrie 2014, compania olandeză a intervenit și a semnat un acord în trei, în care scrie cât se poate de clar încă de la primul articol că ”în cazul în care SCT nu își îndeplinește obligațiile de plată către Comprest Util rezultate din contractele de furnizare, în termenele de plată stabiliate conforma acestora, deoarece se alfă într-una din situațiile de mai jos: Împotriva SCT s-a deschis procedura insolvenței; SCT a intrat în procedura falimentului Van Oord, în calitate de lider al Asocierii Van Oord – SCT se obligă, în conformitate cu prevederile legale, să depună toate diligențele pe care le consideră a fi necesare pentru a se asigura că din plățile făcute de către beneficiar către Asocierea Van Oord – SCT, SCT își va îndeplini obligațiile de plată conform contractelor de furnizare către Comprest Util, în termen de 14 zile, în caz contrar Asocierea Van Oord-SCT, prin liderul său Van Oord, se obligă să îndeplinească, în următoarele 3 zile lucrătoare, obligațiile de plată pe care SCT le datorează către Comprest Util, conform respectivelor contracte și în limitele prevederilor legale”.
S.C.T intră si iese temporar din insolvență. Van Oord continuă să spună că totul e bine
Prevederea contractuală era atât de clară încât reprezentanții companiei Comprest Util și-au văzut de treabă în continuare, știind că situația e girată de olandezi. Van Oord și-a onorat toate plățile și totul a decurs conform planului, până în iunie 2015, când, la un an de la începerea lucrărilor, Curtea de Apel București desfiinteaza sentinta initiala de deschidere a procedurii de insolventa a companiei lui Horia Simu, si dispune trimiterea cauzei spre rejudecare si conexare la un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti. Atenți la situația lor, reprezentanții Comprest Util au cerut din nou garanții de la Van Oord că situația nu va afecta buna colaborare dintre părți. Și din nou, Van Oord dă semne că totul e bine astfel că în iulie 2015 se semnează actul adițional nr. 15 la contractul de consorțiu dintre Van Oord și SCT, prin care s-a convenit că Van Oord va plăti furnizorii în baza unor instrucționări de plată emise de SCT. În fapt, această convenție punea lucrurile pe un făgaș normal, fiind o completare a acordului semnat în trei la începutul anului.
Lucrările se reiau și se termină înainte de termen. Plățile? Nu mulțumim!
Această nouă hârtie semnată prevedea și cine este cel care plătește în perioada în care S.C.T nu este în insolvență. Astfel că firma Comprest Util reia lucrul, ba mai mult termină tot ce se obligase să facă mai repede cu două luni decât termenul prevăzut, cerându-și banii pe care îi avea de primit conform contractului. Cu două luni mai repede, deși problemele bănești obligaseră firma Comprest la sistarea lucrărilor timp de alte două luni. Cum totul era foarte clar, reprezentanții S.C.T semnează toate centralizatoarele de plată și le trimite către Van Oord. În decembrie 2015 se semnează un act aditional, fiind stabilite ultimele trei plăți în valoare de 38.000.000 de lei prin trei instrucționări de plată trimise către olandezi. Numai că, în cel mai pur stil românesc, olandezii au plătit două dintre facturi, evitând și tergiversând plata ultimei (aproape un million de euro) și în ziua de azi. Pentru că, nu-i așa, când te vezi cu sacii în căruță, ce sens mai are să plătești munca bine făcută?
Van Oord a învățat șmecheriile românești?
Cu S.C.T în insolvență, reprezentanții companiei olandeze au încercat să determine firma Comprest Util să se așeze la masa celor care au de recuperat datorii de la firma lui Horia Simu. Avocații Comprest au sesizat însă ”șmecheria” pe care încercau s-o facă olandezii și n-au marșat spre aceasta, cerând dreptul bănesc de la firma care se obligase să-l suporte în această situație, perfect stipulată în prealabil de acte.
Astfel, firma constănțeană a cerut chiar întâlniri pentru a rezolva neînțelegerea cu bună credință. O astfel de întâlnire a avut loc chiar la începutul acestei luni, fără însă a aduce rezultate, dialogul cu Marius Stamat fiind unul imposibil, acesta refuzând pur și simplu să recunoască starea de fapt (așa se întâmplă când un inginer se vrea avocat).
Situația, ajunsă acum în punctual critic în care Comprest Util își revendică materialele folosite, pe care dorește să le recupereze de pe malul mării pentru a le valorifica (în fond, e și normal să procedeze așa), va fi tranșată în instanță, primul termen fiind stabilit pe 29 februarie.
Dincolo de această povestea, concluzia nu poate fi decât una: companiile străine, ajutate de statul român, au învățat din plin modul de lucru balcanic și se mulează categoric pe acest stil, angajând în zona în care-și desfășoară activitatea, apropiați ai liderilor locali și încheind lucrurile prin mici ”țepe” de milioane de euro, care pentru companiile românești pot însemna falimentul cert și oameni lăsați pe drumuri. Vom urmări acest caz interesant pentru a vedea cum se finalizează.
P.S. Contactați, în legătură cu această poveste, reprezentanții Van Oord au refuzat să facă orice comentariu.
O anchetă realizată în colaborare cu jurnalistul Cristian Hagi (Constanța Sută la Sută)
