Home Blog Page 288

De astăzi încep zilele orașului Cernavodă

Primăria orașului Cernavodă organizează la mijlocul lunii august de sărbătoarea Sf. Maria, zilele orașului. Evenimentele sunt multiple și diverse, pe parcursul celor trei zile, cetațenii de la cel mai mic la cel mai mare au parte de concursuri cu premii, jocuri distractive, parade cu costume de carnaval, expoziții culinare și multă, multă muzică pentru toate vârstele și gusturile.
Trei zile de sărbătoare la Cernavodă, trei zile de veselie, bucurie, în care ne dorim să lăsăm deoparte grijile cotidiene și să devenim mai apropiați și mai prietenoși.

Manifestările dedicate orașului Cernavodă vor debuta miercuri, 13.08.2014 cu un turneu local de bowling ce se va desfășura la MGM Club, urmat de un concert susținut de artiști locali. Printre aceștia, de amintit sunt fanfare copiilor Axiopolis, ansamblul folcloric ”Mugurelul”, ansamblul artistic Audeo și soliștii Angela Mogâlă, Maria Zamfir, Axel-Mc, Florea Florentin, Alina Șerban, Delia Marinciu, Bălănică Manuel, Grimișteanu Cătălin, Munteanu Dănuț (Dodo), Miruna Andrei, Mihai Oprea și formația Quatro Music.

Joi, 14.08.2014, în prima parte a zilei, între orele 10 și 14 se desfășoară festivalul de muzică ușoară Axiopolis 2014, ediția a VI, în sala de spectacole a Casei de Cultură ”I.D. Chirescu”, prezentat de Adriana-Adelaida Hoidrag.

Urmează apoi un nou turneu local de bowling, la partenerul sărbătorilor, MGM Club, pentru ca seara să aibă loc Gala Laureaților festivalului în timpul căreia vor avea loc mai multe momente coregrafice de dans modern, contemporan, sportiv sau de societate.

În cadrul aceleiași gale vor avea loc două recitaluri ale unor artiste cunoscute, Andreea Antonescu și Roxana Nemeș.  Pe Andreea Antonescu o știm cu siguranță ca fiind jumătatea brunetă a trupei Andre, din vremurile de glorie ale acestei trupe iar pe Roxana Nemeș, o cunoaștem ca iubita impresarului Radu Groza, o blondă apetisantă care ne încântă privirile destul de frecvent prin talk-showurile nocturne.

Seara de joi se va încheia cu ”Galele muzicii Folk”, aflate la ediția a doua. Vor urca pe scenă trupele Arhaic din Teleorman, Poze cu sunet din Constanța și Grup Folk Antic din Brăila.

Vineri, 15.08.2014 programul manifestărilor va debuta cu Cenaclul literar ”Mircea Eliade” care aniversează 10 ani de la înființare. Cu acest prilej, în holul primăriei va avea loc recenzia, prezentarea cărții ”La Aniversare”, ce cuprinde toate lucrările membrilor cenaclului, ce au obținut rezultate bune și foarte bune la diverse concursuri de literatură din țară. Vor fi prezentate cele mai noi creații ale membrilor. Se vor acorda premii câștigătorilor concursului ”Porni Luceafărul”, ediția a IX-a. Cenaclul va fi condus și prezentat de profesorul Neculai Laza-Bogdanovici. Va urma apoi o expoziție personală de picture a elevei Nițulescu Anamaria Cristina, pentru ca după un nou turneu de bowling să urce pe scenă nume consecrate ale muzicii românești, precum Keo (însoțit de nelipsitul său partener Skizzo Skillz), trupa Like Chocolate și Alexandra Ungureanu & Crush, dar și interpreta de muzică populară Ștefania Rareș și trupa Hangițele. Seara, prezentată de cuplul Mihai Morar & Daniel Buzdugan de la Radio Zu, se va încheia cu un foc de artificii.

Prima zi de weekend începe cu un moment special. De la orele 9.00, familiile ce au împlinit 50 de ani de căsnicie vor fi aniversate, în sala de spectacole a Casei de Cultură.

Seara, după orele 16.00, premianții concursului de bowling își vor primi diplomele, pentru ca apoi, începând cu orele 20.00 să aibă loc un concert în care vor cânta Whats Up, cu al lui binecunoscut ”taxi, du-mă unde vrei”, Matteo, Andreea Bălan, dar și Ionuț și Doinița Dolănescu. Și-n această seară, înainte să mergeți la somn, veți avea parte de un superb foc de artificii.

Ultima seară de distracție va fi destinată exclusiv muzicii. Vor cânta pentru cernavodeni Alex Velea, Deep Central, Nicole Cherry dar și Elena Merișoreanu și trupa Sânzienele. Spectacolul, prezentat ca în fiecare seară de Morar și Buzdugan, se va încheia, așa cum v-ați obișnuit, cu un foc de artificii.

 

 

Program normal pentru RAJA în ziua de 15 august

0

Având în vedere permanența activității de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, S.C. RAJA S.A. aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor, că în data de 15 august 2014 echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi preluare a apelor uzate vor lucra în program normal. Apelurile către telefoanele dispeceratului 0241/66.44.44 vor fi preluate non-stop. Și echipele de intervenţie vor fi pregătite să intervină cu promptitudine, pentru ca toate avariile sau disfuncţionalităţile apărute în sistemul de alimentare cu apă să fie remediate în timp util, iar abonaţii societăţii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.
Singurul serviciu care-şi va modifica programul de lucru în această perioadă este cel al casierilor RAJA. Astfel, abonaţii interesaţi să-şi achite facturile la apă potabilă şi canalizare în aceste zile, trebuie să ştie că pe data de 15 august, toate casieriile vor fi închise, iar sâmbătă, 16 august 2014 vor fi deschise în intervalul 08,00 – 13,30.

