Home Blog Page 253

Duminică, sunteți invitați în stradă: Marș pentru Constanța!

1

Marș pentru Constanța !

Când? Pe 20.09.2015, ora 17.00 Plecare – Piata Ovidiu

De ce ?

Pentru că noi, constănțenii, vrem un oraș mai curat, mai frumos și mai îngrijit.

Pentru că vrem ca după ultimii 12 ani în care nu s-a făcut mai nimic pentru noi și orașul nostru, să redăm Constanței și constănțenilor simbolul acestui oraș, Cazinoul Constanței !

Vrem ca vocile noastre să fie auzite, printr-un marș simbolic care să trezească în inimile cetățenilor spiritul civic și să le aducă aminte că dacă nimeni nu ia atitudine și nimeni nu încearcă să schimbe ceva, atunci nimic nu se va schimba !

Ultimii ani au plasat Constanța într-un con de umbră, nu s-au mai făcut investiții și banii cetățenilor, colectați din prea multe impozite și taxe pe plan local, au fost cheltuiți irațional și împrăștiați doar la anumite grupuri de interes personale și politice.

Vom mărșăluii pașnic, încercând să strângem cât mai mulți cetățeni care se simt parte vie a acestui oraș și care nu sunt indiferenți la suferința lui, suferință pricinuită de lipsa de interes a autorităților față de bunăstarea orașului și a cetățenilor.

Acest demers inițiat pe Facebook, de către Cătălin Anghel, ca reprezentant apolitic al societății civile, reprezintă dorința noastră pentru conștientizarea și începutul schimbării modului de gândire a constănțeanului față de propriul oraș, pentru că, cetățeanul trebuie să știe foarte bine care îi sunt drepturile dar și obligațiile, și să mai știe că, dacă vrea și se implică în mod activ, atunci chiar poate să schimbe acest oraș minunat !

Este primul marș de acest gen organizat până acum, și dorințele noastre, în afară de trezirea sentimentului civic, sunt simple :

un oraș mai curat (renegocierea contractului cu firma prestatoare a serviciului de salubritate), pentru că vrem să vedem străzile mai curate, măturate dimineața și spălate seara !

un oraș mai frumos (renegocierea contractului cu firma responsabilă cu spațiile verzi), pentru că vrem să avem mai multe spații verzi, pline cu flori, care să ne încânte privirea și să ne facă să simțim că trăim într-un oraș european port la Marea Neagră

un oraș mai îngrijit (implicarea efectivă a primăriei, prin pârghiile legale pe care le are la dispoziție, respectiv inspectorii din cadrul serviciului de urbanism și a agenților serviciul public de Poliţie Locală în activitatea de verificare pe teren spre rezolvarea problemelor specifice urbei), și aici mă refer la cazurile cerșetorilor prezenți la fiecare colț de stradă sau intersecție, la cazul inventarierii și ținerii sub observație a elementelor de mobilier și decor urban, deteriorarea și înlocuirea sau repararea acestora, semnalată prin rapoarte de monitorizare și coltrol; la semnalarea cazurilor de vandalism, de distrugere, cazuri unde proprietarii anumitor imobile nu își toaletează spațiul verde aferent și nu degajază trotuarul din fața proprieteății, și toate aceste aspecte legate de îngrijirea proprietății și a orașului.

piste de biciclete (urgentarea procedurilor în curs și solutii noi rezultate în urma consultarii cu asociatiile de profil),

– și, binențeles reabilitarea Cazinoului Constanța, simbolul acestui oraș, care a fost lăsat în paragină, în mod deliberat și criminal, de către fosta administrație, care în ultimii 12 ani și-a bătut efectiv joc de acest oraș și toate simbolurile lui !

În încheiere vreau să reiterez ideea că acest marș nu are caracter politic, el este pentru noi, pentru constănțenii care sunt nemulțumiți de starea orașului în care trăiesc și vor să schimbe cât mai curând imaginea urbei și modul de viață al constănțenilor:

Pentru că:

Dacă nu noi, atunci cine ? și  Dacă nu acum, atunci când ?” !

 

Mesaje marș

Constanța nu doarme ! Suntem cu ochii pe voi !
Eu sunt Constanța ! Constanța nu e numai a lor!

 

Pagină eveniment
https://www.facebook.com/events/1607883369450373/

Hastag
‪#‎marspentruconstanta ‪#‎constantaprotesteaza

Inițiator

Catalin Anghel

www.catalianghel.com

www.facebook.com/catalin.mihai.anghel

Incredibil! Iată cu ce-și pierde timpul prefectul Ion ”Stix” Constantin, atunci când se află la birou

0

Nu am uitat încă vremurile când Prefectura Constanța era o instituție care inspira seriozitate și profesionalism. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a fost, timp de mulți ani, văzut drept omul care are grijă ca liderii administrației locale sau județene să respecte legalitatea în deciziile pe care le iau. Totul s-a schimbat odată cu venirea la putere a guvernului USL dar mai ales odată cu ruptura dintre PSD și PNL, băieții aduși pe funcția de prefect de social democrații rămași singuri la butoane fiind adevărate catastrofe, monumente de incompetență, oameni care au transformat această instituție într-o glumă. Nimeni, astăzi, la Constanța, nu mai ia prefectul în serios, aceasta este realitatea.

