Home Blog Page 293

Claudiu ”Ceaușescu” Palaz, ales președinte la PMP Constanța

Claudiu-PalazClaudiu Palaz a fost ales președintele organizației județene Constanța a partidului Mișcarea Populară, reușind o performanță de care în trecut a fost capabil doar Nicolae Ceaușescu. Fostul prefect a fost ales în unanimitate de voturi, niciunul dintre cei 206 alegători prezenți nefiind împotriva acestei candidaturi. Desigur, dincolo de umorul cu care am tratat similitudinile cu fostul dictator, alegerea președintelui cu unanimitate de voturi vine să certifice faptul că la Constanța, deși nu foarte experimentat în privința vieții de partid, Claudiu Palaz a reușit să creeze o echipă unită și sudată, lucru care s-a văzut de altfel și la alegerile europarlamentare, acolo unde scorul electoral a fost unul dintre cele mai bune din țară.

Netransportabilul Nicușor Constantinescu s-a plimbat până la New York pentru a-și dovedi problemele medicale

documente nicusor (7)documente nicusor (8)Reprezentanții biroului de presă al Consiliului Județean Constanța au trimis către presă noi documente medicale prin care se dorește lămurirea situației președintelui Nicușor Constantinescu. Conform documentelor, președintele CJC s-a prezentat în fața unui notar public, Cristian Dumitru, un român care este de asemenea și președintele unei societăți de traduceri ce funcționează în New York, rugându-l pe acesta să-i traducă și să-i ateste toate documentele medicale, pentru a înlătura orice dubiu ce ar putea plana asupra lor. Pe lângă documentele medicale pe care le-am prezentat deja, printre hârtiile primite de această dată, apare și o nouă hârtie semnată de doctorul lui Nicușor Constantinescu, prin care acesta spune că a luat legătura cu profesorul doctor Petrisor Gealavete din România, care i-a confirmat că echipamentele necesare tratamentului de care are nevoie Nicușor Constantinescu nu există în România, acesta fiind astfel obligat să rămână în America pe toată perioada recuperării. Interesant este că doctorul președintelui CJC îi recomandă acestuia tratament hormonal timp de doi ani, sub atenta supraveghere a doctorului Danny Song, din Baltimore, ceea ce ridică semne de întrebare legat de prezența în viitorul apropiat în România a lui Nicușor Constantinescu. La fel de interesant este și că Nicușor Constantinescu, despre care doctorul spune că are un cateter instalat în abdomen, pe care pacientul îl drenează zilnic, a făcut o plimbare de 300 de km până la New York pentru a-și autentifica documentele, dovedind astfel că nu e chiar atât de netransportabil pe cât l-ar dori doctorul său. (Dorian Hapurnea)

 

Bancul zilei: Există trei tipuri de femei

femeiExista 3 tipuri de femei …
1-elastice,2-super elastice,3-SFINTE
alea elastice se intind doar in patul lor, alea super elastice se intind si in alte paturi , iar alea sfinte se intind pana la DUMNEZEU

Poliția a destructurat o grupare specializată în trafic de minori

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Constanţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o grupare infracţională specializată în trafic de minori şi proxenetism. Şase membri ai grupării au fost reţinuţi şi urmează a fi prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.

La data de 2 iulie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanţa, beneficiind de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au efectuat 7 percheziţii în Constanţa şi Năvodari, la locuinţele membrilor unui grup infracţional organizat specializat în trafic de minori şi proxenetism.

13 persoane au fost depistate şi conduse la sediul D.I.I.C.O.T., pentru audieri.

Din cercetări a reieşit că, începând cu luna ianuarie a.c., membrii grupului ar fi recrutat şi transportat mai multe tinere minore, în scopul exploatării sexuale şi obţinerii de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către acestea.

De asemenea, cei în cauză sunt bănuiţi că ar fi găsit clienţi şi ar fi transportat victimele pentru a întreţine acte sexuale, contra cost, cu aceştia.

Recrutarea bărbaţilor dispuşi să întreţină relaţii sexuale se efectua prin intermediul mai multor taximetrişti, clienţii provenind în special din rândul marinarilor străini de pe nave ancorate în Portul Constanţa, dar şi prin anunţuri cu oferte de servicii sexuale publicate în ziare şi on-line, însoţite de numere de telefon de contact.