 

Garda de Coastă va organiza exerciţii demonstrative pe Marea Neagră de Ziua Marinei Române

0

Cu ocazia Zilei Marinei Române, sărbătorită în fiecare an pe data de 15 august, la nivelul Gărzii de Coastă vor fi organizate exerciţii demonstrative pe Marea Neagră, unul de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare şi o acţiune de combatere a migraţiei ilegale.

În cadrul festivităţilor organizate cu prilejul sărbătorii Zilei Marinei Române, Garda de Coastă va organiza în data de 15.08.2014, în intervalul orar 09.00 – 12.00, exerciţii demonstrative pe Marea Neagră, la care vor participa două nave de supraveghere şi intervenţie din cadrul Grupului de Nave Constanţa.
Primul exerciţiu va fi unul de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare (S.A.R.), urmat de o acţiune de combatere a migraţiei ilegale pe Marea Neagră, în care va fi interceptată şi ulterior escortată la sediul G.N. Constanţa, o ambarcaţiune cu migranţi.

În data de 12.08.2014, în intervalul orar 18.00 – 21.00, pe faleza din dreptul Cazinoului din Constanţa a fost amenajat un stand de prezentare al Gărzii de Coastă, unde a fost prezentat modul de control al documentelor de călătorie şi modalitatea de supraveghere a frontierei de stat prin intermediul autospecialei cu termoviziune, au fost expuse machete ale navelor de patrulare şi supraveghere a frontierei maritime, au avut loc demonstraţii de autoapărare executate de luptătorii Compartimentului Sprijin Operativ al S.T.P.F. Constanţa şi au fost prezentate arme aflate în dotarea Poliţiei de Frontieră Române.
Poliţiştii de frontieră au prezentat numeroşilor turişti, dar şi constănţenilor, principalele atribuţii ale Gărzii de Coastă, specificul misiunilor pe Marea Neagră şi în zona de competenţă la frontiera de uscat, oferind spre documentare pliante. Celor mai mici vizitatori le-au fost oferite suveniruri, constând în pixuri şi brelocuri.

Amintim că în data de 09.08.2014, în intervalul orar 09.00 – 17.00, la sediul Grupului de Nave Constanţa, situat în Dana 0 a Portului Militar, au putut fi vizitate nave ale Gărzii de Coastă, printre care MAI 1105 – nava amiral a Poliţiei de Frontieră Române şi nava de intervenţie rapidă MAI 2111 – proiect Shaldag MK4.

A încercat să treacă vama cu o Lancia furată

0

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în P.T.F. Negru Vodă un autoturism marca Lancia model Lybra, evaluat la aproximativ 6.000 de euro, care figurează ca fiind furat din Italia.

În data de 12.08.2014, în jurul orei 08.30, în P.T.F. Negru Vodă s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român S.S. RADU, în vârstă de 27 ani, domiciliat în oraşul Năvodari, care conducea un autoturism marca Lancia model Lybra, cu numere de înmatriculare italiene.
Verificările au scos la iveală faptul că autoturismul figurează ca fiind furat din Italia, din data de 20.04.2013.
Conducătorul auto a declarat că a achiziţionat autovehiculul fără a cunoaşte că acesta este declarat ca fiind furat.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 6.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Negru Vodă în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228, alin. 1 din Codul Penal.

Concert Salamandra, pe 15 august, la Harlequin Mamaia

In minunata zi de 15 august a Sfintei Marii va prezentam un concert LIVE cu cea mai buna muzica alaturi de trupa SALAMANDRA.

Trupa Salamandra a luat fiinta in anul 2004 , iar in anul 2012 si-a schimbat complet componenta , activand in formula actuala pana in prezent. Au avut nenumarate aparitii TV , numeroase concerte atat in tara cat si in strainatate . Detin un repertoriu international impresionant , si se departajeaza de celelalte trupe din prisma soundului occidental , a aparitiei scenice , si a showlui exceptional pe care-l fac.

Din actuala componenta fac parte
1. Cristian Becker vocals , and Guitar player (a facut parte din prima formula a trupei Scorpions in anul 1969 ) Leader Band
2. Marian Dinca – Lead Vocals , participant la vocea Romaniei
3. Craciun Stefan – guitar player , and backing vocals (membru si in trupa Balcano condusa de maestrul Ovidiu Lipan Tandarica)
4. Mitri Sebastian – Bass player and backing vocals
5. Matei Stanciu – Drums (fost membru Provincialii )
6. Sorin Calin – Keyboards and backing vocals

Evenimentul are loc vineri 15 august ora 22.00.
Bilet 30 lei. Rezervari la 0766400181.

Rezervarea telefonica este valabila maximum 24 de ore, timp in care biletele se achizitioneaza de la restaurant Harlequin intre orele 11.00 – 22.00. Participantii la eveniment sunt rugati sa soseasca la restaurant la ora 21.00, pentru ca evenimentul sa se desfasoare in conditii optime.

