Home Blog Page 241

Tarifele la Delfinariu rămân înghețate

0

Începând cu data de 01 octombrie 2015, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța are un tarif unic pentru intrarea la Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice, Planetariu si Acvariu

10 lei – adulţi
5 lei – elevi, studenţi

Pentru copiii sub 5 ani intrarea este liberă.

Program de vizitare : Luni-Duminică: 10.00 – 17.00.

Reprezentaţii Delfinariu: Luni-Duminică: 12.00 – 16.00.

Bombă. Traian Băsescu îi recomandă lui Vergil Chițac să stea departe de politică

1

În emisiunea lui Sabin Orcan de la postul B1 TV, fostul președinte Traian Băsescu i-a recomandat contramiralului de flotilă, Vergil Chițac, să rămână comandantul Academiei Navale Mircea cel Bătrân, considerând că acesta nu este încă pregătit pentru a intra în politică.

”Eu l-am făcut amiral, pentru că este un bun militar. Mai are vreo trei ani până la pensionare, îi recomand să rămână în postura de comandant al Academiei Navale Mircea cel Bătrân. Funcția pe care o deține îl face o personalitate așa că îi recomand să nu cedeze tentației chiar dacă este curtat de partidele mari”, a spus Traian Băsescu despre Vergil Chițac.

Traian Băsescu spulberă astfel zvonurile conform cărora partidul său, Mișcarea Populară, ar urma să se alinieze în spatele candidaturii amiralului Chițac, ca unic candidat al dreptei constănțene.

Sursă video: www.b1tv.ro

A venit zăpada, Primăria a instituit un comandament de urgență. Prognoza meteo pentru următoarele zile

0

Duminică 3 ianuarie 2016, la sediul Primăriei Municipiului Constanța, s-a întrunit Comandamentul de iarnă care gestionează situațiile de urgență pe timpul sezonului rece 2015 – 2016.

Au fost prezenți: președintele comandamentului, domnul viceprimar Decebal Făgădău, vicepreședinții: director executiv adjunct Ionuț Pripiși, șef serviciu Inspectoratul de Protecție Civilă, Ștefan Taran și membri: Dragoș Morcov, șef serviciu Igienă Publică, Dan Bratu, director executiv Poliția Locală, Liviu Tramudana,șef serviciu Relații Internaționale, precum  și Dănuț Opreanu, inginer la S.C.Polaris S.A.

În urma prognozei meteorologice din 02.01.2016,orele 14.00 emisă de Administrația Națională de Meteorologie, Centrul Meteorologic General Dobrogea, (vezi anexa )care anunță fulguieli în zona de coastă, vânt moderat și temperaturi minime cuprinse între -13 și -10 grade, s-au hotărât următoarele măsuri:

–      începând cu ora 13.00 au ieșit pe teren 8 sărărițe, 20 de autospeciale cu lamă și sunt pe stand by 5 autogredere, 42 de încărcătoare frontale buldo și 22 wole precum și 35 de autobasculante transport zăpadă.

–      stocul materialului antiderapant pregătit este de 6000 de tone de amestec de nisip și clorură de sodium iar stocul de motorină este de 3000 de tone.

–      Poliția Locală este prezentă în teren cu 5 echipaje motorizate pentru fluidizarea și descongestionarea traficului rutier.

–      la adăpostul pentru oamenii străzii, situat pe strada Soveja, lîngă Gravity Park, sunt pregătite 20 de paturi, pături și ceai cald pentru persoanele consultate și trimise de Spitalul Județean Constanța.

–      agenții economici au fost notificați să curețe de zăpadă sau polei zonele adiacente lor.

–      de asemenea autoritățile Portului Constanța au fost notificate în același sens.

Rugăm conducătorii auto să nu parcheze în locuri care ar ingreuna desfășurarea utilajelor de deszăpezire și să limiteze pe cât posibil deplasările pe drumurile publice cu autoturismel, proprietate personală.

