Poliţiştii de criminalitate organizată specializaţi în antidrog au depistat, pe litoral, 29 de persoane având asupra lor droguri de risc şi mare risc sau substanţe cu efecte psihoactive. Au fost întocmite 22 de dosare penale.
Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au acţionat pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în staţiunile litorale ale Mării Negre, în perioada minivacanţei de 1 Mai.
Astfel, în perioada 30 aprilie – 3 mai a.c., acţiunile s-au derulat în zona staţiunilor Mamaia, Costineşti şi Vama Veche, unde, au fost depistaţi în flagrant 29 tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani, din judeţele Constanţa, Argeş, Cluj, Tulcea, Bacău şi municipiul Bucureşti, care deţineau, în vederea consumului propriu sau comercializării, droguri de risc şi mare risc cât şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
De la persoanele depistate au fost ridicate, 50 de grame de cannabis sub formă de ţigarete, confecţionate artizanal, tip joint sau porţionate în pliculeţe autosigilante, 1 gram cocaină şi 17 plicuri conţinând substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Au fost întocmite 22 dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Constanţa, cu suspecţii în stare de libertate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
Depistati cu droguri pe litoral
La Vama Veche si furturile se fac in grup!
La data de 3 mai a.c., ora 02.30, un poliţist din cadrul Secţiei 3 Rurale Mangalia, aflat în timpul liber pe raza localităţii Vama Veche, a surprins în flagrant 3 tineri, în timp ce sustrăgeau unei tinere o poşetă aflată pe nisip, în zona unei terase aflată pe plajă. Imediat după aceasta, tinerii s-au depărtat aproximativ 10 m, iar după ce au sustras bunuri din interiorul poşetei au revenit şi au abandonat-o în zona de unde o luaseră.
Pentru imobilizarea persoanelor, poliţistul a solicitat sprijin colegilor, iar la faţa locului a sosit cu operativitate o patrulă mixtă, formată dintr-un poliţist din cadrul Secţiei 3 Rurale Mangalia şi un jandarm din cadrul I.J.J. Constanţa, identificându-i pe suspecţi ca fiind A Iaşar, de 37 ani, D. Ionuţ, de 33 ani şi D. Cristina, în vârstă de 24 de ani, toţi din Constanţa, ocazie cu care a fost descoperită o altă poşetă, ce conţinea un telefon mobil, ce s-a stabilit ulterior că aparţinea unei alte tinere.
Prejudiciul în valoare de 1000 lei a fost recuperat şi restituit părţilor vătămate.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, cu suspecţii în stare de libertate.
Sondaj. Va place imnul statiunii Mamaia?
Dupa cum probabil stiti cu totii, odata cu prima zi de mai, s-a lansat imnul statiunii Mamaia. Piesa este cantata de Loredana si Cabron, avand parte de un featuring inedit cu insusi primarul Constantei, Radu Mazare. Noi, cei din echipa Constanta.Ro, avem o opinie proprie despre aceasta melodie. Am vrea insa sa stim ce cred constantenii, asa ca va rugam, lasati-ne un comentariu si spuneti-ne parerea dumneavoastra. Va place sau nu piesa?
http://www.youtube.com/watch?v=ycyBul5XUJM
La tara nu se poarta permisul
Poliţiştii din Cerchezu cercetează în stare de libertate pe Dumitru P., de 49 de ani, din localitate, care în noaptea de 29/30.04.2013, a condus un autoturism pe raza localităţii Viroaga, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Poliţiştii din Chirnogeni cercetează în stare de libertate pe B. Marius Cosmin, de 20 de ani, din localitatea Valu lui Traian, care în noaptea de 29/30.04.2013, a condus un autoturism pe DJ 392, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Poliţiştii din Săcele cercetează în stare de libertate pe A. Cristian, de 32 de ani, din localitate, care în noaptea de 29/30.04.2013, a condus un autoturism pe raza localităţii fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Poliţiştii din Târguşor cercetează în stare de libertate pe B. Lucica, de 26 de ani, din comuna Ghergheasa judeţul Buzău, care în ziua de 30.04.2013, a condus pe DJ 222, un moped fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Celor în cauze, le-au fost întocimte dosare penale, fiind cercetaţi în stare de libertate.