În urma probatoriului administrat, faţă de 6 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 60 de ani, procurorii D.I.I.C.O.T. au luat măsura reţinerii, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă.

La acţiune au participat luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanţa, precum şi jandarmi.

 

 

Criterii pentru alegerea unor produse pentru instalatiile electrice

Constructie Panou electricEtapele de constructie, reconstructie si finisare sunt extrem de importante, pentru orice tip de cladire. Acestea determina in mare masura modul in care respectivele spatii vor fi folosite, asigurandu-le durabilitate si rezistenta; mai mult decat atat, eliminand riscul de accidente nedorite. Un rol aparte, in aceasta ecuatie, il are segmentul de instalatii electrice. Care sunt criteriile de care trebuie asadar sa tinem cont in alegerea unor produse pentru instalatiile electrice? Vom vedea in randurile urmatoare ale acestui material cateva raspunsuri, precizand ca aceste aspecte nu se refera doar la iluminat. Gaseste aici instalatii electrice complete, la Selgros Braila.

In primul rand, inainte de achizitia unor anumite produse de acest tip, trebuie sa ne asiguram de respectarea normelor in vigoare. Aceste reglementari se pot referi atat la iluminatul electric, de tip interior (normal, pentru activitatile uzuale; de siguranta, pentru situatii speciale – cum ar fi evacuare oamenilor din respectiva cladire, veghe, paza, pentru a o buna circulatie in cazul defectarii sistemului electric etc), cat si la cele de tip exterior, dar si la alimentarea cu energie.

In egala masura, aceste lucrari trebuie sa se mai ghideze dupa prescriptii tehnice clare, ce sa incadreze corect respectiva instalatia electrica. Astfel se reuseste pastrarea caracterului specific a respectivei instalatii. De asemenea, in calcul trebuie luata si categoria in care este incadrata respectiva camera ori acel spatiu (sau zona). Acest lucru se face atat din punct de vedere a pericolului de incendiu, cat si ca pericol de electrocutare. In acest segment de produse, disponibile pentru realizarea de instalatii electrice, pot sa intre categorii precum:

– aparataj electric industrial

– conectare si fixare pentru instalatii electrice

– aparataj de joasa tensiune

– cabluri

– conductori electrici

– corpuri de iluminat

– elemente de protectie

– surse de lumina

– electroizolare si avertizare

– produse pentru trasee electrice

Pune pret pe siguranta ta, pe buna functionare a acestor sisteme si investeste acum in cele mai bune solutii – alege produsele pentru instalatii electrice din oferta Selgros Braila.

Selgros Braila

Produse alimentare si nealimentare

Strada Ramnicu Sarat nr. 92B Braila,810 166 , RO

Tel: 0239 602 000

Fax 0239 602 199

 

Dobrogea Karate Cup Maritimo – 2014

descărcareOrganizată anul trecut, în premieră naţională, „Dobrogea Karate Cup Maritimo” a ajuns la a doua ediţie. Evenimentul este organizat de Maritimo Shopping Center şi Clubul Karate Dinamic din Constanţa. Artele marţiale, un domeniu în care sportivii sunt adevăraţi artişti ai spectaculosului, învingându-şi, clipă de clipă, limitele şi performând cu acurateţe în cadrul unei dinamici-canon, vă aşteaptă în ziua de sâmbătă, 5 iulie 2014, începând cu ora 11.00, la Intrarea 2 a centrului comercial. Pentru această competiţie s-au înscris peste 300 de participanţi, aşa că spectacolul este garantat. Sportivii de toate vârstele şi categoriile vor evolua pe cele două suprafeţe de joc, “tatami”, aşezate la Intrarea 2. Ei vor fi arbitraţi în cadrul unei competiţii oficiale de rang internaţional în probele de kata – demonstraţii de tehnică şi kumite – lupte 1 la 1. Câştigătorii vor fi premiaţi de organizatori, Maritimo Shopping Center. „Vă invităm să vă alăturați nouă, să pătrundeți în tainele karate-ului şi, cu siguranţă, o să reveniți, atrași de ceea ce învăţați şi de faptul că în jurul vostru sunt oameni cărora le pasă, care ştiu să zâmbească în ciuda eforturilor pe care le fac, care odată intraţi în sala de antrenament uită de toate greutăţile şi răutăţile vieţii, devenind astfel mai puternici”, spun reprezentanţii Clubul Karate Dinamic, dojo constănţean clasat pe locul al VI-lea la Campionatul Mondial Intercluburi şi care, anual, poate fi găsit în top 10 la nivel naţional.