Eveniment sustinut de www.evenimente-constanta.ro, Pure Fitness, Maritimo, Cuget Liber si Magic FM

Concert Mircea Baniciu la Harlequin Mamaia

Fondatorul trupei Pasarea Colibri, Mircea Baniciu, va urca pe scena Harlequin din Mamaia alaturi de Teo Boar si Vlady Cnejevici joi, 14 august, ora 21.30. In conditii meteo favorabile concertul va avea loc pe terasa.

Pretul unui bilet este de 45 de lei si se achizitioneaza de la restaurant Harlequin Mamaia, zilnic intre orele 11.00 – 23.00. Pentru informatii si rezervari sunati la 0766 400 181.

Rezervarea telefonica este valabila maxim 48 de ore, timp in care biletele se achizitioneaza de la restaurant Harlequin. Participantii la eveniment sunt rugati sa soseasca la restaurant cu minim 30 de minute inainte de ora anuntata, respectiv ora 21.00.

Eveniment sustinut de: Mediaoutpost, Pure Fitness, Maritimo, Cuget Liber si Magic FM.

Organizat de evenimente-constanta.ro si restaurant Harlequin Mamaia.

Zilele prieteniei Bergenbier, pe plaja Modern, în acest weekend

Vacanța, distracția și muzica bună se întâlnesc pe plaja Modern din Constanța la cea mai mare manifestare muzicală a verii 2014: „Zilele Prieteniei Bergenbier”.

Festivalul „Zilele Prieteniei Bergenbier” ajunge la sfârșitul săptămânii viitoare, pe 15-16 august, pe plaja Modern din Constanța, ultima destinație din acest an. Fanii celor 16 trupe prezente pe scenă vineri și sâmbătă vor trăi live experiența adevărată a muzicii. 2 zile de spectacol, 2 zile de petrecere împreună cu cele mai tari trupe românești pentru a încheia în forță cea mai mare manifestare muzicală a verii 2014.
Festivalul „Zilele Prieteniei Bergenbier” își deschide porțile cu voie bună și distracție începând cu ora 15:00 în ambele zile de concerte, iar intrarea este libera.
Vineri, 15 august, capul de afiș va fi ținut de Șuie Paparude, Vunk, CTC, OCS, Coma, Shadowbox. În ziua de sâmbătă, 16 august, petrecerea prietenilor va continua cu Paraziții, Vița de Vie, Zob, R.O.A., Robin and the Backstabbers, Pinholes. Toți aceștia, împreună cu alte trupe prietene care vor urca pe scenă, promit să ofere publicului un show plin de forță, savurat cel mai bine alaturi de o bere rece.
Trupele prietene alese de fani să deschidă concertele, în cele două zile, au fost selectionate printr-un concurs online, desfășurat pe www.metalhead.ro. Astfel, vineri, publicul îi poate asculta pe: Lupul Cel Rau și Amnesia, iar sâmbată, trupele Days of Confussion și Stema sunt programate să deschidă evenimentul.
Briza mării, starea de vacanță, distracția pe ritmuri pline de energie, unele dintre cele mai importante trupe din muzica românească, berea si buna sunt ingredientele care pun festivalul „Zilele Prieteniei Bergenbier” pe harta celor mai hot evenimente de pe litoral.
Bergenbier duce mai departe conceptul de eveniment creat anul trecut, la o scara mult mai mare, iar pe durata concertelor, toți cei prezenți vor deveni mesagerii prieteniei și ai faptelor bune alături de artiștii care vor promova spiritul prieteniei și vor împarți gânduri pozitive.
Unele dintre cele mai bune momente din cadrul concertelor care au avut deja loc in 9 orase importante din tara sunt dovada că „Zilele Prieteniei Bergenbier” este destinația perfectă pentru un weekend plin de distracție. Acestea pot fi urmărite aici:

Pentru mai multe detalii și informații vizitați www.zileleprieteniei.ro.

Foamete mare la Năvodari

0

Judecând după știrile venite pe fluxul de presă al Inspectoratului Județean de Poliție, tragi concluzia că la Năvodari e jale mare. Oamenii au ajuns să fure curent și alimente din magazine, pentru a-și asigura supraviețuirea.

Poliţiştii din Năvodari cercetează în stare de libertate pe T. Marius, de 33 ani, din Năvodari, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, constând în aceea că, la data de 12.08.2014, ora 7.10, a fost prins în flagrant de către lucrătorii unui magazin din Năvodari, în timp ce sustrăgea mai multe bunuri alimentare din centrul comercial.

De asemenea, aceiași poliţişti din Năvodari cercetează în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunilor de furt şi folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării la reţeaua electrică, pe P. Maria, de 62 de ani, din Năvodari, care a sustras energie electrică.
Prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunilor urmează a fi stabilit.

La data de 12 august a.c., ora 4.40, poliţiştii din Năvodari în colaborare cu cei locali, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza localităţii, au depistat pe strada Grădinilor, pe F. Iulian, de 19 ani, în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Radu Mazăre: “Mă gândesc să renunț la funcția de primar!”

2

Primarul Radu Mazăre a anunțat azi că are toate conturile personale blocate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Ministerul finanțelor condus de Ioana Petrescu (supranumită domnișoara Harvard) urmărește ca prin această măsură să recupereze suma de 7 miliarde de lei vechi (aproximativ 159.000 Euro), bani pe care Mazăre i-ar datora Fiscului în urma amenzilor judiciare pe care le-a primit Primăria Constanța în “sute și mii de procese”.

