1. Candidați pentru încă un mandat de consilier local. Puteți să ne spuneți câteva dintre aspectele pozitive ale acestor primi 4 ani? Ce ați reușit din această postură inedită pentru un medic, așa cum este cazul dvs.? Ca să vă răspund, ar trebui să fac un rezumat al lucrurilor frumoase petrecute în ultimii ani alături de domnul Primar Făgădău și echipa domniei sale. De menționat este faptul că atenția mea a fost îndreptată către sănătate, mediu și cultură.Unul din aspectele la care țineam enorm, și anume Registrul de spații verzi, a fost demarat în acest mandat și se încheie curând. Registrul rezolva multe din problemele Constanței și securizează spațiile verzi. Alt proiect în care am fost implicat a fost acela al renovării in extenso al cabinetelor medicale școlare, astăzi arată impecabil și funcționează ca o pavăză solidă în calea tuturor patologiilor specifice vârstei școlare. Am reușit împreună cu colegii mei să redesenăm și să plantăm pe nenumarate aliniamente stradale copaci specifici zonei și dezvoltării urbane, lucru ce trebuie să continue și de acum încolo. Clădirile istorice ale Constanței au primit atenție sporită pentru protecție, renovare și integrare în circuitul turistic istoric al Constanței. Din postura de Președinte al CA de la Spitalul de Boli Infecțioase, vă pot spune caă atât infrastructura, cât și echipa de acolo, au avut tot suportul moral și financiar din partea Primăriei, lucru care s-a vazut și în momentele recente de grea încercare pentru întreg municipiul. Rezulatele și climatul de calm și profesionalism s-a simțit și a încurajat Constanța că este pe mâini bune în acel spital. Am inaugurat alături de dl Primar o bibliotecă în memoria unui extrem de apreciat profesor din comunitatea armeană, am organizat împreună cu primăria 4 concerte de jazz în ultimi ani, am lucrat în echipă și cu minoritățile la bunul mers al orașului nostru și am învățat multe lucruri despre ce înseamnă să administrezi un oraș, despre cum să prioritizezi efortul, fondurile și echipa pentru cel mai eficient rezultat, adica despre cel mai bun rezultat pentru constănțean de fapt. Unul din lucrurile cele mai dragi, ce implică sângele meu de armean constănțean, un parfum de istorie, de respect și de onoare, îl reprezintă reaprinderea Farului genovez după 107 ani de “tăcere”. A fost un moment extraordinar, îi sunt recunoscator dlui Primar pentru tot suportul. 2. Din punctul dvs. de vedere, cum se desfășoară această campanie electorală la Constanța și de ce ați ales să rămâneți în echipa lui Decebal Făgădău? Din punct de vedere al analizei socio politice în această campanie, lucrurile stau destul de predictibil și vă spun și de ce: într-un oraș în care am văzut atât de multe schimbări în bine în ultimii ani, era normal să apară un numar mare de candidați, de voci, de media care nu se teme să întrebe și care primește răspunsuri și cu care se comunică. Mai departe de acestea, cum fiecare își gestionează campania, se va vedea la momentul votului. Dacă respecți cu adevarat populația în slujba căreia te afli, comunici prin fapte, proiecte și realizări, și CLAR nu mai este loc de atac și de acuze, manipulări și minciuni. Înseamnă că nu ai respect pentru votant dacă singurul tău program electoral este ACUZA. Dl Făgădău m-a cucerit literalmente în acești ani prin decență, eleganță, putere de muncă și viziune (CT BUS, Cazinoul Constanța, Sala Polivalentă, Rețeaua de medicină școlară, Registrul de spații verzi, nenumăratele proiecte culturale), prin felul în care a triat personalul Primăriei și și-a ales o echipă de consilieri profesioniști. Aleg să fac parte din echipa care muncește și nu acuză, din echipa care repară și colaborează, din echipa care inovează dar respectă trecutul. A trecut perioada demagogilor, este momentul vocilor clare și al palmelor asprite de muncă. Satisfacția este cu atât mai mare cu cât Constanța suferea de ani buni, acum este în perioada de vindecare. Sper să o înfrumusețăm împreună și să o păstrăm frumoasă! Și va mai spun ceva important: dintr-un oraș de câteva sute de mii de locuitori, să ajungi în poziția de consilier din care poți să faci atât de mult bine pamântului pe care te-ai născut este o ONOARE de nemăsurat și momentul nu trebuie irosit sau nesocotit.
Din momentul în care am publicat ancheta despre tranzacțiile imobiliare dubioase în care a fost implicat candidatul PNL Constanța pentru Primărie, Vergil Chițac, informațiile continuă să curgă, despre viața acestui domn, pe care ne permitem să-l numim un ”șarlatan” cu tot riscul unui proces civil.
Am aflat spre exemplu că a fost cercetat de mai multe ori de organele militare în perioada acelor tranzacții, dar că de fiecare dată a fost ”protejat” de celebrul amiral Gheorghe Marin, care, coincidență sau nu, are și el o vilă la Eforie. La fel cum am aflat că în tranzacțiile imobiliare s-a strecurat și un dezvoltator imobiliar favorizat de Mazăre, situație pe care o vom relata într-un articol viitor.
Astăzi, vrem să vă povestim ceva, din nou uluitor. Ați aflat deja din ancheta inițială că domnul Vergil Chițac și doamna Simona Chițac au divorțat în 1996 și au preferat să trăiască împreună, dar fără a fi căsătoriți cu acte, timp de 21 de ani, când s-au recăsătorit brusc.
Multă lume ne-a întrebat, pe bună dreptate, de ce se mai recăsătoresc doi oameni, după 21 de ani în care oricum trăiesc împreună.
Răspunsul este unul halucinant și poate fi aflat dacă privești data la care s-a petrecut această recăsătorire.
Vergil și Simona Chițac s-au recăsătorit în data de 9 ianuarie 2017. Adică în prima zi de lucru a anului 2017. De ce atunci? De ce s-au grăbit în halul acesta cei doi?
Răspunsul e simplu: Exact înainte de sărbătorile de iarnă, Vergil Chițac ajunge senator al PNL. Până în acel moment, comisese un fals incredibil în declarațiile de avere depuse la Academia Navală, trecând-o pe doamna Chițac drept soție, de fiecare dată, deși erau divorțați. Șarlatanul Vergil Chițac a mizat pe ideea că nimeni nu va verifica declarația de avere de la Academie și așa a fost. A știut însă la fel de bine că din postura de senator, va fi mult mai expus față de presa din toată țara și față de instituțiile de control și n-a mai avut curaj să comită din nou falsul. Așa că, ajuns senator în 15 decembrie, așteaptă să treacă sărbătorile de iarnă și în prima zi lucrătoare a anului 2017 se prezintă la Primăria Eforie, acolo unde avea domiciliul și se recăsătorește cu doamna cu care trăise bine mersi divorțat 21 de ani.
Este sau nu acesta profilul unui șarlatan? Oare ce zice motanul Caramel?
Virginia Uzun se pliază perfect pe vorba ”nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute”. Din postura de candidat pentru Primăria Eforie, impus de la centru, că nu ne-aducem aminte să fi fost întrebați social democrații din localitate ceva, doamna cu pricina vorbește despre fapte de corupție pe care le bănuiește a se fi întâmplat în administrația locală, încercând să lase impresia tuturor că dumneaei este un munte de cinste și moralitate, când e de notorietate că nu e deloc așa.
