Home Blog Page 23

Claudia Dobre, profesorul universitar propus de PSD pentru Consiliul Local Constanța: ”Apropiem administrația de mediul universitar”

0

O urmărim de ceva vreme pe Claudia Dobre. Ne-a atras atenția prin abnegația cu care a susținut echipa PSD Constanța atunci când aproape toată lumea se dezicea de social democrați, dar și faptul că e extrem de frumoasă. Dincolo de aceste două calități, CV-ul Claudiei Dobre îți taie respirația.

Îl puteți găsi accesând linkul următor: http://stec.univ-ovidius.ro/images/cv-ll/DEPARTAMENT%20DE%20ECONOMIE%20GENERALA/2016/DOBRE-CV.pdf

Noi ne rezumăm astăzi la a publica un scurt interviu cu viitorul consilier local Claudia Ioana Dobre.

Ne puteţi prezenta, pe scurt, câteva informaţii privind educaţia şi formarea dumneavoastră profesională?

Sunt absolventă a Universităţii “Ovidius” din Constanţa (UOC), secţia “Relaţii Economice Internaţionale”. Ca urmare a finalizării examenului de licenţă cu media 10, mi s-a propus postul de preparator universitar, pe care l-am acceptat. Am urmat, în cadrul aceleiaşi universităţi, un program de studii aprofundate: “Tranzacţii Intraeuropene” şi, timp de 6 ani, cursurile de doctorat, la Universitatea “Al. Ioan Cuza” din Iaşi. Treptat, am dat concurs pentru ocuparea postului de asistent universitar, pentru cel de lector şi, din anul 2008, pentru cel de conferenţiar universitar. După absolvirea doctoratului, am urmat şi cursurile post-doctorale la Academia Română. În această perioadă, am publicat 7 cărţi (unic autor) şi 65 de lucrări de specialitate.
Din anul 2017, ocup funcţia de “Expert învățământ/îndrumare proiecte de antreprenoriat studenţeşti”, în cadrul proiectului “Înființarea și susținerea activităților Societății Antreprenoriale Studențești „Ovidius Innovation Center” (OIC-SAS)”, proiect aprobat şi implementat în fiecare an.

În ce împrejurări aţi luat decizia de a vă înscrie în Partidul Social Democrat şi a vă implica în sfera politică?

Până acum 4 ani nu m-am gândit niciodată să mă implic în sfera politică. După alegerile care au avut loc în anul 2016, am văzut că este o nouă echipă în conducerea administraţiei locale. După o discuţie pe care am avut-o cu rectorul UOC, privind necesitatea întăririi colaborării între administraţia locală şi universitate, am avut iniţiativa de a-i invita pe domnul primar Decebal Făgădău şi pe domnul viceprimar Costin Ioan Răsăuţeanu la o întâlnire cu studenţii.
Astfel că, în anul 2016, s-a realizat un pas important în apropierea mediului universitar de administraţia locală. Întâlnirile cu studenţii au continuat şi în următorii ani, iar subiectele de discuţie priveau doar aspecte legate de administraţia locală.
În acest timp, am realizat cât de important este să fim la curent cu tot ce se întâmplă în oraşul nostru, să înţelegem de ce unele proiecte se amână, de ce sunt necesare anumite etape şi perioade de timp în implementarea lor. Am înţeles cât de multe probleme sunt de abordat şi de rezolvat, la nivel de administraţie locală. Si am văzut studenţii interesaţi să vină cu propuneri, cu iniţiative şi să se implice în viaţa comunităţii.
Poate cel mai important aspect de amintit este faptul că am descoperit, în acel an, oamenii din spatele funcţiilor: pe omul Decebal Făgădău şi pe omul Costin Ioan Răsăuţeanu. Dacă inteligenţa, hotărârea, diplomaţia, implicarea, verticalitatea m-au impresionat, ceea ce m-a determinat să mă alătur organizaţiei municipale a PSD a fost sufletul pe care l-am descoperit în fiecare dintre ei.
Mi-am dat seama, destul de repede, că “a fi politician” ar trebui să însemne “a fi implicat, a-ţi păsa de oamenii din jurul tău” şi, de aceea, mi-a fost uşor să mă integrez.
În cei 3 ani, de când fac parte din Organizaţia Femeilor Social Democrate, am participat la multe acţiuni alături de preşedinta organizaţiei, conf univ dr Mărioara Cojoc, un exemplu de profesionalism, implicare şi dăruire. De fiecare dată reuşeşte să ne mobilizeze, motiveze şi susţină, ajungând să ne simţim ca într-o familie în această organizaţie.

Dacă veţi face parte din Consiliul Local Municipal, cu ce iniţiative veți veni?

Vreau să-i implic pe studenţi în diferite proiecte ale Primăriei Municipiului Constanţa şi, astfel, în viaţa comunităţii. În ultimii ani, am iniţiat acţiuni de plantare şi de igienizare la care au participat, de fiecare dată, zeci de studenţi, în cadrul campaniei “Curăţăm Constanţa noastră”. În perioada stării de urgenţă am avut cea mai mare surpriză, când studenţii şi-au manifestat dorinţa şi disponibilitatea de a-i ajuta pe oamenii aflaţi în dificultate. Astfel, studenţii au donat echipamente de protecţie şi alimente unor cadre medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța; au oferit îmbrăcăminte, bunuri de strictă necesitate şi materiale pentru pictură copiilor din centrele de plasament “Delfinul” şi “Antonio”; au donat alimente şi medicamente bătrânilor şi personelor bolnave, contactate de pe platforma “Împreună pentru Constanţa” (o iniţiativă tot a Primăriei Municipiului Constanţa).
De asemenea, voi continua întâlnirile dintre studenţi şi reprezentanţi ai conducerii administraţiei locale şi mă voi gândi la diverse proiecte prin care studenţii să vină cu idei şi să se implice în dezvoltarea oraşului nostru.
Le voi asculta şi problemele, încercând să găsesc o rezolvare, pentru acele probleme care vor depinde de administraţia locală.

Comandat de Partidul Social Democrat – filiala Constanța

Executat de Dorian Punctro Press SRL

Cod mandatar 21200019

Încă o bucată din bulevardul Tomis se transformă în sens unic

0

Modificări importante în circulația rutieră pe bulevardul Tomis din Constanța! De la 1 octombrie, și tronsonul delimitat de strada Ion Rațiu și bulevardul Mamaia va deveni cu sens unic!

Circulația rutieră pe acest bulevard important al orașului se va desfășura astfel:

  • două benzi cu sens unic către zona centrală

  • două benzi dedicate circulației mijloacelor de transport în comun, taxiurilor și autospecialelor de intervenție, cu circulație în ambele sensuri, câte o bandă pentru fiecare sens

  • piste pentru biciclete.

