Prin intermediul unui comunicat de presă, consilierul județean Corina Gheorghe și-a anunțat decizia de a trece în barca Mișcării Populare, chiar dacă o asemenea hotărâre o pune în postura de a renunța și la funcția de consilier județean pe care o deține. ”Am luat o hotarare ferma si o voi respecta. Asa cum am facut de atatea ori, atat în politica cat si atunci cand am avut de indeplinit sarcini profesionale. Incepand de astazi renunt la calitatea de membru al PDL. Iau aceasta decizie, ferm si fara echivoc, din motive personale dar imi mentin, in acelasi timp, drumul catre dreapta scenei politice. Imi respect fostii colegi democrat-liberali dar nu pot accepta directia aleasa de cel care ar fi trebuit, astazi, sa fie principalul partid de opozitie din Romania. Ruptura cu acest trecut politic este una definitiva si de aceea am demisionat si din functia de consilier judetean al PDL. Cred ca este un gest de onoare fata de colegii mei. Consider ca mi-am facut cu demnitate datoria insa regret ca nu am putut face opozitia pe care guvernul actual o merita. M-am inscris astazi, alaturi de alte 22 de persoane, in Partidul Miscarea Populara, singura formatiune politica de dreapta care se opune cu adevarat actualei guvernari. Am ales sa merg alaturi de Traian Basescu pentru a continua constructia viitorului democratiei in Romania.”
Alegeri cu cântec la tineretul PDL Constanța. Președinte ales pe pile, vicele votat în lipsă?
În cursul serii de sâmbătă, organizația de tineret a PDL Constanța s-a reunit pentru a-și alege conducerea Biroului Permanent Local. Mai mulți membri nemulțumiți de cele întâmplate în cadrul acestui eveniment, ne-au scris un e-mail pentru a ne atrage atenția că lucrurile n-au stat deloc sub semnul corectitudinii în privința celor aleși în funcții. Conform informațiilor oferite de semnatarii acestui protest, care au dorit totuși să-și păstreze anonimatul, conducerea aleasă stă sub semnul incompetenței, a pilelor și a colecționarilor de funcții, lucru care îi face pe tinerii capabili, încă rămași în rândul democraților, să-și pună problema dacă acest partid mai reprezintă o soluție pentru viitorul lor politic.
Noul președinte și-a plătit funcția cu prăjituri?
Pentru început, tinerii democrați sesizează faptul că întreaga ședință a avut loc sub semnul fraudei, numărul mic al celor prezenți în sală obligând conducerea PDL să consemneze cvorumul de ședință doar din pix. Sursele noastre spun că însărcinați cu acest ”fals în acte”, necesar pentru ca ședința să poată avea loc, au fost un băiat și o fată, proptiți la intrare, tinerii viitori politicieni fiind rugați să semneze pe liste în dreptul celor absenți. Mergând mai departe, noul președinte ales, Marian Cătălin Cheia(foto stânga), este aspru criticat de colegii săi, aceștia spunând despre el că a fost impus chiar de către senatorul Gigi Chiru care a avut grijă să-l numească interimar, atunci când organizația a rămas fără președinte. Noul președinte administrează împreună cu familia sa un laborator de cofetărie, care a produs în timpul campaniei electorale mai multe dulciuri menite să ”îndulcească” alegătorii constănțeni. Informația pare să se verifice, pentru că la o scurtă analiză se poate vedea că Marian Cheia a sponsorizat partidul din care face parte, în anul 2012, cu aproximativ 5000 de euro. Dincolo de aceste suspiciuni, tinerii PDL-iști spun că Marian Cheia este un tip complet agramat, incapabil să reprezinte organizația pe care o va conduce , însă tratăm această afirmație cu rezerva cuvenită, necunoscând personajul cu pricina. O altă acuză care i se aduce lui Marian Cheia este că spune tututor că și-a terminat studiile universitare în 2005 deși în acel an abia ar fi trecut ușor de vârsta majoratului, fapt pentru care colegii obișnuiesc să se amuze pe seama lui, considerându-l ușor mitoman.
Ales vicepreședinte fără a fi prezent în sală
Un alt personaj al comediei petrecute la TDL Constanța este Cosmin Tilincă. Tânărul, pe care mulți dintre membrii organizației nu-l cunosc, fiind înscris doar de câteva săptâmâni în partid, a fost ales vicepreședinte al TDL Constanța, fără ca măcar să fie prezent în sala de ședințe. Tilincă, pe care unul dintre oficialii democrat-liberali ni l-a descris ca pe un tânăr extrem de creativ, s-a dovedit un copil în discuția pe care am încercat s-o avem cu el. Dat fiind că ai lui colegi ne-au semnalat ca singură modalitate de a-l contacta profilul său de facebook, am încercat să aflăm de la el de ce un vicepreședinte TDL e votat fără a fi prezent în sală. Dacă inițial Cosmin Tilincă nu a fost deranjat de discuție, în momentul în care a realizat despre ce este vorba, a început să se eschiveze într-un stil comic și totodată pueril, trecând prin toate stările posibile, de la ”acesta nu este profilul meu de facebook” și până la un ilar ”i have the right to remain silent”. Îi dorim din toată inima vicepreședintelui TDL Constanța să nu afle prea curând în care anume situație va auzi aceste cuvinte pronunțate la adresa lui. În orice caz, discuția avută cu tânărul Tilincă a fost încă un semnal că nemulțumirile colegilor săi se confirmă.
Lista cu nemulțumiri pe care am primit-o la redacție continuă cu faptul că mai mulți dintre cei aleși în conducerea TDL Constanța sunt înscriși în partid de doar câteva zile, fiind astfel călcată în picioare munca altor tineri care au ani de zile de activitate politică în spate. De asemenea, se reproșează faptul că tinerele Dragu Costela și Stavrositu Isabela, alese prim vicepreședinte și respectiv secretar general, încalcă statutul partidului pentru că îndeplinesc funcții și în organizația de seniori a partidului și la organizația de femei, ajungând fiecare la câte patru funcții simultan. Iată deci, un tablou sinistru, al unui partid aflat în degringoladă, care și-așa măcinat de plecările în masă, consideră necesar să umilească și pe cei ce au binevoit să creadă încă în idealurile democrat-liberale.(D.H.)
135 de ani de la înfinţarea “Diviziei Active Dobrogea”
La 22 februarie 1879, prin Înaltul Decret nr. 373, s-a înfiinţat la Constanţa prima mare unitate militară de forţe terestre , sub denumirea de “Divizia Activă Dobrogea”. În anul 1903 diviziei, prin Ordinul Circular nr.15, i se schimbă denumirea în Divizia 9 Infanterie. Cu ocazia aniversării a 40 de ani de la bătălia de la Mărăşeşti, Diviziei 9 Infanterie i s-a decernat titlu de “Mărăşeşti”, pentru a aminti generaţiilor viitoare despre sacrificiul miilor de ostaşi dobrogeni pe timpul istoricei bătălii.