Totul a început cu PNL-istul Eugen Bola, în teorie un specialist în administrație, un avocat priceput. Acesta s-a dovedit însă un personaj incapabil să organizeze județul, fiind luat prin surprindere de o iarnă grea, moment în care a luat mai multe decizii haotice (închisese orașul dar lăsase drumuri județene deschise, altfel să s-a creat un haos incredibil), motiv pentru care a dispărut rapid, fiind trimis înapoi la Institutul Teritorial de Muncă, acolo unde n-a mai auzit nimeni de el, până în prezent. Un veritabil anonim.

Lucrurile au continuat apoi cu Volcinschi, directorașul din CJC adus de Nicușor Constantinescu să-i servească ordinele în funcția de prefect. Tânărul a dispărut rapid, după ce biroul său de presă a transmis tuturor că membrii echipajului SMURD din elicopterul căzut în lacul Siutghiol sunt bine sănătoși (Dumnezeu să-i ierte!).

Și așa a ajuns în funcție domnul Ion Constantin, zis ”Stix”, un domn care merge pe aceeași linie din toate punctele de vedere. Domnul acesta a venit în funcție imediat după tragedia despre care vorbeam, promițând că va face o anchetă pentru a lămuri lucrurile care merg prost la ISU Dobrogea. Au trecut mai bine de 8 luni de-atunci și nimeni n-a văzut rezultatele acestei anchete, ba mai mult, șirul tragediilor în care sunt implicați angajații ISU continuă, fără ca domnul în cauză să aibă măcar un punct de vedere referitor la această stare de fapt.

Un pompier ISU moare într-o conjunctură tragică. Lucrurile s-au întâmplat de curând, le cunoașteți. Prefectul nu are nici măcar bunul simț de a da un comunicat de presă (o făcuse legat de colegul său din PSD care a decis să se sinucidă, nu și pentru un pompier erou). Explicația prefectului? ”Ne-am schimbat strategia de comunicare, de-acum tot ce avem de spus punem pe site, jurnaliștii își pot lua de acolo”.

Mai departe, prefectul n-a binevoit nici măcar să participe la înmormântare. ”Aveam o întâlnire importantă la MAI, nu s-a putut amâna (probabil pentru că a doua zi urma plecarea în concediu, nu-i așa domnule prefect?). A venit ditamai Raed Arafat aici, dar prefectul n-a putut lipsi de la București, înțelegeți?

Vă mai spunem și că una dintre primele măsuri luate de biroul de presă al acestui domn a fost să scoată din lista cu care instituția comunică orice jurnalist ”incomod” care-și permite să critice. Motivul a fost refuzul de a trimite o copie de buletin. În realitate însă, nu toți cei care au refuzat să facă acest lucru au fost ”excomunicați” ci doar cei care-și permit puncte de vedere contradictorii. Explicația domnului prefect: ”nu știu, nu mă pricep, e treaba biroului de presă”.

Foarte bine, domnule prefect, doar să nu uitați că predecesorul dumneavoastră a dispărut tot pentru că a avut grijă biroul de presă.

Și, ca să trecem la subiectul principal al acestui articol, trebuie să vă povestim ultima gogomănie pe care a inventat-o prefectul de Constanța împreună cu biroul de presă: caterinca pe whatsapp cu jurnaliștii. Înțelegeți unde au dus acești băieți veseli instituția prefectului? Ion Constantin stă pur și simplu pe whatsapp la caterincă împreună cu jurnaliștii și-și ”ironizează” adversarii prin texte despre pelicani și emoticoane. Priviți imaginile și minunați-vă. Prefectul, întrebat (da, da, pe whatsapp) despre afirmațiile făcute de Claudiu Palaz care-l acuză de incompetență și complicitate cu administrația infractorilor de la Tuzla, răspunde acuzându-l pe Palaz de ”defazaj de la realitate” și ironizându-l prin texte despre ”pelicani”, însoțite chiar de ilustrație. Vă dați seama ce treabă multă are prefectul Ion Constantin la birou? Noi nu mai comentăm nimic, vă lăsăm să priviți imaginile și să înțelegeți de ce în Constanța, prefectul Ion Constantin face de râs instituția pe care o conduce. Spunem doar că pentru toate motivele pe care le-am înșirat insistăm să cerem demisia lui Stix dintr-o funcție care-l depășește categoric.prefectc

prefectc2

Trafic blocat pe Lahovari

0

Din cauza unei avarii survenite in aceasta dimineata pe conducta de alimentare cu apa, cu diametrul de 500 mm, de pe strada Ion Lahovari din municipiul Constanta, societatea RAJA S.A. Constanţa ablocat astăzi, 16 septembrie 2016 – in intervalul 08,30 – 13,00, traficul rutier pe strada Ion Lahovari, pe tronsonul delimitat de intersectiile cu b-dul Mamaia si strada Tudor Vladimirescu.

Având în vedere restrictionarea circulatiei auto pe acest tronson, reparaţiile se vor efectua în regim de urgenţă.

 Ne cerem scuze faţă de participanţii la trafic din zona respectivă, dar aceştia trebuie să înţeleagă că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru limitarea acestor efecte nedorite şi va încerca să finalizeze lucrările într-un timp foarte scurt.