Benzile pentru mijlocele de transport în comun vor fi delimitate și semnalizate corespunzător prin indicatoare de informare și marcaje rutiere și vor fi amplasate lângă trotuare. De asemenea, se vor amenja stații pentru autobuze pe ambele sensuri de deplasare.

Circulația pe bulevardul Tomis se desfășoară cu prioritate față de străzile laterale, cu excepția reglementărilor impuse de funcționarea semafoarelor de la intersecțiile cu bulevardul Mamaia, strada Nicolae Iorga și strada Ion Rațiu.

Resistematizarea rutieră este necesară atât pentru fluidizarea traficului cât și pentru îmbunătățirea mobilității urbane în municipiul Constanța.

2 (7) 3 (6)

Claudiu Palaz s-a săturat de văicăreala lui Vergil Chițac și cere lămuriri

0

PMP Constanta, prin presedintele Claudiu-Iorga Palaz, va solicita public clarificarea urmatoarelor aspecte, referitor la afirmatiile aparute in mediul online ale domnului Vergil Chitac.

1. Comunicarea publica a numelor ziaristilor despre care ati facut afirmatie ca va hartuiesc, ca va filmeaza, va agreseaza verbal si ca stau cocotati pe gardul casei dumneavoastra, actiune nelegala tinand seama ca va incalca proprietatea. Va rog sa faceti publica dovada faptului ca ati depus plangere penala pentru agresiune si pentru ca v-a fost incalcata propietatea. Lipsa unei plangeri penale si a unei masuri ferme pentru astfel de fapte nu fac altceva din partea dumneavoastra decat sa ne arate ca sunteti un om slab, iar daca nu sunteti in stare sa va protejati familia prin masuri ferme, cu atat mai mult nu veti fi in stare sa protejati cetatenii orasului de abordari nelegale impotriva acestora.

2. Totodata va rugam sa prezentati public si sa demascati numele consilierilor PNL si avantajele economice ale acestora pentru faptul ca si-au exprimat votul intr-un anumit fel in colaborare cu PSD. Aceasta afirmatie ati facut-o la un post national de televiziune in fata europarlamentarului Rares Bogdan, care era moderatorul emisiunii, incercand voalat si prin apropouri sa sugerati anumite lucruri negative la adresa PNL Constanta

1 (9)

Va somez, domnule Chitac, sa precizati clar la ce anume v-ati referit cand ati facut astfel de afirmatii si sa demascati persoanele care sunt implicate in astfel de actiunii care, din punct de vedere legal, se indreapta spre elemente constitutive ale infractiunii de coruptie.

3. Legat de afirmatia facuta de dumneavoastra precum ca Premierul Romaniei, Ludovic Orban, ar fi posesorul unor ”scheleti in dulap”, in aceeasi cheie de interpretare prezentata mai sus va somez public sa demascati acei ”scheleti” la care faceti referire in prezenta europarlamentarului Rares Bogdan.

Intarzierea lamuririlor in mod public a celor prezentate de dumneavoastra in emisiunea domnului Rares Bogdan nu fac altceva decat sa ne duca cu gandul ca de fapt nu ati vrut decat sa va folositi de un mic santaj fata de PNL pentru a putea fi impus drept candidat al acestui partid.

Corect fata de constanteni este sa dati dovada ca faceti onoare uniformei pe care o purtati si sa spuneti cu subiect si predicat adevarul despre afirmatiile prezentate in emisiunea lui Rares Bogdan, altfel nu sunteti decat un politician care joaca doar la cacealma.   

 

– Comandat de Partidul Mișcarea Populară-Organizația Județeană Constanța

– Executat de Dorian Punctro Press SRL – portal: www.constanta.ro

– CUI mandatar financiar coordonator: 21200020

Realitatea TV, derapaj uluitor duminică seara. Primarul din Eforie jignit ca la ușa cortului, în direct, de moderatorul emisiunii: ”Un păcălici, drogat, un lup cu foame de bani publici”

0

Realitatea Plus TV, cunoscut cândva drept un post de ”dreapta” a schimbat urât macazul, odată cu plecarea lui Rareș Bogdan și Cozmin Gușă, dar mai ales cu revenirea la cârmă a patronului Maricel Păcuraru, care fusese plecat o perioadă la pușcărie.

g4media

Schimbarea de macaz a postului s-a anunțat încă din luna februarie a acestui an. La acea vreme, delirul pe care l-am urmărit aseară cu pretenții de emisiune, era doar un proiect anunțat. Între timp, informațiile de la acea vreme s-au concretizat.

Avem astăzi o emisiune în care moderator este fiica lui Maricel Păcuraru, patronul postului, iar invitat permanent este Miron Mitrea, cândva mare ștab PSD-ist, știm cu toții, coleg de celulă la Poarta Albă chiar cu Maricel Păcuraru, tatăl colegei de platou.

Înțelegem așadar contextul în care s-a produs mizeria de aseară. Fiica unui condamnat penal, patron al postului, alături de alt condamnat penal, coleg de celulă cu tatăl la Poarta Albă, toți cu simpatii cunoscute spre PSD, discută despre primarul liberal al orașului Eforie, Robert Șerban pe care-l gratulează cu apelativele ”hoț”, ”mafiot”, ”drogat” și câte și mai câte, pentru ca în final să ni se spună că la Eforie trebuie să votăm cu o femeie. Și ni se dă chiar numele ei.

Nu contează că în lupta pentru Primăria Eforie sunt trei femei, moderatorul Alexandra Păcuraru ne indică foarte clar: trebuie să deschidem ușile pentru Virginia Uzun, candidatul PSD.

Ce mizerie!

Desigur, în emisiune NU ni se spune că Virginia Uzun este trimisă în judecată pentru luare de mită în formă continuată, acest detaliu este mai puțin important. Trebuie să reținem două aspecte: primarul e hoțul hoților, votăm Uzun. Asta la o televiziune națională, cu pretenții.

Iată cum ni-l descrie moderatorul Alexandra Păcuraru pe primarul orașului Eforie, Robert Șerban, de la PNL.

”Un păcălici de fapt, cu gusturi pentru cei mai parveniți, cu o mare foame de bani publici, care în patru ani de mandat iată a reușit să-i nenorocească de tot, i-a sărăcit pe localnici, în schimb el s-a îmbogățit și îl pot vedea localnicii în Luis Vuiton și Gucci, pe străzile care sunt neasfaltate, printre gunoaiele depozitate haotic, pe faleză, în curțile școlilor, în drum, merge în campanie cu o gașcă de 12-13 indivizi să prezinte, nu știu ce vrea să prezinte, pentru că acele case sunt în continuare fără curent, fără gaze, fără butelii, sunt oameni care încă trăiesc în sărăcie și se încălzesc în lemne, din nord până în sudul Eforiei. Acest MAFIOT asociat la câștig cu viceprimarul, cel mai mare boss din turism am auzit că chiar el se mândrește de acest lucru, a pus mâna pe terenurile premium ale orașului, și-au donat ei între ei, afacerea Belona de pildă, veți vedea cum s-au scos 2000 de mp din cel mai scump teren, ca să fie cedat acestei mafii, a primarului Robert Șerban și viceprimarului, cum s-au luat banii pentru panourile antifonice, pentru că știți este un tronson de mare viteză unde se circulă cu 200-300, nu există polițiști, nu există treceri de pietoni, nu există sensuri giratorii ca să te poți întoarce.. vorbim de localnici care MOR pentru că nu au pe unde să traverseze, ca să nu vorbim de spații verzi, de școli, de grădinițe, de blocuri sociale, s-a promis foarte mult și nu s-a făcut nimic, numai minciuni.”