În acest context, supărat pe ANAF și-n general pe tot sistemul de justiție, Radu Mazăre a declarat în această seara în cadrul emisiunii Subiectiv, de la Antena 3 că i s-a plâns până și lui Victor Ponta: “Acest sistem de ancheta de la ANAF, ANI, DIICOT nu mi se pare normal. Am spus-o și premierului. În fiecare zi stau cu avocații și în fiecare zi mă bat”.

“Mă gândesc să renunț la funcție, dar după alegeri

Supărat că nimeni nu-l bagă în seamă și este hărțuit constant de autoritățile statului, Mazăre a anunțat că se gândește să renunțe la funcția de primar al Constanței: “Ce să fac?! Mă bat cu ANI, mă bat cu MANI, dar vă spun sincer că mă gândesc că nu mai are sens să mai fiu în prim plan politic, primar. Încep să mă gândesc să renunț la funcție!

Întrebat de moderatorul emisiunii dacă se va implica totuși în alegerile de la finalul acestui an, Radu Mazăre (probabil ca să nu-și supere șeful, pe Victor Ponta) a răspuns că dacă va demisiona o va face după campanie: “Sigur că la-m susținut pe Victor Ponta, dar dacă și după campania asta lucrurile nu se schimbă eu am să-mi predau mandatul.

Ce înțelege Radu Mazăre prin “schimbare” ?

Probabil se referă la închiderea dosarelor penale pe care el și gașca de apropiați din Constanța le au deschise la diferite parchete sau prin diverse instanțe de judecată. Reamintim faptul că, în acest moment Radu Mazăre este cercetat în mai multe dosare penale cu prejudicii de peste 60 de milioane de euro, în timp ce Nicușor Constantinescu este căutat cu mandat internațional iar Sorin Gabriel Strutinsky e de mai bine de 2 luni într-un concediu prelungit (nu se știe pe unde!).

Se tem consilierii județeni să-i ia locul lui Nicușor? Cristian Darie: ”Suntem oameni responsabili dar…”

0

După suspendarea de ieri a președintelui CJC, Nicușor Constantinescu, surse din interiorul consiliului ne-au declarat că în PSD Constanța e scandal mare, niciunul dintre actualii vicepreședinți nedorind să-și asume responsabilitatea pentru funcția rămasă vacantă. Sursele noastre ne-au declarat că după ce Cristinel Dragomir a căzut în dizgrația șefilor săi, pentru declarațiile calomnioase la adresa lui Nicușor Constantinescu, nici celălalt vicepreședinte, Cristian Darie, nu dorește să preia atribuțiile de președinte, funcția respectivă devenind parcă sperietoare de politicieni, după tot ceea ce a pătimit șeful cel mare, aflat acum la tratament în Statele Unite.

Pentru că după ultimele informații, Cristinel Dragomir, primul moștenitor al tronului, se află în America, acolo unde a plecat pentru a-și cere scuze de la Nicușor Constantinescu pentru că a îndrăznit să-l vorbească pe la spate, am luat legătura cu al doilea vicepreședinte, Cristian Darie, care ne-a declarat că nici nu se pune problema de așa ceva, dar s-a ferit să declare că-și dorește funcția de președinte al CJC, pentru că în opinia sa, aceasta aparține lui Nicușor Constantinescu.

”Noi cei din conducerea CJC suntem oameni responsabili, nu se pune problema să fugim toți de funcția asta. Nu am discutat încă despre cine va prelua atribuțiile de președinte. Conform legii se va întruni o ședință și consilierii vor face o propunere care va fi supusă voturilor. Dacă îmi doresc să preiau funcția asta? Nici măcar nu vreau să răspund. Funcția asta îi aparține lui Nicușor Constantinescu, a câștigat-o prin miile de voturi pe care le-a primit. Eu sper din tot sufletul să revină curând, să se ridice suspendarea asta și să-și preia atribuțiunile așa cum e normal. O să urmărim situația și o să vedem ce se întâmplă, oricum, nu se pune problema să lăsăm Consiliul Județean de izbeliște și să fugim toți”, a declarat Cristian Darie, vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța.

 

 

Costineștiul reinventat! Clip de promovare și 24 de ore de distracție dedicate stațiunii tineretului

Am scris de multe ori că stațiunea tineretului e privată, datorită primarului, exact de spiritul necesar pentru a-și merita renumele. Un primar bătrân, plictisit, sătul de gălăgia sezonului, care dispare la începutul verii, nu poate asigura Costineștiului cele necesare pentru a redeveni atractiv pentru tineri, așa cum era cândva. Mulți dintre vizitatorii stațiunii ni s-au plâns și anul acesta că încet, încet, stațiunea lor preferată devine interesantă doar pentru bătrâni și familiști, nemaiavând farmecul de altadată.

Din fericire, unii investitori din Costinești au înțeles că acolo unde Primăria uită să se implice, devine obligația lor să schimbe lucrurile care au umbrit imaginea stațiunii. Horia Constantinescu, administratorul plajei din Costinești, a creat pentru stațiune un clip de prezentare modern, tineresc, interesant. Un clip care se bate de la egal la egal cu cel construit pentru stațiunea Mamaia, deși chiar omul de afaceri, personal, insistă că e prieten cu administrația din Mamaia și că nu și-a dorit niciodată nimic mai mult decât o competiție constructivă cu stațiunea lui Radu Mazăre. Îl puteți viziona mai jos, comentariile legate de el fiind binevenite.