În timp ce aruncă acuzații nefondate legat de adversarii politici, candidatul Virginia Uzun uită, intenționat, să spună oamenilor cu care se întâlnește, că e încă în plin proces de luare de mită, proces care s-ar putea lăsa cu pușcărie peste foarte puțin timp. Evident, nu le spune nici faptul că pe fondul procesului a scăpat de acuzația de ”abuz în serviciu” pentru că șeful său de partid a dezincriminat penal această faptă, ca să-i ajute pe toți social democrații care călcaseră legea în picioare.
Astăzi, vă dăm un simplu exemplu, despre cum a înțeles Virginia Uzun, fostă Ștefănică, să gestioneze fondurile SPIT Constanța, instituție la conducerea căreia a fost impusă de Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, doi monștri sacri ai corectitudinii în politică. Cazul a fost mediatizat în presa locală, în repetate rânduri.
Se ia o firmă, pe numele ei EUROLEVEL SRL. Această firmuliță, este inițial condusă de niște doamne de care nu auzise nimeni. Pe una dintre doamne o cheamă Andreia Maria Șerban. În mod bizar, această doamnă a mai avut o societate, care se numește Xpert House SRL, pe care a cedat-o … mamei Virginei Uzun. Avem așadar primul semn de întrebare. Ba mai mult, legăturile de afaceri dintre familia Virginiei Uzun și doamna Șerban sunt mult mai adânci. ”Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că mama Virginiei a făcut afaceri şi cu mama Andreiei Maria Şerban. Cele două femei au deţinut părţi sociale în SC Forma Team SRL. În aceeaşi firmă apărea şi numele Mihaelei Ştefănică, sora Virginiei, dar şi al lui Cezar Belteu. Societatea a fost înfiinţată în 2006 de Mihaela Ştefănică. În 2007, asociat unic devine Valentina Ştefănică, iar fiica rămâne administrator. Un an mai târziu, mama Virginiei şi a Mihaelei cesionează părţile sociale ale SC Forma Team SRL către Constanţa Şerban, iar aceasta schimbă denumirea firmei în Global Training & Consultancy SRL.”, scria Ziua de Constanța în 2009. Să mergem mai departe.
Firma EUROLEVEL SRL primește contract cu … SPIT Constanța. Trebuie să se ocupe de ”menţinerea şi îmbunătăţirea continuă a Sistemului de Management Integrat”. Nimeni nu știe câți bani a primit Eurolevel, conducerea SPIT a refuzat să răspundă la aceste întrebări, de fiecare dată. Nu este greu însă de remarcat că societatea respectivă înregistrează în 2009 cea mai mare cifră de afaceri din istoria activității sale. 507.000 lei.
Și ajungem la nivelul anului 2011, când, surpriză, proaspătul soț al Virginiei Uzun, Sergiu, până în acel moment un simplu angajat al instituției, se prezintă ca … director al Eurolevel SRL, în cadrul unui eveniment public. Așadar, misterul începea să se risipească.
Și dacă tot fusese transferată Virginia Uzun o perioadă la Ministerul Mediului alături de ministrul Nemirschi, se deschid noi orizonturi și pentru firma Eurolevel, care devine brusc ”custodele ariei naturale protejate ROSPA0076 Marea Neagră” poziție din care începe să dezvolte proiecte de mediu pe multe milioane de lei. Cine credeți că era însărcinat ca manager de proiect din partea Eurolevel SRL? Sergiu Uzun. Pam, pam!
”Interesantă este legătura acestei firme cu instituţiile statului de la malul mării. La finele lunii septembrie a anului 2009, ZIUA de Constanţa vă prezenta faptul că SC Eurolevel SRL era firma care, la acea vreme, potrivit site-ului www.spit-ct.ro, se ocupa cu menţinerea şi îmbunătăţirea continuă a Sistemului de Management Integrat la SPIT VBL (Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local). În acea perioadă a colaborării dintre SPIT VBL şi SC Eurolevel SRL, Sergiu Uzun, cel care avea să devină în anul 2010 soţul directorului SPIT VBL, Virginia Ştefănică, era angajat al Serviciului Public de Impozite şi Taxe şi subaltern al viitoarei sale soţii. Cât se poate de interesant, la finele anului 2013, Sergiu Uzun, devenit între timp soţul Virginiei Ştefănică (Uzun), figura ca manager al unui proiect contractat de Eurolevel. Mai mult, pe 27 ianuarie 2011, Consiliul Judeţean Constanţa aprobă Hotărârea numărul 5 privind darea în folosinţă gratuită a unui bun imobil din domeniul public al judeţului Constanţa şi încheierea unui parteneriat pentru realizarea Proiectului Managementul capitalului natural în situl ROSPA0076 Marea Neagră. Prin intermediul aceleiaşi hotărâri, se aprobă participarea Consiliului Judeţean Constanţa în calitate de partener la derularea proiectului.” nota Ziua de Constanța.
Mai mult, Ziua de Constanța semnala faptul că într-unul din proiectele scoase la licitație de custodele Eurolevel, în valoare de 3 milioane de lei, responsabil cu achizițiile publice fusese angajat chiar sora Virginiei Uzun, Mihaela. Așa, cât să fie totul foarte clar.
Acestea erau legăturile pe care le prezentau la acel moment jurnaliștii constănțeni. În prezent, când Virginia Uzun a fost dată afară de la SPIT Constanța din cauza scandalului de corupție în care e implicată, lucrurile s-au lămurit. Domnul soț, Sergiu Uzun, și-a trecut firma Eurolevel în CV iar între timp a preluat societatea cu oale și ulcele, fiind astăzi chiar patronul ei. Sigur, nu direct, ci prin intermediul Asociației Black Sea SPA pe care o prezidează.
Oricum, fără contracte venite de la SPIT și fără ajutorul găștii Mazăre, firma familiei Uzun se zbate în pragul falimentului, așteptând probabil ca doamna să ajungă primar la Eforie, ca să primească ceva pomană. Mai are de așteptat …
În această toamnă vor fi inaugurate cele trei stadioane moderne în București, iar Compania Națională de Investiții pune la cale alte trei proiecte de stadioane impresionante și în provincie.
Directorul din cadrul CNI, Adrian Cefalan, a vorbit despre proiectele care vor fi demarate în viitorul apropiat. Pe lângă stadionul Dinamo, CNI are în plan construirea sau reabilitarea stadioanelor din Timișoara, Pitești și Constanța. Despre stadionul din Constanța se știa încă de acum câteva săptămâni, fiind anunțat de municipalitatea orașului de la malul mării.
În ceea ce privește construirea stadionului «Gheorghe Hagi» din municipiul Constanța, vă informăm că acest obiectiv de investiții a fost luat în evidența Companiei Naționale de Investiții și se află pe lista sinteză din cadrul subprogramului Complexuri Sportive”, a spus Adrian Cefalan, potrivit Digisport.ro.
Gheorghe Hagi și Simona Halep vor da numele unui nou complex sportiv!
Constanța pregătește terenul pentru construirea unui complex sportiv cu stadion de fotbal și o arenă de tenis, plus terenuri de antrenament și alte facilități.