Vă reamintim că există un Dispecerat de Situații de Urgență al Primăriei Municipiului Constanța care răspunde non stop la numărul de telefon 0241550055.

Prognoza meteo pentru următoarele zile:

  02.01.2016, ora 14:00
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU DOBROGEA
PRIMA NOAPTE02.01.2016, 20:00 – 03.01.2016, 08:00

Vremea va fi geroasă. Cerul va fi predominant senin. Vor fi condiţii de fulguieli în zona de coastă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate în deltă. Temperaturile minime vor fi cuprinse între –13 şi –10 grade.

ZIUA I03.01.2016, 08:00 – 04.01.2016, 08:00

Vremea va fi deosebit de rece, local geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi variabil, mai mult noros după–amiaza şi noaptea, când local, începând din sudul zonei, va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare noaptea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între –9 şi –2 grade, iar cele minime între –12 şi –5 grade.

ZIUA a II-a04.01.2016, 08:00 – 05.01.2016, 08:00

Vremea va deveni în general închisă şi se va încălzi. Cerul va fi mai mult noros. Începând din cursul serii, local, vor fi precipitaţii mixte, ce vor favoriza depunerea de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la începutul intervalului mai ales în zona de coastă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între –2 şi 3 grade, iar cele minime între –3 şi 1 grad.

ZIUA a III-a05.01.2016, 08:00 – 06.01.2016, 08:00

Vremea va continua să se încălzească, devenind normală termic. Cerul va fi mai mult noros. Mail ales noaptea, pe arii extinse vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. Izolat se va depune polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 6 grade, iar cele minime între -3 şi 1 grad.

ZIUA a IV-a06.01.2016, 08:00 – 07.01.2016, 08:00

Vremea va fi relativ normală termic. Cerul va fi mai mult noros. În special noaptea, pe arii extinse vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. Izolat se va depune polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 7 grade, iar cele minime între -2 şi 3 grade.

 

Incendiu pe strada Olteniei. Trei persoane asistate de ambulanță

0

O casă a luat foc pe strada Olteniei din Constanța. Două autospeciale ale ISU Dobrogea au intervenit pentru a stinge focul, asistate de o ambulanță a SAJ. Trei persoane au avut nevoie de intervenția medicilor. O femeie gravidă care a suferit un atac de panică și o bătrână intoxicată cu fum  au fost duse la spital, în timp ce o a treia persoană intoxicată cu fum a fost asistată la fața locului.

IMG_5128 IMG_5129 IMG_5130 IMG_5131 IMG_5132 IMG_5133 IMG_5134 IMG_5135

 

 

Sursă foto & video: ISU Constanța

Ofertă modică pentru elevii care vin în grup la Delfinariu: trei lei intrarea

0

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța oferă profesorilor și tuturor specialiștilor în domeniul științelor Naturii posibilitatea de a desfășura cursuri tematice în cadrul instituției muzeale.

Oferta cuprinde:
– vizionarea spectacolului de la Delfinariu
– vizitarea Microrezervației de păsări și animale
– vizitarea secției de păsări exotice
– vizitarea parcului dendrologic
– vizitarea Planetariului
– cursuri tematice în cadrul înstituției muzeale, susținute de către profesorii coordonatori la sala de conferințe Ing. Stanciu Marcel, din cadrul complexului muzeal.

Costurile unei astfel de activități cultural educative sunt de 3 lei/elev (în grupuri organizate de minimum 20 de elevi, coordonate de profesori).
Profesorii coordonatori și persoanele care în soțesc grupul – în funcție de vârsta elevilor, cel puțin una la 10 elevi) beneficiază de intrare gratuită.

Rezervările în cadrul acestui program, precum și stabilirea lecțiilor tematice se fac în acord cu specialiștii Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, precum și alte detalii se obțin la telefon 0241.481.230.