Costineștiul a fost de asemenea lipsit în ultimii ani de celebrele zile ale mării, pe care primarul comunei a considerat inutil să le mai organizeze, fiind o prea mare bătaie de cap pentru bătrânul edil. Tot prin grija lui Horia Constantinescu, începând cu acest sezon estival se va organiza Costinești Fest. 15 august va însemna un maraton al distracției, vor fi 24 de ore de distracție non stop, în care pe scenă vor urca artiști cunoscuți, precum Dorian Popa, Corina, trupa Heaven, Glance. De asemenea, publicul dornic de distracție va fi ”încălzit” pe plaja din Costinești de DJ cunoscuți precum Rosario Internullo sau DJ Andyman, care vor asigura o noapte plină de muzică bună.

Așadar, pe 15 august, turiștii aflați în stațiunea tineretului nu vor mai fi nevoiți să bată drumul până în Constanța, având parte de propria lor zi de distracție la Costinești Fest.

RAJA demarează campania anti caniculă

0

Având în vedere prognozele meteorologice pentru perioada imediat următoare, ce anunţă temperaturi ridicate, începând de mâine, 12 august 2014, SC RAJA SA reia campania de într-ajutorare a cetăţenilor judeţului. Astfel, în intervalul 08,00 – 19,00 prin mai multe puncte de distribuție apă potabilă, societatea noastră vine în sprijinul celor afectați de temperaturile ridicate. Acțiunea nu este prima de acest gen, SC RAJA SA derulând astfel de campanii în toate perioadele caniculare, încă din anul 2012.
În municipiul Constanța, corturile vor fi amplasate în următoarele zone: b-dul Alexandru Lăpușneanu – stația de autobuz din fața City Park Mall; strada Mircea cel Bătrân în zona Inspectoratului Teritorial de Muncă; strada Traian – în zona stației de autobuz din fața Curții de Apel Constanţa; b-dul Tomis în zona Administrației Publice a Finanțelor Constanța; b-dul Mamaia – stația de autobuz de la Delfinariu și zona Gării CFR Constanța în stația de autobuz. Corturi anti-caniculă vor fi montate și la Năvodari, Medgidia, Cernavodă, Eforie Nord, Eforie Sud și Mangalia.
În toate aceste locații, constănțenii, dar și turiștii, vor putea să bea un pahar de apă rece și vor putea să se adăpostească pentru câteva momente de căldură de afară, la umbra corturilor instalate.

Deținut evadat de la Jilava, depistat la Constanța

0

Un condamnat evadat din Penitenciarul Jilava a fost depistat de poliţişti, în noaptea de 11 spre 12 august a.c., în judeţul Constanţa.

În urma activităților complexe de căutare desfășurate de către polițiștii din cadrul I.P.J. Constanţa de la Serviciul de Investigații Criminale, de la Serviciul de Acțiuni Speciale și Poliţia Eforie, precum și de la Serviciul de Investigații Criminale al I.P.J. Ilfov, împreună cu lucrători ai A.N.P., cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din I.G.P.R. și al S.R.I., în noaptea de 11 spre 12 august a.c., în jurul orei 00:30, în oraş Năvodari-cartier Mamaia Sat, a fost depistat I. Constantin.

Acesta evadase la data de 4 august a.c., din Penitenciarul Jilava.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din satul Tânganu, comuna Cernica, judeţul Ilfov avea de executat două pedepse cu închisoarea, de 2, respectiv 5 ani, pentru furt calificat, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de evadare. În momentul depistării, acesta a opus rezistenţă, fiind imobilizat de poliţişti.

Asupra sa, poliţiştii au găsit mai multe articole de îmbrăcăminte şi obiecte de igienă personală, precum şi un cuţit.

Condamnatul a fost condus la sediul I.P.J. Constanţa, urmând a fi predat Penitenciarului Jilava.

De la teoria conspirației la filosofia socială. Tu știi cine conduce lumea?

În ultimii ani s-a vehiculat ideea că anumite grupuri financiare domină economia mondială controlând practic întreaga lume. Poate este timpul să uităm de intrigile politice, de conflicte, revoluții sau războaie, deoarece se pare că totul a fost plănuit pentru o perioadă mai lungă de timp. Unii o numesc “teoria conspirației” sau “noua ordine mondială”.

Discutăm despre 8 sau 12 familii care domină cu adevărat lumea iar misterul nu e simplu de dezlegat. Nu suntem departe de adevăr amintind de familiile Goldman, Rockefeller, Loeb Kuh și Lehman din  New York, sau Rothschild la Paris și Londra, Warburg din Hamburg, Paris și Lazard din Israel. Mulți dintre dumneavoastră ați auzit probabil de grupul Bilderberg, Illuminati sau Comisia Trilaterală, dar care sunt totuși numele familiilor care controlează organizațiile internaționale precum Națiunile Unite (ONU), NATO sau Fondul Monetar Internațional?

Pentru a încerca să răspundem la o întrebare atât de dificilă putem începe mai simplu prin inventarierea celor mai mari bănci din lume pentru a analiza de cine sunt deținute acestea, cine sunt acționarii și cine e cel care ia deciziile. În prezent cele mai importante companii sunt Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs și Morgan Stanley iar acționarii (proprietarii) acestora sunt:

Bank of America – deținută de: State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock, FMR (Fidelity), Paulson, JP Morgan, T. Rowe, Capital World Investors, AXA, Bank of NY, Mellon.