Menţionăm că furnizarea de apa potabila nu este afectata, lucrarea efectuandu-se pe conducta in presiune.

La Tuzla a început curățenia. Primarul suspendat din funcție, viceprimarul ridicat de DNA

0

Claudiu Palaz, prefect la acea vreme, semnala încă de acum câțiva ani cuibul de penali care s-a instaurat la conducerea administrației comunei Tuzla. Lucrurile s-au pus în mișcare, destul de lent, primarul Constantin Micu fiind cercetat și într-un final condamnat la un an și șase luni de închisoare, pentru că pur și simplu vindea benzina destinată Primăriei, la drumul mare.

În cursul zilei de ieri, taman când prefectul semnase ordinul de a-l suspenda din funcție pe primar, procurorii DNA au stricat sărbătoarea celui care urma să-i ia locul pentru o perioadă, invitându-l pe acesta la o vizită (vom vedea cât de scurtă sau lungă) la sediul instituției.

Astfel, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15.09.2015, a inculpaților:

REȘIT TANER, viceprimar al comunei Tuzla, județul Constanța și RADU ȘTEFAN, administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.

Din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a rezultat că există probe și indicii temeinice potrivit cărora :

În perioada 16.08.2015 – 08.09.2015, inculpații Reșit Taner și Radu Ștefan, pentru a obține de la administratorul unei societăți comerciale suma de 48.000 euro, au exercitat asupra acestuia din urmă, acte de constrângere constând în amenințări cu fapte păgubitoare, respectiv: alungarea clienților, împiedicarea accesului în spațiul comercial și a utilizării acestuia prin schimbarea încuietorilor și sechestrarea bunurilor aparținând firmei respective.
Mai mult, în același context, la data de 08 septembrie 2015, inculpatul Radu Ștefan, în prezența celuilalt inculpat, a exercitat acte de violență fizică asupra persoanei respective.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciilor de Investigații Criminale și de Operațiuni Speciale Constanța.

Inculpaților Reșit Taner și Radu Ștefan li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați la data de 16 septembrie 2015, Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Puneți-vă apă deoparte, mâine robinetele nu vor funcționa

1

Pentru executarea unor lucrări de înlocuire a unui tronson, pe o lungime de aproximativ 10 metri, pe magistrala de alimentare cu apă de pe Șoseaua Mangaliei din Constanța, dar și pentru realizarea unor lucrări de sectorizare – montare vane pe străzile Vârful cu Dor, Theodor Speranța si Fântânele, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri, 16 septembrie 2015, în intervalul 08,00 – 20,00. 
Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din zonele Viile Noi, Km 4-5, Km 5, Metro-Auchan-Practiker, precum și constănțenii din perimetrul delimitat de străzile Șoseaua Mangaliei – Amurgului – Micșunelelor – Mugurului – Șoseaua Mangaliei.
Abonații din cartierul Poarta 6 vor avea apă cu presiuni scăzute în acest interval.
Ne cerem scuze față de constănțenii care vor suferi de lipsa apei potabile și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

Valentin Vrabie cere o familie de refugiați în comuna Peștera. ”Suntem peste 2800 de primari, dacă toți am face asta, n-ar mai exista o problemă”

2

Județul Constanța pare mort din punct de vedere al actitivății politice. Nu vezi opoziție, nu prea vezi putere, nu vezi acțiuni concrete, nu vezi atitudine față de multele probleme pe care regiunea în care locuim cu toții le are. Cu riscul de a părea prea laudativi la adresa lui Valentin Vrabie, trebuie să admitem că primarul din Peștera e singurul care iese din această rutină, acțiunile întreprinse în urbea pe care o păstorește fiind dese și având ecou la nivel național. Avem de partea noastră faptele acestui edil pentru argumenta cuvintele frumoase pe care le scriem la adresa lui.

Fără îndoială, subiectul cel mai fierbinte, aflat pe buzele tuturor în acest moment este cel legat de refugiații care au intrat în Europa, cerând o șansă la o viață decentă, departe de războiul care le-a distrus familiile și sărăcia instaurată în urma acestui conflict. Și, pentru că am văzut poziția președintelui ”turist” aflat în vacanță la Cotroceni, ne-am dorit să aflăm și părerea primarului din Peștera, legat de acest subiect. Latura noastră cârcotașă a sperat că subiectul îl va depăși pe edilul care conduce destinele unei comune de 4000 de locuitori, ascunsă undeva lângă Medgidia, însă lucrurile n-au stat chiar așa. Am avut parte de o discuție aplicată, la obiect și mai ales de o soluție oferită rapid pentru problema refugiaților pe care România, conform președintelui Iohannis, nu și-ar permite să-i primească.