Brigada 9 Mecanizată “Mărăşeşti”, continuatoare a tradiţiilor şi faptelor de arme ale Diviziei 9 Infanterie “Mărăşeşti” cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi al filialelor judeţene ale Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor ”Regina Maria ”şi Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere a organizat la sediul marii unităţi din cartierul Kilometru 4-5 o serie de activităţi pentru a marca aniversarea a 135 de ani de la înfiinţarea acestei mari unităţi de tradiţie a armatei române.
Vineri , 21 februarie 2014, pentru elevii constănţeni, s-a organizat Ziua Porţilor Deschise. La activitate au participat câteva sute de elevi care au putut vizitat expoziţiile de armament uşor de infanterie, de tehnică de transmisiuni şi de tehnică şi mijloace de protecţie chimică. Un interes deosebit a trezit tinerilor vizitatori poligonul de supravieţuire. Cu această ocazie s-a vizitat Muzeul Militar Naţional”Regele Ferdinand” filiala Constanţa, unde dr. Costin Scurtu a prezentat aspectele semnificative din istoria Diviziei 9 Infanterie “Mărăşeşti”.
Ziua de 22 februarie a debutat cu oficierea unei slujbe religioase pentru cinstirea memoriei militarilor marii unităţi care şi-au jertfit viaţa pe câmpurile de luptă ale celor două războaie mondiale. Slujba a fost oficiată de cătra IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, la Capela Militară cu hramul Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, realizată prin contribuţia bănească a tuturor cadrelor militare şi angajaţilor civili.
Adunarea festivă organizată în sala de conferinţe a Muzeului Militar Naţional”Regele Ferdinand” a debutat cu un concert de cântece patriotice susţinut de corul Liceului “Ovidius”.
Au susţinut alocuţiuni gen.lt. (r) Constantin Zeca – preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, col.(r) Remus Macovei – preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor ”Regina Maria ”, gen.bg. (r) Vasile Hermeneanul – fost commandant al Brigăzii 9 Mecanizate “Mărăşeşti”, cdor.Tiberiu Liviu Chodan – comndantul Flotilei, col. Constantin Dima – şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.
Arhitectul Gheorghe Stănculescu, nepotul generalului Ion Stănculescu, care a comandat Divizia 9 Infanterie “Mărăşeşti” pe timpul luptelor din Cehoslovacia, a prezentat un documentar excepţional, realiazt pe baza documentelor din arhiva personală a generalului dar şi a unei documentări laborioase realizată în arhivele din România, Cehia şi Germania.
În finalul activităţii s-a vizitat expoziţia realizată de eleva Patricia Coroliuc, în vârstă de doar 9 ani.
Col.(r) Remus Macovei
”Circ și pâine” la ședința Consiliului Local
Așa cum era de așteptat, ședința de consiliu local de astăzi a fost una încinsă, principalele teme de discuții care au generat dezbateri fervente fiind prețul gigacaloriei, posibila demitere a directorului RADET, Ilie Rachieru, condamnat deja penal de două instanțe dar și revendicările reprezentanților elevilor și ai studenților, care au cerut subvenții pentru transportul în comun.
Prețul gigacaloriei crește dar constănțenii vor plăti la fel
Consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre prin care prețul gigacaloriei crește cu 1,2 %. În acest fel, gigacaloria va costa cu 4,5 lei mai mult, în urma solicitării CET-ului, obligat la rându-i să adopte o asemenea măsură de către ANRE. Cu toate astea, pentru că ne aflăm, nu-i așa, în plin an electoral, primarul Radu Mazăre a decis că diferența de preț va fi suportată de către bugetul local, gigacaloria fiind plătită de constănțeni cu același preț de 358,54 lei. Cu ocazia dezbaterii generate de această problemă, primarul Constanței l-a mustrat public pe Ilie Rachieru, directorul RADET, pentru că nu a comunicat eficient cu consumatorii, în luna decembrie, atunci când a ales să-i pună pe constănțeni să suporte costurile pentru 40 de zile, în loc de 30. Radu Mazăre a declarat că el însuși a aflat despre această problemă din presă.
Consilierii PDL au cerut demiterea lui Rachieru pe un ton moale si indecis
Și dacă tot aminteam de Rachieru, trebuie menționat că Iustin Fabian Roman, reprezentantul PDL-ului în consiliu, a cerut demiterea acestuia, considerând că un om condamnat de două instanțe, chiar dacă mai are căi de atac, ar trebui să renunțe la funcția pe care o deține și să-și prezinte demisia. Consilierul a fost însă contrat de colegii aflați la putere, care l-au luat în râs în mai multe rânduri, adresându-i fraze la mișto, de genul ”nu te-auzim nici cu microfon nici fără”. Atunci când i s-a adus la cunoștință faptul că unui om trebuie să i se respecte prezumția de nevinovație până când instanța ia o decizie definitivă și irevocabilă, Iustin Fabian Roman a încercat să-i impute directorului RADET prețul cel mare al gigacaloriei, fiind însă placat ca la rugby de ceilalți consilieri care i-au explicată că aceste reglementări țin de alte instituții. Enervat la culme, primarul Radu Mazăre i-a explicat consilierului buclucaș că toate problemele vin de fapt de la Emil Boc, primul ministru care a suspendat subvențiile în urmă cu patru ani. Din nefericire, Iustin Fabian Roman nu a fost destul de pregătit pentru a-i aduce aminte primarului nostru că guvernul USL a girat și legimitat măsura lui Emil Boc prin mai multe completări aduse odată cu venirea la putere.
Răducu Popescu, un inspector șef de ISJ situat împotriva celor pe care îi reprezintă
Răducu Popescu este șeful Inspectoratului Județean Școlar din Constanța. În orice țară civilizată ar fi trăit acest om, el ar fi trebuit să-și prezinte demisia de urgență. Nu numai pentru starea deplorabilă în care se prezintă învățământul constănțean ci mai ales pentru felul în care a știut să fie împotriva câtorva elevi care au venit în ședința de consiliu local pentru a-și cere drepturile. Reprezentanții a două asociații ale elevilor din Constanța au cerut în fața consilierilor subvenții petru abonamentele pe transportul în comun. Au primit în schimb apostrofări și certuri, fiind acuzați de primarul Radu Mazăre că nu știu decât să ceară și că mai mulți dintre ei vin la școală cu mașini de lux, deci nu merită subvenții. După cum aminteam, ajutorul pentru elevi nu a venit din partea șefului ISJ ci din partea consilierilor PNL, Ana Marcu și Radu Matei care au cerut timp pentru a se găsi fondurile necesare acestor subvenții. Umiliți de un primar care a spus în repetate rânduri că pe el îl interesează bătrânii, nu tinerii, elevii au acceptat această amânare, sperând într-o decizie pozitivă. În sală a mai fost prezent și reprezentantul studenților de la UMC, care a cerut aceleași subvenții, fiind și el trimis ”la muncă, nu la cerșit”, la fel ca mai tinerii săi colegi.