JP Morgan – este controlată de: State Street Corp., Vanguard Group, FMR, BlackRock, T. Rowe, AXA, Capital World Investor, Capital Research Global Investor, Northern Trust Corp. și Bank of Mellon.

Citigroup – are următorii acționari: State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock, Paulson, FMR, Capital World Investor, JP Morgan, Northern Trust Corporation, Fairhome Capital Mgmt și Bank of NY Mellon.

Wells Fargo – se află în proprietatea următoarelor: Berkshire Hathaway, FMR, State Street, Vanguard Group, Capital World Investors, BlackRock, Wellington Mgmt, AXA, T. Rowe and Davis Selected Advisers.

Putem observa astfel un nucleu comun la fiecare dintre cele 6 cele mai mari companii din lume, mai exact prezența în acționariatele acestora a următoarelor entități: State Street Corporation, Vanguard Group, BlackRock și FMR (Fidelity). Pentru a evita repetarea acestor nume le vom spune mai departe “cele 4 mari”. În mod evident și fără să greșim putem afirma că din pricina  acționariatelor, primele 6 cele mai mari bănci din lume sunt societăți afiliate, adică proprietarii acestora sunt comuni și desigur au și interese comune. Pentru a determina exact influența “celor 4 mari” prezentăm următoarele scheme de acționariat: Goldman Sachs este deținută de Cele 4 Mari alături de Wellington, Capital World Investors, AXA, Massachusetts Financial Service și T. Rowe;Morgan Stanley este deținută de Cele 4 Mari alături de Mitsubishi UFJ, Franklin Resources, AXA, T. Rowe, Bank of NY Mellon e Jennison Associates Rowe, Bank of NY Mellon și Jennison Associates.

Prin această metodă putem verifica și reverifica mereu numele celor mai mari acționari, dar pentru a trece la pasul următor trebuie să identificăm și numele acționarilor celor mai mari bănci din lume: Bank of NY Mellon este deținută de: Davis Selected, Massachusetts Financial Services, Capital Research Global Investor, Dodge, Cox, Southeatern Asset Mgmt și desigur grupul Celor 4 Mari; State Street Corporation (parte a grupului Celor 4 Mari) este controlată de: Massachusetts Financial Services, Capital Research Global Investor, Barrow Hanley, General Electric (GE), Putnam Investment și Cele 4 Mari (adică acționarii care se autodețin !) ; BlackRock (și aceasta parte a grupului Celor 4 Mari) este deținută de PNC, Barclays și CIC.

În acest punct te întrebi desigur cine se află în spatele PNC sau a FMR (Fidelity), BlackRock, State Street și a celorlalte entități juridice amintite ? Cine este în spatele Barclays ?

Aici am putea să le facem jocul arhitecților și să ne învârtim ore în șir prin toate paradisurile fiscale din lume, în legislații prezente pe teritorii precum Insulele Cayman, Monaco sau Liechtenstein. Discutăm de o rețea unde companiile sunt mereu aceleași, dar nu putem identifica niciodată un nume sau o familie. Pe scurt, primele 8 cele mai mari companii americane (JP Morgan, Wells Fargo, Bank of America, Citigroup, Goldman Sachs, U.S. Bancorp, Bank of New York Mellon și Morgan Stanley) sunt controlate în proporție de 100% de 10 acționari și totodată avem 4 companii prezente în toate punctele de decizie, respectiv BlackRock, State Street, Vanguard și Fidelity.

Trebuie precizat și faptul că Federal Reserve (sistemul bancar central al Statelor Unite) este compusă din 12 bănci, reprezentate la rândul lor de un consiliu alcătuit din 7 persoane care reprezintă mai departe “Cele 4 Mari”, care la rândul lor sunt prezente în acționariatelor tuturor companiilor importante menționate mai sus. Pe scurt, Federal Reserve se află sub controlul a patru mari companii private fiind vorba de BlackRock, State Street, Vanguard și Fidelity. Aceste companii fac politica monetară a Statelor Unite (în defintiv cu influențe clare asupra întregii lumi) fără să existe un control democratic asupra lor. Aceste companii, cu oamenii și afacerilor lor s-au implicat în lansarea crizei financiare din 2008, reușind să gestioneze lucrurile astfel încât să devină și mai puternice. Pentru a încheia această cercetare să aruncăm o privire asupra companiilor controlate, în procente diferite, de Cele 4 Mari: Alcoa Inc., Altria Group Inc., American International Group Inc., AT&T Inc., Boeing Co., Caterpillar Inc., Coca-Cola Co., DuPont & Co., Exxon Mobil Corp., General Electric Co., General Motors Corporation, Hewlett-Packard Co. (HP), Home Depot Inc., Honeywell International Inc., Intel Corp., International Business Machines Corp, Johnson & Johnson, JP Morgan Chase & Co., McDonald’s Corp., Merck & Co. Inc., Microsoft Corp., 3M Co., Pfizer Inc., Procter & Gamble Co., United Technologies Corp., Verizon Communications Inc., Wal-Mart Stores Inc., Time Warner , Walt Disney, Viacom , Rupert Murdoch’s News Corporation., CBS Corporation și NBC Universal.