În lipsa sponsorilor, Adrian Bîlbă apelează la oameni: ”Veniți să hrăniți păsările din Microdeltă”

0

Sărbătorile odată trecute, avem cu toții resturi de mâncare acasă, pe care cel mai probabil le vom arunca în coșul de gunoi, fără să știm că acestea pot reprezenta un important mijloc de supraviețuire pentru animalele din jurul nostru, care suferă datorită frigului de afară.

Dacă, desigur, hrănim câinii și pisicile de pe lângă casele în care locuim, cu alimentele pe care le-am gătit în exces, directorul CMSN Constanța, Adrian Bîlbă, apelează la oameni să vină la Microdelta Constanța și să hrănească păsările cu resturile de panificație pe care altfel le-ar arunca.

”Suntem în al doilea an în care am inițiat această campanie. Datorită climei din zona noastră, balta de aici din zonă îngheață ultima, așa că majoritatea păsărilor vin și se adăpostesc aici. Am căutat sponsori pentru a putea oferi mâncare celor peste 100 de rațe sălbatice care vin în fiecare iarnă aici, dar exceptând niște firme din port care ne mai trimit cereale, n-am găsit ajutor. Ba au fost și firme care ne-au cerut bani pentru a ne ajuta. Așa că apelez la oamenii din Constanța să vină și să ofere orice produs de panificație au pe acasă, păsărilor. Vor beneficia de intrare gratuită, nu doar la Microdeltă ci și la Delfinariu sau Planetariu.”

Referitor la riscul ca aceste păsări să fie hrănite cu produse care le-ar face rău, Adrian Bîlbă ne-a declarat că a învățat din experiența anului trecut, atunci când constănțenii au venit la poarta instituției cu răcituri sau carne de porc, așa că în acest an, toți cei care vor dori să ajute, vor fi supravegheați de angajații Microdeltei.

”Exceptând rațele, am avut ani în care s-au așezat pe baltă și lebede sau pelicani, care fiind hrănite bine, n-au mai plecat de aici. În mod normal ele migrează către Egipt, dar odată venite aici, au ales să rămână, chiar și în momentul în care balta a înghețat”, ne-a povestit Adrian Bîlbă.

Campania are loc în prima săptămână a anului 2016 și va continua în funcție de interesul constănțenilor, așa că nu vă sfiiți să ajutați păsările de la Microdeltă, oferind cu această ocazie și o bucurie specială copiilor dumneavoastră.

 

Șerban Huidu, supărat de un blogger constănțean, a oferit detalii în premieră despre accidentul în care a fost implicat. ”Ești un ipocrit, am pledat vinovat”

0

Cunoscut pentru modul acid dar pertinent cu care comentează știrile de tot felul, la nivel local și nu numai, publicistul Valentin Coman, autor pe blogul constanteanul.com, a reușit de această dată să stârnească o reacție virulentă de la nimeni altul decât Șerban Huidu, cunoscutul realizator de televiziune.

Totul a început de la articolul ”Moartea unei ziariste. Inconștiență, nu tragedie”, în care Valentin Coman comentează rațional evenimentul în urma căruia jurnalista Iuliana Gâtej și-a pierdut viața, fiind implicată într-un accident rutier. Dorind să explice că un eveniment care a fost transformat într-o tragedie, survine în fapt în urma unui stil de a conduce inconștient, autorul a făcut comparația (inevitabilă) cu accidentul în care a fost implicat Șerban Huidu, accident în urma căruia au murit trei oameni.