”Mă bucur că m-ați sunat. Chiar mă gândeam la problema asta și pot să vă spun că, pe noi cei din Peștera, omenia și religia ne obligă să întindem brațele și să oferim ajutor. Suntem dispuși să preluăm o familie de refugiați de care să ne ocupăm. Vor primi tot ce le trebuie, de la casă, masă și un trai decent. Le vom oferi un loc de muncă, o școală dotată cu tehnică de ultimă generație, apa cea mai ieftină din județ, cheltuielile legate de sănătate acoperite complet și multe altele de care toți cei din comuna Peștera beneficiază. Sunt aproximativ 2800 de primari în România. Dacă eu, primarul comunei de pe locul 58 (din 60) în topul veniturilor pe cap de locuitor în Dobrogea, sunt dispus să fac acest gest, înseamnă că o putem face cu toții și putem rezolva problema refugiaților ce vor sta în România, foarte repede. Peste trei milioane de români au plecat în Europa și au căutat o viață mai bună, iar acum, când este momentul, ca țară, să oferim o mână de ajutor, ne bâlbâim incredibil și nu știm să oferim casă pentru 6000 de refugiați.”, ne-a declarat Valentin Vrabie.

Primarul comunei Peștera nu s-a sfiit nici să critice atitudinea ezitantă a președintelui Klaus Iohannis pe care l-a susținut în campania electorală dar pe care momentan îl vede ca pe o mare dezamăgire.

”Ne facem de râs când e vorba de găsit o soluție atât de simplă. M-a uimit președintele României de la care eu, personal, aveam mari pretenții. Nu pot să cred cât de impotent este în fața problemelor. Vine din rândul primarilor și am crezut că gândește altfel, că va fi eficace în fața problemelor de acest tip. Din păcate văd că nu a reușit să vină cu soluții pentru situația asta. Chiar e nevoie ca eu, un primar dintr-o comună mică precum Peștera să ofer soluții pentru toți acești politicieni care în campanii ne mint că ne vor ghida eficient destinele iar apoi uită complet pe cine reprezintă? Ar trebui să le crape obrazul de rușine pentru că soluția e la îndemână și poate rezolva rapid problema.”, ne-a spus Valentin Vrabie.

Cristinel Dragomir se dovedește un priceput al furtului. ”Un metru de pământ mai puțin și ies milioanele”

3

Nici bine n-apucasem să uităm declarația bădărană pe care Cristinel Dragomir a făcut-o, săptămâna trecută, la adresa mamelor din Constanța, a jurnaliștilor și a oricărui ”neica nimeni” are curajul să i se împotrivească vreodată, că o nouă ”gafă”, marcă a vicepreședintelui de CJC a și apărut în media publică, lăsând să se vadă un personaj care n-ar trebui să beneficieze niciodată de votul constănțenilor, atât timp cât ne dorim bunăstare pentru județul nostru.

Cristinel Dragomir s-a făcut remarcat prin modul abject în care l-a ”bârfit” pe Nicușor Constantinescu, omul care l-a propulsat în lumea bună a orașului. Înregistrarea există încă pe youtube și face furori. Vicepreședintele CJC a continuat seria declarațiilor ”tâmpite” în cursul ședinței de săptămâna trecută, acolo unde a făcut cu ou și oțet femeile care și-au permis să protesteze în ploaie pentru ca secția Pediatrie a Spitalului Județean Constanța să fie reabilitată, lucru care culmea, s-a și întâmplat.

Ieri, jurnalistul cotidianului România Liberă, Răzvan Chiruță, a adus în lumină o nouă ”perlă” a lui Cristinel Dragomir, povestind cum acesta, în timpul unui interviu oferit unui ziar olandez, s-a dovedit un veritabil doctor în furt, explicând detaliat cum se pot face niște bani ușor, dacă-ți dorești neapărat. Iată cum povestește jurnalistul discuția cu vicepreședintele CJC.

În iunie, un jurnalist olandez a venit în România pentru a se documenta despre lupta anti-corupție de la noi, care fascinează Europa. Cum fostul primar PSD Radu Mazăre, arestat preventiv la acel moment, era ușor de vândut cititorilor din Olanda prin extravaganța ieșirilor sale publice, jurnalistul m-a rugat să-l însoțesc la Constanța, pentru a scrie despre cazul penal al acestuia. Ocazie cu care ne-am întâlnit și cu vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Cristian Dragomir, unul dintre liderii PSD Constanța și cel care conduce de fapt instituția publică, în lipsa lui Nicușor Constantinescu, suspendat pentru dosare penale.
Discuția cu Cristian Dragomir a decurs relativ banal până spre final, când omul și-a arătat nemulțumirea față de un control al Curții de Conturi. Printre altele, vicepreședintele s-a declarat nemulțumit de faptul că inspectorii Curții îi reproșau unele nereguli cu bursele pe care CJ le acordă elevilor din mediul rural.
“Și ultima, care a întrecut orice măsură, cu bursele pe care le dăm noi în mediul rural. Noi dăm burse, întotdeauna noi dăm de la semestru la semestru. Sunt unii copii, ăia din clasa a VIII-a, la care noi ne ducem în septembrie să le dăm pentru ce-a fost… că ăștia închid, noi luăm situația după ce închide Inspectoratul Școlar la sfârșitul anului. Dar noi vara nu ne ducem să-i mai căutăm pe ăștia pe acasă. Noi de obicei ne ducem la școală, când începe școala, facem careu, bursierii îi scoatem în față să-i dăm de exemplu, iar pentru ăia care au fost clasa a VIII-a, dar nu mai sunt la școală, semnează directorul școlii, că i-am lăsat lui plicurile cu bani, urmând ca directorii școlilor (să distribuie banii bursierilor – n.m.), că ei… dar semnează directorul că le-a dat. Că noi ne-am dus acolo, dar pe ăia nu-i mai avem, că ăia sunt plecați pe la liceu, pe la… Și tu vii (Curtea de conturi – n.m) și îmi impuți suma de bani? Că de ce le-am dat-o la directori, că vezi Doamne nu le-am dat-o la ăia direct în mână. Dar eu puteam să le spun că le-am dat-o la ăia în mână. Înțelegi, adică mizerii”