Nici nu știi cum naiba să comentezi sarabanda asta de invenții. Dincolo de jignirile pline de ură adresate primarului în funcție, avem parte de un șir de afirmații lipsite de argumente, fără legătură cu realitatea, un delir demagogic ce te bagă în sperieți. Ni se desenează Eforie ca pe un sat gol, prin care circulă niște mașini cu 300 de km la oră omorând sătenii care încearcă să traverseze strada. Un sat în care primarul și viceprimarul fură tot ce e mai bun. Desigur, nu ni se spune ce fură mai exact, dar probabil că nici nu e important. Ni se vorbește de afacerea Belona, fără să ni se spună în ce constă, în timp ce primarul e acuzat că iese pe stradă cu 12 inși ??? într-o localitate care, conform moderatorului, nu are nici măcar curent. Ferească Dumnezeu!

În urmă cu câțiva ani, pentru o intervenție în direct, tot la Realitatea TV, un jurnalist din Constanța care îl numise pe Radu Mazăre partener de afaceri cu niște mafioți, a plătit daune morale de 15.000 de euro. Cât ar trebui să plătească Realitatea TV?

Ca bomboană de pe colivă, ni se servește apoi un material video, cu poze bine țintite, multe dintre ele nici măcar din Eforie, în care ni se prezintă situația tragică a satului Eforie, plin de noroaie și gunoaie, sat pe care-l va salva Virginia Uzun, evident. Haideți să analizăm afirmațiile din clipul care ni s-a prezentat.

”Străzile din Eforie Nord sunt tot timpul în construcție, stâlpii abia se mai țin”

”Locuitorii încă se încălzesc cu lemne, gunoaiele sunt la ordinea zilei iar mormanele de pietriș și asfalt rămân neatinse ”

”Primăria are proiecte pentru multe renovări și îmbunătățiri, însă asta doar pe hârtie”

”În realitate trotuarele sunt stricate pentru a fi înlocuite cu alte plăci”

Afirmații tendențioase menite să distrugă orice urmă de imagine are primarul, pentru a avantaja candidatul PSD.

”Primarul Robert Șerban e preocupat cu alte treburi. Edilul din Eforie și cu mâna lui dreaptă, viceprimarul Chiparu beneficiază de pe una dintre cele mai mari investiții de pe litoralul românesc. Primarul Robert Șerban s-a axat pe terenul din jurul lacului Belona. 4,5 milioane de euro pentru a ecologiza lacul, a construi un turn și a amenaja terenurile din zonă cu pontoane și terase. Mandatul se apropie de final iar muncitorii abia au ridicat o fundație a unei clădiri. Odată cu planul Belona au început să crească și interesele primarului cu construcții ilegale, toate legate de numele lui Dănuț Chiparu. Procurorii l-au trimis în judecată pe primar pentru că a vândut un teren viceprimarului.”

Avem așadar: administrația eficientă din Eforie prinde cea mai mare investiție guvernamentală de pe litoral, pe care spun reporterii de la Realitatea o folosește în interes propriu, dar investiția decurge lent. Te doare capul. Avem și construcții ilegale, nu știm exact unde dar ele sunt. Afirmații peste afirmații, fără absolut nicio dovadă.

”În tot acest timp, când locuitorii se încălzeau cu lemne, bătaia celor din Primărie era pentru cumpărarea celor mai bune terenuri din apropierea lacului Belona, pentru a construi hoteluri.”

”Primăria lui Robert Șerban a început prin interpuși o campanie de vânzări ale acestor loturi de pe aleea Belona. O mare parte dintre restaurantele ridicate sunt ilegale, toate fac parte din rețeaua patronată de primar și viceprimar.”

Dovezi pentru aceste afirmații? Nu. Se schimbă iar subiectul.

”Cetățenii orașului care au fost evacuați nu au primit locuințele promise de Primărie, pentru că acestea sunt nefinalizate. Blocurile au câștigat în instanță suma de 800.000 de euro în instanță pe care primarul trebuie să o plătească. ”

Desigur că un bloc nu poate câștiga în instanță, exprimarea stupidă aparține reporterilor. Mai mult, adevărul în acest caz este că vorbim despre o ”hoție” moștenită de la fostul primar și rezolvată de actuala administrație care a dus problema în fața instanței, câștigând fiecare proces. Primăria Eforie NU mai trebuie să plătească niciun leuț pentru acea golănie produsă de fostul primar. În prezent, se caută fonduri pentru finalizarea construcțiilor. Mai departe.

”Abuzul în serviciu pentru care a fost CONDAMNAT primarul din Eforie.”

Primarul din Eforie nu a fost CONDAMNAT.

Apoi se trece la cazul șefului Poliției. Fără nici cea mai mică legătură cu primarul. Dar dă bine pentru a murdări imaginea orașului și implicit a primarului.

”În 2018 un pompier TOTO se lăuda că are pile la Primărie. I s-a făcut un flagrant”

Deci orice tâmpit care se laudă că are influență la Primărie e relevant? Pentru REALITATEA PSD, da.

Iar la final, pentru că n-a achiesat la invitația Virginiei Uzun de a face test antidrog, moderatorul spune despre primarul orașului Eforiei că ”se dă pe schiuri” când semnează documente.

Și, evident, suntem invitați să votăm cu Virginia Uzun. Punct. Acesta este televiziunea independentă Realitatea Plus.

Un derapaj uluitor și intolerabil, care trebuie acționat în instanță și sancționat de CNA drastic. În același timp, o jignire incredibilă adusă de PSD-iști orașului Eforie și localnicilor, pe care trebuie cu siguranță că-i crezi proști, dacă-ți imaginezi că vor crede o asemenea măgărie.

La final, ca să înțelegeți despre ce vorbim, vă spunem că Realitatea TV are un site dedicat PSD-ului, pe care îl laudă în disperare. Îl puteți accesa dând click aici.

psdreal

 

Haosul, improvizația și delăsarea guvernului Orban lasă de izbeliște mii de copii!

0

Haosul, improvizația și delăsarea guvernului Orban lasă de izbeliște mii de copii care sunt în imposibilitate de a face carte, în condițiile în care n-au tablete, n-au internet și situația impune ca să învețe online.