A incalcat jumatate de cod penal intr-o ora
La data de 29.04.2013, ora 02.00, poliţiştii Secţiei 6 Rurale Cernavodă au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în incinta unui bar din localitatea Satu Nou are loc un scandal.
Deplasaţi în locaţia indicată, din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că D. Cristian, de 27 ani, din localitate aflându-se în bar şi pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, a intrat în conflict cu B. Ştefan pe care l-a înţepat în zona spatelui cu un cuţit, ameninţând totodată şi ceilalţi clienţi ai localului, care au intervenit, iar cel în cauză încercând să fugă, s-a urcat la volanul autoturismului proprietate persoanală, deşi nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi demarând l-a accidentat uşor pe C. Adrian.
Suspectul a fost depistat în scurt timp de către poliţişti, care l-au reţinut pe bază de ordonanţă sub aspectul săvărşirii infracţiunilor de lovire, amenințare, ultraj contra bunelor moravuri, vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, portul fără drept al cuțitului, sustragere de la recoltarea probelor biologice şi părăsirea locului accidentului.
În cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat Judecătoriei Medgidia, instanţă ce a a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
De ce şi-a schimbat ÎPS Teodosie de două ori numele
Vă mai amintiţi povestea lui Dinel Staicu? Afaceristul craiovean care şi-a schimbat numele pentru a scăpa de o condamnare penală? Cazul său a devenit atât de cunoscut, încât atunci când auzi de schimbarea unui nume, nu te poţi abţine să nu te întrebi dacă nu cumva în spatele acestui gest se găsesc intenţii de sustragere de la răspundere. Cel mai spectaculos caz de „rebotezare” din Constanţa aparţine şefului celor care ne botează copiii, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie. Înaltul ierarh tomitan se află la a doua schimbare de nume şi este extrem de probabil ca această metamorfoză a actelor sale de stare civilă să-i fi produs avantaje. Cu siguranţă, însă, că i-ar putea produce şi neplăceri, având în vedere neactualizarea decretului de recunoaştere pe funcţia de şef al Arhiepiscopiei Tomisului şi posibila consecinţă a nulităţii documentelor semnate în ultima perioadă.
Înalt Prea Sfinţitul Porcu
Potrivit preotului Ioan Buga – profesor universitar şi scriitor de real talent – actualul ierarh al Tomisului ar fi purtat la naştere numele Porcu Macedon. Odată cu înscrierea sa la Seminarul Teologic, acesta şi-ar fi schimbat numele de familie, din Porcu, în Petrescu. Decizia a fost perfect justificată, deoarece nimeni nu este răspunzător pentru numele primit de la străbuni, dar mai ales pentru că, iată, astăzi nu avem un Prea Sfinţitul Porcu. Susţinerile lui Buga au fost publicate în trei cărţi de autor, intrate în circuitul public, şi nu au fost niciodată infirmate de ÎPS Teodosie. Sub noul nume, de Macedon Petrescu, actualul ierarh şi-a început cariera clericală, întâi ca simplu cântăreţ de paraclis la Sfântul Antim (1982-1986), devenind apoi asistent universitar la Institutul Teologic din Bucureşti (1986-1994), episcop-vicar la Arhiepiscopia Bucureştilor (1994-2001), arhiepiscop al Tomisului (2001-prezent) şi profesor universitar la Universitatea Ovidius din Constanţa (2004 – prezent). Numirea în demnitatea de arhiepiscop s-a făcut de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, în baza procedurilor elective, însă a devenit efectivă prin Decretul nr. 135/23 martie 2001 semnat de preşedintele României. În articolul unic se arată: „Prea Sfinţitul Doctor Teodosie (Petrescu Macedon) se recunoaşte în funcţia de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului”. Aşadar, toate prerogativele funcţiei au fost transmise unei persoane care purta numele de stare civilă de Petrescu Macedon.
