Home Blog Page 236

A început campania de promovare: Și tu poți deveni polițist!

0

Poliția Română derulează, în anul școlar 2015-2016, Campania de promovare a profesiei de polițist și a ofertei educaționale a instituțiilor de învățământ de specialitate în rândul liceelor din toată țara, intitulată „ȘI TU POȚI DEVENI POLIȚIST!” .

Astfel, și în județul Constanța, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de colegii de la Ordine Publică, Rutieră, de la Poliția Municipiului Constanța, Investigații Criminale, Criminalistic, Investigarea Criminalității Economice și cei ai B.C.C.O. Constanța au derulat de la începutul anului școlar peste 100 de activități în unitățile de învățământ constănțene, în parteneriat și susținuți de Inspectoratul Școlar Județean, pentru promovarea acestei campanii.

Odată cu reînceperea școlilor, oamenii legi au continuat activitățile din cadrul campaniei în școlile din județul Constanța, elevii oferind un feedback pozitiv acțiunilor specifice derulate de polițiști.

Activitatea se adresează cu precădere elevilor de liceu din anii terminali, iar în cadrul întâlnirilor cu adolescenții polițiștii au promovat spoturi audio și video, au oferit pliante informative tinerilor și au discutat cu aceștia în referire la ce înseamnă munca de poliție.

Activitățile vor continua pe tot parcursul semestrului al II-lea în liceele din Constanța, unde oamenii legii vor derula întâlniri interactive cu elevii claselor a XI-a și a XII-a.

Se oprește apa în Cernavodă

0

Pentru executarea unor lucrări de remediere a unei avarii la una din conductele principale de alimentare cu apă din orașul Cernavodă, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile începând de miercuri seara – 17 februarie 2016, ora 21,00 și până joi dimineața – 18 februarie 2016, ora 06,00. Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din Cernavodă, din cartierul Trust și cei de pe străzile Unirii, Nicolae Bălcescu, Nicolae Titulescu, Mircea cel Bătrân, Răsăritului, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ovidiu, Miron Costin, Dacia, Saligny, Seimeni, Gheorghe Asachi, Ion Creangă, N. Grigorescu, Cazărmii, Canalului, Portului și Octav Băncilă. În cartierul Columbia se va furniza apă cu presiuni scăzute în acest interval.

Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de aceste opriri să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

Mâine se oprește apa. Vezi dacă ești afectat

0

Pentru realizarea unor lucrări de înlocuire a unui segment din conducta de alimentare cu apă de pe Aleea Lalelelor din municipiul Constanța, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți, 16 februarie 2016, în intervalul 09,00 – 14,00. Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din perimetrul delimitat de străzile 1 Decembrie 1918 – Traian – Theodor Burada – IL Caragiale – 1 Decembrie 1918, precum și abonații alimentați prin punctele termice din zonă numerele 67, 74, 75 și 144.

Ne cerem scuze față de constănțenii care vor suferi de lipsa apei potabile și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

Un necunoscut și-a uitat banii la dispensar. Dacă sunt ai tăi, du-te la Poliție

0

Reprezentanții Poliției spun că în cursul zilei de joi au fost căutați de angajații unui dispensar de pe strada Badea Cârțan, care le-au comunicat că la sediul dispensarului cineva a uitat o folie de hârtie în care se aflau bani și pastile. Suma nu este deloc una de neglijat, fiind vorba de peste 9000 de lei. În ciuda eforturilor polițiștilor, până în prezent nimeni nu a revendicat banii pierduți. În caz că sunteți păgubitul, nu ezitați să sunați la Poliție pentru a vă recupera banii pierduți.

Centrul Constanței fără apă

0
Pentru remedierea unei avarii survenite sambata, 13 februarie, pe strada Stefan cel Mare din municipiul Constanta, RAJA Constanta a fost nevoita sa intrerupa furnizarea de apa potabila, in intervalul orar 12,00-16,00. Sunt afectati abonatii de pe str. Stefan cel Mare, intre General Manu si  Mihai Viteazu, cei arondati Punctului Termic 10, precum si cei din blocurile M.
Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati, carora le dam asigurari ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt si pentru reluarea furnizarii de apa potabila.