Este criminal să compromiți viitorul a mii de copii din zonele roșii sau galbene, care nu pot lua startul odată cu ceilalți elevi, pentru că nu au acces la internet! Soluția PSD: dacă nu le puteți da tablete, lăsați-i să vină la școală și testați-i prioritar dacă apar cazuri pozitive, pentru a-i lăsa pe cei sănătoși să continue cursurile!

          Guvernul NU are dreptul să oblige un copil să facă învățământ online dacă nu i-a creat toate condițiile necesare pentru a putea participa la acest tip de învățământ! Respectiv: să le ia tablete tuturor celor care nu își permit una; să le asigure abonamentul la internet; să se asigure că școala are conexiune stabilă la internet.

Soluția corectă este să asiguri accesul fizic la școală tuturor copiilor care nu pot participa online și să le asiguri teste în mod prioritar dacă apar cazuri pozitive, astfel încât cei sănătoși să poată continua activitatea școlară, iar cei pozitivi să fie izolați și îngrijiți la domiciliu.

          Soluțiile PSD pentru școala normală sunt:

– Testarea gratuită și periodică a tuturor cadrelor didactice și a personalului auxiliar;

– Testarea gratuită și prioritară a elevilor cu simptome sau a elevilor din clasa/școala în care a fost depistat un caz pozitiv;

– Asigurarea gratuită de măști pentru toți personalul din învățământ și pentru toți copiii;

– Acordarea de stimulente personalului din educație pentru gradul ridicat de risc la contaminare Covid și asigurarea resurselor pentru protejarea lor și a familiilor;

– 2000 de lei/lună pentru cadre didactice, 1500 de lei/lună pentru personal auxiliar; legea a fost inițiată de PSD și este depusă la Camera Deputaților!

În acest scop, Stroe Felix, candidatul Partidului Social Democrat la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanțapropune suplimentarea cu 1 miliard de lei a bugetelor autorităților locale, respectiv a Consiliilor Județene. Acesti bani nu vor putea fi împărțiți pe culoare politică. Vor fi alocați în funcție de numărul de elevi ai fiecărui județ. Guvernul PNL a pus tot greul pe autoritățile locale. Le-a dat sarcini și obligații, fără să le dea încă și banii necesari. Președinții de CJ/primarii au cumpărat măști și echipamente pentru medici, aparate și kituri de testare, au plătit hrana pentru persoanele în carantină, au cumpărat dezinfectanți. Apoi guvernul Orban a aruncat în sarcina autorităților locale și obligația achiziției/funcționării infrastructurii pentru cursurile online, pentru digitalizarea predării, pentru conectarea la internet a școlilor, pentru separatoare, uscătoare electrice inclusiv la toaletele din curte și multe altele, dar nu a dat 1 leu pentru toate aceste lucruri.

În plus, Guvernul Orban recidivează. A atacat încă odată, la CCR, legea care permitea dublarea alocațiilor, deși judecătorii constituționali au explicat clar, de la precedenta tentativă, că majorarea alocațiilor este deplin constituțională și guvernul este obligat să respecte voința Parlamentului și să găsească banii necesari. În condițiile în care copiii nu au tablete, nu au manuale, părinții și profesorii nu au măști nici pentru ei, era cu atât mai importantă și utilă dublarea alocației – ar fi permis un mai bun acces la educație și o resursă-n plus pentru măștile

necesare școlarilor. Este inadmisibil să spui că nu ai bani pentru dublarea alocaţiilor copiilor sau pentru creşterea pensiilor, în condiţiile în care peste 15 miliarde de euro, împrumutați de Cîțu, nu au o destinaţie precisă, nu există nicio comunicare a Ministerului Finanţelor care să explice ce s-a întâmplat cu aceşti bani.

PSD se va ține de cuvânt și va folosi toate instrumentele parlamentare și politice,astfel încat legea care prevede dublarea alocațiilor să intre în vigoare!

Comandat de PSD filiala Constanta,

Executat de Dorian Punctro Press SRL

Cod Mandatar Financiar 21200019

Ai fost să vezi leii de mare de la Delfinariu? Costă doar 20 de lei

0

Tarife INTERSEZON 2020 începând cu 01 septembrie 2020 la CMSN Constanța

Delfinariu

  • Adulți 20,00lei
  • Elevi/Studenți 5,00lei
  • Copii până la 7 ani gratuit *

Taxa access Microrezervație

  • Adulți 8,00lei
  • Elevi/Studenți 2,00lei
  •  Abonament Dendrologic Micro 210,00lei
  • Copii până la 7 ani gratuit *

Reprezentații leii de mare

  • Adulți 20,00lei
  • Copii (7-13 ani inclusiv) 5,00lei
  • Copiii sub 7 ani GRATUIT

Acvariu

  • Adulți 12,00lei
  • Elevi/Studenți 3,00lei
  • Copii până la 7 ani gratuit *

Planetariu

  • Adulți 12,00lei
  • Elevi/Studenți 3,00lei
  • Copiii sub 7 ani nu au acces

Echitație

  • Echitație PONEI 5,00lei
  • Echitație CAI 10,00lei
  • Abonament 5* 250 lei + TVA
  • Abonament 11* 500 lei + TVA
(*) pentru grupuri accesul se va face pe baza unui tabel ce va conține numele și prenumele , vârsta copiilor, tabel ce va fi semnat de către unitate iar aceste tabele vor fi lăsate la casieria CMSN, pentru a putea obține biletele cu valoare zero.
 Conform legii Nr. 448 din 6 decembrie 2006, persoanele cu dizabilități au intrarea gratuită in functie de gradul de dizabilitate precum și un însoțitor.

La Eforie, PSD a dus campania electorală spre cel mai jos nivel. ”Noi credem că primarul e un drogat”

0

Numele meu este Hapurnea Ioan Dorian, sunt jurnalist pentru portalul Constanta INFO. Activez în presa locală de 19 ani, cu anumite întreruperi pricinuite de faptul că nu am dorit să scriu de bine despre Radu Mazăre și ai lui și din acest motiv nu am mai avut voie să lucrez la ziarele scrise ale orașului Constanța.

Astăzi, la mulți ani de la acel exil care mi-a fost impus, o văd pe Virginia Uzun, un soldat credincios și loial împăratului Mazăre, candidând pentru Primăria Eforie, localitate cu care NU are în realitate nicio legătură reală. Și ne povestește doamna Uzun despre cinste, competență și alte cuvinte mari, pe care nu le pricepe, pentru ca dincolo de cuvinte să facă o campanie electorală mizerabilă, plină de cuvinte urâte și acuzații nefondate, încercând cu disperare să discrediteze primarul în funcție, când ar fi trebuit de fapt să încerce să se promoveze pe dânsa și proiectele echipei, în fața oamenilor de rând.