După ce și-a pledat cauza, Cristian Dragomir a făcut o declarație care m-a uimit prin sinceritate. Nu am știut cum să o folosesc atunci și am păstrat înregistrarea audio pentru un moment potrivit. Care a venit acum, o dată cu dosarul primarului Sorin Oprescu, pentru că arată modul cum gândesc, de fapt, cei care conduc instituțiile publice, arată ușurința cu care se poate fura bugetul de stat.

„Asta e problema? Că am zis eu: «Câți sunt (bursieri – n.m.), domn’le, în plus?» Păi sunt vreo 200 nu știu cât. «Ce înseamnă, domn’le? Înseamnă 300 de milioane (lei vechi – n..m) ». Chiar așa a ajuns Consiliul ăsta Județean, stă în 300 de milioane? Înțelegi? Păi de 300 de milioane, trag un metru de pământ mai puțin la un drum și ies 50 de sute de milioane. Sau am pus un strat mai mic cu nu știu cât…”

Curtat de toată clasa politică, Valentin Vrabie își vede de treabă. Peștera are începând de ieri 12 cișmele

2

Numele primarului din comuna Peștera, Valentin Vrabie, este, fără îndoială, în această perioadă, pe buzele tuturor. Politicienii, indiferent de apartenența lor, de stânga sau de dreapta, și-l doresc ca aliat în perspectiva alegerilor din 2016, pe care edilul din Peștera le-ar putea câștiga, prin notorietatea pe care și-a construit-o, în orice comună sau oraș din județul Constanța. Oamenii, din toată țara, îi scriu mii de mesaje și-l invită să candideze la ei în localitate, atrași de realizările vizibile reușite de edil.

guran

Valentin Vrabie este însă primar al comunei Peștera și pare că nu dorește să se abată de la misiunea sa, până în ultima zi de mandat. În felul acesta, ieri, în micuța localitate situată la câțiva kilometri de Medgidia, s-a mai produs încă o minune, un platou pe care sătenii obișnuiau să depoziteze gunoiul, de mai bine de 130 de ani, transformându-se într-un loc curat, care adăpostește de-acum cișmele pe care peșterenii le pot folosi pentru a da apă animalelor dar și pentru propriul uz.

Proiectul este, așa cum ne-am obișnuit la Peștera unul de mai mare anvergură. Două cișmele au fost inaugurate ieri, acestea fiind numărul 11 și 12 din cele 18 care vor fi construite la final.

Poate vă gândiți că nu e mare lucru. Niște cișmele. Nu e chiar așa. Proiectul a fost unul complicat, care a necesitat ca 30 de kilometri de conductă să fie construite subteran, pentru a aduce apa de la izvorul situat în amonte. Vor fi 40 de kilometri la finalul proiectului, pe care Valentin Vrabie l-a prevăzut pentru anul viitor. 20.000 de capete de oi și 1500 de vaci vor beneficia de această apă, transportată acolo unde era nevoie de ea. Înainte ca aceste cișmele să existe, peșterenii transportau apa cu cisterna, lucru care nu va mai fi necesar de-acum.

Și da, și de această dată primarul Valentin Vrabie și-a dorit inițial să apeleze la o firmă pentru a construi cișmelele, doar pentru a realiza că s-ar umfla costurile cu peste 70 %, lucru care l-a determinat să renunțe și să le construiască prin forța de muncă a comunei.

Și da, Valentin Vrabie nu a ezitat să spună că acest proiect este unul care ar trebui impus la nivel județean, în toate comunele din Constanța, în condițiile în care Consiliul Județean ar fi condus de oamenii potriviți.

O avarie lasă Eforie Nord fără apă

1
Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 7 septembrie, la reteaua de alimentare cu apa de pe strada Marii, din Eforie Nord, SC RAJA SA Constanta a fost nevoita sa intrerupa alimentarea cu apa potabila, intre orele 13,30-19,00. Sunt afectati agentii economici de pe aleea Belona si din zona Vraja Marii.
Ne cerem scuze tuturor abonatilor, carora le dam asigurari ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt.

 

Sorin Oprescu reținut 24 de ore după ce a fost prins luând șpagă

1

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 06.09.2015, ora 00.33, până la data de 07.09.2015, ora 00.33, a inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA, primar al municipiului Bucureşti, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: 

În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înființat în administrația locală din Municipiului București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului București.
Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea.
Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, precum și pentru Primar.
La data de 05.09.2015, în baza unei înțelegeri prealabile cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului, inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși de cei doi de la un număr de patru denunțători pentru edilul municipiului Bucureşti.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. 

Inculpatului Oprescu Sorin Mircea i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca acesta să fie prezentat, la data de 06 septembrie 2015, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Nume sonore pe lista firmelor datornice la apă

1

Pentru perioada 07 – 09 septembrie 2015, 18 agenți economici din Constanța au fost avizaţi pentru debranşare din cauza datoriilor de peste 40.000 lei către S.C. RAJA S.A.. Datornicii pot rămâne fără apă potabilă dacă în termen de cinci zile de la avizare nu şi-au achitat restanţele.