Şi-a schimbat numele, când avea probleme penale
Pe 29 martie 2009, arhiepiscopul îşi schimbă pentru a doua oară datele de stare civilă, modificându-şi numele din Petrescu Macedon, în Petrescu Teodosie, rupând astfel definitiv legătura cu identitatea sa lumească, primită la naştere. „Modificarea schimbării” a survenit tocmai într-un moment în care ÎPS Teodosie avea probleme grave cu datoriile către Fisc. O serie de preoţi caterisiţi de Teodosie lansaseră deja acuzaţii grave împotriva sa privind contractarea de credite de nevoi personale de către persoana fizică Petrescu Macedon, precum şi alte credite în numele Arhiepiscopiei, garantate cu salariile preoţilor. Dar cea mai deosebită întâmplare anterioară ultimei schimbări de nume a fost o înregistrare făcută în luna martie 2009 de reporterii sub acoperire de la România Liberă, cei care au reuşit să cumpere înscrierea la Facultatea de Teologie în mijlocul anului universitar, cu 850 de euro, din 3.000 solicitaţi de înaltul ierarh. Articolul şi filmarea RL au condus la o premieră absolută, Teodosie devenind primul ierarh urmărit penal din istoria bisericii. Este posibil ca schimbarea de nume să aibă ca motivaţie tocmai această situaţie năucitoare a ierarhului: urmărit penal, urmărit de creditori şi acuzat de preoţii de mir că le-a furat salariile ca să plătească datorii către Fisc şi bănci.
Fiscul nu l-a putut executa pe Macedon Petrescu, pentru că nu mai există o persoană cu acest nume
Indiferent de ce a gândit Teodosie, este de menţionat faptul că schimbarea de nume l-a scutit de la executarea unei amenzi primite în Dosarul 11035/118/2008, al Tribunalului Constanţa, întocmit în baza plângerii depuse de liderul sindicatului Solidariatatea al preoţilor, Gabriel Mascas, cel care reclamase că nu a primit răspuns la o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii 544/2001 a accesului la informaţiile de interes public. Teodosie a fost condamnat la plata unei amenzi în cuantum de 67.288 de lei, însă executorul judecătoresc şi Fiscul nu au putut face executarea silită, deoarece persoana fizică Petrescu Macedon nu mai există în evidenţele de stare civilă.
Actele oficiale – lovite de nulitate?
Pe lângă beneficiile – plănuite sau nu, chiar nu contează, ale schimbării de nume – există însă şi evidente necazuri. Astfel, ierarhul tomitan nu a obţinut un nou decret prezidenţial de recunoaştere pe funcţie şi nici o altă decizie a Sinodului BOR care să prevadă explicit că prerogativele funcţiei sunt exercitate de persoana fizică Petrescu Teodosie şi nu de Petrescu Macedon. Din aceste considerente, documentele oficiale semnate după 29 aprilie 2009 în baza Decretului 135/2001 ar putea fi lovite de nulitate. Mai mult, având în vedere că numele recunoscut prin Decret pentru a exercita prerogativele funcţiei de arhiepiscop nu mai există în evidenţele de stare civilă, se naşte întrebarea dacă nu cumva postul este în momentul de faţă vacant.
Conducea o motocicletă Yamaha fără a avea permis
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat un cetăţean român care conducea o motocicletă marca Yamaha fără a avea permis de conducere. În data de 29.04.2013, în jurul orei 23.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au oprit pentru control, în zona de competenţă, o motocicletă marca Yamaha, condusă de cetăţeanul român C.C.N., în vârstă de 25 ani, domiciliat în judeţul Constanţa. Tânărul a declarat că nu are documente de identitate asupra sa şi că a împrumutat motocicleta de la o cunoştinţă. Verificările au stabilit faptul că persoana în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehiculde către o persoană ce nu posedă permis de conducere”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 86, alin. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată.
Jucării contrafăcute, confiscate la Constanţa Sud Agigea
Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud, descoperind în două containere sosite în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din direcţia China 29.340jucării pentru copii şi 3.850 ambalaje pentru jucăriisusceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de1.300.000 lei dacă ar fi originale.
În data de 29.04.2013, în intervalul orar 11.30 – 13.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat controlul a două containere sosite din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.