Slogan furat de la PNL

pjimage (33)

Oamenii mari ai acestei lumi au spus în repetate rânduri că rețeta succesului constă în a ști să-ți alegi echipa cu care lucrezi. Virginia Uzun n-a găsit o echipă performantă pentru Eforie, cu oameni apreciați în Eforie. Nimeni nu a dorit să se asocieze cu o învinsă. Pentru că asta e Virginia Uzun și o știe bine, o învinsă din start.

Atât de slabă e echipa adusă de Virginica de pe la Buzău și Constanța, că i-a construit o campanie bazată pe un slogan copiat de la PNL. Da, acel ”9 ne pasă de Eforie” este sloganul PNL Constanța, ÎMI PASĂ, folosit cu mult timp înainte ca Virginica să apară din sala de tribunal, unde dă cu subsemnatul pentru că e acuzată de luare de mită, direct în orașul Eforie pe care brusc îl iubește nespus de mult.

logo2

O provocare josnică, fără miză

Și, pentru că efectiv nu reușește să-l știrbească pe actualul primar al orașului Eforie în mintea oamenilor din localitate, madame Uzun a inventat încă o gogonată, de s-a oprit marea în loc o secundă. ”Noi credem că primarul se droghează și vrem să-l provocăm la un test antidrog”, au urlat în cor puținii PSD-iști rămași prin Eforie. O mizerie incredibilă, dar ușor previzibilă. Robert Șerban a fost pe rând, ba corupt, ba curvar, era momentul să fie și drogat.

Știți unde e ipocrizia fără de margini a acestei provocări? La fel cum doamna Uzun și-a copiat sloganul și sigla de campanie, și această idee e copiată din realitatea pe care Virginica a trăit-o la Constanța, acolo unde șeful ei, Radu Mazăre, pe care l-a servit cu loialitate, era acuzat an de an, de ne-am plictisit cu toții, de faptul că se droghează.

În 15 ani, NICIODATĂ Virginia Uzun nu a ieșit public să-i ceară primarului Mazăre să facă acest test, deși acuzațiile erau extrem de vehemente. Ar fi zburat în secunda doi. Acum, însă, lipsită de idei, lipsită de proiecte reale, doamna vine și readuce în Eforie ideea de campanie murdară văzută la Constanța. Atâta poate.

Am spus-o public, o spun și aici, provocarea pe care Virginia Uzun a făcut-o candidaților la Primăria Eforie, de a face un test antidrog, trebuie să sune altfel și trebuie să conțină alte mize.

Dacă îți asumi să numești un om DROGAT, atunci trebuie să răspunzi cu capul pentru această acuzație și, dacă acuzația se dovedește nefondată, să ai onoarea de a te retrage din politică și din cursa electorală, imediat.

Ce ziceți doamnă Uzun, acceptați provocarea asta? Eu pun pariu că nu.

Va reuși primarul ALDE- PNL al Hârșovei să obțină ilegal o pensie specială?

0

Cine pierde şi cine câştigă în cazul primarilor care au trecut de la un partid la altul, aşa cum e în Hârşova, şi, cărora, conform legii, ar fi trebuit deja să le înceteze mandatul? În primul rând câştigă primarii în culpă, şi anume bani, mulţi şi pe viaţă. Da, vor primi bani în plus, o pensie specială pentru că au fost primari. În schimb, dacă nu-şi încheie mandatul, nu vor primi decât pensia cuvenită pentru că au avut un serviciu, ca toţi cetăţenii simpli.
Pe lângă asta, pot câştiga iarăşi ceva. Mai semnează pe ultima sută de metri un contract, o autorizaţie. Unde nu curge, pică.
Cine pierde? În primul rând cetăţenii, pentru că pensia specială a primarului se va plăti tot din banii lor.
Dar nenorocirea îl va lovi de fapt pe secretarul general al oraşului, funcţionar public, care este obligat, conform legii, să facă un referat în acest caz şi să-l înainteze Prefectului de Constanţa, care apoi este şi el obligat să-l demită pe Primarul Hârşovei, devenit un cetăţean special prin pensia specială pe care vrea musai să o încaseze, printr-o ilegalitate.
Ce riscă Secretarul General al orașului Hârşova? Exact savârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prin neîntocmirea şi semnarea referatului şi a actelor din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului, care se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Deja Prefectul s-a spalat pe mâini şi a trimis o notificare secretarului general să rezolve situaţia.
Ce riscă primarul Ionescu de la Hârşova, pentru că nu a anunțat că și-a dat demisia din ALDE și a intrat în PNL în data de 21.07.2020? Păi risca o pedeapă majorată cu o treime! (conform art. 132 din Legea nr. 78/2000 ”în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”). Şi ce să vezi? Chiar obţine un folos necuvenit: pensia specială! În plus, de peste cincizeci de zile, de când este în culpă, primarul Ionescu încasează şi salariul de primar. O fi folos cuvenit, necuvenit, nu mai contează.
Nu mai vorbim ca toate actele emise în Primăria Hârşova sub semnătura sa pot fi atacate şi desfiinţate în instanţele de judecată.
Nu este exclus ca Primăria Hârşova să apară iaraşi în reportaje la televiziuni, dar nu despre un heliport inutil cu preţ umflat, ci despre refacerea ceremoniilor de căsătorie civilă, certificatele nefiind valabile.
Între timp, la Bucureşti şi în alte localităţi din ţară numeroşi primari în culpă şi-au încetat mandatele prin Ordin de prefect, tocmai pentru a nu fi acuzaţi de “ foloase necuvenite”, iar secretarii generali de primarii să nu-şi piardă posturile de funcţionari publici şi să fie târâţi prin tot felul de judecăţi.

Nu și la Hârșova, din câte se vede.

Lucrările pentru Sala Polivalentă, în plină desfășurare

0

Decebal Făgădău – primarul municipiului Constanța: “Am intrat în linie dreaptă și sunt convins că în 2022 echipele noastre favorite vor avea o casă nouă, o casă de care Constanța are nevoie”

Echipele de constructori lucrează cu utilajele pentru pregătirea suprafeței pe care va fi amplasată noua sală de sport amenajată în zona Badea Cârțan.

Toată zona se va schimba complet în următoarea perioadă și va deveni un punct de atracție pentru toți locuitorii orașului.

Ilias Vebi – șef șantier Sala Polivalentă Constanța: “La momentul acesta am finalizat lucrările de excavație pentru perna de pământ. Am început să turnăm și betoanele de egalizare, iar de săptămâna viitoare vor ajunge în șantier primele transporturi de oțel beton fasonat și ne vom apuca de montajul grinzilor de fundare, inclusiv cofrare și betonare. Ne vom axa apoi pe stâlpi, plăcile peste demisol și parter. Suntem în grafic cu lucrările, de săptămâna viitoare suplimentăm și echipele de constructori.”