Constanţa:

Nr Abonat Adresa Sold Reprezentant
DOVI IMPORT-EXPORT SRL TOMIS, nr. 124 603,09 DONE ANICA
DIAMOND CLEAN CAR SRL MANGALIEI, nr. 86C 1.745,69 PALA ELISABETA
LANSA SRL ATELIERELOR, nr.28 1.706,51 STERIU BOCEA
BARON SERVICE SRL MAMAIA, nr. 191 3.299,94 PUFLENI DONCHI
B.G.F.COMPANY SRL MAMAIA, nr. 122B 775,40 CARAIVAN MARILENA
TIRIAC AUTO SRL EXPOZITIEI, nr. 2 2.957,96 CHIVU ADRIAN VIOREL
YARDENNY SRL MAMAIA, nr.  251 3.443,84 SERBAN DENNIS
SERVIR’98 SRL STEFAN CEL MARE, nr. 10 1.464,57 RAICIU MIRCEA
CORA ROM INVEST SRL SABINELOR, nr. 24 3.382,61 TOMESCU RALUCA
DARMEL TOUR 2002 SRL MAMAIA, nr. 284A 1.700,95 DARLAIANI STERE
PRAKTIKER ROMANIA SRL MANGALIEI, nr. 211B 6.151,22 PETKAVESHKOV ANGHEL
DUMY WASH LAVAGGIO  SRL DEZROBIRII, nr. 126 693,14 NACHIU MARIAN
PRODEX GENERAL SRL FERDINAND, nr. 112 574,37  
DACIA STAR SCM AL.LAPUSNEANU, nr. 104 1.656,10 AGIACHI SABADIN
ROVAS PROFESIONAL SRL AUREL VLAICU, nr. 62 3.633,89 ROSU VASILE
MANDARIN TRADE SRL MIRCEA CEL BATRAN, nr. 136 3.206,91 KALO CHEM
TREVIZO SRL AUREL VLAICU, nr. 52 1.866,69 CHICHEANU DOINA
ECOCHIM SRL 1 DECEMBRIE 1918, nr. 8 1.694,38 ANCA IONESCU

 

Biroul de presă

 

În sfârșit un eveniment interesant în Mamaia: Triathlon Challenge 2015

1

A VII-a ediție a celui mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani, Triathlon Challenge Mamaia, care se va desfășura în perioada 4-6 septembrie, în stațiunea Mamaia, va fi unul dintre cele mai complexe evenimente sportive organizate în România, adresându-se tuturor iubitorilor de mișcare, indiferent de vârstă.

Timp de trei zile, aproximativ 1300 de sportivi amatori și profesioniști vor participa la o adevărată sărbătoare a triatlonului în cadrul căreia vor avea loc competiții dedicate atât celor mari cât și celor mici.

Anul acesta, Triatlon Challenge Mamaia devine Cupă Europeană Premium, cu un buget de premiere generos, cu mai multe puncte OTI și cu sportivi de elită din peste 20 de țări.

Decebal Făgădău: ”Nu voi participa, prefer să administrez bine, nu să alerg prost”

La conferința de presă care a inaugurat acest eveniment, au luat loc în fața jurnaliștilor, primarul Decebal Făgădău, fostul înotător Răzvan Florea precum și sportiva Antonela Manac, reprezentanta Constanței în competiție.

Deși la începutul anului primarul Decebal Făgădău spunea jurnaliștilor că se pregătește pentru următoarea competiție, pus acum în fața acestei promisiuni, edilul a dat înapoi. ”La începutul anului, situaţia mea, din punctul de vedere al preocupărilor, era puţin mai relaxată. Oricât mi-aş dori şi oricât m-aş înconjura de prieteni din lumea sportului, nu voi concura. Decât să alerg prost şi să administrez prost, am ales să nu alerg deloc şi să administrez bine. Dar voi sprijini sportul în continuare, indiferent că vorbim de tenis de masă sau orice altfel de sport. Vom insista în extrasezon pentru asemenea evenimente care se vor desfășura în oraș.”, a declarat Decebal Făgădău.

Sâmbătă, ziua amatorilor

Ziua de sâmbătă este rezervată amatorilor care vor avea ocazia să participe la proba care li se potrivește cel mai bine, atât la întrecerile individuale, cât și în cadrul celor de ștafetă. Se vor alcătui clasamente pe categorii de vârstă, dar va exista și o categorie specială, dedicată celor care iau startul pentru prima oară la un concurs de triatlon.

Întregul program al competiției îl găsiți aici: http://www.trichallenge.ro/info-eveniment/program/

Duminică, ziua profesioniștilor

Ziua de duminică este dedicată în totalitate celor mai buni triatloniști profesioniști din lume, care se vor întrece în cadrul etapei de Cupă Europeană Premium, organizată sub licența Uniunii Internaționale de Tritahlon (ITU). La startul competiției se vor afla sportivi din peste 20 de țări, care se vor lupta pentru punctele oferite în clasamentul european de profil, dar și pentru premiile record puse în joc. Față de anul trecut, fondul de premiere s-a dublat, ajungând la o sumă impresionantă de 25.000 de euro.