În urma controlului au fost descoperite 33.190articole reprezentând jucării pentru copii şi ambalaje pentru jucării, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 1.300.000 lei dacă ar fi originale.
Marfa, care purta însemnele distinctive ale unor mărci cunoscute, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali pentru a fi trimisă spre expertizare.
Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorului societăţii comerciale în cauză, o persoană de sex feminin cu cetăţenie chineză, în vârstă de 50 ani, cu reşedinţa în Bucureşti, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.
Video. Prins in timp ce demonta vagoane!
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au depistat în flagrant pe T. Marius, de 38 de ani, din Constanţa, care, fiind de serviciu în triajul B – Port Constanţa, a demontat şi sustras 10 arcuri clapă laterală descărcare vagon, de la vagoanele staţionate aflate în conservare.
În cauză, prejudiciul a fost estimat de unitatea păgubită la aproximativ 1.100 lei.
Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că nu a fost pusă în pericol circulaţia feroviară vagoanele aflându-se în stare de conservare. Cel în cauză este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Rovana Plumb a dat aviz pentru gazele de şist
Ministerul Mediului a dat aviz grupului american Chevron pentru a începe prospecţiunile în Dobrogea, în privinţa rezervelor de gaze de şist. Prezentă la Constanţa, ministra Mediului, Rovana Plumb, a declarat, citată de presa locală: „Am dat aviz pentru prospecţiuni în Dobrogea, pentru că nu există nici un risc”. Grupul american Chevron a obţinut concesiunea pentru prospecţiuni şi exploatarea gazelor de şist în zona Bârladului şi a Dobrogei, în anul 2009. Mai multe organizaţii ecologiste, dar şi voci distincte din politică, protestează împotriva proiectului exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. Criticii spun că această metodă, care presupune pomparea în subteran a mii de metri cubi de apă, nisip şi substanţe chimice extrem de nocive, ar putea pune în pericol mediul înconjurător, iar exploziile subterane ar putea reactiva faliile seismice.
Hanul Balcan, ruina din declaraţia de avere a senatorului PDL Cristian Rădulescu
Hanul Balacan abia mai rezistă pe structura lui de rezistenţă de la 1900. Lăsat în părăsire la mijlocul anilor 90, Hanul a fost vandalizat sistematic de oamenii străzii. Pe zidul de nord, autorii anonimi ai stricăciunilor şi-au lăsat un autograf în cărbune: „Cei care au speriat Vestu”. Dacă aveţi curiozitatea să răsfoiţi internetul în căutarea unor informaţii despre această clădire reprezentativă veţi afla doar două lucruri. În primul rând, că figurează pe o listă a clădirilor de patrimoniu întocmită de Ministerul Culturii. În al doilea rând, că dincolo de preţuirea care i se acordă în actele oficiale, a devenit o paragină. Dar cum s-a transformat acest simbol într-o batjocură, vă spunem noi, constanta.ro, în premieră absolută.
Aproape nimeni nu pare să ştie că ruina insalubră cu deschidere pe Ştefan cel Mare şi Griviţei mai apare menţionată şi pe o altă listă, diferită de cea a Ministerului Culturii. Imobilul cu valoare simbolistică este menţionat în declaraţia de avere a senatorului Cristian Rădulescu, membru marcant al PDL-ului şi lider de grup al acestei formaţiuni în ultimele mandate parlamentare. Rădulescu menţionează, în declaraţiile sale de avere, că a dobândit, în 2009, proprietatea asupra unei cote de 32,5% dintr-un teren de 1.600 mp şi dintr-un spaţiu comercial de 2.190 mp din Constanţa. Spaţiul şi terenul reprezintă Hanul Balcan din Constanţa, aşa cum reiese dintr-o serie de documente oficiale aflate în posesia noastră.