             

Ce farduri colorate se poarta vara asta?

fardEste foarte important pentru unele femei sa arate bine. Asa ca, machiajul este ceva deja devenit rutina. Pentru acest lucru, fiecare foloseste farduri colorate in functie de preferinte sau de ce stie ca i se potriveste. De multe ori, din lipsa de inspiratie sau din comoditate, femeile folosesc mereu aceleasi culori. Insa, la moda vara aceasta este combinatia intre culori. Nu este necesar sa va dati peste cap pentru a face combinatii extravagante, dar fiti mai indraznete si incercati sa asortati mereu fardurile cu oja pe care o aveti pe unghii.

Cum se aplica fardurile in culori combinate

In primul rand, alegeti cele trei culori pe care urmeaza sa le folositi. Trebuie sa fie una mai deschisa, una inchisa si una intermediara. Apoi, mai intai aplicati culoarea deschisa incepand de la baza si insistand in aceasta zona si intindeti pe toata suprafata pleoapei. Culoarea intermediara se aplica pierdut de la mijlocul pleoapei sau chiar mai spre interior si pe restul acesteia, iar culoarea inchisa se aplica in coltul exterior al pleoapei si in punctele care se vor accentuate. Pe interiorul pleoapei nu se aplica fard inchis la culoare decat daca ochii sunt departati tare, acest truc ajutand la a-i apropia. In rest, creeaza un efect de micsorare a ochilor.

Cum alegi fardurile in functie de culoarea ochilor

S-a creat o lista de culori care se potriveste pentru fiecare culoare de ochi, insa nu intotdeauna este stricta, pentru ca pot aparea situatii in care sa nu se poata aplica. Culorile recomandate sunt: pentru ochi caprui se pot folosi farduri verzi, mov si roz; pentru ochi albastri – farduri gri-petrol si aurii; pentru ochi verzi – farduri maro, bej si rosu-caramiziu. Insa experimentati si cu nuante inchise ale culorii ochilor.

Urmatoarele sfaturi sunt pentru deosebirea machiajului de zi de machiajul de seara. Daca pentru ocazie se folosesc farduri sidefate, pentru ca dau o stralucire aparte sub lumina artificiala a neonului, ziua aceste farduri nu sunt indicate pentru ca pot da un aspect kitschos si scot in evidenta riduri, pleoape obosite si orice cute ale acestora.

Insa orice farduri colorate alegeti, consultati oferta magazinului EyesLipsFace.com.ro pentru produse profesionale, asadar o calitate net superioara.

Consiliul Județean clarifică situația lui Nicușor Constantinescu. Vezi aici documentele trimise de spitalul american

IMG_0005 IMG_0004 IMG_0007 IMG_0008 IMG_0009Prin intermediul unui comunicat de presă, compartimentul de comunicare al Consiliului Județean Constanța a pus la dispoziția presei toate documentele, în original, trimise de reprezentanții spitalului în care s-a operat Nicușor Constantinescu. Această mutare vine la doar o zi după ce președintele CJC fusese acuzat că a falsificat documentele medicale trimise autorităților, pentru a face să pară că starea sa de sănătate este mai gravă decât în realitate. ”Pentru a înlătura orice urmă de îndoială în ceea ce privește autenticitatea documentelor depuse în instanță, de avocatul Marius MOCANU, documente ce dovedesc, clar și explicit, starea medicala a președintelui CJ Constanța, Nicușor CONSTANTINESCU, vă trimitem atașat documentele originale. Este de menționat că acestea au sosit în original în România, prin intermediul DHL și poartă semnături și ștampile, în original, de la Spitalul Universitar John Hopkins și sunt autentificate, prin semnătură, ștampilă și timbru sec, de un notar din orașul Baltimore, acolo unde este situat Spitalul Universitar John Hopkins. Conținutul scrisorilor medicale este fără echivoc și specifică clar că Nicușor CONSTANTINESCU nu poate fi transportat având în vedere starea sa medicală, precum și că neefectuarea radio-terapiei cu echipamentele Clinicii de Oncologie a Spitalul Universitar John Hopkins, îi pune viața în pericol”, au declarat reprezentații departamentului de comunicare al Consiliului Județean Constanța. ”