”Fiindcă tragedie ar fi putut fi dacă în loc de copacul care a ucis-o, vaporul pe roți pe care îl conducea ar fi lovit în plin un Logan, de exemplu, cu o familie compusă din doi părinți și doi copii care plecau în vacanță undeva, oriunde. Pe care i-ar fi omorât pe loc, i-ar fi făcut terci, le-ar fi împrăștiat organele pe câmp ca scoși din mașina de tocat, la viteza pe care o avea bolidul. Așa cum a făcut Huidu, altă vedetă de televiziune, dacă vă mai amintiți. Da, aia putea fi numită tragedie. Așa, însă, e doar inconștiență cu premeditare.”, spune Valentin Coman. 

comanh
Comparația însă a atras reacția lui Șerban Huidu, care, supărat de cele scrise a simțit nevoia, pentru prima dată după mulți ani, să explice conjunctura în care a ajuns să fie implicat în acel groaznic accident rutier. ”As avea doar un mic comentariu: Huidu vedeta de televiziune avea 78 km/h viteza maxima si 51 la impact! (date din calculatorul masinii) Huidu avea copiii in masina si afara ningea in octombrie! În rest e comparatia perfectă ca la radio Erevan…..”, a spus realizatorul de televiziune. Și nu s-a oprit nici atunci când bloggerul constănțean i-a atras atenția că sentința definitivă e un fapt incontestabil care atestă vinovăția de care se ferește. ”în sentință se spune că gradul de culpă e mic față de consecințe…adică partea cu inconștiența pică….mă gândeam că sunteți jurnalist. M-am înșelat sunteți un populist de doi bani care face meseria asta de ocară! Adică sunteți exact ce înfierați în articol! Adică un ipocrit de prima mână numai bun de angajat la radio Erevan! Va salut fără nici o urmă de respect!”, a replicat dur Șerban Huidu. 

De asemenea, Șerban Huidu a simțit nevoia să explice și maniera în care accidentul s-a transformat într-un carnagiu, în ciuda faptului că viteza mașinii sale a fost stabilită oficial, la impact, la doar 51km/h: ”s-a dat peste cap pentru că accidentul nu a fost frontal ci stânga în stânga….asta a făcut mașinile să se rotească și Dacia fiind mult mai ușoară s-a dat peste cap!”, a explicat vedeta tv.

Întreaga discuție poate fi citită aici: https://www.facebook.com/Serban-Huidu-181138297937/?ref=hl&__mref=message_bubble

Au înghețat tarifele la Acvariu, Delfinariu și Planetariu

0

Începând cu data de 01 octombrie 2015, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța are un tarif unic pentru intrarea la Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice, Planetariu si Acvariu

10 lei – adulţi
5 lei – elevi, studenţi

Pentru copiii sub 5 ani intrarea este liberă.

Program de vizitare : Luni-Duminică: 10.00 – 17.00.

Reprezentaţii Delfinariu: Luni-Duminică: 12.00 – 16.00.

Decebal Făgădău critică dur conducerea CET Palas: ”Au insultat constănțenii, trebuie să le ceară scuze urgent”

0

Referitor la situația creată ieri, atunci când întregul oraș a rămas fără căldură și apă caldă, datorită unei avarii suferite de conductele CET Palas, primarul Decebal Făgădău critică dur atitudinea conducerii centralei, spunând că a avut parte dinspre aceștia de o comunicare deficitară, mincinoasă și lipsită de respect, fapt pentru care solicită scuze publice adresate constănțenilor. Iată poziția primarului, exprimată prin intermediul unui comunicat de presă:

Având în vedere faptul că în prima zi cu temperaturi negative Electrocentrale Constanța S.A. (CET Palas) a oprit furnizarea căldurii către constănțeni  cu mult peste intervalul anunțat, fac următoarele precizări:

–      în data de 28 decembrie, ora 17:21, am fost anunțat că CET Palas înregistrează o avarie și că va întrerupe total (în tot municipiul Constanța) livrarea agentului termic în data de 29 decembrie în intervalul orar 8:00 – 17:00;

–      în data de 29 decembrie, ora 17:00, am fost anunțat telefonic că livrarea agentului termic va începe la ora 19:00;

–      în realitate, furnizarea agentului termic a început gradual abia în jurul orei 23:00;

–      punctele termice ale RADET Constanța erau pregătite corespunzător și au reluat imediat distribuția căldurii către constănțeni;

–      sistemul a funcționat la parametri optimi abia în jurul orei 3:00 dimineața (30 decembrie);

–      am fost în contact permanent cu conducerea RADET Constanța, chiar dacă Electrocentrale Constanța S.A. nu a mai răspuns apelurilor noastre. 