Cum a ajuns Rădulescu proprietar al Hanului Balcan
Potrivit acestora, Cristian Rădulescu şi-a manifestat interesul de a intra în posesia Hanului Balcan din Constanţa încă din anul 1993. La acea vreme, senatorul a încheiat un contract de mandat cu numitul Paul-Sergiu Sobieschi, descendentul unei bogate familii care deţinuse în perioada interbelică mai multe suprafeţe agricole şi împădurite, dar şi două conace boiereşti pe raza localităţii Mogoişoaia. La Constanţa, familia Sobieschi deţinuse Hanul Balcan. În baza contractului de mandat, Rădulescu urma să primească 40% din bunurile imobile pe care trebuia să le recupereze de la statul român, pentru proprietarii deposedaţi abuziv sub regimul comunist. Contractul era unul extrem de avantajos pentru politician, mai ales că Hanul Balcan fusese deja retrocedat, în cotă parte, către bătrânul Sobieschi, cu două luni înainte de emiterea mandatului. Astfel, pe 20 martie 2003, SC Litoral SA Constanţa, societatea care avea imobilul în exploatare, a emis Decizia cu numărul 10, de restituire a imobilului în natură către Paul-Sergiu Sobieschi şi Vasile Nibi, vărul acestuia şi comoştenitor. Mai departe, mandatarul Rădulescu şi vărul Nibi au încheiat un protocol cu Litoral SA, în 14 aprilie 2006, în vederea preluării clădirii. La acea dată, cei doi reuşiseră să obţină şi o hotărâre judecătorească la Tribunalul Constanţa (2787/2006) privind retrocedarea terenului de sub imobil şi a curţii interioare, în suprafaţă totală de 1672,54 mp. Pe 28 octombrie 2008, Primăria Constanţa prin Direcţia Patrimoniu, a predat terenul către proprietarii de drept.
Un artificiu de zile mari
Pe 26 ianuarie 2009, bătrânul Sobieschi a închis ochii, pentru totdeauna. Câteva luni mai târziu, descendenţii acestuia au fost contactaţi de Cristian Rădulescu în vederea soluţionării problemelor rămase de pe urma defunctului. Aşa cum reiese dintr-un memoriu ulterior adresat DNA şi altor instituţii ale statului, urmaşii bătrânului Sobieschi au înţeles să meargă cu politicianul la un notar public din Bucureşti, pentru a semna un maldăr de acte referitoare la succesiune. În acel vraf de hârtii se găsea şi un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care Cristian Rădulescu era împuternicit să-şi vândă lui însuşi o cotă de 35% din drepturile pe care defunctul Sobieschi le avea asupra Hanului Balcan şi a celorlalte imobile din Mogoşoaia. Mandatul din 1993 prevedea un beneficiu de 40% pentru Rădulescu, însă acesta a renunţat la procentul de 5% în vederea stingerii unui împrumut personal, de 321.000 de euro, pe care îl obţinuse de la mandantul său. Petru Sobieschi – unul din descendenţii bătrânului – are şi acum convingerea că a fost tras pe sfoară. Acesta spune că, în antecontractul de vânzare-cumpărare se menţionează faptul că Rădulescu a plătit mai multe sume de bani, însă în realitate moştenitorii nu au primit nimic. Oricum ar fi, imobilul din Constanţa zace în părăsire, fiind greu de vândut datorită neînţelegerilor existente între proprietarii în indiviziune. Acelaşi Petru Sobieschi ne-a mai declarat că, în 2009, s-a pus problema vânzării Hanului Balcan către un grup israelian de investiţii imobiliare, care achiziţionase şi alte clădiri în zona Ştefan cel Mare. Mai mult, o agenţie din Constanţa, pe numele ei „Activ Imobiliare” a inclus Hanul Balcan în ofertele ei de vânzare. Timpul a trecut şi nu s-a încheiat nici o tranzacţie, în primul rând datorită crizei economice, iar în al doilea rând datorită statutului de clădire de patrimoniu, care impune eventualilor cumpărători să păstreze actuala structură constructivă. Potrivit prevederilor legale, în momentul în care Hanul Balcan va cădea cu totul la pământ, va fi radiat din lista imobilelor de patrimoniu.
Adrian Carlescu
Plase de pescuit de 1.300 metri şi 300 kg de peşte confiscate
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând şase persoane care deţineau plase de pescuit tip monofilament şi comercial, în lungime de1.300 metri, respectiv transportau, cu o ambarcaţiune şi două autoturisme, cantitatea de 300 kilograme peşte fără documente legale.