Primarul Valentin Vrabie premiat astăzi la Deva

0

Primarul comunei Peștera, Valentin Vrabie este premiat astăzi de o organizație din Deva în cadrul unui proiect numit ”Premianții fără premii”. Despre proiectul lor, organizatorii declară că nu este mai mult decât o simplă recunoaștere față de oamenii valoroși. ”E vremea să facem ceva. A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice. Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi. Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.”, spun devenii.

“Vă mărturisesc că această nominalizare, care mă onorează și mă emoționează în același timp, reprezintă o confirmare a faptului că drumul ales de mine este cel corect. Într-o societate mediocră și obedientă, în care valorile adevărate sunt trecute pe linie moartă, iar nonvalorile sunt ridicate la rang de cinste, campania dumneavoastră PREMIANȚII FĂRĂ PREMII ne aduce o rază de speranță. Deși primim în fiecare zi doar pâine și circ, sunt convins că încă mai există printre noi mulți OAMENI valoroși care demonstrează prin puterea exemplului că societatea în care trăim se poate schimba. Vă mulțumesc pentru această idee extraordinară, prin intermediul căreia ne putem cunoaște mai bine semenii și vă mărturisesc că intenționez ca în următoarea perioadă să preiau și în județul Constanța această campanie.

”Întreaga mea activitate de până acum a fost bazată pe ideea că administraţia publică locală există pentru a veni în sprijinul cetăţenilor. De aceea, am lasat politica la uşa primăriei şi am depus toate eforturile necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă comunitatea locală din comuna Peștera, județul Constanța. Încrederea se câștigă pas cu pas, în fiecare zi, prin acțiuni finalizate, prin rezultate pozitive, palpabile. Mi-am asumat de-a lungul anilor obiective realiste și realizabile, de care comunitatea mea avea atâta nevoie, am încercat împreună cu echipa formată în primărie să găsim soluțiile cele mai bune și să luăm deciziile cele mai înțelepte. Și eu consider că am și reușit. Trebuie să conştientizăm că vom reuşi să aducem schimbarea doar investind răbdare şi energie pentru a educa generaţiile următoare. Marile reforme cer timp şi consecvenţă pentru a putea fi duse la bun sfârşit. Eu am considerat că am şi puterea şi motivaţia de a-mi asuma responsabilitatea acestei schimbări, iar crezul meu va rămâne întotdeauna binele cetăţeanului”, a declarat primarul Valentin Vrabie despre inedita nominalizare.

 

Accident pe bulevardul Ferdinand. O persoană a ajuns la spital

0

Două mașini s-au ciocnit violent în această dimineață pe bulevardul Ferdinand, în zona teatrului de stat. Nu se cunosc încă detalii despre modul în care s-a produs accidentul. Reprezentanții ambulanței spun că o persoană a fost transportată la spital, prezentând o fractură de piramidă nazală și un traumatism cranian. IMG_5776 IMG_5777 IMG_5778 IMG_5779 IMG_5780 IMG_5781

Vergil Chițac, mult mai bine pregătit, la a doua întâlnire cu presa. Se anunță o luptă interesantă pentru Primărie

0

Candidatul Partidului Național Liberal pentru fotoliul de primar al Constanței a stat ieri în fața reprezentanților presei, decis să răspundă la întrebări, după cum spunea chiar dânsul, până la epuizare. Discuțiile, deși interesante, nu au scos la iveală decât idei generale despre cum vede activitatea de la primărie amiralul Vergil Chițac, urmând ca detaliile să fie stabilite și discutate printr-un program electoral ce va fi prezentat în perioada următoare. Chiar și așa, putem nota câteva idei interesante propuse de amiralul liberal. Și, foarte important, putem nota cu litere mari că Vergil Chițac este, fără îndoială, cel mai credibil candidat pe care liberalii îl propun, de la revoluție până în prezent. De asemenea, putem nota și câteva minusuri importante.