Elevii constănțeni au trecut cu bine de Evaluarea Națională

en68, 25 % dintre elevii de clasa a VIII-a au obținut note peste 5 la  Evaluarea Națională, astfel: 72, 75 % la disciplina Limba și literatura română și 70,40 %  la Matematică. 205 elevi au obținut nota 10 la Matematică  și 12, la Limba și literatura română.            Contestaţiile vor putea fi depuse astăzi, 27 iunie 2014,  în intervalul 16.00-20.00, la unitatea de învățământ unde au fost susținute probele, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 1 iulie. Înscrierea în liceele de stat se face pe baza mediei de admitere, în care media generală de la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a are o pondere de 75%, iar media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, o pondere de 25%. Inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu,  a declarat: „Mulțumesc tuturor profesorilor și  directorilor implicați în desfășurarea Evaluării Naționale  pentru organizarea impecabilă a examenului  și sunt convins că toți elevii  care au învățat și au fost consecvenți pe parcursul celor patru ani de studiu  au reușit să obțină  notele dorite.”

Trei turişti, aflaţi pe o barcă pneumatică, salvaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni

05012013174604Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit la aproximativ 600 de metri travers de plaja din Vama Veche pentru salvarea a trei turişti aflaţi pe o barcă pneumatică, purtată de curenţi în largul Mării Negre.

În data de 26.06.2014, în jurul orei 13.52, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost solicitaţi de Centrul Maritim de Coordonare Constanţa să intevină pe Marea Neagră, la aproximativ 600 de metri travers de plaja din Vama Veche, pentru a salva trei turişti aflaţi pe o barcă pneumatică, ce fusese luată de curenţi şi dusă spre larg.

Poliţiştii de frontieră au intervenit cu o ambarcaţiune rapidă tip Rodman, acţiunea de salvare desfăşurându-se în condiţii meteo nefavorabile (mare de gradul 3 şi vânt puternic).
Cei trei turişti au fost recuperaţi şi transbordaţi pe ambarcaţiunea Gărzii de Coastă, care i-a transportat în siguranţă în Portul Turistic din Mangalia.
Barca pneumatică a fost remorcată şi adusă la mal.

Motive si beneficii pentru folosirea portilor culisante automate

Majoritatea celor care isi construiesc astazi o locuinta aleg sa isi instaleze de la bun inceput porti automatizate. Aceasta varianta nu doar ca e mai confortabila, dar si mai sigura – pentru intreaga familie, pentru bunurile detinute dar si pentru animalele de casa. Fie ca se indreapta catre variante de porti culisante, fie  ca aleg tipurile de porti batante, oferta de pe piata din Romania este extrem de variata. Sa privim in continuare cateva motive pentru care oamenii ar alege prima varianta. Pentru sitsteme de automatizare porti culisante intra aici.

culisante

Portile culisante sunt fara indoiala cele mai sigure modalitati de securizare a unui spatiu (fie casa, fie spatiu comercial), datorita modului in care opereaza, dar si pozitionarii lor.  Astfel, cand sunt inchise, ele devin imposibil de deschis. Aceste porti sunt tinute la locul lor de catre sistemul de urmarire, de motorul de actionare, dar si de alte caracteristici ale instalatiei – astfel ele nu pot sa fie prinse si trase in lateral, cu exceptia cazurilor in care se aplica o forta neobisnuita, extrem de puternica.