Aceleași 4 Mari companii controlează și majoritatea companiilor europene listate la bursă.  Separat, cei care controlează aceste companii sunt prezenți și la conducerea celor mai importante organizații financiare din lume, precum Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europeană sau Banca Mondială. Lucrătorii acestor instituții care fac practic politica economică a statelor lumii au fost la rândul lor angajați și pregătiți în cadrul grupului Celor 4 Mari. Din păcate, numele familiilor care controlează grupul “Celor 4 Mari” nu apar nicăieri în cadrul acestui lanț, fapt ce nu poate fi numai o simplă întâmplare.

În majoritate, direct sau indirect, acești coloși economici și ramificațiile lor sunt prezenți și în România unde fac afaceri încă din perioada interbelică și merită amintite aici companiile: Exxon Mobil, Coca-Cola, DuPont, General Electric, Hewlett-Packard, Honeywell, McDonald’s, Microsoft, 3M, Procter & Gamble sau Disney.

Trebuie să recunoaștem că mediul privat din România este influențat în mod decisiv de prezența acestor companii pe piața locală, multe societăți românești operând în prezent ca sub-contractori pentru companiile amintite.

Aceste grupuri străine, ori vând ceva ori produc ceva în România, ambele situații generând zeci de mii de locuri de muncă. Mai departe rezultatul muncii fiecărui angajat este taxat de statul român (asigurări pentru fondul de pensii, asigurări de sănătate) iar consumul este taxat cu TVA (24% în România). Toți banii colectați prin sistemul național de administrare fiscală ajung în final la Bugetul de Stat.

An employee poses for photographers with

Necesitatea creditării

Dacă toți acești bani colectați ar fi suficienți societății noastre, atunci România ar prospera pentru că s-ar putea administra utilizând numai fondurile proprii. Din păcate banii colectați din consum sau prin taxarea veniturilor obținute din muncă și a profiturilor declarate nu sunt suficienți și atunci statul, prin guvern, apelează la bănci și la instituțiile financiare internaționale pentru a face rost de fonduri cu ajutorul cărora să-și echilibreze bugetul (acoperirea deficitului bugetar). Sumele sunt practic împrumutate de la același sistem care ne și plătește (conform prezentării de mai sus), adică de la cele mai mari corporații din lume. Împrumuturile statului sunt taxate de sistemul financiar și organizațiile mondiale cu dobânzi ce variază în funcție de mai mulți factori (numiți și factori de risc) și cert este că acești bani nu sunt primiți gratis. Cu alte cuvinte în actualul sistem economic ne naștem datori și murim tot datori, deoarece sistemul în sine funcționează pe datorie.

Cât plătim și cât primim în schimb ?

Așa cum România nu face excepție, sistemul descris se aplică și altor state, însă diferența se observă în nivelul de trai. Până la urmă este normal ca fiecare să participe după cât și cum poate la bunăstarea societății, însă modul în care este răsplătit pentru asta diferă de la o țară la alta. În România nivelul de trai este unul foarte scăzut comparativ cu alte state eurpene, semn că sistemul este vulnerabil, supus fără scrupule unor ținte îndepărate și aproape imposibil de atins. Așa cum societățile private propun angajilor diferite ținte tot așa statul este azi obligat să atingă anumite ținte economice.

Dar ce este statul ? Poate fi confundat statul cu cetățenii săi ? 

Categoric că nu putem confunda statul cu societatea dar din păcate, prin aparatul său administrativ, statul pune presiune pe societate pentru a face rost de fondurile necesare achitării serviciilor sociale asupra cărora statul deține de fapt monopolul dar și întreaga responsabilitate. În final totul depinde de munca omului. Prin munca sa omul achită, indiferent de cât consumă, toate costurile de funcționare ale aparatului administrativ de stat. Ce primim de la stat în schimbul contribuției noastre? Cel puțin teoretic primim sănătate, învățământ, asistență socială, securitate și dreptate prin sistemul de justiție.

Atunci când cetățenii se simt frustrați, atunci când nu primesc servicii din partea statului la calitatea necesară, aceștia se ridică împotriva statului prin diferite forme de protest precum greve muncitorești, greve fiscale sau chiar mișcări sociale de amploare așa cum sunt revoluțiile populare. Și totuși într-o democrație poți îndrepta lucrurile prin aceste metode? Categoric nu! În primul rând în actualul sistem economic, după cum am arătat, puterile statului sunt limitate la sumele de bani de care dispune (colectate sau împrumutate). În definitiv oamenii pot spera numai la o administrare mai bună a banilor deoarece problemele sistemului economic trec peste capul statului și nu pot fi gestionate decât într-o proporție limitată.

Cum putem rezolva aceste dezechilibre ?

Răspunsul nu este unul simplu dar în esență totul depinde de comportamentul uman. Mai exact, omul trebuie să învețe singur să trăiască mai bine fără să se bazeze prea mult pe intervenția celorlalți, pe asistența de stat. Fiecare cetățean trebuie să-și facă singur toate calculele necesare în privința vieții și să respecte regulile sociale fără să fie nevoie de intervenția permanentă a statului. Trebuie să-și respecte mereu concetățenii, să plătească la timp taxele, să fie lăsat să se apare singur la nevoie, mai ales atunci când se pune în discuție securitatea personală a individului, să vegheze la bunăstarea celorlalți dar și la corectitudinea lor, să taxeze nedreptățile imediat și să manifeste solidaritate în raport cu suferința semenilor. Omul trebuie să caute să investească mereu inteligent, mai bine decât o pot face alții în locul său, mai bine decât instituțiile. Omul trebuie să revină pe primul loc înaintea instituțiilor și toate acțiunile sale să vizeze bunăstarea sa și a semenilor săi. Totul trebuie raportat la capitalul uman, cel care inventează și dă valoare lucrurilor. Trebuie să-l recapitalizăm pe om. Acest deziderat nu poate fi împlinit decât cu ajutorul inteligenței umane, mică în raport cu universul și totuși nemărginită.(D.I.)