Mihai Petre: “20 de milioane de euro pentru Polaris și POMACOST, nimic pentru gigacalorie”
Președintele organizației municipale Constanța a partidului Forța Civică, Mihai Petre, s-a lansat într-un atac virulent împotriva primarului Radu Mazăre, vinovat în complicitate cu guvernul Ponta pentru prețul ridicol de mare pe care constănțenii îl plătesc pentru gigacalorie. Liderul F.C. a reamintit că în anul 2011, cabinetul Emil Boc a adoptat ordonanța de urgență 70, care elimina compensările acordate din bugetul de stat pentru producerea energiei termice. La acea vreme, cei din USL aflați în opoziție au depus o moțiune simplă prin care arătau ce măsuri ar lua ei dacă ar fi la putere pentru a ajuta românii să aibă parte de căldură la preț redus. Doi ani mai târziu, guvernarea USL nu numai că a păstrat ordonanța adoptată de Emil Boc ba chiar a completat-o prin ordonanța de urgență 27, legitimând în acest fel o măsură pe care în mod ipocrit o contestaseră nu cu mult înainte.
Revenind în plan local, Mihai Petre a arătat că în bugetul local prevăzut pentru anul în curs se alocă peste 16 milioane de euro pentru salubrizarea orașului, sarcină ce revine celebrei firme Polaris dar și aproape cinci milioane pentru îngrijirea spațiilor verzi, adică pentru o altă firmă de casă a administrației locale, POMACOST, situație pe care trebuie s-o admitem extrem de hilară, orașul Constanța având parte de orice, numai de spații verzi nu. ”Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement, cinci milioane de euro. Care grădini publice? Care parcuri? Care zone verzi? Care baze sportive? Ar fi trebuit defalcat ca să înțelegem și noi. Banii se duc la POMACOST? Atunci de ce această firmă îmi cere bani dacă o chem să taie un copac? Trei milioane de euro pentru servicii în domeniul culturii și a religiilor. Unde e cultura, ce religie? Nu mai bine luam din banii ăștia ca să ajutăm constănțenii să plătească întreținerea? 17 milioane de euro pentru Polaris. Vi se pare că orașul nostru este unul atât de curat?” a răbufnit Mihai Petre.
Ca să înțelegem frustrarea tânărului șef de partid trebuie să mai facem o scurtă adăugire. Firmele de salubritate din orașul Cluj (sunt două, oricât de incredibil ar părea) vor primi pentru următorii opt ani de contract suma de aproximativ 30 de milioane de euro. Așadar două firme clujene primesc în opt ani cam cât primește firma Polaris în doi, iar astăzi, în ședința de consiliu local gigacaloria se va scumpi la Constanța. E ca în basme, dar … nu e basm.
Mario, regele neîncoronat al cazinourilor din Constanța
Lanțul MILLION de la extaz la agonie
La începutul anului 2009 câteva lanțuri atingeau deja un nivel record. Cei mai importanți competitori fiind atunci gigantul Ritzio Entertainment Group Limited și MaxBet Entertainment Group Plc., ambele controlate de miliardari din Federația Rusă. Ritzio se afla în fruntea clasamentului cu 96 de săli de jocuri la nivel național ce totalizau aproximativ 70.000 de metri pătrați. Cei mai importanți concurenți ai MILLION, lanțurile MaxBet și Merkur Casino Romania se poziționau ceva mai jos, numărul sălilor MaxBet fiind undeva la jumătate față de MILLION iar Merkur pe locul trei în acest clasament. Ascensiunea celor de la Ritzio (MILLION) n-a durat totuși prea mult. În urma unor controverse interne legate de partea de management societatea care administra lanțul MILLION în Romania a intrat în insolvență lăsând în spate o lungă listă de creditori. Ceva mai așezați, cei de la MaxBet și-au susținut linia activităților bine trasată însă și aici au avut loc schimbări, închideri de săli sau relocări.
În Constanța, numeric, Mario Poker Club deține supremația
În acest moment pe piața jocurilor de noroc din Constanța cei del MaxBet operează trei săli de jocuri, cei de la Merkur două, Admiral o singură locație concurați de alți organizatori ceva mai mici. În ultimii ani însă, pe piața locală s-a făcut remarcat lanțul Mario Poker Club administrat de familia Tapangea. În acest moment, la nivel local, lanțul Mario Poker Club este compus din 17 săli de jocuri, ultima și cea mai mare fiind Mario Grand Poker – inaugurată pe 20 Decembrie 2013 pe bulevardul Mamaia din Constanța.
Chiar dacă numeric lanțul MARIO este cu siguranță cel mai bine dezvoltat pe plan local, marii operatori din domeniu susțin că acest gen de săli de jocuri nu le poate face concurență: “În primul rând sălile sunt prea mici, cu puține aparate, mult sub standardele noastre și se ocupă de Poker, mai puțin de jocuri electronice. Nu sunt convins de acest gen de afacere” declara sub anonimat managerul unui lanț național de cazinouri electronice.
Bani din piatră seacă și săli de Poker
Lanțul de săli de Poker Mario poartă numele proprietarului fiind administrat de tânărul Tapangea Mario Octav în asociere cu sora sa, Tapangea Raluca Mihaela. Pe lângă afacerile din domeniul jocurilor de noroc familia Tapangea mai administrează prin EURO EXTRACT SRL o carieră de piatră pe malul lacului Tașaul dar și o participație la podgoria agricolă Dobrovin din satul Chirnogeni, județul Constanța. Cu toate acestea, cele mai profitabile afaceri par să rămână cele din domeniul jocurilor de noroc, societatea MARIO STAR SRL raportând pe 2012 o cifră de afaceri de 7.110.694 lei (aproximativ 1.5 milioane de Euro), în timp ce cariera de piatră a scos doar 400 de mii de Euro.
Mario se bazează pe comunitatea de Poker din Constanța
La deschiderea sălii Mario Grand Poker, patronul Mario Tapangea s-a declarat încrezător în relațiile sale pe zona jucătorilor de Poker din Constanța despre care susține că aveau nevoie de o astfel de locație: “Iubitorii pokerului din Constanța așteptau nu de mult timp, ci de foarte mult timp acest club. După ce s-a deschis la București prima locație am zis că a doua trebuie să fie neapărat la Constanța” a susținut Mario Tapangea. Cu ocazia deschiderii reprezentanții Mario Grand Poker au mai anuțat că toți “turiștii de Poker” care aleg să le fie oaspeți pot beneficia de cazare la prețuri “preferențiale” la Hotelul GMG de pe Bulevardul Mamaia patronat de afaceriștii Vasile Goşu și Ion Roman (aflați în plin proces, acuzați de spălare de bani, înşelăciune și evaziune fiscală).