Ținând cont că municipalitatea și constănțenii au făcut eforturi fără precedent pentru a plăti în  avans sume substanțiale tocmai pentru buna funcționare a sistemului de alimentare cu energie termică, consider că întreaga responsabilitate pentru situația creată aparține Electrocentrale Constanța S.A. 

Este inacceptabil ca întreg orașul să stea în frig pentru că cineva nu și-a făcut treaba! Totodată, este insultătoare pentru constănțeni lipsa totală de comunicare din partea CET Palas. 

Electrocentrale Constanța S.A. are nu doar condițiile, ci și obligația legală să furnizeze neîntrerupt agent termic, precum și datoria de a se asigura, anterior sezonului rece, că instalațiile funcționează și sunt pregătite în permanență. 

Solicit conducerii CET Palas să prezinte de urgență scuze constănțenilor și să ia toate măsurile pentru ca asemenea situații să nu se mai repete! 

Am solicitat Ministerului Energiei să facă o analiză rapidă și serioasă a activității Electrocentrale Constanța S.A. și am informat Instituția Prefectului asupra situației create. 

Îmi cer scuze tuturor celor ce și-au petrecut aproape o zi în frig și îi asigur că voi face tot ceea ce ține de mine pentru a avea căldură în case.

 

Delfinariul e deschis și de sărbători

0

Delfinariul va putea fi vizitat și de sărbători.

Programul pentru perioada de Crăciun și de sfârșit de an este următorul:

  • în ziua de 25 decembrie 2015 va fi închis pentru public
  • în ziua de 26 decembrie 2015 va fi deschis
  • în ziua de 01 ianuarie 2016 va fi închis
  • în ziua de 02 ianuarie 2016 va fi deschis.

Tarife mai mici la Delfinariu

0

Începând cu data de 01 octombrie 2015, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța are un tarif unic pentru intrarea la Delfinariu, Microrezervație și Păsări exotice: 10 lei – adulţi, 5 lei – elevi și studenţi. Pentru copiii sub 5 ani intrarea este liberă.

Program de vizitare: Luni-Duminică: 10.00 – 17.00

Reprezentaţii Delfinariu: Luni-Duminică: 12.00 – 16.00

Avarie RAJA pe strada Fulger

0
Pentru remedierea unei avarii survenite in aceasta dupa-amiaza la conducta de alimentare cu apa de pe strada Fulger, din municipiul Constanta, SC RAJA SA este nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 25 decembrie 2015, in intervalul orar 16,30-20,00. Sunt afectati consumatorii din perimetrul delimitat de strazile:  I.L. Caragiale – Poporului – Izvor – Biruintei – Fulger – Dumitru Marinescu – Ion Roata – I.L. Cragiale, precum si blocurile de pe Aleea Daliei arondate Punctului termic 76.
Ne cerem scuze fata de  abonatii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor  si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.

60 de copii au văzut pentru prima dată delfinii. O acțiune a consilierului Tudorel Chesoi, sprijinită de DGASPC și Delfinariul din Constanța

0

După un an în care, prins între apatia cu care votează PSD-iștii și neputința liberalilor, Tudorel Chesoi s-a dovedit a fi cel mai activ consilier local, liderul țărăniștilor din Constanța a dorit să facă un cadou special, de Crăciun, pentru câțiva copii din centrele de plasament constănțene.