Așadar, primul lucru interesant, menționat de Vergil Chițac, este că vrea să restructureze complet organizația locală a PNL Constanța, din noua calitate de președinte al acesteia. Organizația se va reconstrui ca format, își va modifica numărul supradimensionat de membri și se va împărți în diverse comisii de lucru direcționate pe anumite domenii de activitate. Ideea este, desigur, foarte bună. Ca minusuri, însă, am nota că, în această perioadă Vergil Chițac ar trebui să se concentreze pe lupta electorală din vară, fără să-și irosească timpul cu reconstruirea unui partid. De asemenea, un minus important îl constituie faptul că nu se întâmplă același lucru și la organizația județeană, acolo unde rubedeniile lui Gheorghe Dragomir vor continua să facă legea. E greu de înțeles cum vor funcționa două organizații în două moduri complet diferite. Și, dacă tot suntem aici, undeva în cursul discuției, Vergil Chițac a spus două lucruri foarte interesante. Actualii consilieri locali au șanse mici să mai prindă un mandat în 2016, ba mai mult, vor fi obligați să prezinte rapoarte de activitate pentru fiecare ședință la care participă, rapoarte ce vor fi făcute publice. Înțelegem deci că la PNL Constanța se instaurează sub conducerea amiralului o atmosferă de muncă. Rămâne să vedem ce și cum, în viitorul apropiat. Nu de alta, dar, am mai avut promisiuni de la Gheorghe Dragomir cu ședințe ale partidului înregistrate audio și … promisiune a rămas.

Bun, despre Primăria Constanța ca instituție, spune că ar ajuta-o să funcționeze mai eficient în primul rând prin reducerea aparatului birocratic. În prezent, în primărie lucrează aproximativ 1300 de persoane, un număr aproape dublu comparativ cu marile primării din țară. Nu e o idee nouă, au mai spus-o și alții, dar e clar un plus, comparativ cu actualul primar Decebal Făgădău, care n-a reușit în câteva luni nici măcar să-și angajeze un birou de comunicare eficient, ce să mai vorbim de alte birouri mai importante. Dacă ar fi să ne gândim la un minus important, este faptul că ideea presupune reduceri de personal, deci familii rămase fără locuri de muncă. Evident, amiralul are șanse ca prin această propunere să fi rămas fără cel puțin 1300 de voturi, pentru că, nu-i așa, fiecare trage de locul său de muncă.

De asemenea, pentru Constanța, amiralul Chițac vrea un parc industrial mare. Și câte un parc verde în orice zonă în care acest lucru se poate întâmpla. Ideea interesantă pe care o propune candidatul PNL este ca, imediat după ce câștigă, să stopeze pentru o perioadă scurtă orice construcție în orașul Constanța, pentru a stabili reguli clare în limita cărora se poate ridica orice construcție. Nici cartierul Henri Coandă nu-i place amiralului, care a declarat clar că ar stopa construcția acestuia, fiind necesare alte soluții pentru a ajuta nevoiașii orașului. Inevitabil, revenim la faptul că aici se vor pierde voturile celor ce locuiesc în containerele lui Mazăre. S-ar putea însă câștiga voturile tuturor celor sătui de jafurile și debanda din zonă. Ideea este una la care achiesăm și noi, construcția acelor blocuri trebuie stopată.

O altă idee interesantă cu care și încheiem, este aceea a stopării externalizării serviciilor pentru mare parte dintre activitățile Primăriei Constanța. Toate activitățile pe care în prezent Primăria le oferă, la prețuri exorbitante către Polaris, Pomacost și altele, Vergil Chițac le vrea direct în subordinea Primăriei. După cum spuneam, nu e o idee rea, rămâne doar de văzut acel program electoral, detaliat, pentru a înțelege soluțiile clare pe care le oferă amiralul Vergil Chițac.