Aceste tipuri de porti au de obicei o singura usa (parte) care functioneaza (de deplaseaza) pe un anumit traseu. Astfel ele au nevoie de un spatiu lung si ingust pentru ca poarta sa se poate deschida si inchide, in mod corect. Motivele pentru care proprietarii aleg aceste tipuri de kituri de automatizare sunt multiple:

– ele reprezinta protectia ideala pentru intrari late, largi

– sunt potrivite pentru intrari care sunt amplasate in panta.

– sunt recomandate pentru situatiile in care spatiul din interiorul respectivei proprietati nu e suficient de mare pentru a permite deschiderea unor porti batante.

Majoritatea segmentului de porti culisante automate sunt  dotate cu margini sensibile, pentru siguranta maxima in timpul etapei de inchidere. Functia anti-obstacole (anti-accidentare) opreste si schimba directia de mers a portii (inversand-o), in situatia in care miscarea ii e obstructionata, evitand incidentele periculoase.

O intrebare des intalnita este daca automatizarea portilor culisante grele, folosite pentru intrari largi (precum cele ale spitalelor, fabricilor, centrelor comerciale) este posibila? Raspunsul este ca motorizarile din acest segment sunt concepute pentru a controla automatizarea portilor cu greutati de pana la 3500 de kilograme; de asemenea, ele sunt construite pentru a asigura un grad ridicat de securitate, o functionare de durata, cu performante aparte, ce sa reziste in orice conditii meteorologice.

Asadar, daca iti regasesti nevoile si necesitatile implinite in aceste randuri, alege acum solutiile potrivite de automatizari porti culisante in oferta Ordis.ro.

Asociația Constanța Ia Atitudine îi cere primarului Radu Mazăre să se suspende din funcție până își va rezolva problemele cu justiția.

Asociația Constanța PopescuRadu Mazăre a declarat azi că, din punctul lui de vedere, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Koveși, trebuie ”trasă pe dreapta” numai pentru că un condamnat penal, un anume Bercea Mondial, a afirmat că i-ar fi dat șpagă. ”Radu Mazăre este cercetat penal în mai multe dosare și se află sub control judiciar. Primul care ar trebui să se autosuspende este chiar el. Mazăre nu vede pădurea de bârna din ochiul său”, a declarat Andrei Popescu, președintele ACIA.

Mai mult, Mazăre a propus parlamentarilor să voteze o rezoluție în care să ceară suspendarea Codruței Koveși. ”Considerăm că aceasta este o stratagemă extrem de ieftină. Mulți dintre parlamentari sunt cercetați penal de DNA, cum ar fi chiar fratele primarului, Alexandru Mazăre. Este evident că aceștia ar face orice să decapiteze DNA. De altfel, Mazăre și prietenul său cercetat penal s-au exprimat în mai multe rânduri în favoarea desființării acestei instituții”, a spus președintele ACIA.

Andrei  Popescu îi recomandă primarului de Mamaia să nu mai moară de grija Codruței Koveși și să se aplece asupra problemelor din Constanța, oraș în care caliatatea vieții se degradează pe zi ce trece. Și, pentru că îl consideră un om de cuvânt, îi mai cere lui Radu Mazăre să se suspende din funcție până când justiția va da un verdict în dosarele în care este cercetat penal.

Realitatea TV: Tribunalul Bucureşti a decis arestarea lui Nicuşor Constantinescu, aflat în SUA

Nicuşor ConstantinescuRealitatea TV: Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, luni, la Tribunalul Bucureşti, arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, avocatul acestuia susţinând însă că o eventuală întrerupere a tratamentului i-ar pune viaţa în pericol.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a luat în discuţie propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv în cazul lui Nicuşor Constantinescu. Procurorii anticorupţie au solicitat acest lucru pentru că, spun ei, şeful Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse în cadrul măsurii controlului judiciar.