Mario Tapangea filmat când și-a bătut prietena
Anul trecut, la începutul lunii Septembrie, patronul sălilor Mario Poker Club a fost filmat de trecători în timp ce-și pălmuia prietena lângă un restaurant din stațiunea Mamaia. Subiectul și imaginile aferente au ajuns în presa de monden și astfel s-a aflat că Mario Tapangea a bătut-o pe Maria Raiciu (fiica lui Nicea Raiciu, patronul Cafe Do Brasil din Constanța). Imaginile filmate de reporterii cancan.ro sunt pe cât de relevante, pe atât de distractive.
Viitorul casino-urilor în România
În ultimii ani considerând probabil acest segment economic o vacă bună de muls statul român a înăsprit periodic taxarea și costul licențelor pentru organizatorii de jocuri de noroc. România rămâne totuși o piață relativ nouă și instabilă din multe puncte de vedere, cu jucători atipici, greu de încadrat în tiparele internaționale. Dacă în statele dezvoltate sălile de jocuri sunt vizitate de familiști care joacă de placere sume mici, în țara noastră sălile sunt pline de indivizi care înceracă să-și sporească veniturie cu ajutorul hazardului. Evident și la acest capitol România mai are încă mule de învățat, iar principala provocare a organizatorilor de jocuri de noroc rămâne educarea propriei clientele.
PNŢCD – Constanţa: actuala Putere nu are decât soluţii de cârpeală, pentru postul de prefect?
Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat considera ca plecarea din funcţia de prefect a lui Eugen Bola, anunţată în urmă cu doar câteva ore, reprezinta un act politic şi administrativ pe care actuala Putere, în speţă Guvernul, ar fi trebuit să-l facă încă de la primele blocaje create de implicarea insuficienta, în raport cu cerinţele postului, a fostului prefect Bola.
Numit ca interimar, de către primul Guvern al lui Victor Ponta, Bola a primit un nou mandat de şase luni, deşi era deja de notorietate ca profilul profesional şi de personalitate ale acestui om nu il califica pentru o pozitie ce necesita implicare maxima si forta..
Prefectul demisionar a gestionat haotic situaţii precum: Nava “Flaminia”, Podul de la Agigea, incompatibilităţile primarilor, stabilite de ANI etc.
În ciuda evidenţei, Partidul Naţional Liberal, care, în baza algoritmului politic de împărţire a funcţiilor în cadrul USL, are apanajul numirii prefectului, la Constanţa, nu a găsit o soluţie adecvată şi definitivă pentru acest post. Chiar Eugen Bola s-a comportat tot timpul astfel: ca o soluţie de compromis, un interimar, în lipsă de altă propunere!
În opinia PNŢCD Constanţa, este cel puţin îngrijorător faptul că al doilea partid al coaliţiei de la guvernare nu are suficiente cadre, care să asigure măcar acoperirea posturilor de prefecţi, care le revin din înţelegerea cu PSD!
Din nou viscol. Vezi aici ce drumuri sunt blocate
Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Constanţa face următoarele precizări:
Începând cu ora 18:00 Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța și-a retras forțele și mijloacele de dezăpezire care acționau pe DJ 226 Corbu-Săcele întrucât viscolul este foarte puternic și readuce pe carosabil toată zăpada degajată. Ca urmare, DJ 226 Corbu-Săcele a fost închis.
Un convoi de 36 tiruri și un autocar cu 40 de persoane care vor să ajungă la Tulcea a fost oprit la ieșirea din Hârșova întrucât nu se poate circula pe DN 22A. Toate persoanele care se află în tiruri și autocar au fost îndrumate către Primăria Hîrșova pentru a fi adăpostite.
În continuare, la solicitarea Poliției Rutiere se acționează cu material antiderapant pe DN 2A Ovidiu – M. Kogalniceanu și DN 38 Topraisar – Movilița deoarece există tronsoane de drum alunecos acoperit cu zăpadă bătătorită sau porțiuni de polei
Drumuri naționale închise pe care se acționează cu utilaje de deszăpezire:
DN 22 Ovidiu- Mihai Viteazu
DN 22A Hârșova-Saraiu;
DN 3 Murfatlar-Ostrov;
Drumuri județene cu polei
DJ 228 Nazarcea-Poarta Albă (sat Culmea)
În privința drumurilor județene vă aducem la cunoștință că circulația se desfășoară în condiții de iarnă, excepție făcând următoarele tronsoane de drum închise circulației, pe care se acționează cu utilaje de deszăpezire:
DJ 223 Seimeni-Dunărea – există acces pentru aprovizionare;
DJ 222 Peștera – Pietreni – există acces pentru aprovizionare
DJ 226 B Grădina – Pantelimon – există acces pentru aprovizionare
DJ 392 Amzacea – Pecineaga – există acces pentru aprovizionare
DJ 222F: DN 22A Gârliciu-Hotar Tulcea
DJ 225 Saraiu-Pantelimon
DJ 223 Cloșca –Saraiu
Dj 224 Crucea- Băltăgești
DJ 222 Râmnicu de Sus-Râmnicu de Jos
Întrucât se circulă cu dificultate pe majoritatea drumurilor naţionale şi judeţene, facem un apel către toți cetățenii județului Constanța să nu plece din localitățile de domiciliu înainte de a se informa despre starea drumurilor. Dacă sunt nevoiţi să plece la drum şi întâmpină probleme, îi rugăm să sune de urgență la 112.
Şi totuşi USL funcţionează la Cernavodă: Hânsă a scos-o din nămeţi pe Mariana Mircea
Un utilaj al Primăriei Cernavodă i-a desfundat drumul fostei primăriţe Mariana Mircea, în seara de 30 ianuarie 2014. Potrivit unor surse din zona administraţiei publice, aceasta rămăsese înzăpezită în vila pe care o are în folosinţă, la kilometrul 3 al drumului judeţean 223 Cernavodă-Cochirleni. Vântul suflase cu putere, astfel că zăpada viscolită s-a aşezat din belşug la poalele zidurilor de tip Bastilia care asigură discreţie confortului mic-burghez al socialistei Mariana Mircea. Blocată-n conac, fosta primăriţă ar fi dat de ştire, în stânga şi-n dreapta, despre nenorocirea ce i se abătuse pe cap. Ajutorul i-a venit din dreapta, adică de la actualul primar şi coleg de alianţă politică, liberalul Gheorghe Hânsă, care ar fi trimis un utilaj să desfunde drumul, potrivit surselor noastre. Mai an – ca să folosim expresia pluguşorului (de zăpadă) – pe când Mariana era primăriţă, iar Hânsă doar colegul ei de alianţă, cea dintâi plătea expertize din bani publici pentru a-i crea probleme penale celui din urmă. Din conacul de pe drumul Cochirlenilor semna tot felul de hârtii către parchet, să-i justifice pe procurori să pună sechestrul pe apartamentul lui Hânsă. Aşa a vrut Dumnezeu ca Hânsă să iasă primar, cu sechestru cu tot, ca acum să-i poată desfunda drumul colegei de alianţă.