Sala Polivalentă, cu o capacitate de 5.000 de locuri va beneficia de o sală de competiții care va fi omologată de forurile de specialitate pentru derularea de evenimente sportive de handbal, baschet sau volei de nivel național, dar și de nivel european și mondial.

POLIVALENTA (1) POLIVALENTA (2) POLIVALENTA (3) POLIVALENTA (4)

Claudiu Palaz a găsit soluția pentru salvarea pasarelei regale din Mamaia

0

P.M.P. Constanța, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, anunță că a fost depus proiectul de hotărâre inițiat de acesta prin care se solicită aprobarea achiziției de catre CJC a constructiei ”Debarcader” din statiunea Mamaia.

    „În data de 18.02.2020 am inițiat proiectul de hotărâre prin care am solicitat să se aprobe intenția C.J.C. de a prelua construcția specială Debarcader, situată în Mamaia – zona Casino. Această intenție a fost materializată prin hotărârea C.J.C. nr. 31/18.02.2020, iar în urma acestei hotărâri am realizat demersuri către societatea Litoral S.A. (aflată în lichidare voluntară) și am solicitat acesteia acceptul de a prelua Debarcaderul, cunoscut ca  „Pasarela Regală”. Prin adresa nr. 617/19.08.2020, S.C. Litoral S.A., prin lichidator, și-a dat acceptul pentru preluarea construcției speciale ”Debarcader” din Mamaia. Având în vedere adresa menționată mai sus, am inițiat referatul de aprobare înregistrat sub nr. 24078 din 09.09.2020 în vederea întocmirii proiectului de hotărâre pentru achiziția acestui obiectiv de importanță istorică pentru ConstanțaSunt convins că reabilitarea acesteia va aduce un plus de valoare Constanței și turisumului, Pasarela Regală și Barul Maritim devenind astfel un punct de atracție pentru turiști, a declarat Claudiu-Iorga Palaz.

Edificiul pe care vicepreședintele CJC, Claudiu-Iorga Palaz, dorește să fie reabilitat a fost inaugurat în perioada interbelică, în anul 1935, în prezența Regelui Carol al II-lea. Complexul găzduia un restaurant modern, cabine pentru plajă în clădirile laterale, un cazino și o pasarelă ce se avânta în mare, unde se afla singurul bar maritim din Europa. Cazinoul din Mamaia, împreună cu pasarela ce ieșea în mare, reprezentau centrul de atracție al turismului din stațiune, alături de alte două simboluri interbelice – Castelul Reginei Maria, inaugurat în anul 1926 și Hotelul Rex, inaugurat în prezența Regelui Carol al II-lea, în anul 1936.

– Comandat de Partidul Mișcarea Populară-Organizația Județeană Constanța

– Executat de Dorian Punctro Press SRL – portal: www.constanta.ro

– CUI mandatar financiar coordonator: 21200020

6 (1) 1 (1) 6 2 (1) 3 4 5

 

La Delfinariu, tarifele au intrat la apă. Ai aici toate detaliile

0

Tarife INTERSEZON 2020 începând cu 01 septembrie 2020 la CMSN Constanța

Delfinariu

  • Adulți 20,00lei
  • Elevi/Studenți 5,00lei
  • Copii până la 7 ani gratuit *

Taxa access Microrezervație

  • Adulți 8,00lei
  • Elevi/Studenți 2,00lei
  •  Abonament Dendrologic Micro 210,00lei
  • Copii până la 7 ani gratuit *

Reprezentații leii de mare

  • Adulți 20,00lei
  • Copii (7-13 ani inclusiv) 5,00lei
  • Copiii sub 7 ani GRATUIT

Acvariu

  • Adulți 12,00lei
  • Elevi/Studenți 3,00lei
  • Copii până la 7 ani gratuit *

Planetariu

  • Adulți 12,00lei
  • Elevi/Studenți 3,00lei
  • Copiii sub 7 ani nu au acces

Echitație

  • Echitație PONEI 5,00lei
  • Echitație CAI 10,00lei
  • Abonament 5* 250 lei + TVA
  • Abonament 11* 500 lei + TVA
(*) pentru grupuri accesul se va face pe baza unui tabel ce va conține numele și prenumele , vârsta copiilor, tabel ce va fi semnat de către unitate iar aceste tabele vor fi lăsate la casieria CMSN, pentru a putea obține biletele cu valoare zero.
 Conform legii Nr. 448 din 6 decembrie 2006, persoanele cu dizabilități au intrarea gratuită in functie de gradul de dizabilitate precum și un însoțitor.

Parcare cu 320 de locuri între străzile Ștefăniță Vodă – Dionisie cel Mic. Locuitorii din zonă pot depune cereri online pentru închiriere

0

Primăria Municipiului Constanța a finalizat lucrările de marcare și numerotare a celei  mai mari parcări amenajate anul acesta în municipiul Constanța. Este vorba despre un proiect de anvergură care a dus la reconfigurarea totală a zonei delimitate de străzile Ștefăniță Vodă – Dionisie cel Mic.

După execuția lucrărilor de asfaltare, parcarea a fost trasată corespunzător, cu locuri atât pentru mașini cât și pentru motociclete.

Daniel Vlăescu – șef serviciu tehnic S.C Confort Urban: “Vorbim despre un proiect amplu derulat de Primăria Municipiului Constanța prin S.C. Confort Urban.  A fost practic amenajată de la zero, pentru a răspunde nevoilor locuitorilor din zonă. Parcarea începe de pe strada Dionisie cel Mic și continuă către strada Ștefăniță Vodă unde a fost amenajată și o buclă de întoarcere pentru autobuzele CT BUS care deservesc linia 44”.

Amenajarea parcării rezidențiale a presupus o serie de lucrări complexe de drumuri. În etapa premergătoare asfaltării, s-a reabilitat infrastructura terenului prin lucrări de excavare și compactare. Au fost create zone destinate circulației pietonilor și au fost montate bordurile ce delimitează noile locuri de parcare. Echipele Primăriei Municipiului Constanța execută în aceste zile ultimele lucrări de amenajare a trotuarelor și aleilor de acces în parcare.

Locuitorii din zonă pot depune cereri online la adresa parcari@primaria-constanta.ro, pentru închirierea unuia din cele 320 de locuri de parcare.

 

Minoritățile se strâng în jurul lui Antoniadis. Astăzi a fost rândul bulgarilor să-și prezinte susținerea

0

Președintele comunității elene „Elpis” Constanța, Anton-Traian ANTONIADIS, candidat al Uniunii Elene din România pentru funcția de primar al Municipiului Constanța, beneficiază în această cursă electorală de sprijinul comunității bulgare. După ce, în urmă cu doar câteva zile, președintele comunității rușilor-lipoveni Galuboe More, domnul Nicolae ARTION, și-a exprimat susținerea pentru candidatura domnului ANTONIADIS, astăzi, 10 septembrie, președintele Asociației etnicilor bulgari Edinstvo din Constanța, doamna Ioana RĂDULESCU, se alătură proiectului Uniunii Elene din România.