Deocamdată, putem admite că am avut în față un om ce pare incoruptibil dar mai ales un om determinat să câștige Primăria Constanța și s-o transforme într-o instituție care să funcționeze ceas, ca o unitate militară. Rămâne să vedem dacă va și reuși.

Interesant de urmărit este și dialogul pe care Vergil Chițac l-a avut cu jurnalistul Cristian Hagi în emisiunea moderată de acesta la Dobrogea Tv. Amiralul a avut de-a face cu un tir ”usturător„ de întrebări, cărora le-a făcut față cu brio, zicem noi.

De mâine, pacienții din Spitalul Județean nu mai pot fi vizitați

0

Începând cu ziua de mâine, nu veți mai putea vizita pacienții internați în Spitalul Județean Constanța, pentru o perioadă încă nedeterminată.

”Având în vedere adresa Ministerului Sănătății nr.9186 din 11.02.2016, transmisă de Direcția de Sănătate Publică, prin care suntem informați despre creșterea numărului de infecții acute respiratorii și gripa și se recomandă să luăm urgent toate măsurile necesare în vederea limitării contagiozității, începând cu data de 12.02.2016 se instituie carantina la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța. Pentru a proteja pacienții internați, se interzice accesul vizitatorilor în spital pe toată perioada carantinei.”, au declarat reprezentanții spitalului județean.

Fără apă în cartierul Faleză Nord

0
Pentru realizarea lucrarilor de refacere a unui bransament pe strada Onesti nr. 11, SC RAJA Constanta este nevoita sa intrerupa astazi furnizarea de apa potabila, intre orele 14,30-17,30. Sunt afectati consumatorii din perimetrul delimitat de bd. Ferdinand, prel. Unirii, str. Pescarilor, Ciprian Porumbescu, bd. Mamaia si punctele termice 33 si 35. Abonatii arondati punctului termic 29 vor avea apa cu presiuni scazute.

Intervenție ISU: Doi bătrâni găsiți căzuți în propriul apartament

0

O echipă a ISU Dobrogea a fost solicitată să intervină la un apartament unde proprietarii nu mai răspundeau, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. După ce ușa a fost spartă, în apartament au fost descoperiți doi bătrâni, căzuți la pământ, care au fost resuscitați cu ajutorul echipei SMURD. În prezent, bătrânii sunt conștienți și sunt asistați de paramedici.

Imagini obținute prin amabilitatea reprezentanților ISU Dobrogea.

O tonă de carne expirată găsită într-un magazin constănțean

0

Chiar în aceste momente, polițiștii constănțeni (S.I.C.E), ridică aproape o tonă de carne expirată de la un magazin situat în Piața Tomis III (piața veche) din Constanța. Acțiunea se derulează sub coordonarea Parchetului și în colaborare cu Direcția Sanitar Veterinară Constanța.

Am avut dreptate. Codruț Burdujan și grupul de impostori care au confiscat mitingurile constănțene AU INTRAT ÎN POLITICĂ folosind titulatura de ”lideri ai protestelor”

1

La începutul lunii noiembrie a anului trecut, când peste 7000 de constănțeni ieșeau în stradă, sătui de incompetența autorităților care dăduse în clocot prin tragedia din clubul Colectiv, scriam dezamăgiți despre grupul de impostori care s-au așezat în fața acestor mișcări de stradă, fără să-i fi recunoscut nimeni drept lideri, folosindu-se pur și simplu de faptul că aveau o portavoce în dotare. Puteți citi acel articol dând click aici.