Constănțenii își propun să construiască un stadion de Liga Campionilor, cu o capacitate de 15.000 de locuri, dar și o arenă de tenis de 4.750 de locuri. Întreaga investiție este estimată la 533 de milioane de lei, fără TVA.
„Complexul sportiv Constanța se va întinde pe o suprafață de aproximativ 90.000 mp și va fi construit pe locul actualei baze din strada Primăverii, pentru care Consiliul Local a aprobat anterior studiul de prefezabilitate. Investiția pentru construirea complexului se va ridica la 533 de milioane de lei, fără TVA”, este anunțul Primăriei Constanța.
„De îndată ce studiul de fezabilitate va fi gata îl vom preda Companiei Naționale de Investiții. Le vom preda un proiect la cheie. Va fi un parcurs lung și greu. Ne dorim ca acest complex să fie parte din viața orașului nostru. Acesta este începutul unui parcurs. Este un proiect vital pentru un oraș de talia Constanței. Totul în viață înseamnă muncă și seriozitate. Stadionul va putea găzdui meciuri de Liga Campionilor, pe arena principală de tenis se vor putea desfășura competiții de anvergura WTA, iar întregul complex trebuie să fie cel mai mare port interior pentru viața sportivă a orașului.
Statul român datorează mult Constanței, România datorează mult Constanței, măcar din punct de vedere sportiv. Toată contribuția Constanței la sportul românesc trebuie să se întoarcă. Este foarte bine că s-au făcut stadioane în țară, dar a venit momentul să se investească și la Constanța”, a anunțat primarul Decebal Făgădau.
O societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați – peisagiști, lăcătuși mecanici, sudori, zugravi.
Contract de muncă de 8 ore/zi, 5 zile/săptămână, salariu 1263 de lei în mână. Obligatoriu diplomă de specializare. Nu se decontează transport.
În cea mai recentă apariție on-line a domnului doctor Mohammad Murad, cel mai mare investitor din turismul românesc, fiind cel care a readus la viață în acest an complexul Amfiteatru-Belvedere-Panoramic din Olimp, cu o investiție de peste 50 milioane euro, cunoscut tuturor și din emisiunea “Imperiul leilor” de la PRO TV și candidat independent la funcția de primar al municipiului Mangalia, acesta a afirmat că votul său pentru primăria Constanța ar merge către Claudiu Palaz. Locuind 20 de ani în orașul Constanța și cunoscându-i pe principalii candidați pentru fotoliul de primar, domnul doctor Mohammad Murad își argumentează opțiunea bazându-se pe experiența administrativă a domnului Claudiu Palaz, precum și pe abilitățile de comunicare și colaborare.
“Mă simt onorat de afirmațiile făcute de domnul doctor Mohammad Murad, precum și de încrederea pe care mi-o acordă, îndrumându-și simpatizanții să mă voteze pentru funcția de primar al Constanței.
La rândul meu îi urez succes și am toata convingerea că domnul Murad, din poziția de primar al Mangaliei, alături de consilierii locali pe care PMP ii va avea în Mangalia va reuși să ducă la bun sfârșit atât proiectele propuse de PMP Mangalia în programul electoral, cât și proiectele dumnealui, toate utile pentru cetățeni” a declarat Claudiu Palaz.
– Comandat de Partidul Mișcarea Populară-Organizația Județeană Constanța
– Executat de Dorian Punctro Press SRL – portal: www.constanta.ro
Un Spital Regional de Pediatrie este un proiect de care Constanța și județele limitrofe au nevoie urgent.
Unul dintre proiectele prezentate de Stroe Felix – candidatul Alianței PSD-ALDE-PNTCD-ADER la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța se referă la edificarea primului Spital Regional de Pediatrie, care va deservi atât Constanța, cât și toată regiunea de sud-est a României. Această unitate medicală va fi dotată cu cele mai noi și performante echipamente medicale, va asigura primirea urgențelor medicale, va fi dotată cu unități performante de imagistică pentru a depista din timp afecțiuni grave, va dispune de cea mai modernă secție de intervenție la nivel național.
Proiectele de o asemenea anvergură necesită finanțarea și atenta supraveghere a Uniunii Europene și a instituțiilor financiare internaționale. Primele discuții concrete despre realizarea unui asemenea proiect – însemnând mai ales finanțarea sa din bani europeni – au fost demarate în urmă cu aproximativ doi ani de Stroe Felix. În paralel cu discuțiile legate de domeniul infrastructurii de apă potabilă și uzată, a abordat cu reprezentanții Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – partener strategic și deja tradițional al RAJA SA Constanța – și subiectul construirii unui Spital Regional de Pediatrie la Constanța. Încântați de proiect, cei de la BERD au promis alocarea în mod gratuit a unei echipe de consultanță, în vederea realizării proiectului arhitectural și a studiului de fezabilitate (câteva sute de mii de euro, mai exact 600.000), urmând să se perfecteze și actele de finanțare, cu autoritatea în subordinea căreia se va afla unitatea medicală, respectiv Consiliul Județean Constanța.
Valoarea totală a finanțării Spitalului Regional de Pediatrie Constanța a fost deja stabilită la 230 de milioane de euro de către consultanți, care au luat în calcul și dotarea cu cea mai performantă aparatură intervențională și de imagistică. Până la această oră, consultanții au identificat terenul și se lucrează deja la proiectul viitorului Spital Regional pentru copii.
”Spitalul Regional pentru Copii este pariul vieții mele. Asigur toți cetășenii acestui județ, că acest proiect se va realiza în acest mandat, cu bani europeni.”, a declarat Stroe Felix într-una din întâlnirile cu alegătorii din județ.
Pe candidatul Stroe Felix îl regăsiți pe locul 9 pe buletinul de vot pentru alegerea președintelui Consiliului Județean Constanța, la alegerile locale din 27 septembrie.
Comandat de PSD filiala Constanta, CMF 21200019 Executat de Dorian Punctro Press SRL
Tarife INTERSEZON 2020 începând cu 01 septembrie 2020 la CMSN Constanța
Delfinariu
Adulți 20,00lei
Elevi/Studenți 5,00lei
Copii până la 7 ani gratuit *
Taxa access Microrezervație
Adulți 8,00lei
Elevi/Studenți 2,00lei
Abonament Dendrologic Micro 210,00lei
Copii până la 7 ani gratuit *
Reprezentații leii de mare
Adulți 20,00lei
Copii (7-13 ani inclusiv) 5,00lei
Copiii sub 7 ani GRATUIT
Acvariu
Adulți 12,00lei
Elevi/Studenți 3,00lei
Copii până la 7 ani gratuit *
Planetariu
Adulți 12,00lei
Elevi/Studenți 3,00lei
Copiii sub 7 ani nu au acces
Echitație
Echitație PONEI 5,00lei
Echitație CAI 10,00lei
Abonament 5* 250 lei + TVA
Abonament 11* 500 lei + TVA
(*) pentru grupuri accesul se va face pe baza unui tabel ce va conține numele și prenumele , vârsta copiilor, tabel ce va fi semnat de către unitate iar aceste tabele vor fi lăsate la casieria CMSN, pentru a putea obține biletele cu valoare zero.
Conform legii Nr. 448 din 6 decembrie 2006, persoanele cu dizabilități au intrarea gratuită in functie de gradul de dizabilitate precum și un însoțitor.
Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, administrată de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, își deschide mâine porțile! Amintim faptul că, în perioada următoare, accesul în parcul de distracții va fi limitat, cu scopul de a menține un spațiu sigur pentru cei mici. Intrarea se va face prin Poarta nr. 2 (dinspre restaurantul „La Cetate”), iar ieșirea prin celelalte două porți ale complexului.
Accesul se va face în patru serii de câte maximum o sută de persoane, zilnic, iar durata standard de acces va fi de două ore/serie, astfel:
– 09:00 – 11:00 SERIA 1;
– 11:00 – 12:00 ÎNCHIS;
– 12:00 – 14:00 SERIA 2;
– 14:00 – 15:00 ÎNCHIS;
-15:00 – 17:00 SERIA 3;
-17:00 – 18:00 ÎNCHIS;
-18:00 – 20:00 SERIA 4.
Vizitatorii sunt rugați să rămână în afara parcului de distracții dacă au intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu Covid-19 sau suspectă de infectare cu noul Coronavirus, precum și dacă prezintă simptome ale vreunei boli infecțioase respiratorii (ex: febră, tuse, respiraţie greoaie/dificultăţi în respiraţie, frisoane, dureri musculare, pierdere de gust sau miros etc.). Pentru a se proteja, îi rugăm pe toți vizitatorii parcului să respecte cu strictețe regulile de igienă personală și de distanțare socială recomandate de autorități.
ECHIPA FĂGĂDĂU: Astăzi, Aurelian Marin, candidat din partea Partidului Social Democrat pentru Consiliul Local al Municipiului Constanța: “ Mulți dintre candidați nu au o activitate și o cariera care să-i recomande ca oameni cu potențial de a face lucruri importante pentru un municipiu de talia Constanței. Datorită activității mele, în ultimii 20 ani au sosit pe litoral peste 1 milion de turiști”
– fata cea mare, 23 ani, studentă anul VI medicină, Universitatea de Medicina Carol Davila București
– fata cea mică, 18 ani, studentă anul I Universitatea Boconi Milano, Italia
2. De profesie inginer constructor, fără însă a profesa decât tangențial în domeniul construcțiilor. De peste 20 ani îmi desfășor activitatea în domeniul turismului.
3. Conduc o companie de turism (agenție de turism) care în acest moment este unul din cei mai mari Touropeartori din România pentru Litoral. Suntem mândri ca în anul 2019 aproape 150.000 turiști, din care peste 5.000 străini, au ajuns pe litoral cu ajutorul nostru.
4. Compania pe care o conduc a fost partenerul din România (de pe litoral) al turiștilor sosiți în ultimii ani pe litoral cu avioane tip charter pe aeroportul Mihail Kogalniceanu, din Israel și Estonia. Acești turiști au beneficiat de servicii complete – cazare, masă, transport, transferuri, excursii opționale.
5. Am participat ca expozant în ultimii 20 ani la peste 50 de târguri internaționale de turism, târguri mari, atât în România cât și în străinătate. Am promovat de fiecare dată în exclusivitate litoralul românesc. Suntem mândri că de-a lungul timpului am adus și noi un aport practic și palpabil la dezvoltarea acestui litoral! Pentru că dezvoltarea litoralului înseamnă de fapt bunastarea noastră, a tuturor. Înseamnă o viață mai bună și mai liniștită pentru fiecare dintre noi!
6. În perioada 2015 – 2016 am fost presedinte ANAT, Asociația Națonală a Agențiilor de Turism din România. A fost o perioadă extraordinară, în care mi-am dedicat timp acestei activități, perioadă în care am promovat până la extrem turismul românesc în general și turismul de pe litoral în special.
7. În perioada 2016 – 2020 am fost consilier local din partea PSD. Sunt mândru că am făcut parte dintr-o echipă redutabilă, cu mulți profesioniști pe multe domenii! Oameni serioși, capabili, cu realizări profesionale și personale de excepție! Aceste lucruri s-au vazut de fapt în activitatea deosebit de bogată și elaborată a Consiliului Local în acestă perioadă. Cantitatea și calitatea hotărârilor de consiliu adoptate este importantă atât pentru ceea ce este Constanța astăzi, dar mai ales pentru ceea ce Constanța trebuie și merită să devină în viitorul apropiat. De altfel, activitatea consilierilor și a colegilor mei de partid și hotărârile de consiliu adoptate de aceștia au vizat de multe ori nu neapărat o realitate imediată a municipiului, ci au avut la bază o viziune pe termen mediu și lung a dezvoltării orașului.
Intrebări:
1. Sunteți un om cu o bogată activitate în turism. Având în vedere că ne aflăm la Constanța, vă rog să ne spuneți cum se descurcă investitorii din acest sector în 2020, la finalul unui sezon plin de provocări.
A fost un an teribil de greu pentru turismul de pe litoral. Câteva din concluziile pozitive și negative ale acestei perioade sunt urmatoarele:
Concluzii negative care au influențat puternic venirea turiștilor pe litoral, astfel că numărul acestora față de sezonul de vară 2019 este cu cel puțin 35% mai mic:
1. Măsurile aproape inexistente luate de guvern pentru sprijinirea turismul românesc în general și pentru litoral în special
2. Bâlbâielile administrative și de comunicare la nivel central care au redus încrederea turiștilor și i-au determinat să renunțe la vacanțe
3. Lipsa unui minister al turismului. În felul acesta turismul românesc, într-un moment atât de dificil, a fost plasat la “și altele”.
Concluzii pozitive:
1. – Mediul de afaceri în turismul de pe litoral este consolidat și acest fapt este demonstrat de urmatoarele:
– Companiile au rezistat bine acestui șoc. Este foarte important că majoritatea companiilor au menținut locurile de muncă în condițiile unui grad de ocupare mult mai mic în comparație cu anul trecut;
– Companiile s-au adaptat foarte repede tuturor condițiilor și măsurilor impuse sau autoimpuse astfel încat turiștii să-și facă vacanța în condiții de deplină siguranță
– Companiile și-au adaptat foarte repede ofertele, condițiile și facilitățile oferite turiștilor, astfel încât să vină în întampinarea turiștilor în noul context. Poate mai mult ca niciodata a existat în acest an o atenție foarte mare acordată turiștilor de către furnizorii de servicii de pe litoral;
O remarcă importantă!
2. Consolidarea companiilor din turismul românesc s-a făcut cu precădere în ultimii ani datorită unor măsuri luate de către PSD în anii anteriori, măsuri de o importanță capitală ce tind să treacă neobservate sau al căror efect tinde sa fie minimizat
1. Acordarea voucherelor de vacanță în intreg sistemul bugetar și de stat
2. Reducerea TVA la 5% pentru serviciile acordate de către prestatorii de servicii turistice
3. Introducerea impozitului specific ce a adus bani mai mulți la buget (datorită creșterii bazei de impozitare) în condițiile în care presiunea fiscală pe furnizorii de servicii a scăzut odată cu introducerea acestui impozit specific
Nu aș vrea să trecem cu vederea faptul că administrația FĂGĂDĂU a intervenit în această perioadă prin acordarea unor facilități fiscale consistente companiilor din turism, în special în ceea ce privește impozitul datorat pe active. Aceste măsuri au încercat să compenseze într-o oarecare măsură lipsa oricăror acțiuni de sprijin ale guvernului.
