Alexandra din Caracal a sfârșit ucisă de mâinile unui dement dar și de lipsa de reacție a unui sistem idiot. În vârful acestui sistem, găsim din nou procurorul de caz, omul care a făcut diferența dintre viață și moarte pentru copila care-și pusese încrederea în autoritățile române.
Nici de această dată, omul de rând, neavizat, nu a înțeles cine e ”jupânul” care decide în țara asta. Românii au ieșit în stradă, supărați, înjurând politicienii aflați la putere, somându-i să-și predea mandatele și funcțiile și să plece acasă.
Se naște, astfel, întrebarea pertinentă: și dacă politicienii pleacă, dar procurorul care a ținut polițiștii la poartă rămâne, nu cumva situația se va repeta cu prima ocazie?
Schimbăm politicianul, dar adevăratul politician s-a dovedit a fi procurorul din spatele politicianului. Anii care au trecut ne-au arătat că undeva deasupra politicienilor există un păienjeniș de băieți deștepți, care, amenințând cu dosare sau cu dezvăluiri care i-ar distruge cariera, îl fac pe politician un personaj toxic, de cele mai multe ori.
Am înțeles cu toții mafia din politică, dar prea puțini reușesc să înțeleagă mafia din magistratură. Încrengătura asta formată din băieți din servicii, procurori, judecători, formează un veritabil stat paralel, setat doar pentru a urmări propriile interese.
De ani de zile, presa din Constanța sesizează averile incredibile pe care le-au adunat unii procurori locali, dar articolele sunt ignorate. Cine să cerceteze situația, doar nu-și fac rău între ei.
De ani de zile, presa din Constanța sesizează furturi epocale, sperând ca după apariția articolelor procurorul să se sesizeze imediat. Dar acest lucru nu se întâmplă.
Ani de zile, în județul Constanța s-au furat milioane de metri pătrați de teren. De cele mai multe ori, furtul a fost girat prin decizii judecătorești aberante sau prin tăcerea procurorilor. Mazăre și Nicușor au ajuns la pușcărie într-un final, dar timp de 15 ani procurorii au închis ochii. Credeți că a verificat cineva de ce? Credeți că a verificat cineva deciziile judecătorești favorabile grupării de pe litoral?
Mulți dintre politicieni se schimbă, o dată la patru ani. Băieții deștepți care-i manevrează rămân, într-un sistem profund viciat, pe care nu-l mai poate repara nimeni.
Și totul se întâmplă pentru că băieții ăștia nu răspund pentru faptele lor. Cazul Alexandrei a dovedit, încă o dată, dacă mai era nevoie, că lipsa de răspundere a procurorului poate fi și este crimă.
Oamenii care împart justiție în stânga și-n dreapta, trebuie să simtă presiunea legii. Au prea multă putere în mână iar dacă nimeni nu-i va întreba cum o folosesc, s-a dovedit foarte clar că o vor folosi pentru binele propriu și nu pentru binele omului de rând.
Cazul Alexandra ar trebui să aducă în atenția opiniei publice o discuție despre magistrați, despre limitele în care pot acționa aceștia și despre răspunderea pentru faptele lor. Altfel, procurorul va continua să fie acel om care-ți va construi un dosar, din nimic, doar pentru că l-ai supărat iar asta e complet nefiresc.
De ce fug procurorii de responsabilitate? De ce fuge chiar și președintele de responsabilitate și încearcă să-i acopere pe acești păpușari ai destinelor noastre? Peștele se împute de la cap iar în România noi suntem doar coada. Băieții deștepți nu pot risca să fie puși în adevărata lumină a faptelor lor. Lor le place să ne țină în întuneric. Să ne șantajeze, să ne epuizeze ca popor, pentru a ne controla pe deplin. Sistemul construit de acești băieți deștepți a distrus, iremediabil, țara asta. Un sistem bolnav, o molimă ce s-a răspândit în toată țara. Un sistem bolnav pe care ar trebui să-l vindece niște politicieni șantajabili. Un cerc vicios din care nu vom ieși curând.
Cu un cinism inimaginabil, președintele speculează electoral moartea unei fetițe, când mulți dintre noi ne așteptam să ne vorbească despre schimbări majore în sistem. Și-atunci, noi, muritorii de rând, din partea cui să mai așteptăm măsuri?
Procurorul se joacă de-a Dumnezeu, iar atunci când a avut ocazia să fie Dumnezeu pentru un copil aflat în pericol, a ratat complet șansa de a-i salva viața. Pentru că în România, procurorii au învățat doar cum să fenteze legea, nu să o respecte.
Sistemul corupt în care se scaldă procurorii ar trebui resetat și regândit, odată cu acest caz. Nu se va întâmpla, însă. Deja, toată vina a fost orientată spre politicieni iar lumea a început să uite cine a fost omul care a ținut pe loc intervenția, în fața unei case în care un copil murea.