Lui Cristinel Dragomir i s-a urcat la cap. “Pediatria s-a renovat pentru că așa am vrut noi, nu pentru că a plâns nu știu ce mămică la ușa spitalului sau a trăncănit unul pe vreun site” 

1

Cristinel Dragomir a ajuns în viața politică a Constanței, nu pentru că ar fi vreun geniu pustiu ci doar pentru că a avut norocul ca locul său natal să coincidă cu cel al lui Nicușor Constantinescu, omul care l-a luat sub aripa sa și l-a transformat în adjunctul său.

Desigur, după ani de zile în care a acumulat avere și putere politică, primul om pe care micuțul Cristinel a simțit nevoia să-l desființeze a fost chiar omul care l-a ajutat să parvină, pentru că nu-i așa, cum altfel să-i iei locul binefăcătorului tău, dacă nu prin intrigi și turnătorie?

Și, după ce pentru o perioadă părea că Dragomir, situat de ceva vreme pe funcția cea mai înaltă din Consiliul Județean Constanța, dorește să fie un lider bun și competent, omul a reușit în ședința de ieri să facă dovada lipsei sale de caracter, prin câteva declarații care au uimit oamenii aflați în sală și prin care actualul președinte al CJC  a jignit profund femeile din Constanța.

Totul a început prin referirea la cei care au spus prostii, atunci când au afirmat că fostul cinema Republica nu va purta numele de Jean Constantin. Desigur, nu ne-am fi așteptat ca domnul Dragomir să recunoască faptul că în lipsa presiunii mediatice, probabil acest nou centru cultural ar fi primit numele marelui actor la anul, dar chiar să-i faci proști pe oamenii care au insistat pentru ideea asta, e prea mult.

Și din nefericire, Cristinel Dragomir nu s-a oprit aici. La finalul ședinței pe care a prezidat-o, vicele expert în table și pariuri sportive, rugat de consiliera Mihaela Andrei să acorde mai multă atenție Spitalului Județean Constanța în următoarele luni, a făcut o declarație care, pe noi cel puțin, ne-a amuțit.

”Să nu credeți doamnă că Pediatria s-a renovat pentru că a plâns o mămică pe la ușa spitalului sau pentru că a trăncănit unul pe un site și a pus poze ireale (desigur, aici referirea e la noi). Pediatria s-a renovat pentru că așa am planificat noi, să vă fie clar”, a declarat Cristinel Dragomir, care calcă astfel în picioare cea mai frumoasă inițiativă a societății civile din Constanța din ultimii 25 de ani.

Un Cristinel Dragomir care jignește sutele de femei care au ales să protesteze ÎN PLOAIE, pentru că secția de Pediatrie în care își tratează copiii nu mai fusese renovată de 30 DE ANI.

Un Cristinel Dragomir care, anunțat de doar câteva zile ca viitor candidat al PSD Constanța la funcția de președinte al CJC, dovedește de fapt că a-l vota ar fi cea mai mare greșeală pe care cineva o poate face.

Așa că, acele femei care s-au bătut, care au pierdut timp pentru ideea lor, stând în ploaie pentru a-și spune punctul de vedere și care și-aduc aminte foarte clar că în urma protestului lor banii s-au alocat DE URGENȚĂ (exact asta a fost expresia folosită de ministrul sănătății) pentru Pediatrie, trebuie să-l țină minte pe acest domn, care le-a călcat inițiativa în picioare și peste un an, atunci când vor avea ștampila în mână și vor avea de ales pentru consilierii județeni PSD, să ocolească această listă și să aleagă orice altceva. Poate doar așa, Cristinel Dragomir va înțelege că funcția pe care o ocupă în prezent (sperăm că nu pentru mult timp) presupune să dai dovadă de respect față de oameni, să colaborezi cu ei și nu să-i consideri un impediment în parvenirea ta.

E simplu, doamnelor, dacă voi n-ați existat pentru Cristinel Dragomir, în vara anului viitor nici acest domn nu trebuie să existe în opțiunea dumneavoastră de vot.

 

Câteva cartiere au rămas fără apă din cauza unei avarii RAJA

1
Astazi, 2 septembrie, la ora 14,30, la dispeceratul RAJA Constanta s-a primit o reclamatie potrivit careia, la iesire din municipiul Constanta, pe Soseaua Mangaliei, aproape de sensul giratoriu catre Cumpana, este apa la marginea carosabilului. Echipele RAJA s-au deplasat cu operativitate la locul indicat, iar dupa decopertare s-a constatat o avarie la conducta magistrala cu diametrul de 800 mm care pleaca din Statia de pompare si tratare a apei Palas, care asigura alimentarea cu apa a abonatilor din cartierele CET, Km 4-5, Km 5 si Viile Noi. Totodata, aceasta magistrala alimenteaza si rezervorul de 20.000 mc de la Bifurcatia Cumpana, prin care se asigura o parte din necesarul de apa a abonatilor din localitatile Cumpana, Eforie Nord si Agigea. Avand in vedere ca la ora producerii avariei, rezervorul era la capacitate maxima de incarcare, abonatii din cele trei localitati nu vor suferi din cauza lipsei apei potabile.
Pentru remedierea avariei, constantenii din cartierele CET, Km 4-5, Km5 si Viile Noi nu vor avea apa potabila pana in aceasta noapte, in jurul orei 24,00, lucrarile de interventie constand in inlocuirea unui tronson de 6 metri din conducta magistrala.
Ne cerem scuze tuturor abonatilor afectati, carora le dam asigurari ca echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei intr-un timp cat mai scurt si pentru reluarea furnizarii de apa la parametri optimi.