3. Din punctul dvs. de vedere, cum se desfășoară această campanie electorală la Constanța și de ce ați ales să candidați pentru încă un mandat în Consiliul Local Municipal?
Subiectul este foarte “generos”, motiv pentru care mă opresc numai la câteva mici observații:
1. Mă suprinde numărul extrem de mare de candidați pentru funcția de Primar
2. În ceea ce îi privește pe mulți din acești candidați, remarc câteva trăsături specifice comune:
– Din punct de vedere profesional, nu au o activitate și o cariera care să-i recomande ca oameni cu potențial de a face lucruri importante pentru un Municipiu de talia Constanței
– Întreaga campanie se bazează în special pe critici și acuze (și știm cu toții cât de ușor este să-i critici pe alții) și mult mai puțin sau chiar deloc pe ceea ce acești oameni pot face în mod real pentru Constanța, pentru constănțeni, pentru viitor, pentru noi ca oameni și comunitate
De ce un nou mandat in Consiliul Local?
1. Consiliul Local are nevoie de oameni credibili, cu experiență și expertiză în turism. Sunt onorat pentru că Decebal Făgădău, un om pe care îl respect atât profesional, cât și personal, m-a cooptat în echipa sa.
2. Sunt cunoscut și recunoscut de întreaga comunitate de turism de pe litoral și din toată țara, atât în plan personal, cât și profesional
3. Am fost dintotdeauna unul din principalii promotori ai litoralului. Datorită activității mele, în ultimii 20 ani au sosit pe litoral peste 1 milion de turiști, din care aproximativ jumatate în Mamaia și Constanța. În perioada 2015 – 2016, perioadă în care am fost Președinte ANAT, am susținut puternic turismul românesc și turismul de pe litoral.
4. Aveți un mesaj, un gând pe care doriți să îl transmiteți constănțenilor acum, înaintea alegerilor locale?
În campaniile electorale se fac multe promisiuni. De multe ori până și politicienii sunt sătui de promisiunile politicienilor. De aceea, îi rog pe oameni să facă o analiză rațională, să încerce să înțeleagă mai bine care dintre candidați ar putea să-și ducă la bun sfârșit măcar o parte din promisiunile făcute. Nu în ultimul rând, îi rog pe oameni să-i voteze pe cei pe care îi consideră mai capabili să le schimbe viața în bine în următorii 4 ani.
În politică și în administrație, la fel ca în viață, trebuie să conteze cine ești și ce poți să faci!
Vergil Chițac nu este ceea ce vrea să pară că este. Ne-a lăsat, ani de zile, să credem că este un fost rector respectabil al Academiei Navale Mircea cel Bătrân, ieșit la pensie cu o remunerație decentă la care se adaugă salariul de senator, aşadar cu un venit suficient pentru a-și asigura bătrânețea. Acea vilă impunătoare de la Eforie, în deplin contrast cu garsoniera deputatului USRPLUS Stelian Cristian Ion, ne-a ridicat însă multe suspiciuni, așa că am dorit să verificăm dacă și-a permis-o fie în baza unui credit, fie prin alte mijloace, „albe” sau „negre”. Astfel, am început să verificăm atent trecutul domnului contraamiral de flotilă. Știam deja că are un obicei să mintă în public, știam deja că este omul lui Gabriel Comănescu, deși neagă cu vehemență această subordonare, dar ceea ce am găsit în trecutul domnului Vergil Chițac ne-a consternat. De ce? Pentru că în spatele imaginii de intelectual fin, de cadru universitar pensionat care trăiește decent din pensie şi salariul de stat, se află un adevărat rechin imobiliar, care a plecat în viaţă de la o proprietate de 4.200 de dolari și a ţesut un adevărat păienjeniş alcătuit din 14 tranzacții, cele mai multe dubioase, care i-au adus un profit de 500.000 de euro. Aşadar, vă invităm să parcurgem această saga imobiliară a candidatului PNL la funcţia de primar al municipiului Constanţa, Vergil Chițac. Vă avertizăm că este nevoie de concentrare, stare care ne-a fost şi nouă pusă la grea încercare.
1996. Un divorț care n-a prea fost divorț.
Într-un interviu pe care-l acorda publicației Info Sud Est, Vergil Chițac spunea despre soția sa că ”a luat-o de mână în 1984 și nu i-a mai dat drumul de atunci”. Înainte de fiecare campanie electorală, a continuat să ne spună cât de fericit este în căsnicia ce durează de 36 de ani.
În realitate, în 1996, Vergil și Simona Chițac se prezentau în fața judecătorului pentru divorţ. Acțiunea fusese solicitată de doamnă, dar ambele părți recunoșteau că la mijloc este o culpă comună, pentru modul iremediabil în care a fost vătămată căsnicia lor. Judecătorul dispune desfacerea căsniciei și lasă cei doi copii minori în grija mamei, care mamă nu solicită pensie alimentară de la fostul soț, dar îi păstrează numele. Din hotărârea de divorț aflăm că soțul avea domiciliul în apartamentul părinților iar doamna într-un apartament micuț din Cernavodă. Deci, se separaseră de ceva vreme. Doar că, divorțul faptic nu ține foarte mult. Aşa începe o „poveste” imobiliară, care ridică un mare semn de întrebare: a fost acest divorț pe bune sau a fost pretextul pentru „altceva”? Notăm că el era un cadru militar activ, ce trebuia să justifice orice leu câștigat, ea nu. Să mergem mai departe.
Vergil și Simona, divorțați, ies la cumpărături de proprietăți. Din ce bani, nu se știe.
Sfârșitul anului 1996 îl găsește pe Vergil Chițac locuind într-un apartament, pe strada Mimozelor din Constanța, pe care îl cumpărase după divorț. Nu știm cât a plătit pentru el, documentele nu mai există. Știm însă că l-a vândut în data de 24 iulie 1998, cu 90 de milioane de lei vechi. Și tot în 24 iulie 1998, în fața aceluiaşi notar, Cristina Budei, Vergil și Simona Chițaccumpără un apartament pe strada Ștefan cel Mare din Constanța, plătind pentru el frumoasa sumă de 130 de milioane de lei.
În actul de vânzare, notarul menționează că ”s-a deplasat acasă la vânzătoare, care este bolnavă și netransportabilă”. Dubioasă povestea, și un preț destul de mic pentru o zonă ultracentrală. Tranzacţia te duce cu gândul la o bătrână, aflată cel puţin într-o stare fizică precară, şi care a cam fost păcălită.
Cumpărăturile sunt abia la început.
În 1999, Simona Chițac, fără domnul Vergil, cumpără pe numele ei un apartament pe strada Traian, tot în zonă centrală, pentru care plătește 114 milioane de lei. Vânzătorul îl obținuse cu foarte puțin timp în urmă de la RAEDPP. Doamna Chițac semnează, în fața notarului, un document prin care îi permite mamei sale să locuiască acolo, fără pretenții, tot restul vieții.
Un an mai târziu, în anul 2000, an în care Vergil Chițac devine decanul unei facultăți din cadrul Academiei Navale Mircea cel Bătrân, cei doi divorțați cumpără un teren ultracentral, pe care se afla o construcţie de 30 mp., pe strada Siretului, la numărul 25, cu 90 de milioane de lei.