Ideea nu e una nouă, Tudorel Chesoi face asemenea gesturi în fiecare an, fiind ajutat de directorul DGASPC, Petre Dinică. Prin grija acestuia, 60 de copii abandonați au fost aleși să participe la micuța excursie. Adrian Bîlbă a sărit și el în ajutor, oferind intrarea gratuită și uite așa, s-a înfăptuit o mică minune de Crăciun.

Cei 60 de copii au intrat întâi la Planetariu, acolo unde au fost fascinați de imaginea stelelor proiectate pe cupolă, imagine pe care vă puteți închipui că n-o mai văzuseră. Cel mai fericit moment însă a fost acela al întâlnirii cu delfinii Ni Ni și Chen Chen, care au oferit un spectacol de zile mari, pentru micuții ce vedeau o asemenea reprezentație pentru prima dată în viață.

La final, copiii au primit din partea lui Tudorel Chesoi pachete cu dulciuri și fructe.

Doamnelor și domnilor, amiralul, rectorul, ONG-istul, Vergil Chițac, a dat startul campaniei electorale: ”La anul vom fi unde nu vă așteptați, în spitale, pe mare, în școli și-n universități”

0

Prezent aseară, așa cum am anunțat în exclusivitate, în Piața Farului, la concertul organizat de echipa mogulului Comănescu special pentru a-l lansa la apă, amiralul Vergil Chițac a urcat pe scenă și a dat startul campaniei electorale, avertizându-ne pe toți cei ce priveam că la anul el și echipa lui vor fi peste tot, pe mare, pe terenuri de sport, în spitale, universități și școli (atenție mare domnule amiral, nu e voie cu politica-n școli). De asemenea, un fapt interesant este că amiralul Chițac a vorbit despre realizările sale din 2014 până acum, în Asociația Civică pentru Constanța, deși dânsul figurează ca membru al asociației de doar câteva zile, dar, despre acest subiect, vom reveni în curând.

Imediat după discursul de câteva minute, amiralul a coborât de pe scenă încercând o baie de mulțime, printre puținii oameni care s-au adunat în Piața Farului. Din păcate, vizibil stânjenit de postura de politician și confruntat și cu lipsa de interes a oamenilor care nu-l cunoșteau, amiralul Chițac s-a retras jenat după o scurtă conversație cu un copilaș îmbrăcat în iepure.

Deocamdată, prin vocea amiralului, rectorului, ONG-istului sau politicianului Vergil Chițac (nici noi nu mai știm ce e de fapt), vă putem anunța oficial: a început campania electorală, mogulul Comănescu vrea primar pentru Constanța. Așadar, peste șase luni  vom avea de ales între două tabere: cea a PSD-ului cu Făgădăul lui Mazăre sau cea a PNL-ului cu amiralul Chițac al mogulului Comănescu. Vai de noi!

Avarie RAJA în zona centrală a Constanței

0
Pentru remedierea unei avarii la una din conductele principale de alimentare cu apa, cu diametrul de 200 mm, din orasul Constanta, SC RAJA SA este nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 23 decembrie 2015, in intervalul 14,00 – 16,30. Sunt afectati consumatorii din zona Centrala a municipiului Constanta. 
Ne cerem scuze fata de constantenii afectati de aceasta avarie si ii asiguram ca echipele noastre de interventie vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrarilor si reluarea furnizarii apei potabile in cel mai scurt timp.

Pentru că nu poate face politică, amiralul Vergil Chițac a fost vopsit de mogulul Gabriel Comănescu în ONG-ist. În această seară ni se servește prima păcăleală: concert electoral mascat în acțiune civică

Atunci când îi întâlnești, în conjuncturi private, angajații mogulului petrolului, Gabriel Comănescu, n-au nicio problemă să-ți povestească despre cum a ajuns contraamiralul Vergil Chițac în biroul șefului lor sau despre planul construit apoi de oligarh pentru a-și trimite noul protejat în cursa pentru Primăria Constanța. Public însă, faptul că amiralul este omul oligarhului se știe mai puțin, secretul fiind destul de bine păstrat.