Vezi aici care sunt drumurile închise în acest moment
În perioada în care este valabilă avertizarea de Cod Roşu pentru judeţul Constanţa, Comandamentul de Urgenţă, constituit la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, funcţionează la sediul Regiei Autonome Judeteana de Drumuri şi Poduri Constanţa din strada Celulozei nr. 15 A, municipiul Constanta. Comandamentul este condus de domnul Cristian Gheorghe DARIE – vicepreşedinte al Consiliului Județean Constanța.
Utilajele RAJDP Constanţa sunt pregătite să intervina şi să răspundă oricărei solicitări venite din partea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. In prezent a fost luată masura închiderii următoarelor drumuri judeţene :
– DJ 391 tronsonul Oltina – Baneasa Dobromir – Şipote
– DJ 226A tronsonul Râmnicu de Jos – Tariverde – Cetate Histria
– DJ 222 tronsonul Peştera – Pietreni
– DJ 222F tronsonul DN 2A – Gârliciu
– DJ 226B tronsonul Cogealac – Pantelimon – DN 2A
– DJ 225 tronsonul Târguşor – Mireasa – Pantelimon – Runcu
– DJ 226 Corbu – Săcele – Mihai Viteazu
– DJ 225 tronsonul DN 22C – Gherghina
– DJ 224 tronsonul Crucea – Băltăgeşti
– DJ 223 tronsonul Cernavodă – Capidava – Topalu – Hanul Morilor
– DJ 222 tronsonul Mihail Kogălniceanu – Râmnicu de Sus
PDL Constanța cere demiterea lui Ilie Rachieru, directorul penal al RADET
Consilierii locali PDL Sorina Tuşa, Iustin Fabian Roman şi Stelian Gima au depus pe 19 decembrie 2013 la Primăria Constanţa un memoriu prin care solicită primarului şi Consiliului Local eliberarea din funcţie a lui Ilie Rachieru, directorul RADET Constanţa și recuperarea prejudiciului de peste un milion de euro.
Cererea acestora a fost motivată „având în vedere situaţia litigioasă a acestuia, respectiv faptul că este cercetat şi judecat pentru infracţiuni deosebit de grave în legătură cu modul în care a înţeles să-şi exercite atribuţiile de serviciu şi MAI ALES cu modul în care a înţeles să folosească banii regiei”.
„La mai bine de o lună de la depunerea documentului nu am primit niciun răspuns, Rachieru a rămas pe funcţie, iar locuitorii Constanţei primesc unele dintre cele mai mari facturi la întreţinere din ţară. Mai mult decât atât, facturarea pe luna decembrie în baza previziunilor şi nu a consumului efectiv, cu promisiunea unei regularizări, nu demonstrează decât managementul defectuos al lui Ilie Rachieru şi o dovadă în plus că ar trebui înlocuit din funcţie. Însă, primarul Radu Mazăre nu a luat nicio măsură, iar constănţenii îşi dau şi ultimii bani pe întreţinere. Sperăm ca memoriul nostru să fie luat în discuţie la şedinţa de Consiliu Local ce va avea loc, din câte am înţeles, săptămâna viitoare, iar RADET să primească un manager mai bun. Cererea noastră are în vedere şi recuperarea unui prejudiciu de peste un milion de euro, pe care Ilie Rachieru, prin faptele sale, l-au adus Constanţei. Cu banii aceştia am putea subvenţiona preţul gigacaloriei, am putea ajuta constănţenii să aibă ierni lipsite de griji ”, au declarat Sorina Tuşa, Iustin Fabian Roman şi Stelian Gima.
În continuare vă redăm textul memoriului depus la Primăria Constanţa de consilierii Partidului Democrat Liberal:
Cum poate fi investit şi girat cu încredere un manager general cercetat pentru infracţiuni de corupţie, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi luare de mită, cu aplicarea legii nr. 78/2000?
Mai exact, domnul RACHIERU se face vinovat de achiziţionarea de pompe circulaţie-încălzire şi pompe ajutătoare apă caldă, care nu corespund criteriilor minime din caietul de sarcini, întrucât nu au turaţie variabilă, ele neputând fi comandate de la distanţă.
Aceasta operaţiune a determinat un prejudiciu de 4.931.880,05 lei în patrimoniul RADET – aspecte ce rezultă din actele organelor de cercetare penală şi care au fost comunicate către Consiliul Local Constanţa prin adresa din 15.04.2008, întocmită de către Direcţia Naţionala Anticorupţie.
Consiliul Local Constanţa a abordat aceasta situaţie într-o manieră nepotrivită, în sensul că nu a considerat oportun să se constituie parte civilă in cauză, adică nu a intenţionat să recupereze un eventual prejudiciu, pe care DOAR INSTANŢA DE JUDECATĂ îl poate constata.
Această conduită este de natură a proteja persoana şi patrimoniul dlui Rachieru, şi atunci întrebăm:
Domnule Primar, de ce să menţinem în funcţie o persoană cercetată penal pentru gestionarea frauduloasă a fondurilor RADET?
Domnule Primar, de ce să nu lăsăm instanţele de judecată să se pronunţe asupra existenţei prejudiciului şi de ce nu dorim să îl recuperăm de la persoana vinovată, sumă care poate fi folosită pentru acoperirea preţului mare la gigacalorie?
Vă atenţionăm că fiecare dintre noi, aleşii locali, consilieri şi primar, suntem îndriduiţi să protejăm interesele constănţenilor şi să îi apărăm de cei ce le produc prejudicii.
Având în vedere că dl. Rachieru este cercetat asupra modului în care a cheltuit banii publici, în realitate banii constănţenilor, considerăm că poziţia aleşilor locali trebuie să vizeze în primul rând satisfacerea drepturilor cetăţenilor Constanţei, respectiv efectuarea tuturor demersurilor legale pentru a recupera eventualul prejudiciu din banii publici, în situaţia stabilirii acestuia printr-o hotărâre definitivă a instanţei.