Halep a urcat pe locul 2 în clasamentul WTA

0

Românca Simona Halep a ajuns oficial în această săptămână pe locul doi în clasamentul WTA şi este a doua favorită în turneul de la Cincinnati. 

Luni a avut loc actualizarea clasamentului WTA. Încă de săptămâna trecută se ştia că românca Simona Halep o va depăşi în clasament pe chinezoaica Na Li. Tenismena din China ar fi trebuit să participe la Toronto unde avea multe puncte de apărat, însă s-a accidentat şi este incertă chiar participarea la US Open. Nici Simona Halep nu a mai evoluat în ultima lună, însă ea nu avea de apărat nici un punct. Astfel constănţeanca în vârstă de 22 de ani a urcat pe locul doi. Are în total 6785 puncte, cu 220 mai multe decât Na Li care ocupă locul trei. Locul 1 pare destul de departe, americanca Serena Williams având 9150 puncte. Totuşi, tenismena din Statele Unite ale Americii a pierdut multe puncte în acest an. Chiar şi săptămâna trecută la Rogers Cup a pierdut 550 puncte pentru că în 2013 a câştigat turneu, iar acum a fost eliminată în semifinale chiar de sora sa.

 Rămâne de văzut ce va fi în următoarele săptămâni. În această săptămână atât Simona Halep, cât şi Serena Williams participă la turneul din Cincinnati. La casele de pariuri online (http://www.bet365.com/news/ro/betting) americanca e principala favorită la câştigarea turneului. Anul trecut ea a pierdut finala şi are acum de apărat 620 de puncte, în timp ce românca a fost eliminată în sferturi chiar de Serena şi astfel a primit doar 225 puncte. La ediţia din acest an, ambele jucătoare au liber în primul tur. În turul doi Simona Halep va întâlni învingătoarea meciului dintre belgianca Kirsten Flipkens şi slovena Polona Hercog. 

Tot luni, pe pagina sa oficială de Facebook, Simona Halep a făcut o declaraţie în care a spus că de când a câştigat turneul de la Bucureşti a rămas în ţară şi s-a antrenat în fiecare zi, iar acum se simte extraordinar pentru că a ajuns pe locul 2 în clasamentul WTA. La final a mulţumit tuturor fanilor pentru susţinere. 

Simona Halep a rămas acum singura româncă din top 50 deoarece Sorana Cîrstea care săptămâna trecută se afla pe locul 36 a coborât până pe locul 80. Ea a pierdut multe puncte la Rogers Cup după ce a fost eliminată încă din primul tur la ediţia din acest an, în timp ce în 2013 a pierdut finala. Aproape de top 50 sunt însă alte două românce: Monica Niculescu e pe locul 61 cu 885 puncte, iar Irina Camelia Begu ocupă locul 62 cu 881 puncte. Ambele jucătoare au urcat faţă de precedentul clasament. Pe lângă cele patru românce menţionate mai sus, în top 100 mai este prezentă şi Alexandra Dulgheru. Aceasta a coborât trei locuri şi acum e pe 94 cu 617 puncte. 

În clasamentul WTA de dublu, cea mai bine clasată tenismenă din România este Monica Niculescu pe locul 40 cu 1850 puncte. În top 100 mai sunt alte două românce: Raluca Olaru pe locul 72 cu 1090 puncte şi Irina Camelia Begu pe locul 73 cu 1089 puncte.  

Nicușor Constantinescu a fost suspendat din funcție

0

Conform unui comunicat de presă, trimis de reprezentanții Prefecturii Constanța, președintele Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu, a fost suspendat din funcție, în urma emiterii mandatului de arestare preventivă pe numele acestuia.

Având în vedere comunicarea Curții de Apel București înregistrată la Instituția Prefectului – Județul Constanța cu nr. 7988/11.08.2014 a dispozitivului Încheierii Curții de Apel București nr. 588/07.08.2014, prin care a fost înlocuită măsura controlului judiciar cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile a președintelui Consiliului Județean Constanța, Constantinscu Nicușor Daniel, astăzi 11.08.2014, prefectul județului Constanța, Radu Volcinschi, în conformitate cu prevederile art. 102 coroborat cu art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004, republicată, a emis ordinul nr. 431/11.08.2014, prin care se constată suspendarea de drept a mandatului Președintelui  Consiliului Județean Constanța, Constantinescu Nicușor Daniel, până la încetarea măsurii arestării preventive.

Compartimentul controlul legalității actelor și contencios administrativ va comunica prezentul ordin domnului Constantinescu Nicușor Daniel, Consiliului Județean Constanța și Secretarului General al Județului.

Prezentul ordin poate fi atacat în fața instanței de contencios administrativ în termenele și condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.”, au declarat reprezentanții Prefecturii Constanța.