Știm deja că Gabriel Comănescu practică acest joc în fiecare campanie electorală. A experimentat deja eșecul Gigi Chiru, care, după ce a pierdut previzibil Primăria Constanța, s-a așezat cumințel într-un scaun de senator în timp ce protectorul său a dezvoltat afaceri bănoase cu învingătorii.

Acesta pare să fie scenariul și în 2016. Ba chiar se poate spune că, un om de afaceri versat precum Comănescu, joacă la două capete. Speculând, desigur, putem bănui că acesta a promis social democraților un nou candidat de opoziție care să piardă, dar a luat în calcul și eventualitatea în care portretul impecabil, cel puțin până acum, al amiralului, i-ar putea aduce acestuia o victorie nesperată. Oricum ar fi, e o situație de win-win pentru mogul.

Terminând cu speculațiile, știm cu certitudine câteva lucruri. Din momentul în care amiralul a fost ales drept păpușa mogulului pentru alegerile locale din 2016, s-au ivit câteva probleme. În primul rând, candidatul Chițac a trebuit apropiat cumva de PNL. Așa a apărut ”nevoia unui sondaj în care îl includem și pe domnul Chițac, la solicitarea unui prieten al partidului (cine să fi fost prietenul?)”. Surse din partid ne-au povestit că, dincolo de sondaj, negocierile au fost simple: amiralul a întrebat din ce va trăi dacă va pierde Primăria, liberalii i-au garantat un loc de senator și problema s-a rezolvat.

Sondajul însă a relevat faptul că, în Constanța, pe amiralul Chițac nu-l știe aproape nimeni.

Candidatului îi trebuie așadar o campanie agresivă de imagine. Doar că Vergil Chițac este militar și, în consecință, nu poate face politică. Din nou, pe surse, am aflat că rectorului ANMB i se construiește dosarul de pensionare, dar, trăim în România și chiar ajutat de influența mogulului, formalitățile durează câteva luni.

Așadar, pentru că ”păpușa” trebuie totuși scoasă în fața publicului, mai ales într-un context în care Decebal Făgădău, candidatul cu prima șansă și actualul primar, reduce taxe pe bandă rulantă, mogulul Comănescu și oamenii săi au gândit o altă ”păcăleală” prin care lui Vergil Chițac i se va face campanie electorală, începând chiar din această seară. L-au transformat pe amiral în ONG-ist.

judecat

Vergil Chițac devine astfel președintele Asociației Civice pentru Constanța, un ONG în care îl înlocuiește chiar pe Gabriel Comănescu, mogulul retrăgându-se de la conducerea asociației pentru a-i face loc protejatului. Și uite așa, campania electorală a candidatului Vergil Chițac începe chiar din această seară, în Piața Farului, acolo unde asociația prezidată acum de amiral, organizează un concert cu Delia, desigur, nu pentru a-l face cunoscut pe viitorul candidat ci pentru că iubește Constanța.

Cum explică amiralul Chițac noua postură de ONG-ist

pliantÎntr-un pliant care circulă deja prin oraș și pe care cel mai probabil participanții la concert îl vor primi în această seară, amiralul candidat arată că vede noua sa poziție drept ”un pas firesc, pentru binele comunității”. Noi, cei care privim de pe margine, putem doar să ne întrebăm de ce un om cu o carieră imaculată, se lasă târât în asemenea jocuri preelectorale care nu pot decât să-i facă rău. În anul 2015, privind și la evenimentele recente prin care am ajuns să fim conduși de un guvern tehnocrat, să crezi că poți păcăli oamenii prin asemenea mașinațiuni, e o mare naivitate. În plus, acțiunile sale aduc atingere imaginii pe care Academia Navală ”Mircea cel Bătrân”, unde activează încă în calitatea de rector, aduc atingere imaginii bune pe care această instituție de învățământ o are în acest moment.

 

Cine e Gabriel Comănescu