● În data de 27.04.2013, în jurul orei 06.30,poliţiştii de frontieră din cadrul P.P.F. Midia au oprit pentru control, în zona de competenţă, o ambarcaţiuneneînmatriculată cu motor, în care se aflau C.S. de 31 ani şi G.I.A. de 18 ani, domiciliaţi în judeţulConstanţa. În urma controlului au fost găsite 28 de plase din nylon tip monofilament, în lungime de 1.236 metri, precum şi o captură de 172,8 kilograme peşte proaspăt din specii diferite.
● În aceeaşi zi, în jurul orei 10.30, în zona de competenţă a P.P.F. Midia, poliţiştii de frontieră auoprit pentru control un autoturism marca BMW, condus de cetăţeanul român S.F., în vârstă de 41 ani, domiciliat în oraşul Năvodari.În autoturism a fost găsită cantitatea de 80kilograme peşte, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente justificative.
În data de 27.04.2013, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat şi pe raza judeţului Tulcea, în zona de competenţă a S.P.F. Tulcea, S.P.F. Pardina şi S.P.F. Sulina.
● În jurul orei 07.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Tulcea l-au identificat pe S.M.A. de 38 ani care pescuia cu trei plase tip monofilament în lungime de 63 metri.
● Astfel, în jurul orei 09.40, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Pardina au oprit pentru control un autoturism marca Dacia, condus de P.D. în vârstă de 31 ani, domiciliat în judeţul Tulcea. Asupra conducătorului auto a fost găsită cantitatea de 47 kilograme peşte din speciile crap şi cegă, pentru care nu au fost prezentate documente de provenienţă şi transport.
● Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Sulina l-au surprins, în jurul orei 17.00, pe M.D.A. de 28 ani, care pescuia cu şase unelte de pescuit comercial tip vintir fără a avea documente legale pemtru desfăşurarea unei astfel de activităţi. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării plasele, o ambarcaţiune cu motor, un rezervor de benzină şi două vâsle, bunuri evaluate la aproximativ 7.000 lei, iar cantitatea de peşte a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale. Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de „pescuit prin orice metode şi mijloacea peştilor şi a altor vieţuitoare acvatice în perioada de prohibiţie”, lipsa licenţei de pescuit comercial, „deţinere şi folosire a plaselor de pescuit tip monofilament”, „deţinere sau folosire la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial”, „deţinere, transport sau comercializare a sturionilor capturaţi pe teritoriul României din mediul sălbatic” şi „deţinere, transport sau comercializare apeştelui fără documente legale”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Peugeot 206 cu ITP fals, descoperit la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în P.T.F. Vama Veche un cetăţean român,la volanul unui autoturism marca Peugeot, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat deinspecţie tehnică fals. În data de 27.04.2013, în jurul orei 23.30, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român P.N., în vârstă de 22 ani, domiciliat în judeţul Constanţa, care conducea un autoturism marca Peugeot 206, cu numere de Italia. În urma verificărilor a rezultat faptul că certificatul de inspecţie tehnică periodică al autoturismului prezintă indicii de falsificare. Persoana în cauză a declarat că a achiziţionatautoturismul de la o persoană necunoscută, fără a cunoaşte faptul că este fals. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţeanului român dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 291 din Codul Penal.
Barcă răsturnată la Cernavodă. Un bărbat şi un copil dispăruţi!