Am refuzat atunci să mai participăm la acele proteste, după ce, așa cum am și povestit, am văzut grupul condus de acest Codruț Burdujan împiedicând să ia cuvântul pe oricine dorea să spună ceva la microfon. Motivul era de fiecare dată același, așa cum afaceristul Cătălin Anghel a simțit pe pielea lui: ”tu ai intenții politice, huo, dispari”. Ura împotriva politicienilor a fost folosită pentru ca acest grup de nerușinați să păstreze controlul și să nu lase pe nimeni să se evidențieze și Doamne Ferește să devină vreun lider providențial al protestatarilor.

Iar consecințele s-au văzut. Oamenii s-au prins că asistă la confiscarea unui miting spontan, așa că au refuzat să mai iasă în stradă. De altfel, așa de ”lideri ai protestelor” au fost acești tineri, că la fiecare eveniment organizat de ei în lunile următoare n-au participat mai mult de 20-30 de oameni.

După ce am scris acel articol, am fost înjurați constant de Burdujan și ai lui. Ba că ”pendulăm” între sediile de partid, ba că suntem oamenii PSD-ului. Că nu suntem jurnaliști, că manipulăm și câte și mai câte. În realitate, cine credeți că s-a înscris într-un partid de curând? Chiar Burdujan, împreună cu prietenii lui. Și au făcut-o atât de mizerabil, încât în toate comunicatele de presă se autonumesc ”liderii protestelor constănțene”. Ce infamie!

Iata ce scrie Codrut Burdujan pe propriul site
Iata ce scrie Codrut Burdujan pe propriul site

Sfidând nu doar bunul simț dar și miile de constănțeni care au ieșit în stradă, Burdujan și gașca sa de impostori au intrat în Partidul Național Democrat, partid politic fondat de o parte din deputații pe care i-a adus în Parlament Dan Diaconescu și al său PP-DD. Adică un condamnat penal care ispășește ani grei de pușcărie. Și ca ironia să atingă cote de neimaginat, cine e viceliderul grupului parlamentar al PND? Radu Popa, fost PSD-ist, ba chiar fost CONSILIER PERSONAL AL LUI VICTOR PONTA. Să mai spunem și de celebra Liliana Mincă, omul lui Voiculescu de la Loteria Națională?

Nu ne facem griji că acest partid ar fi vreodată votat la Constanța, nici chiar în recenta alianță pe care o tot trâmbițează cu cei 10 țărăniști reprezentați de Adrian Țapliuc, în realitate și el aflat într-o poziție de impostură groaznică. Îi transmitem doar, pe această cale, liderului PND Constanța, Omer Sunay, că prin acceptarea în partid a unor impostori care n-au avut nimic de-a face cu frumusețea și spontaneitatea protestelor constănțene, este complice la cea mai mare mârșăvie petrecută în Constanța ultimilor ani.

În loc de epilog, salutăm poziția fermă, similară cu a noastră și demnă de luat în seamă, a liderului PRU Constanța, Dumitru Bădrăgan, care demonstrează că este un om cu un caracter frumos. Tânărul avocat, deși în alianță cu partidele de mai sus și implicit cu impostorii lui Burdujan, se poziționează ÎMPOTRIVA ACESTEI MUTĂRI. ”Se discută despre oportunitatea realizării unui protocol, care o să conducă la crearea unui pol format din partide noi și partide care nu fac parte din actuala structură ale administrației locale și județene. Fiecare partid va avea listele lui de candidați pentru consiliul local și CJ și se va găsi cea mai bună variantă de susținere a unui candidat pentru funcția de primar. Unul care va fi susținut de cei care vor semna protocolul. Partea civică nu prea mai poate, s-a înscris în PND. Ce să mai declar acum? Cea mai bună cale e să rămână civici, independenți, pentru a transmite un mesaj civic în administrație. Eu așa o văd! Dar, ce fac ei, e treaba lor”, a spus Dumitru Bădrăgan, pentru Puterea de Constanța.