„Constănțenii care simt ceva pentru acest oraș, se unesc! Grecii din Constanța suntem singurii din România care participăm la alegerile locale. Suntem mândri, efectiv, pentru că vin alături de noi oameni cu care am făcut de-a lungul anilor atâtea acte culturale și civice. Ne-am unit sufletele și le vom avea unite mereu. Umblând zilnic pe străzi, văd mulți oameni care și-au pierdut speranța, dar flacăra care dăinuiește în unii dintre noi trebuie să ne cuprindă pe toți! Nu vine cineva să ne ridice Constanța! Noi, cei normali și decenți – prin normalitate, prin decență – trebuie să ne strângem și să creștem acest oraș! Venind alături, nu o faceți pentru Antoniadis, pentru doamna Rădulescu, o faceți pentru acest oraș, iar noi ne angajăm că vom face tot ce este omenește posibil să aducem un alt suflu!”, a spus domnul Anton ANTONIADIS.

Doamna președinte Ioana RĂDULESCU a sosit din Bulgaria în România în 1967. Adoptată de Constanța, doamna președinte a lucrat timp de 38 de ani în Spitalul CFR-Port Constanța.

„Viața orașului seamănă cu viața unui copil care acum începe să meargă! Acest copil trebuie îndrumat, ajutat să meargă pe picioarele lui. Eu așa simt lucrurile. Din perspectiva femeii, a mamei, acest oraș trebuie gospodărit bine. Am văzut și vedem destule critici. Vreau ca toți să participăm la ridicarea orașului Constanța. Legăturile dintre comunitățile noastre sunt vechi și ne leagă minunate proiecte culturale și filantropice și, față de curajul domnului președinte ANTONIADIS, venim în întâmpinare cu încredere și un sprijin sincer”, a spus doamna Ioana RĂDULESCU.

Comandat de Uniunea Elenă din România

Executat de Dorian Punctro Press SRL

Cod mandatar 23200042

Tudorel Chesoi l-a pus la punct pe arogantul Vergil Chițac. ”Când vorbeam eu de RADET, dânsul nu știa că va candida”

0

Vergil Chițac simte că-i fuge pământul de sub picioare. Cele mai recente sondaje îl dau nu pe locul doi, cum era până de curând ci chiar pe locul trei, după Decebal Făgădău și Ion Stelian. În disperare de cauză, amiralul de carton începe deja să-și caute scuze pentru alegerile în care s-a pretins mare favorit dar pe care le va pierde mai rău decât le-a pierdut în 2016.

Și, dacă până acum vinovatul de serviciu pentru eșecul lui Chițac și al PNL Constanța a fost Ion Stelian, mai nou, amiralul a început să dea de pământ cu restul contracandidaților. Știind că pe locul patru îi suflă în ceafă Tudorel Chesoi, o surpriză a acestor alegeri, Vergil Chițac a încercat să-l ia pe reprezentantul ANȚ la țintă, dar a primit imediat un răspuns usturător, care l-a pus la locul lui.

În cadrul unui interviu acordat ziarului Replica de Constanța, Vergil Chițac s-a trezit declarând că Tudorel Chesoi este omul PSD-ului, axat pe un singur subiect, cel legat de RADET, pe care îl exploatează pentru a-i fura lui voturile, la sfatul social democraților. Răspunsul nu s-a lăsat prea mult așteptat.

Atât de bine l-a pus la punct Tudorel Chesoi pe vestitul amiral, că dacă n-am fi cunoscut personajele, ne-am fi întrebat când iese ”liberalul” să-și ceară scuze.

”Domnul Chițac a găsit de cuviință să lanseze un atac asupra mea. Îmi dau seama că se află într-o situație de neîncredere personală. Probabil că mă atacă, sperând să fure voturi de la partidul pe care-l reprezint. Un moment neinspirat din partea domnului Chițac, pe care eu l-am respectat mereu. În 2016 dumnealui a dorit să mă includă pe lista de consilieri PNL. Ar fi trebuit însă să mă înscriu în alt partid și n-am putut, eu sunt țărănist de 30 de ani. Am acceptat însă dialogul, doar că, în final, domnul Chițac nu a mai răspuns la telefon. Unul dintre proiectele pe care i le-am prezentat cât timp a acceptat să dialogăm, a fost acela pentru care mă critică acum, acela de a instala centrale de cartier pe gaz, în Constanța. Mi-a spus atunci că apreciază proiectul, iar acum spune că mi-l dictează PSD-ul, e o schimbare de atitudine pe care nu mi-o pot explica. Sunt un țărănist adevărat și nu m-aș asocia niciodată cu PSD. Înaintașii noștri au stat în pușcării și au fost batjocoriți și omorâți de predecesorii PSD-iștilor, cum să mă asociez cu ei? Când eu am inițiat proiectul centralelor de cartier, înainte de alegerile locale din 2016, domnul Chițac nu știa că va candida, iar astăzi spune că e proiectul lui și mie mi-l dictează PSD. E rușinos.  Aș fi preferat să avem o discuție și să găsim căi pentru a implementa acest proiect, indiferent din partea cărui partid, sunt foarte indignat, i-am cerut să facem un pact și să ne sprijinim reciproc proiectele, iar el îmi răspunde jignindu-mă, atacându-mă.”, a declarat candidatul Alianței Național Țărăniste, Tudorel Chesoi, într-o conferință de presă.

Oamenii lui Vergil Chițac. Consilierul local Mihaela Andrei, spălare de bani de 300.000 de euro?

0

Ați văzut probabil acel clipuleț în care o doamnă, membru al PNL Constanța, se luptă cu botoxul din propriile buze pentru a reuși să ne explice, cumva inteligibil, situația dezastruoasă a dalelor din Piața Ovidiu. Sâsâiala oferită de buzele umflate excesiv, coroborată cu gesturile prin care doamna dorește parcă să se lepede de energie negativă, dau naștere unui clipuleț ce poate fi încadrat lejer la capitolul comedie de stradă.

Pe doamnă o cheamă Mihaela Andrei, este consilier local în funcție, de patru ani, a mai fost consilier județean în mandatul anterior și se prezintă drept antreprenor. În realitate, datorită faptului că face parte dintr-un partid politic, a prins un post călduț de jurist în administrația Portului Constanța, cariera de antreprenor cu care se laudă fiind doar o păcăleală. Bine, nici nu te poate mira, pentru că doamna nu lasă deloc impresia unui geniu al afacerilor de pe litoral.

Pretinsul antreprenor Mihaela Andrei a reușit însă într-un mod dubios să se învârtă de frumușica sumă de 300.000 de euro pe care, deși i-am cerut explicații, nu a reușit să o justifice.