Să facem o primă recapitulare: foştii soţi Chiţac aveau la activ o vânzare de 90 de milioane a apartamentului de pe Mimozelor și trei cumpărături care cumulează 334 de miloane de lei. De unde venea diferenţa în minus de 244.000.000 lei? Să fi fost bani negri ce urmau să fie albiţi prin tranzacţii viitoare? Nu ne pronunţăm, să vedem însă ce se mai întâmplă.
În 2001, Vergil și Simona Chițac vând apartamentul pe care-l dețineau pe Ștefan cel Mare, cumpărat cu 130 de milioane în 1998 de la bătrâna bolnavă, adică trei ani mai târziu. Prețul vânzării este de 350 de milioane de lei. Deci, dintr-un foc, divorţaţii Vergil şi Simona Chiţac realizează un profit de 220 de milioane de lei. Cu această ocazie aflăm și valoarea reală a proprietății. Cumpărătorul, George Navon, este un controversat politician constănțean al anilor 90, cercetat în prezent de DNA pentru că intermedia șpăgi între o primărie de sector din București și posibili clienți dornici de contracte. Mai departe.
Ne întoarcem în anul 1999, când Simona Chițac cumpărase un apartament pe strada Traian, cu 114 milioane, dându-i mamei dreptul să locuiască acolo.
Trei ani mai târziu, în 2002, apartamentul respectiv se vinde pentru suma de 240 de milioane, deci cu un frumos profit de 126 milioane lei vechi cuantificat doar de doamna Chiţac, fără soţul de care divorţase în anul 1996.
O zi mai târziu, aceeaşi doamnă Chiţac se prezintă în fața notarului alături de o bătrână de 79 de ani, care dorea să vândă un apartament situat tot în zonă centrală, pe strada Cuza Vodă, imobil ce aparţinea unor rude din Africa de Sud, pe care le mandatase în acest sens.
Aşadar, după ce vânduse cu o zi în urmă cu 240 de milioane proprietatea de pe Traian, Simona Chițac cumpără de la africani, via bătrâna de 79 de ani, cu 300 de milioane, un apartament pe strada Cuza Vodă. Deci doamna mai pune 60 de milioane peste ce vânduse, probabil din plusul de126 milioane lei rezultat din tranzacţionarea apartamentului de pe strada Traian; mai rămâne cu 66 milioane lei. Aici o mută, din nou, pe mamă, cu documente prin care îi creează dreptul de a locui în noua proprietate, a doua doar pe numele doamnei Chițac, fără domnul Vergil.
Și cumpărăturile continuă.
În 2003, Vergil și Simona Chițac cumpără un teren de 547 mp., pe strada Lanului 37 din Constanța. Pe teren se află o casă bătrânească cu trei camere. Notar este din nou, Cristina Budei.
Prețul achiziției: 370 de milioane de lei, peste suma pe care separat, dar şi împreună, soţii divorţaţi Chiţac o acumulaseră în urma tranzacţiilor de până atunci. Să recapitulăm: avem un profit de 220 milioane lei realizat în anul 2001 din vânzarea apartamentului de pe Ştefan cel Mare de către soţii divorţaţi şi încă un plus înregistrat doar pe numele doamnei Chiţac în valoare de 66.000.000 lei rezultat din cumpărarea-vânzarea apartamentului de pe Traian şi cumpărarea celui de pe Cuza Vodă.
Deci, la nivelul anului 2003, Vergil și Simona Chițac vânduseră proprietăți de 680 de milioane de lei dar achiziționaseră proprietăți de 1.004.000.000 lei. Rezultă o diferenta de 324 milioane lei, bani ce nu pot fi justificaţi.
Începe să devină evident că de undeva tot veneau bani, iar cea mai bună soluție, pentru a-i albi, era să-i bagi în proprietăți.
În 2005, cuplul divorţat, Vergil şi Simona Chițac, dă un adevărat tun imobiliar. Terenul de 100 de mp. de pe strada Siretului, pe care se ridicase o căsuță cu amprentă la sol de 50 de mp, parter plus etaj, se vinde cu spectaculoasa sumă de 3,5 miliarde de lei.Se cumpărase cu 90 de milioane, admitem că s-au investit niște bani și în noua construcție, dar chiar și așa … un profit de peste 3,4 miliarde, adică de aproximativ 40 de ori mai mult în doar cinci ani, nu poate fi explicat, nici dacă încerci să găseşti justificare în creșterea imobiliară a vremurilor respective.
Tranzacţiile imobiliare dubioase nu se opresc aici. În 2005, Vergil și Simona Chițac, în continuare divorţaţi dar împreună, cumpără de la Gheorghe Dogaru, profesor de matematică la Academia Navală Mircea cel Bătrân, un apartament pe strada Mercur. Prețul pe care îl plătesc colegului și prietenului Dogaru, pentru o nouă proprietate în buricul târgului, este de 890 de milioane de lei. Rețineți acest aspect, revenim imediat la această poveste.
Vă mai aduceți aminte apartamentul de pe Cuza Vodă, cumpărat de la africani, în care avea voie să locuiască toată viața mama doamnei Chițac și care fusese cumpărat cu 300 de milioane, da?
În 2005, doamna Chițac îi VINDE acest apartament propriei mame. Și nu oricum, ci la un preț de 660 de milioane de lei. Aici te duci cu gândul la acuzațiile care i se aduceau deputatului USRPLUS, Stelian Ion, că a închiriat, prin contract, o cameră de 7.5 mp. de la părinţii cu care locuia în acelaşi apartament. La doamna Chițac lucrurile sunt la alt nivel. Aici pute a spălare de bani, pentru că … nu-i așa, câți dintre noi am vândut propriei mame un apartament cu preț dublu față de achiziție? Și de ce să-l vinzi, dacă oricum locuia deja în el?
Simplu, niște bani trebuiau legitimați, iar astfel s-a rezolvat totul. Așa se spală banii, adică, doar în acest caz, vreo 330.000.000 lei, exact gaura de 324.000.000 lei care nu ieşea la socoteala tranzacţiilor din perioada 1998-2005.
Vânzarea către mamă este legalizată, din nou, de notarul Cristina Budei. Şase din tranzacțiile imobiliare ale familiei Chițac sunt făcute în fața notarului Cristina Budei, care avea să fie pusă sub acuzare în 2005 și condamnată câțiva ani mai târziu, în Dosarul Retrocedărilor, fiind acuzată că a pus umărul alături de Radu Mazăre la tranzacții imobiliare frauduloase. 2 ani cu suspendare a fost pedeapsa primită de Cristina Budei.
Așdar, notarul preferat al lui Radu Mazăre a fost și notarul preferat al familiei Chițac.
Notăm albirea banilor din perioada 1998-2005 şi spălarea de bani între fiică și mamă, ne întoarcem la apartamentul cumpărat de la colegul Dogaru în anul 2005. În documentele vânzării se stipulează că profesorul de matematică este moștenitorul unei familii de armeni, deși numele său nu coincide cu cel al persoanelor pe care le moşteneşte.
Dar, doi ani după ce familia Chițaccumpără apartamentul de pe strada Mercur cu 890 de milioane, în 2007, apartamentul se vinde cu spectaculoasa sumă de 3,4 miliarde de lei vechi către … Uniunea Armenilor din România, filiala Constanța, reprezentată de Hacic Garabet. Apartamentul trebuie să fi avut o mare valoare sentimentală pentru Uniune de l-au cumpărat cu aproape de 4 ori preţul pe care familia Chiţac îl oferise monştenitorului familiei de armeni, colegul Dogaru.