 

Patinoarul rămâne deschis până la finele lunii februarie

2

Patinoarul amenajat de Primăria Municipiului Constanța în decembrie anul trecut își continuă activitatea și în vacanța intersemestrială. El va fi deschis până pe 28 februarie 2016, zilnic, între orele 10.00- 23.00 iar accesul este gratuit atât pentru copii cât și pentru părinți. Accesul pe suprafaţa de patinaj se va face în baza unui bilet/braţară/tichet de ordine înseriat, primit de la organizator, valabil numai pentru o singură serie de patinaj. Niciun bilet/brătară/tichet de ordine nefolosit nu poate fi utilizat în altă serie de patinaj decât cea pentru care a fost alocat. Puteţi urmări imagini live zilnic pe platforma youtube, introducând cuvintele de căutare ”feerie pe gheaţă.”

 

Tudorel Chesoi, singurul țărănist constănțean care și-a adus aminte de Iuliu Maniu

0
Conducerea PNȚCD Constanța a participat, astăzi, în Sighetul Marmației, la evenimentele prilejuite de comemorarea a 63 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu.
Delegația din Constanța a fost condusă de Tudorel Chesoi, președinte PNȚCD Constanța și vicepreședinte la nivel național al partidului, Dan Duda, vicepreședinte PNȚCD Constanța, și Petrică Panait, secretar general al Organizației Județene.
Țărăniștii au vizitat ”Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței”, unde se poate vedea costumul de prizonier al lui Maniu, dar și lanțurile cu care era ținut.
La întrunirea țărăniștilor a venit și un preot din Sighet, care a propus canonizarea lui Iuliu Maniu.
În sala primăriei din localitate s-a organizat o întâlnire în memoria sa, la care au participat zeci de persoane. ”O plătit, o plătit, dar până o plătit a fost jale”, a spus unul dintre participanți, nemulțumit că nu se face mai mult pentru memoria acestuia. Au luat cuvântul mai multe persoane, care au evocat personalitatea celui care a fost Iuliu Maniu.
Iuliu Maniu a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947).
received_1572379093087907
După 23 august 1944 Maniu a luptat împotriva preluării țării de către comuniști, proces pe care a refuzat să-l accepte, încrezător în sprijinul marilor puteri occidentale. La 1 noiembrie 1944, Iuliu Maniu îl întreba printr-o telegramă pe vicemareșalului Donald Stevenson dacă guvernul britanic are de gând să predea România Uniunii Sovietice, răspunsul fiind negativ. Pe 8 noiembrie însă ministerul de externe al Marii Britanii (Foreign Office) îi scria reprezentantului său la București (John Le Rougetel) într-o telegramă strict confidențială că înțelegerea dintre Churchill și Stalin privind Grecia și România orientează politica britanică
S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale. A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comuniști.
În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947. Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață. Este trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 este transferat împreună cu Mihalache și alți național-țărăniști la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

Concursul lunii la MicroDeltă. Câștigi un aparat foto sau o tabletă dacă fotografiezi păsări din Constanța

0
Copiii și tineri între 10 și 18 ani au șansa să participe la un concurs inedit. Între 1 februarie și 15 martie, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii în colaborare cu Asociația Scutul Cinegetic organizează competiția “Păsări sălbatice în oraș”.
Amatorii de fotografie pot trimite imaginile listate în format A4 sau electronic, însoțite de datele autorului și zona din Constanța unde au fost realizate, pe adresa: Bulevardul Mamaia, nr 255 (Delfinariu) cu specificația “Concurs”.
Premiile puse la bătaie sunt tentante: un aparato foto, o tabletă, o invitație de 4 persoane la Delfinariu, o cană sau un tricou inscripționat. Regulile cer ca fotografiile originale să conțină 1 – 3 exemplare de păsări.
Noi vă sugerăm să faceți o plimbare și pe la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Găsiți acolo rațe sălbatice, lebede, pelicani și o mulțime de păsări exotice gata să se lase fotografiate!
Detalii – pe site-ul Scutului Cinegetic – http://www.scutulcinegetic.org.ro/PROIECTE/PASARIINORAS/CONCURS.aspx