Nu trebuie să uităm fişa postului, domnilor aleşi locali, rolul nostru este să îi protejăm pe cetăţenii care prin votul lor ne-au aşezat în fruntea oraşului! Acest Rachieru a fost găsit VINOVAT DE INSTANŢELE DE JUDECATĂ şi este condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, soluţie menţinută şi de instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, care în data de 15.11.2013 s-a pronunţat în acest sens. Suplimentar faţă de pedeapsa închisorii, Curtea de Apel a dispus MĂSURA CONFISCĂRII SUMEI DE 142.442,72 RON de la inculpatul Rachieru Ilie. În lumina celor prezentate, vă solicitam public să îl demiteţi pe dl Rachieru, având în vedere că acuzaţiile de abuz în serviciu şi de luare de mită reprezintă o pată neagră în CV-ul unui manager general şi nu îl poate recomanda în păstrarea pe viitor a funcţiei de manager al RADET. Totodată, vă solicitam să ne constituim parte civilă în cauză, pentru a aduce înapoi constănţenilor prejudiciul de peste un milion de euro”.
Ghiciți care a fost prima clădire din oraș deszăpezită?
Fiecare constănțean care a avut curajul să se urce azi la volan a simțit pe propria piele cum s-a circulat prin oraș. Compania Polaris și-a dat toată “străduința” să rezolve problema dar până acum efectele sunt evident sub așteptări. Totuși merită menționat faptul că, în această dimineață, una dintre primele clădiri deszăpezite de cei de la Polaris a fost Casa Alba, adică sediul Consiliului Județean și cel al Primăriei. La primele ore ale dimineții, “înarmați” cu mașini și lopeți, angajații Polaris au “atacat” parcarea și bucata de bulevard din fața Primăriei unde au lucrat timp de peste 60 de minute. Se vede treaba că și atunci când vine vorba de deszăpezire cetățenii orașului sunt lăsați mai la urmă, iar prioritate au politicienii.
Forța Civică: ”Mazăre, scrisorile tale nu micșorează gigacaloria și nu țin de foame!”
Organizația municipală Constanța a Forței Civice a luat act cu indignare de ultima tentativă epistolară a primarului Mazăre prin care acesta încearcă, la fel ca și Victor Ponta, să coafeze lipsa realizărilor în cei doi ani de mandat de guvernare centrală și locală. Scrisoarea trimisă de edilul municipiului Constanța este complet ruptă de realitățile cotidiene ale orașului, o explicație pentru acest lucru fiind, probabil, redactarea sa, fie dintr-un club, fie din vreun car alegoric, fie direct de pe catwalk.
Primul lucru pe care Radu Mazăre ar fi trebuit să-l facă în preambulul misivei sale lacrimogene este să-și ceară scuze tuturor că este primar al municipiului Constanța și nu că în perioada sărbătorilor de iarnă în loc de patru ghirlande a pus trei și că în loc de trei copaci a împodobit doi. Apoi ar fi trebuit să explice tuturor constănțenilor, indiferent dacă l-au ales sau nu, ce a făcut concret din promisiunile de campanie aferente anului 2012, adică mai nimic, și nu să promită, din nou, cu accente disperate, alte realizări mărețe care, probabil, vor fi scuzate prin alte scrisori.
De asemenea, ar fi trebuit să ne lămurească ce are cu spațiile verzi, pe care le distruge sistematic, și nu să ne intoxice cu plantarea a “400.000 de arbori” (unde sunt oare, că nimeni nu-i vede), care abia peste zeci de ani vor elibera cantitatea de oxigen pe care o produceau copacii tăiați în mandatele sale. Având în vedere cum au fost mutilate spațiile verzi, chiar îl rugăm insistent să nu reabiliteze Parcul Tăbăcărie și pe cel Arheologic, întrucât ne este teamă de felul cum vor arăta la finalul reabilitării.
Dacă tot îi pasă așa de mult de Cazino, poate primarul ar fi trebuit să ne facă și pe noi să înțelegem de ce îl lasă să se prăbușească sau când va trece de la “preocuparea foarte serioasă și încercarea în permanență de găsire a unor soluții” la salvarea efectivă a simbolului național constănțean, înainte de a nu mai fi nimic de salvat?
Un alt lucru important pe care edilul ar fi trebuit să îl clarifice este de ce i-a mințit pe constănțeni că nu va mări taxele și impozitele locale pentru ca, într-un final, să le mărească ascunzându-se după Codul Fiscal.
Radu Mazăre însă nu explică de ce nu face, ci doar promite ceea ce, probabil, nu va face.
Primarul nostru nu suflă o vorbă despre construcțiile care distrug sistematic orașul (două aberații arhitecturale se ridică acum, una la Pescărie, alta pe strada Mircea colț cu bulevardul Mamaia), despre mizeria din parcuri (din cele care mai există), despre trotuarele care arată ca după bombardament (dacă ești femeie și porți pantofi cu toc mai bine mergi direct pe stradă), despre faptul că nu există nicio investiție în producție, ci toate sunt în consum, despre faptul că orașul pe care ni-l prezintă cu mândrie este de fapt la periferia marilor orașe ale României (în special din punct de vedere cultural), dar mai ales despre costul exorbitant al gigacaloriei, un fel de pedeapsă îndreptată cu precădere împotriva constănțenilor care nu l-au votat și nu îl vor vota niciodată.
Organizația municipală Constanța a Forței Civice apreciază că scrisoarea primarului Mazăre este o tentativă disperată de a acoperi efectul devastator pe care factura la întreținere o are și o va avea pe tot parcursul acestei ierni asupra constănțenilor.
Îi sugerăm lui Radu Mazăre ca în locul organizării unui revelion 2014-2015 “cum n-a văzut Parisul”, să subvenționeze echitabil gigacaloria și să administreze responsabil orașul, iar data viitoare când își mai aduce aminte de noi, constănțenii, să aibă bunul simț de a-și semna scrisorile.
Articole pentru petreceri de copii contrafăcute, confiscate la Agigea
Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu lucrătorii vamali, descoperind în două containere sosite în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din China 7.370 articole pentru petreceri de copii şi 100 seturi pentru pictură, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală de aproximativ 70.000 lei, dacă ar fi originale.
În data de 20.01.2014, în intervalul orar 15.30 – 16.30, poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrători vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea, controlul a două containere sosite din China pe adresa unor societăţi comerciale cu sediul în Timişoara, respectiv în judeţul Ilfov.
În urma controlului au fost descoperite 7.370 articole pentru petreceri de copii (coifuri, suflători şi trompete) şi 100 seturi pentru pictură, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală de aproximativ 70.000 lei, dacă ar fi originale.
Marfa purta însemnele distinctive ale unor firme cunoscute şi a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorilor societăţilor comerciale în cauză, un cetăţean român de 55 de ani, având domiciliul în Timişoara şi un cetăţean iranian de 57 de ani, cu reşedinţa în judeţul Ilfov, dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.