Din aceste tranzacţii credem că domnul şi doamna Chiţac şi-au greşit meseriile, ar fi fost nişte agenţi imobiliari extraordinari. Cine nu şi-ar fi dorit să cumpere o proprietate pe care să o vândă după maximum trei ani, prin intermediul familiei Chiţac, la un preţ de cel puţin patru ori mai mare?
La fel se întâmplă și în 2008, când ne aflam deja în criza imobiliară, nu însă şi pentru divorţata familie Chițac, care mai face rost de un chilipir: vinde terenul de pe Lanului 37, o proprietate în cartierul km.5, pe care-l cumpărase cu cinci ani în urmă cu 370 de milioane, cu 7,5 miliarde. Ca şi în cazul proprietăţii de pe strada Siretului, admitem că s-au investit niște bani și în noua construcție de pe Lanului, probabil scări de marmură şi mobilă de aur, numai aşa s-ar putea justifica explozia preţului de 20 de ori.
2008 este şi anul în care familia Chițac cumpără un apartament pe strada Pescarilor, în zonă de lux, cu 65.000 de euro, cel mai probabil pentru fiul lor, și se mută în Eforie, unde-și construiesc o frumoasă vilă de 160 de mp. Apartamentul va fi vândut, 10 ani mai târziu, cu 85.000 de euro. În aceeași perioadă, se vinde și apartamentul pe care doamna Chițac îl vânduse propriei mame cu 660 de milioane. Prețul vânzării în 2018: 2 miliarde de lei vechi.
Trâgând linie, la momentul în care se mutaseră la Eforie, familia Chițac reușise să obţină un spectaculos profit de 500.000 de euro, din tranzacții imobiliare dubioase, plecate de la un singur apartament.
Nu știm ce s-a mai întâmplat la Eforie. Știm doar că în 2019 cei doi au solicitat aviz de la Agenția de Mediu pentru a construi o pensiune cu trei etaje, cu spații de cazare, investiție în care au declarat că vor cheltui 400.000 de euro. Când presa a intrat în posesia documentelor, Vergil Chițac a declarat că nu mai construiește, că s-a răzgândit, când și-a dat seama că nu are acești bani. După cum se poate vedea, banii sunt, doar că ei nu pot fi justificaţi.
Aceasta este povestea agenților imobiliari Vergil și Simona Chițac, care s-au recăsătorit în 2017, în mare secret, la Eforie, după 21 de ani în care au locuit și au desfășurat tranzacții imobiliare împreună, din postura de necăsătoriți.
Am încercat să luăm legătura cu domnul Vergil Chițac pentru a discuta despre această nebunie imobiliară și a învăța și noi cum poți transforma un apartament de 4200 de dolari într-o avere de 500.000 de euro, dar nu ne-a răspuns la telefon, iar pe Facebook-ul dumnealui ne-a blocat.
Îi vom publica dreptul la replică, în caz că are așa ceva.
Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, administrată de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, își va deschide porțile începând de sâmbătă, 19 septembrie.
În perioada următoare, accesul în parcul de distracții va fi limitat, cu scopul de a menține un spațiu sigur pentru cei mici. Intrarea se va face prin Poarta nr. 2 (dinspre restaurantul „La Cetate”), iar ieșirea prin celelalte două porți ale complexului.
Accesul se va face în patru serii de câte maximum o sută de persoane, zilnic, iar durata standard de acces va fi de două ore/serie, astfel:
– 09:00 – 11:00 SERIA 1;
– 11:00 – 12:00 ÎNCHIS;
– 12:00 – 14:00 SERIA 2;
– 14:00 – 15:00 ÎNCHIS;
-15:00 – 17:00 SERIA 3;
-17:00 – 18:00 ÎNCHIS;
-18:00 – 20:00 SERIA 4.
Vizitatorii sunt rugați să rămână în afara parcului de distracții dacă au intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu Covid-19 sau suspectă de infectare cu noul Coronavirus, precum și dacă prezintă simptome ale vreunei boli infecțioase respiratorii (ex: febră, tuse, respiraţie greoaie/dificultăţi în respiraţie, frisoane, dureri musculare, pierdere de gust sau miros etc.). Pentru a se proteja, îi rugăm pe toți vizitatorii parcului să respecte cu strictețe regulile de igienă personală și de distanțare socială recomandate de autorități. RAEDPP Constanța vă mulțumește pentru înțelegere!
Cardul de călătorie va schimba modul in care folosim transportul in comun. În fiecare autobuz vor fi montate câte 3 validatoare care vor permite validarea rapidă, confortabilă şi în condiţii de securitate a titlurilor de călătorie înregistrate. Pasagerii îşi vor putea încărca acest card cu un număr nelimitat de titluri de călătorie, iar sistemul va selecţiona întotdeauna soluţia cea mai avantajoasă pentru aceștia, atât la emitere, cât şi la validare.
Un alt avantaj îl reprezintă faptul că pasagerii își pot face un profil de călător foarte diversificat pentru ca CT BUS să dezvolte campanii de marketing personalizate.
Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța: „ În Constanţa, îţi vei cumpăra singur, prin orice metodă, călătoria, abonamentul sau serviciul pe care tu ţi-l doreşti. Mai mult, vrem ca pe această infrastructură să construim punţi de legătură cu alte servicii. Visul meu este ca, în viitorul apropiat, să avem acest card cu care să ne ducem la Delfinariu cu copiii, să intrăm la muzeu, să putem să ne închiriem o bicicletă, să ne plătim parcarea, să putem să mergem cu autobuzul, ba chiar să ne putem interconecta cu metroul din Bucureşti, când ne programăm o vizită în Capitală”
Bogdan Niță, directorul CT BUS: „Sistemul de e-Ticketing ABT va transforma mersul cu autobuzul într-o experiență și anulează întrebarea ,,De unde îmi iau bilet?’’, pentru ca atât turiștii, cât și localnicii să considere CT BUS prima lor opțiune pentru mobilitatea urbană”.
Biletele pe hârtie vor deveni în scurt timp o amintire. Nu va mai fi nevoie de case de bilete, pentru că aceste carduri de călătorie vor putea fi achziționate de la orice agent economic echipat cu dispozitive mobile light (telefon sau tabletă), care le permit partenerilor să reîncarce conturile călătorilor fără a fi nevoie de infrastructuri complicate. De asemenea, va exista un portal web pentru călători, care va simplifica procesul de achiziţie. O persoană va putea gestiona atât contul propriu cât şi conturile membrilor familiei.
Programul va deveni funcţional în aproximativ şase luni. În primă fază, vor fi înlocuite tichetele de abonament de care beneficiază elevii şi pensionarii, apoi, pe rând, vor fi înlocuite abonamentele achiziţionate de călători şi, în final, biletele din hârtie.
Epidemia de coronavirus nu poate opri arta. Proiectele culturale continuă cu succes, respectând toate restricțiile impuse pentru a preveni răspândirea bolii.
Așa se întâmplă și cu Zero Gravity Dimension, organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu. Proiectul a debutat pe 7 septembrie și presupune organizarea a zece reprezentații ale spectacolului de teatru pentru tineret „Zero Gravity Dimension”. Reprezentațiile se difuzează online și mai pot fi vizionate pe pagina de Facebook „Zero Gravity Dimension”, în zilele de 17, 21 și 22 septembrie 2020, începând cu ora 20:00.