“Noi am prezentat un set de fotografii, care au circulat în presă, inclusiv săptămâna trecută, care arată starea medicală gravă, obiectiv vorbind, în ceea ce îl priveşte pe domnul Nicuşor Daniel Constantinescu, faptul că acesta nu şi-a încălcat cu rea-credinţă obligaţiile pe care le avea, în sensul că acesta nu se poate deplasa în momentul acesta, cu drena pe care o are montată, pe o distanţă aşa de mare, dintre România şi Statele Unite ale Americii. Am invocat faptul că procurorul care a încuviinţat părăsirea ţării, începând cu data de 3 aprilie 2014, cunoştea faptul că domnul Constantinescu urmează să suporte un tratament complex, care includea nu doar operaţia care a fost deja realizată, ci şi tratamentul cu radioterapie, care urmează să fie realizat tot acolo, fază în care domnul Constantinescu se află în momentul de faţă”, a declarat avocatul Marius Mocanu, după terminarea procesului de la Tribunalul Bucureşti.

Avocatul a adăugat că medicii din Statele Unite ale Americii, care se ocupă de îngrijirea lui Nicuşor Constantinescu, spun că orice întrerupere a tratamentului medical în momentul de faţă “reprezintă un risc major pentru viaţa” lui Nicuşor Constantinescu. Citește întregul articol pe Realitatea.net

 

Cum își bat joc angajații Polaris de mașinile constănțenilor

IMG_0848IMG_0847Sâmbătă, pe la ora 15.00, cartierul Casa de Cultură, aleea Violetelor.  Liniștea totală e distrusă brusc de o mașină care claxonează exasperant. Lucrul ăsta se întâmplă frecvent, dar parcă niciodată atât de insistent. Scot capul pe geam, mașina de gunoi a firmei Polaris a venit să ridice containerele de gunoi, numai că un impertinent de șofer a parcat exact în dreptul platformei, făcând astfel imposibil ca gunoierii să-și ducă treaba la bun sfârșit. La doar doi pași mai încolo, Poliția Locală m-a amendat pentru că am parcat câteva minute pe locurile destinate taxiurilor. De data asta însă, angajații Polaris decid că nu e timp să cheme pe cineva și purced la a-și face justiție cu mâna lor, aruncând cu tot gunoiul pe care-l au la îndemână, pe mașina nesimțită care-i încurcă. Ce a ieșit, se vede în poză, așa că mare atenție șoferilor care parchează pe lângă platformele de gunoi, există riscul să-și găsească autoturismele drept opere de artă urbană. Să mai spunem și că administratorul firmei Polaris locuiește în imediata apropiere?  (D.H.)

Constanța anului 2014 arată ca în Evul Mediu

În urmă cu mai bine de un an, prezentam imagini din centrul Constanței, mai exact de pe strada Ștefan cel Mare, acolo unde peisajul se prezintă mai mult decât dezolant. Imaginile nu numai că nu au avut niciun efect asupra reprezentanților administrației locale, ba chiar din contră. Primarul Radu Mazăre a declarat într-o emisiune radio că zona respectivă nu-l interesează deloc, fiind doar o stradă între blocuri. În 2014, acea zonă, plină de clădiri cu o valoare istorică și arheologică inestimabilă, continuă să zacă în putrefacție, strada fiind un mediu propice pentru infractori, cerșetori sau locuitorii de etnie rromă din zonă. Puteți citi mai multe despre acest subiect aici: http://constanta.ro/fotoreportaj-constanta-orasul-ruina/.

IMG_0850IMG_0849IMG_0855

 

 

 

 

 

 

 

Un cititor Constanta.ro, ne-a trimis pe adresa de e-mail câteva imagini care arată că în anul 2014, orașul nostru stă mai rau decât în evul mediu.  Strada (dacă poate fi numită astfel), prezentată în fotografii, se numește Constantin Bobescu și este situată în zona Baba Novac, acolo unde recent s-au construit un cartier nou în care tinerii preferă să-și cumpere apartamente prin programul Prima Casă. Imaginile arată că blocurile construite nu beneficiază și de o infrastructură propice, străzile nefiind asfaltate sau măcar pietruite, pentru ca locuitorii cartierului să poată ajunge acasă. Mai mult, ploile torențiale din ultima vreme au transformat zona într-o mlaștină dezgustătoare, făcând aproape imposibil accesul cu autoturismul în apropierea blocurilor. Cititorul nostru ne-a explicat că majoritatea celor care au ales să locuiască în cartierul cel nou au făcut mai multe plângeri către Primăria Constanța, răspunsul fiind unul de tot râsul: ”Vom pietrui aleile de acces, apoi o perioadă veți tasa piatra cu autoturismele personale iar în următorii ani poate vom și asfalta în zonă”, ar fi răspuns reprezentanții primăriei.