Forța Civică din Constanța analizează problemele prin care trece clasa politică
Reprezentanții partidului Forța Civică din Constanța ne-au trimis la redacție un comunicat de presă prin intermediul căruia fac o analiză atentă a celor mai stringente probleme de la nivel național și local. Vi-l prezentăm, integral, așa cum ne-a fost remis.
Descentralizarea lui Dragnea, incompetență sau diversiune?
Organizația municipală Constanța a Forței Civice salută decizia Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea legii descentralizării, sau a descentralizării lui Dragnea după cum a fost denumită în limbaj popular controversata lege a USL. Curtea Constituțională a scăpat România de la o adevărată catastrofă administrativă.
Forța Civică Constanța apreciază că votul unanim al judecătorilor, inclusiv al celor susținuți de USL, este echivalentul unui vot de blam împotriva guvernului condus de Victor Ponta în general, și împotriva lui Liviu Dragnea, artizanul legii, în particular. În mod normal, în orice țară unde există răspunderea faptelor, persoana sau persoanele aflate în demnități sau funcții publice care elaborează, promovează și girează o lege, declarată în unanimitate drept neconstituțională, trebuie să demisioneze în bloc și pe loc. Mai mult ca sigur că acest lucru nu se va întâmpla și în România, mai precis în guvernul USL unde nu există morală, verticalitate și onoare, dar mai ales competență.
Faptul că legea a fost respinsă cu unanimitate de voturi ar putea devoala și o diversiune pusă la cale de tandemul Ponta-Dragnea pentru a amâna revolta baronilor și a primarilor din USL. Cu alte cuvinte, tandemul Ponta-Dragnea a pritocit o lege complet neconstituțională, care nu avea nici o șansă în fața judecătorilor Curții, intuind dinainte decizia acestora, pentru a se acoperi în fața baronilor locali care fac presiuni asupra Executivului pentru creșterea influenței și a puterii locale. Această diversiune s-ar putea traduce popular, “noi am vrut, dar n-a vrut Curtea”.
Fie că legea a fost întocmită cu o crasă incompeteță, fie că a avut la bază neconstituționalități intenționate, lipsa ei înseamnă limitarea supremației baronilor USL, funcționarea rațională și normală a instituțiilor descentralizate ale statului și păstrarea României în anul administrativ 2014 și nu întoarcerea în epoca feudală.
În zilele ce urmează vom vedea cu certitudine o intensificare a nervozității baronilor USL care vor din ce în ce mai multă putere. Pentru că, de fapt, aceasta este filosofia guvernării USL: totul pentru propria putere.
Forța Civică susține elevii și studenții ignorați de administrația Mazăre
Organizația municipală Constanța a Forței Civice susține și întărește demersul inițiat de Asociația Elevilor din Constanța, Consiliul Județean al Elevilor, Liga Studenților din UMC, precum și de toate structurile asociative ale elevilor și studenților constănțeni privind acordarea subvenției la transportul în comun pentru elevi și studenți de către administrația condusă de primarul PSD, Radu Mazăre, subvenție garantată de Legea Educației Naționale nr.1/2011 (art.84, alin(1), art.205, alin( 2), lit.e, art. 205, alin(2)).
Faptul că primarul Radu Mazăre aplică prevederile acestei legi utilizând teme demagogice, populiste dar mai ales haiducești nu miră pe nimeni. Numai că în cazul elevilor și studenților nu se pune problema de a lua de la bogați și a da la săraci sau de a nu da la cei bogați și de a da numai la cei săraci, ci este vorba strict de respectarea unui drept garantat prin lege pentru toți elevii și studenții din Constanța. Discriminarea făcută de primarul Mazăre între elevi și studenți, pe principiul că unii provin din părinți cu situații financiare foarte bune sau alții au bani și nu au nevoie de subvenție pentru transportul în comun, face parte din atitudinea sa de nabab prin care împarte dreptatea și aplică legea după bunul plac. De asemenea, scuza că nu există bani în buget este doar praf aruncat în ochii elevilor și ai studenților. În bugetul municipalității sunt suficienți bani și pentru subvenționarea gigacaloriei pentru toți constănțenii și pentru subvenționarea transportului pentru toți elevii și studenții, doar că întâietate au firmele de partid și principiul cointeresării constante a propriilor votanți.
Astăzi, nu mai este loc de haiducisme, ci doar de aplicarea legii. Drepturile câștigate și garantate prin lege trebuie respectate chiar dacă te numești Radu Mazăre și chiar dacă ele încurcă planuri politice și financiare de grup.
Forța Civică Constanța este alături de Asociația Elevilor din Constanța, Consiliul Județean al Elevilor, Liga Studenților din UMC, precum și de toate structurile asociative ale elevilor și studenților și va sprijini orice demers legal inițiat de acestea în vederea subvenționării transportului în comun pentru elevi și studenți, în conformitate cu prevederile Legii 1/2011.
Forța Civică se solidarizează cu primarii nemulțumiți de guvernul Ponta
Organizația municipală Constanța a Forței Civice se solidarizează cu inițiativa de protest public a primarului independent al comunei Peștera, Valentin Vrabie, sau cu orice alt demers legal al primarilor din județul Constanța de a sancționa incompetența guvernului condus de Victor Ponta și de a restabili respectul de care orice edil ar trebui să se bucure în fața oricărui guvern, indiferent de apartenența sa politică.
Este cât se poate de evident că actualul Executiv, dar și o mare parte a Consiliilor Județene afișează un dispreț total față de primarii de comune, cu precădere față de cei care nu provin din USL, fapt care se resfrânge în mod direct asupra comunităților conduse de aceștia. Prin orice primar care este disprețuit de guvern, este, de fapt, disprețuită comunitatea reprezentată de acesta.
Încă de la protestul Asocației comunelor din România, din data de 29 iulie 2013, era cât se poate de clar că administrația locală, în special cea de la nivelul comunelor, se află pe un butoi cu pulbere. De aceea, demisia primarului comunei Rasova, Neamțu Mihalache, care, pe lângă ignoranța deja firească a autorităților centrale și județene, s-a “bucurat” și de indiferența crasă a Guvernului și a Consiliului Județean Constanța după devastatoarele inundații din luna iulie a anului 2013, nu trebuie să mire pe nimeni. Cum nu ar trebui să ne mire alte demisii sau inițierea de proteste energice față de guvernul condus de Victor Ponta.
Sperăm ca primarul Neamțu Mihalache, un bun profesionist și un om de calitate, să revină asupra deciziei de a demisiona din funcție și să întărească blocul primarilor care luptă pentru recâștigarea respectului cuvenit din partea Guvernului, bloc la care se alătură și organizația municipală Constanța a Forței Civice.