„Am avut, la fiecare reprezentație online, sute de spectatori, cu mult mai mulți decât am fi putut avea dacă am fi susținut reprezentațiile cu public, în Planetariu, așa cum era conceput inițial proiectul. Audiențele record înseamnă că oamenii au nevoie în continuare de teatru, de artă, în general, și ne bucurăm că le putem oferi ce-și doresc, chiar și în aceste condiții dificile din vremuri de pandemie. Pe de altă parte, ne-au lipsit energia, căldura și emoția pe care ni le-ar fi transmis spectatorii, dacă reprezentațiile ar fi putut fi susținute cu public în sală, mai ales în condițiile speciale oferite de incinta de la Planetariu.”, a spus Georgiana Rusu, organizator al evenimentului.
Spectacolul „Zero Gravity Dimension” spune povestea a patru elevi eminenți care câștigă un concurs internațional de robotică și primesc drept premiu o vizită la N.A.S.A. Însoțiți de doi profesori și de robotul cu care au câștigat concursul, cei patru vizitează un centru de lansare a rachetelor și, dintr-o eroare de programare, pornesc în cosmos la bordul unei capsule spațiale.
Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.), aria tematică: „Artele spectacolului – Teatru”. Buget total: 113.500 lei (85.000 lei finanțare A.F.C.N., 28.500 lei contribuție proprie a beneficiarului).
Parteneri: Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Comitetul Județean al Părinților Constanța, Asociația Elevilor din Constanța și compania de transport auto Business Class Tour.
Regia: Iulian Enache
Scenariul: Cristiana Bojthe Keresztes
Muzica: Adrian Mihai
Scenografia: Lăcrămioara Dumitrașcu
Casting: Lui’s Events
Distribuția: Andu Axente, Alexandru Medveghi, Anais Agi-Ali, Beatrice Georgiana Marciuc, Gabriel Roșu, Andrei Calu
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Realitatea recentă, în special, a evidenţiat multiplele disfuncţionalităţi din sistemul medical, a scos la lumină situaţii şi ipoteze crunte care, dacă nu se rezolvă, nu se poate vorbi nicicând de rapiditate, eficienţă şi chiar salvare de vieţi omeneşti. Din aceste considerente, Claudiu Iorga Palaz a avut în ultimul timp numeroase întrevederi cu specialiştii din sistemul medical, în urma cărora a rezultat o serie de proiecte pe care candidatul PMP la Primăria Constanţa şi le-a asumat în programul electoral, precum cele prezentate succint în rândurile următoare şi detaliat pe blogul https://claudiupalaz.ro.
I. Înfiinţarea unui spital de convalescenţă, necesar pentru a putea acorda îngrijire medicală de bază pacienţilor care au suferit intervenţii neurochirurgicale, astfel încât, prin transferul acestora în noua unitate spitalicească se vor putea elibera paturile necesare altor pacienţi care au nevoie de intervenţii neurochirurgicale. În prezent, inexistenţa unei locaţii de acest tip în regiunea Dobrogei ne forţează să spitalizăm pe perioade lungi astfel de pacienţi care, deşi nu mai necesită tratament neurochirurgical, nu pot fi externaţi din varii motive precum: nu au domiciliu sau surse de venit, familia nu vrea/nu poate să le asigure îngrijire sau sunt pacienţi care mai necesită îngrijiri medicale bazale.
II. Implementarea unei strategii locale de susţinere a stării de sănătate a populaţiei, bazată pe mai multe componente care în acest moment sunt fie inexistente, fie parţial funcţionale:
1. prevenţie: întocmirea unei hărţi a cabinetelor medicale de familie şi facilitarea înfiinţării unor astfel de cabinete în zone mai puţin acoperite; refacerea sistemului de medicină şcolară – fiecare şcoală să aibă măcar un asistent medical prezent în timpul orelor, iar un medic să asigure asistenţă în 2-4 şcoli, în funcţie de mărime.
2. nivel terapeutic: crearea unor sbstaţii de ambulanţe în cartiere îndepărtate faţă de staţia principală şi crearea unui heliport profesional la periferia oraşului; distribuţia mai echilibrată a ambulatorilor; relocarea spitalului de boli infecţioase şi negocierea cu CNAPMC pentru preluarea clădirii de cămine din faţa pavilioanelor Spitalului Port pentru amenajarea unui spital cu bloc operator,reanimare şi sterilizare.
3. recuperare medicală: înfiinţarea unei instituţii de tip sanatorial în Mamaia şi a unui laborator propriu al Primăriei în cadrul DSP (pentru analiza apei potabile, apei de mare, zgomotului etc).
4. componenta socială: deschiderea unui cămin-spital pentru pacienţii cronici cu probleme sociale şi înfiinţarea unui nou cămin de bătrâni.
“M-am consultat cu specialişti în domeniul medical, cărora vreau să le mulţumesc pentru că au dat curs invitaţiei mele la dialog, au susţinut cu argumente solide propunerile dumnealor (argumente pe care le găsiţi detaliate pe blogul meu https://claudiupalaz.ro) şi am decis să le susţin public să le cuprind în programul meu elextoral şi să depun toate eforturile pentru a le duce la îndeplinire. Avem mulţi specialişti în Constanţa, trebuie doar sa îi ascultăm. Cu siguranţă, implementând soluţiile corecte nu se va mai putea spune că cel mai bun medic din Constanţa este drumul la Bucureşti”, a declarat Claudiu Iorga Palaz, preşedintele PMP Constanţa şi candidatul PMP la Primăria Municipiului Constanţa.
– Comandat de Partidul Mișcarea Populară-Organizația Județeană Constanța
– Executat de Dorian Punctro Press SRL – portal: www.constanta.ro
Tarife INTERSEZON 2020 începând cu 01 septembrie 2020 la CMSN Constanța
Delfinariu
Adulți 20,00lei
Elevi/Studenți 5,00lei
Copii până la 7 ani gratuit *
Taxa access Microrezervație
Adulți 8,00lei
Elevi/Studenți 2,00lei
Abonament Dendrologic Micro 210,00lei
Copii până la 7 ani gratuit *
Reprezentații leii de mare
Adulți 20,00lei
Copii (7-13 ani inclusiv) 5,00lei
Copiii sub 7 ani GRATUIT
Acvariu
Adulți 12,00lei
Elevi/Studenți 3,00lei
Copii până la 7 ani gratuit *
Planetariu
Adulți 12,00lei
Elevi/Studenți 3,00lei
Copiii sub 7 ani nu au acces
Echitație
Echitație PONEI 5,00lei
Echitație CAI 10,00lei
Abonament 5* 250 lei + TVA
Abonament 11* 500 lei + TVA
(*) pentru grupuri accesul se va face pe baza unui tabel ce va conține numele și prenumele , vârsta copiilor, tabel ce va fi semnat de către unitate iar aceste tabele vor fi lăsate la casieria CMSN, pentru a putea obține biletele cu valoare zero.
Conform legii Nr. 448 din 6 decembrie 2006, persoanele cu dizabilități au intrarea gratuită in functie de gradul de dizabilitate precum și un însoțitor.