Vă explicăm pe îndelete, nu vă impacientați.

Conform declarațiilor de avere depuse de Mihaela Andrei în 2013, 2014 și 2015, doamna duce un trai chiar modest. Un salariu de 4000 de lei din port, soțul care câștigă cam jumătate, alocația copilului și două credite de vreo 25.000 de euro împreună, care așteaptă să fie plătite.

salarii

Atât de dramatică e situația doamnei Mihaela Andrei, de te și întrebi cum naiba face să supraviețuiască.

Totul până la declarația de avere depusă în 2016, din care aflăm că doamna Mihaela Andrei a cumpărat, împreună cu soțul, nu una, nu două, CINCI case de vacanță în Năvodari. Și nu oriunde în Năvodari, punctul de lucru deschis exact într-una din aceste căsute indicând o locație de lux: Mamaia Nord.

Primul gând care îți trece prin minte, ca jurnalist, este … din ce bani nene? Trei căsute de 44 mp, una de 175 de mp și una de 124 mp, în Mamaia Nord, vorbim despre niște sute de mii de euro. În declarație nu apar noi credite, așadar cum s-a împroprietărit doamna Andrei cu cinci case de vacanță în Mamaia Nord?

case

Singura soluție, oarecum venită și din obligația jurnalistică, a fost s-o întrebăm chiar pe doamnă.

”Răsfoiam declarațiile dumneavoastră de avere și n-am putut să nu observ că în 2016 ați cumpărat nu una ci chiar cinci case de vacanță la Năvodari. Sunt obligat să vă întreb, cum ați reușit să le achiziționați dintr-un salariu destul de modest? Vă rog să-mi răspundeți aici, dacă nu cer prea mult, doresc să public răspunsul dumneavoastră. Mulțumesc!”, a fost întrebarea jurnalistului.

”Din cele 5 case achiziționate impreuna cu fostul meu sot , una a fost in suprafața de 175 mp unde am locuit împreună cu familia, celelalte case de vacanta asa cum figurează, sunt de fapt niste casute de lemn, pe care am vrut sa le folosim in vederea închirierii, s-au degradat in timp si le-am folosit ca magazii. Ulterior am vandut si mi-am cumparat un apartament in Constanța. Multumesc si eu!”, a fost răspunsul doamnei Mihaela Andrei.

Și-atunci, evident, am fost curioși să aflăm cu cât a vândut aceste magazii nesemnificative din Mamaia Nord, care s-au degradat în ultimul hal în doar patru ani. Răspunsul, l-am găsit chiar în declarațiile de avere depuse anul trecut de interlocutoarea noastră. Una dintre căsuțe i-a revenit soțului în urma divorțului, trei dintre ele s-au vândut cu 32.500 de euro fiecare, iar ultima cu micuța sumă de 95.000 de euro. Ceea ce înseamnă că în anul 2015, doamna Mihaela Andrei a devenit subit proprietara unor clădiri de 192.500 plus casa rămasă soțului, care era cea mai mare, așadar valora cel puțin 100.000 de euro și aceasta. Vorbim așadar de proprietăți de 300.000 de euro ajunse în posesia doamnei Mihaela Andrei, dintr-un venit familial de 6000 de lei lunar. Și, nu, nu vă gândiți că banii s-au făcut din afaceri.

vanzare

Antreprenorul Mihaela Andrei, așa cum e prezentată doamna de colegii de partid, a fost acționar în două societăți comerciale.

FirstPage SRL a încasat 3839 de lei în 2010 și a pierdut 12.374 de lei în timp ce în 2011 a încasat 4504 lei și a pierdut 29.276 lei. În rest, până la radierea din 2014 zero pe linie.

Cea de-a doua societate a dus-o un pic mai bine înregistrând în 2016 un profit de 5500 de euro, dar a sfârșit tot cu pierderi și inevitabila radiere.

Deci, de unde proprietățile de 300.000 de euro apărute din senin pe numele familiei Andrei, în 2015?

Familia Mihaelei Andrei are PSD în ADN?

Ca o încheiere la această poveste, trebuie să menționăm că fostul soț al Mihaelei Andrei, de care a divorțat de curând, este Oliver Andrei, un apropiat al PSD Constanța, organizație de partid care l-a detașat ca șef al Protecției Consumatorului Tulcea.

Nici tatăl Mihaelei Andrei nu e deloc străin de PSD. Cândva un membru cunoscut al Partidului Democrat, Vasile Halici este în prezent candidatul PSD pentru Primăria Corbu.

Așadar, povestea doamnei Mihaela Andrei e simplă. E antreprenor, dar nu prea. Printr-un truc magic a intrat în posesia unor imobile în valoare de 300.000 de euro pe care nu și le permitea iar familia ei e cu PSD-ul.

Bifăm încă un nume cu probleme grave de integritate pe lista de consilieri locali a PNL Constanța și ne întrebăm și azi, există oameni cinstiți pe lista respectivă?

P.S. Vom sesiza Agenția Națională de Integritate, pentru că în această poveste avem implicați nu unul ci doi bugetari care au devenit peste noapte mai bogați cu proprietăți de 300.000 de euro, situație foarte gravă care indică o spălare de bani de toată frumusețea.

 

O vizită la Microrezervație costă acum doar opt lei

0

Tarife INTERSEZON 2020 începând cu 01 septembrie 2020 la CMSN Constanța

Delfinariu

  • Adulți 20,00lei
  • Elevi/Studenți 5,00lei
  • Copii până la 7 ani gratuit *

Taxa access Microrezervație

  • Adulți 8,00lei
  • Elevi/Studenți 2,00lei
  •  Abonament Dendrologic Micro 210,00lei
  • Copii până la 7 ani gratuit *

Reprezentații leii de mare

  • Adulți 20,00lei
  • Copii (7-13 ani inclusiv) 5,00lei
  • Copiii sub 7 ani GRATUIT

Acvariu

  • Adulți 12,00lei
  • Elevi/Studenți 3,00lei
  • Copii până la 7 ani gratuit *

Planetariu

  • Adulți 12,00lei
  • Elevi/Studenți 3,00lei
  • Copiii sub 7 ani nu au acces

Echitație

  • Echitație PONEI 5,00lei
  • Echitație CAI 10,00lei
  • Abonament 5* 250 lei + TVA
  • Abonament 11* 500 lei + TVA
(*) pentru grupuri accesul se va face pe baza unui tabel ce va conține numele și prenumele , vârsta copiilor, tabel ce va fi semnat de către unitate iar aceste tabele vor fi lăsate la casieria CMSN, pentru a putea obține biletele cu valoare zero.
 Conform legii Nr. 448 din 6 decembrie 2006, persoanele cu dizabilități au intrarea gratuită in functie de gradul de dizabilitate precum și un însoțitor.