Victor Ponta este prea ocupat cu neguvernarea
Organizația municipală Constanța a Forței Civice consideră că fuga lui Victor Ponta de întâlnirea cu Adjunctul Secretarului de Stat pentru Europa si Eurasia al Statelor Unite ale Americii, Victoria Nuland, este echivalentă cu fuga unui copil de clasa I prins cu lecțiile nefăcute.
Indiferent care era programul prestabilit al premierului în aceste zile, cu certitudine că acesta se putea elibera pentru o întâlnire cu reprezentantul celui mai puternic aliat internațional al României, Statele Unite ale Americii. Chiar dacă între temele de discuție și-ar fi găsit loc și subiecte mai puțin convenabile, cum ar fi libertatea presei, lupta anti-corupție sau independența justiției, orice premier responsabil care ține la țara sa mai mult decât la propria sa persoană ar fi trebuit să trateze cu respectul cuvenit vizita oficialului american.
A te da prea ocupat și grevat de activitățile cotidiene, în condițiile în care de când ești prim-ministru nivelul de trai al românilor scade, șomajul crește, prețurile cresc iar România este în derivă, denotă atât grave carențe în educația personală, cât mai ales în educația diplomatică a celui care se comportă astfel.
Ne îndoim de faptul că premierul român va înțelege declarațiile oficialului american, el fiind captivul unor grupuri de interese a căror agendă personală și de grup este contrară principalelor mesaje transmise astăzi de Victoria Nuland: “o presă liberă reprezintă modul prin care cetățenii pot să vadă ce fac aleșii lor, relația Guvern-presă trebuie să fie transparentă”; “e îngrijorător când există atacuri la Justiție, e îngrijorător ca politicienii din orice partid să atace sistemul de justiție”; “cel mai important este sa întărim valorile democratice care ne definesc ca națiuni, ceea ce înseamnă statul de drept, lupta împotriva corupției, transparența”; “vrem o Românie puternică și democratică, SUA își doresc un partener strategic și pe viitor”.
Mihai Petre, președinte Forța Civică, organizația Constanța
INNA, superconcert la Maritimo Shopping Center
INNA, cea mai de succes artistă a momentului în România, descrisă de presa internaţională ca fiind un adevărat fenomen, se întoarce acasă şi vă întâmpină, la Maritimo Shopping Center, cu un show care vă va tăia respiraţia. Beneficiind de o scenotehnică deosebită, cu efecte cromatice, video şi audio spectaculoase, concertul incendiar al celei care a revoluţionat muzica dance vă aşteaptă pe data de 18 ianuarie 2014, începând cu ora 18.00, la Intrarea din zona Info Desk. Intrarea este gratuită. După concert, Inna va rămâne la dispoziţia fanilor pentru o sesiune de autografe.
Cu o impresionantă listă de hituri şi numeroase premii şi fani în toate cluburile din lume, cu Europa, America Latină şi Centrală la picioarele sale, Inna este unul dintre fenomenele strălucitoare ale muzicii actuale. Inna, pe numele său Alexandra, este constănţeancă şi are 26 de ani. A început să ia lecţii de voce de la 8 ani. Spre sfârşitul anului 2007, Inna s-a întâlnit cu băieţii de la Play&Win şi au schimbat istoria muzicii de dans în România. Popularitatea şi impactul primului său single, “Hot”, i-au adus Discul de Platină. Până în 2010, “Hot” cucerise Rusia, Polonia, Bulgaria, Serbia, Slovacia, Grecia, Belgia şi Olanda şi a ajuns pe prima poziţie în U.K. Dance Charts. “Amazing” intră direct în topuri, iar celelelate melodii ale sale de pe primul album, “Love”, “Deja-Vu” and “Sun is Up” devin repede hituri. 2011 vine cu numeroase pemii şi nominalizări, inclusiv cea la MTV European Music Awards, the European Border Breakers Award pentru succesul său internaţional şi discuri de aur în faţa a peste 17.000 de oameni pe scena de la Starfloor Paris, în Franţa. Aici, Inna cântă pe aceeaşi scenă cu Kylie Minogue, Bob Sinclar, Taio Cruz, Kelly Rowland şi Kat Deluna. Mai mult, 2011 vine cu un nou album, “I Am The Club Rocker”, scos în septembrie, şi un turneu internaţional de proporţii, care include Mexic şi SUA. Primul single, “Sun is Up”, loveşte scena muzicală cu forţa unui tsunami, oprindu-se pe prima poziţie a celor mai importante posturi radio din Europa şi Asia. Cu peste 50.000.000 de accesări pe Youtube, premii şi intrări în cele mai importante cluburi din toată lumea, „Sun is Up” şi-a reconfirmat calitatea de hit, atât din perspectiva fanilor, cât şi a criticilor. Istoria se repetă apoi, cu “Club Rocker” în rolul principal, într-o colaborare de senzaţie cu FloRida, urcând, de asemenea, în topurile internaţionale. În vara lui 2012, “Club Rocker” cucereşte Japan Dance Charts în mai puţin de o săptămână de la ieşirea pe piaţă. A treia apariţie, “Memento”, a fost, de asemenea, favorita cluburilor de pe tot globul. La ora 00.00, pe 25 noiembrie 2011, de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor, Inna scoate cel de-al patrulea single de pe “I Am The Club Rocker”, “Endless”, o odă pentru femeile de pretutindeni. Cu un mesaj extrem de puternic, “Your Voice matters! No violence. No endless pain”, melodia devine imnul campaniei sociale “Bring The Sun In My Life”, celebrând protejarea femeilor de pretutindeni.
Până la sfârşitul anului, Inna a introdus un nou concept de performanţă life, “Rock The Roof”. Primul sezon a fost lansat pe 1 Decembrie, pentru a celebra Ziua Naţională a României, dar a atras atenţia şi aprecierea fanilor din toată lumea, transformând evenimentul naţional într-unul internaţional. În 2012, Inna, alături de trupa sa, a cântat live pe acoperişurile celor mai înalte clădiri din metropolele lumii, în Paris, Mexico City, Londra şi Istanbul, adunând peste 12.000.000 de view-uri pe pagina sa de youtube. 2012 aduce şi “Caliente”, prima melodie compusă de Inna, scrisă în engleză şi în spaniolă, „Crazy Sexy Wild” și “INNdiA”, un alt succes ce intră pe prima poziţie în Turkey’s Top 100 charts şi pe a zecea poziţie în Romanian Top 100, consolidând supremaţia Innei ca fiind cea mai de succes artistă a topurilor. Pe 1 martie 2013, Inna a scos cel de-al treilea album, “Party Never Ends”. Cel mai recent single al său, “More than Friends”, featuring Daddy Yankee este no. 1 în Argentina, şi la radiourile din Mexico, Japonia, Puerto Rico, Bulgaria, România, Polonia, Germania, Spania, Turcia şi Franţa şi unul dintre cele mai fierbinţi hituri ale verii trecute.