IMG_0851 henriFăcând o simplă comparație, constatăm că în cartierele construite special pentru ”săracii” lui Radu Mazăre, se bagă sume colosale de bani în infrastructura zonei. Și-atunci, nu suntem oare îndreptățiți să spunem că în Constanța anului 2014, dacă nu te încadrezi în publicul electoral al lui Radu Mazăre, riști să devii o bătaie de joc a administrației? (Dorian Hapurnea)

Cum protejezi acumulatorii de laptop pe perioada verii

Sezonul de vara a inceput sa isi intre in drepturi si in tara noastra:  temperaturile depasesc frevent 30 de grade Celsius, aerul pare tot mai greu de respirat iar specialistii ne recomanda sa ne ferim de pericolele cauzate de expunerea prelungita la razele soarelui, tocmai datorita radiatiilor. Insa nu doar noi, ca si oameni, avem de suferit de pe urma venirii caldurii! Dispozitivele noastre electronice, din sfera IT&C, se lupta cu alte tipuri de pericole, intr-o masura mai mica sau mare. Functionarea acestora si prelungirea duratei de viata depinde insa in mare parte de atentia pe care le-o acordam. Ne vom referi in randurile urmatoare in special la cateva modalitati prin care putem sa asiguram buna operativitate a unui segment de astfel de accesorii – acumulatorii de laptop. Exista o serie de pasi de care putem sa tinem cont pentru a ne asigura ca am facut tot ce tine de noi, pentru a prelungi durata de viata si autonomia acestor componente si implicit a imbunatati eficienta noastra. Vezi aici o gama variata de acumulatori de laptop, disponibili pentru achizitie, spre a inlocui sau a suplimenta nevoile acestor aparate.

laptop-at-poolCum putem asadar sa evitam inlocuirea acestor componente deloc ieftine:

– Acesti acumulatori de laptop trebuie scosi si depozitati intr-o alta parte, daca planificam sa nu folosim respectivul calculator o anumita perioada de timp. Pe perioada verii e bine sa alegem un loc de depozitare ferit de razele solare si temperaturile ridicate, cat si de umezeala sau praf.

– Nu expuneti niciodata bateria la caldura, fie ca e vorba de surse naturale sau artificiale. Nu lasati bateria in masina,  pe timpul verii (nici in laptop, nici in afara sa). E un lucru stiut ca bateriile fierbinti se vor descarca foarte repede.

– Pe cat posibil, conectati incarcatorul laptopului la un UPS si nu direct in priza.

– Chiar daca e vorba de acumulatori de laptop de tip litiu ion, evitati descarcarea lor completa; nu e recomandat ca acest lucru sa se produca deoarece poate reduce numarul de cicluri de incarcare

– Daca folositi laptopul doar la birou, conectat deci in mod constant la priza, nu pastrati bateria mereu conectata. Caldura ce se formeaza (in special daca nu folositi un cooler suplimentar) nu este benefica. Asadar, reinstalati acumulatorul odata la 3-4 saptamani si permiteti-i sa se incarce si descarce complet. Apoi reumpleti-l la aproximativ 40-60% si stocati-l dupa cum am spus in primul paragraf.

– Ajustati luminozitatea ecranului, din Windows (nu doar in modul de lucru, ci si pentru timpii de intrare in standby). Acest lucru va prelungi viata bateriei.

– Pastrati o baterie de rezerva. Exista o varietate de acumulatori compatibili de laptop, la preturi foarte accesibile. Ele pot fi pastrate cu usurinta in geanta sau rucsacul acestui dispozitiv.

Daca pana acum nu ati respectat aceste sfaturi, ori sezonul de vara v-a adus deja anumite deteriorari ale bateriei, e timpul pentru un nou inceput. Gaseste la Powerconnect o gama variata de acumulatori pentru laptop, potriviti pentru aproape orice marca si model. Livrarea este rapida iar preturile sunt foarte mici.