Încă un angajat al ISU Dobrogea moare la datorie. Este nevoie de o reorganizare a instituției?

1

În mijlocul iernii trecute, am asistat pe malul lacului Siutghiol la modul complet ineficient de acțiune al angajaților ISU. Patru colegi ai lor și-au pierdut viața atunci, așteptând în van, în apele reci, o șansă la viață.

Trei fete au murit cu zile, la doar câțiva pași de sediul central al pompierilor ISU, așteptând și ele, inutil, să fie salvate.

Am spus-o și o repetăm, există o problemă la nivelul conducerii ISU Dobrogea Constanța. Concursuri luate pe pile, proceduri nerespectate, intervenții întârziate și de cele mai multe ori eșuate, cam așa s-ar traduce în scris activitatea ISU din ultimii ani.

Astăzi, din nou, un angajat al ISU, pompier, își pierde viața, într-o intervenție despre care mulți pompieri ar spune că e comună. Doi bătrâni, domiciliind pe strada Tabla Buții, au apelat 112 pentru a comunica faptul că butelia lor s-a aprins. Până la sosirea pompierilor, au scos butelia în curte și au încercat să ceară ajutorul vecinilor pentru a o stinge.

Echipajul pompierilor ajuns la fața locului întinde furtunul pentru a stinge butelia care explodează exact în dreptul șefului de echipaj. Tânărul, de doar 44 de ani, este lovit de o schijă ruptă din butelie și ucis pe loc, deși purta conform verificărilor echipamentul de protecție. Niciunul dintre colegii săi nu a fost rănit.

Nu vom afla niciodată care este motivul care a dus la decesul tânărului pompier. Nu știm dacă angajații ISU fac antrenamente specifice pentru a-i pregăti pentru asemenea situații.

Un lucru e însă cert, la nivelul ISU există probleme și dacă mai marii acestei instituții vor continuă să le mușamalizeze și să conducă un serviciu complet netransparent, asemenea cazuri vor continua să apară, dacă nu cumva se vor înmulți.

Hârșova a rămas fără păcănele. 189 de aparate contrafăcute, ridicate de polițiști

1

Poliţiştii din Constanţa au ridicat 189 de aparate electronice de jocuri de noroc de la 6 administratori de societăţi comerciale din Hârşova, cercetaţi pentru infracţiuni economice,  infracţiuni din sfera proprietăţii intelectuale şi concurenţei neloiale, toate în domeniul jocurilor de noroc, prin care ar fi cauzat un prejudiciu de 5.000.000 de euro şi 202.400 de lei. 

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa cercetează 6 persoane (3 bărbaţi şi 3 femei), cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, reprezentanţi ai trei societăţi comerciale din Hârşova, judeţul Constanţa.

Pe numele acestora a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, a unor infracţiuni din sfera proprietăţii intelectuale şi concurenţei neloiale, toate din domeniul jocurilor de noroc de tip slot machine.

În fapt, cele 6 persoane sunt bănuite că, la sediul celor 3 societăţi comerciale, ar fi copiat, fără acordul titularului, programe de joc de noroc de tip „Hot Spot” şi „Gaminator”, care aparţin unei companii din Austria, iar ulterior, ar fi implementat programele pe plăci de joc, pe care le-ar fi folosit în sălile de jocuri de noroc.

Ulterior, aceştia ar fi comercializat aparatele în toată ţara, unde ar fi fost folosite de diverşi organizatori de jocuri de noroc, o parte din acestea fiind utilizate şi de cele trei societăţi din Hârşova în propriile săli, în judeţele Constanţa şi Ialomiţa.

În urma cercetărilor, poliţiştii au ridicat 189 de astfel aparate electronice de jocuri de noroc, care au fost expertizate, concluzionându-se că erau contrafăcute.

Din cercetări a reieşit că, în timp ce un aparat original costă în jur de 12.000 de euro, aparatele contrafăcute ar fi fost vândute de firmele din Hârşova cu aproximativ 3.000 de euro.

În această manieră, administratorul celor 3 societăţi comerciale ar fi produs, comercializat şi exploatat în propriile săli de jocuri de noroc 1.800 de aparate electronice contrafăcute, cauzând un prejudiciu aproximativ 5.000.000 de euro.

De asemenea, administratorul societăţilor comerciale este bănuit că nu ar fi evidenţiat în documentele financiar-contabile toate veniturile realizate din vânzarea acestor aparate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 202.400 de lei, care a fost recuperat în totalitate.

Faţă de cei 6 s-a pus în mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, contrafacerea unei mărci, punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu una protejată, concurenţă neloială, oferirea, distribuirea, deţinerea ori depozitarea sau transportul de mărfuri-pirat, promovarea de mărfuri-pirat, reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator.

În cauză, poliţiştii au beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii, al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi al Biroului Român de Metrologie Legală.