UPDATE. Barbatul disparut de florii a fost gasit astazi. Conform comunicatului oferit de catre reprezentantii politiei, au fost descoperiti doi barbati inecati, unul dintre ei fiind S. Valeriu Catalin. Minorul aflat cu el in barca este inca disparut. Iata ce spune politia: “La data de 04.05.2013, ora 11.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie T.N. Cernavodă (cu ambarcaţiunea din dotare), aflaţi în continuarea cercetărilor privind dispariţia lui S. VALERIU CĂTĂLIN şi a minorului P. E. A., dispăruţi în apele fluviului Dunărea din data de 28.04.2013, în zona km flv. 298+500, au descoperit cadavrul unui bărbat plutind cu faţa în jos. Din primele verificări efectuate nu a putut fi stabilită identitatea acestuia, fiind ridicat şi transportat la Morga Spitalului Municipal Medgidia în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. La ora 12.10, cu ocazia retragerii către bază a navei, pe şenalul Canalului Dunăre Marea Neagră, km. Fl.60+500, zona estacadă, amonte Ecluza Cernavodă, a fost descoperit, plutind cu faţa în jos, cadavrul altui bărbat, identificat ca fiind S. VALERIU CĂTĂLIN, dispărut din data de 28.04.2013, în apa fluviului Dunărea, km.fl.301+500 mal drept şi dat în urmărire la data de 29.04.2013. Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă pe acesta, fiind transportat la Morga Spitalului Municipal Medgidia în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.”
Un accident care pare să aibă consecinţe tragice a avut loc în aeastă seară la Cernavodă. Un bărbat a decis să se plimbe cu barca cu motor, pe Dunăre, in jurul orei 21.00. Alături de el a decis să-l ia si pe un copil, care până la această oră pare să fie fiul asociatului său, în vârstă de 4 ani. La scurt timp după ce au pornit în călătoria nocturnă, barca s-a răsturnat, condiţiile în care s-a întâmplat accidentul nefiind încă foarte clare. Cel mai probabil, bărbatul a efectuat o întoarcere foarte bruscă în loc, manevra aruncându-i pe cei doi din barcă. La această oră, peste 100 de politişti dar şi scafandri împreună cu angajaţi ai ISU Dobrogea îi caută pe cei doi, şansele ca aceştia să fie găsiţi în viaţă fiind foarte mici.
Corall Mall a murit. În vară se va lansa Cora Constanţa!
Aşa cum spuneam într-un text precedent, proiectul Corall Mall, lansat cu surle şi trâmbiţe, pierde din ce în ce mai mult teren. Iniţial am aflat cu toţii că termenul de 15 mai, dorit pentru inaugurare, este nerealizabil. Apoi am aflat că mai mult de jumătate din funcţionalităţile anunţate ale mall-ului nu vor mai exista în primă fază. Vor exista doar 40 de magazine, fără cinematograf. Vorbim practic de o ancoră, magazinul Cora, alături de o galerie formată din chiriaşi clasici, pe care-i putem găsi în orice alt mall din oraş. Ultima ştire, venită din partea celor ce reprezintă proiectul în sine, este că s-a renunţat la denumirea de Corall. Se va inaugura un centru comercial, numit simplu Cora Constanţa. Din păcate, nimeni nu ştie încă data la care noul Cora se va lansa, lucrările fiind în plină desfăşurare. Acestea fiind spuse, nu poţi decât să te întrebi cum e posibil ca pentru doar jumătate din cele anunţate să avem parte de întârzieri atât de mari. Dacă proiectul ar fi trebuit dus la capăt aşa cum a fost anunţat iniţial, am fi asistat probabil la o inaugurare în anul 2015. Mai multe despre răposatul Corall Mall, puteţi citi şi aici: Deschiderea Corall Mall se amana!
RAJA inaugurează staţia de epurare de la Eforie Sud
RAJA SA Constanţa va inaugura, pe 29 martie 2013, staţia de epurare Eforie Sud. Realizarea acestui obiectiv a fost finanţată din fonduri structurale europene, în valoare de 139.739.789 de lei. Contractul de finanţare a fost semnat pe 3 martie 2011 cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. Noua staţie are o capacitate de epurare a unui volum de 745 de litri pe secundă, fiind proiectată pentru preluarea apelor uzate aferente unei populaţii de 140.000 de persoane pe timpul sezonului estival, respectiv 69.000 de persoane în restul anotimpurilor. Staţia va deservi localităţile Eforie, Agigea, Tuzla, Techirghiol, Costineşti şi Schitu. La inaugurare sunt aşteptaţi oficiali ai Ministerului Mediului, BERD, Comisiei Europene în România, autorităţilor publice locale.